Săptămâna aceasta am primit vestea că DEX-ul 2016 a inclus în definiția termenului „penticostal” schimbarea care le-a fost propusă cu mai mulți ani în urmă.

Încă din 2011 am publicat pe blogul personal câteva materiale în care arătam cât de înapoiate și jignitoare sunt anumite definiții din dicționarele explicative românești. Vezi AICI, AICI și AICI.

Tot atunci anunțam că voi sesiza conducerea Cultului Creștin Penticostal asupra acestei stări de fapt, ceea ce am și făcut. Cu acea ocazie mi s-a încredința sarcina de a propune o definiție care să fie transmisă Institutului de Lingvistică.

Scrisoarea oficială a fost transmisă Academiei la începutul lui 2012 și n-am mai auzit nimic despre această chestiune până prin vara lui 2014, când conducerea Institutului de Lingvistică a răspuns printr-o scurtă adresă, anunțând că va schimba definiția termenului „penticostal” în ediția a III-a a DEX-ului.

Avem deci un Dicționar Explicativ revizuit. Ceea ce nu înseamnă că am scăpat de toate problemele cu terminologia de factură religioasă.

Mai jos definiția cu pricina în noua ei formă.

penticostal

P.S. Mulțumesc amicului Cristi Sava pentru fotografia trimisă.


Am scris deja despre concursul trucat organizat recent de unul dintre institutele Academiei. Sute de candidați au fost puși pe drumuri doar pentru a prostiți pe față cu o făcătură de concurs menită să dea impresia că banii europeni sunt într-adevăr distribuiți ca parte a unei competiții echitabile.

A fost o bătaie de joc asupra căreia vă puteți lămuri citind un material lung din care preiau aici două paragrafe. Găsiți materialul integral AICI.

***

Pe data de 23.05.2014 Institutul pentru Cercetarea Calității Vieții anunța rezultatele unui concurs pentru burse de cercetare post-doctorală. Pentru cine participase la acest concurs rezultatele erau previzibile: puteai anticipa rezultatul după apartenența instituțională a candidaților sau după amabilitatea sau chiar solicitudinea cu care au fost tratați de membrii comisiei. Întreaga organizare a concursului a fost defectuoasă, nerespectând nici cele mai elementare norme în materie de metodologie sau de transparență. Acesta este motivul pentru care un grup de cercetători ce au participat la acest concurs s-au hotărât să ceară anularea și reorganizarea sa.

În acest scop a fost scrisă următoarea petiție care a fost trimisă domnului Cătălin Zamfir, Directorul Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii (Academia Română), domnului Acad. Ionel Valentin Vlad, Preşedintele Academiei Române, Autorității de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU), și domnului Eugen Orlando Teodorovici, Ministrul Fondurilor Europene. În caz că nu vom primi un răspuns satisfăcător din partea acestor instituții vom trimite cererea către organismele europene abilitate, respectiv Comisarul European pentru Educaţie, Cultură, Multilingvism şi Tineret, doamna Vassiliou Androulla și  Comisarul European pentru Cercetare, Inovare şi Ştiinţă, doamna Máire Geoghegan-Quinn. Petiția a fost semnată până acum de un grup de cercetători care au participat la concurs și de un grup de susținători ai acestui demers. Cei care mai doresc să o semneze o pot face pe site-ul petitieonline unde a fost de asemenea postată.

Continuarea articolului AICI.


Radu Răzvan Stanciu, doctorand la Universitatea din Cambridge, mi-a trimis o frumoasă traducere a scrisorii pe care academicianul Ioan Bianu a trimis-o Societății Biblice Britanice în 1911.

Mulțumesc traducătorului pentru ajutorul prompt pe care mi l-a acordat.

Mai jos textul unui document care aruncă lumină asupra reformelor ortografice inițiate de Academia Română la începutul sec. XX.

Documentul în limba germană AICI.

 ***

Academia Română
București

9 noiembrie 1911

Stimate domn, înainte de toate vă rog să scuzați faptul că o absență prelungită din București în timpul vacanței de vară și munca ce s’a acumulat după revenirea mea m’au împiedicat din păcate să răspund apreciatei dumneavoastră scrisori din 10 iunie a.c.

Este cât se poate de adevărat că ediția dvs. a Noului Testament în limba română din 1909 este depășită, iar aceasta nu numai în ce privește ortografia ci și limba. Traducătorul acestei ediții aparținea după cât se pare unei orientări filologice care astăzi este abandonată de întreaga noastră lume savantă. Aceasta este așa-numita orientare latinizantă, care avea numeroși adepți până pe la mijlocul veacului trecut și a cărei identitate consta în faptul că se străduia să imprime limbii române pecetea originii sale latine prin compunere lexicală și ortografie.

Această orientare avea însă dezavantajul că limba literară și ortografia pe care ea le preconiza s’au îndepărtat din ce în ce mai mult de limba vorbită, au devenit din ce în ce mai ininteligibile maselor largi ale poporului și în consecință amenințau să producă o falie între popor și cei educați în ale scrierii.

De aceea ea a fost de la început respinsă de toți poeții și scriitorii noștri notabili și grație eforturilor și succeselor lor literare s’a reușit într’un sfârșit ca noua orientare să fie ajutată să biruiască, orientare în care, pornind de la literatura populară, se scrie o limbă general inteligibilă, cu o ortografie lesne de asimilat, simplă, fondată pe principii curat fonetice.

Academia Română din București a consacrat această nouă orientare, a introdus o ortografie fonetică bine fixată în toate detaliile și publică în prezent un mare Dicționar al Limbii Române, care este scris conform principiilor filologice ale noii orientări poporane și în ortografie fonetică.

Ortografia decretată de Academia Română a fost introdusă oficial de guvern în toate școlile, manualele școlare și corespondența birocratică și la fel de către toți responsabilii ecleziastici și școlari români din afara României. Generațiile care încep de acum să crească oricum nu cunosc vreun alt sistem, toți scriitorii recunoscuți țin astăzi de noua orientare și scriu conform ortografiei fonetice.

Prin urmare se poate spune că aceasta rămâne definitivă, dat fiind că variații de la ea se observă doar răzleț în ziare și alte publicații de presă ai căror directori și redactori ar dori să știe fonetismul implementat chiar mai adânc decât Academia a găsit de cuviință.

În ciuda acestor variații, de altfel mici și de felul celor care apar în toate limbile literare, ortografia fonetică este astăzi generalizată în română; iar pentru că ediția dvs. din Noul Testament menționată mai sus nu doar se îndepărtează în mod esențial de la aceasta, ci trebuie descrisă ca pe deplin depășită chiar din punct de vedere al limbii, ea este pentru publicul contemporan greu lizibilă și aproape ininteligibilă. O revizuire fundamentală a ei este de aceea foarte indicată, atât în ce privește ortografia cât și limba.

Aș putea să mă ofer să identific o personalitate competentă din acest punct de vedere, dar, dat fiind că aceasta este o muncă obositoare, care cere mult timp și pretinde o pregătire corespunzătoare, ar trebui să cunosc condițiile dvs. în ce privește durata în timp a lucrării, onorariul etc. înainte de a intra în negocieri cu cineva pe această temă.

Acestea vă solicit să mi le comunicați, după care eu mă voi strădui să duc această afacere la bun sfârșit spre mulțumirea dvs.

Cu multă stimă, prof. univ. Ioan Bianu.


Între numeroasele scrisori din arhiva SBB se află și o scrisoare de la Ioan Bianu, datată 9 noiembrie 1911.

Fiindcă nu știu germană suficient de bine ca să traduc fără efort cele 4 pagini, postez aici scrisoarea, în speranța că vorbitori de germană mai avansați decât mine (adică peste genunchiul broaștei) își vor face bunătate și ne vor dezlega „misteriile” acestui „docoment”.

Mai jos prima pagină, pe post de Vorspeise. 🙂

Cele patru pagini, în PDF, AICI.

Adâncă și eternă recunoștință potențialilor binevoitori. 🙂


Credeam că inițiativa mea de a trimite o scrisoare către Academie, în chestiunea definiției termenului „penticostal” e o premieră.

Când colo, colegul meu Ciprian Bălăban îmi atrage atenția asupra unui document trimis de P. Bochian și A. Vamvu către Academie, în 1976.

Scrisoarea celor doi nu e atât de detaliată (și nici pe de-a-ntregul corectă) ca cea care urmează să fie trimisă, dar  face referire la aceeași problemă.

Nu știu dacă Academia a dat vreun răspuns, dar știu că definiția a rămas aceeași!

Să sperăm că Academia Română a ieșit din comunism măcar atât cât să fie în stare să dea o explicație plauzibilă cu privire la motivele care au împiedicat Institutul de Lingvistică să modifice, într-un interval de 36 de ani, o definiție jignitoare pentru penticostalii români!

Mulțumesc colegului Ciprian Bălăban pentru documentul pe care cu generozitate mi l-a pus la dispoziție.

P.S. Termenul pentekostos înseamnă „al cincizecilea” (masculin). Ar fi fost mai firesc ca originea termenului penticostal să fie pusă în conexiune cu femininul pentekoste, „Cincizecime”. Iată un argument suplimentar că președinților de cult nu le-ar strica să se documenteze înainte de a lansa pe piață documente privitoare la mișcarea pe care o reprezintă!


Nu ştiu câţi ani va împlini anul acesta profesorul Alexandru Niculescu. Probabil 82, dacă Rodica Zafiu a făcut bine socoteala. Anii însă nu-l împiedică să fie activ în cercetare, aşa că joi 15 aprilie, pasionaţii de istorie pot asculta o comunicare a domniei sale despre avatarurile protestantismului românesc, la sediul Academiei Române (str. Calea Victoriei 125), începând cu ora 18.00.

Din păcate, nu ştiu exact titlul conferinţei; abia am ştiricit informaţia de la dna Francisca Băltăceanu. În orice caz, tema se anunţă foarte interesantă.

P.S. O autoprezentare ştiinţifică a prof. Alexandru Niculescu puteţi citi AICI.