Celor interesaţi de materiale despre C.S. Lewis (în engleză) sau despre note şi comentarii pe marginea unor cărţi ale lui le sugerez LEWISIANA, un site creat de Arend Smilde, din Utrecht, Olanda.

Acest amic al meu, pe care am avut ocazia să-l vizitez anul trecut, a tradus în olandeză numeroase cărţi ale lui Lewis şi este un bun cunoscător al gândirii acestuia.

Motto-ul site-ului este un citat din Lewis, despre Sf. Atanasie, care i se aplică foarte bine şi lui Lewis.

It is his glory that he did not move with the times; it is his reward that he now remains when those times, as all times do, have moved away.

–– C. S. Lewis despre Sf Athanasie, ‘On the reading of old books (1944)


În weekend-ul care tocmai a trecut am dat o fugă la Arend şi Adrie Smilde, la Utrecht. Arend a tradus 15 cărţi de C.S. Lewis (plus alţi autori) şi nu cred că în Olanda există mulţi care să-l depăşească în privinţa cunoştinţelor despre viaţa şi scrierile autorului Cronicilor din Narnia.

În drum spre Utrecht am avut ocazia să simt un pic diferenţa între un tren german şi unul olandez. Deh, neamţul nu se dezminte. De altfel, şi gările olandeze sunt un pic mai mohorâte decât cele nemţeşti. Din perspectiva „manerelor”, am avut surpriza să constat că materialul uman e la fel de divers în Olanda pe cât e şi în alte locuri. (Am întâlnit în Bucureşti un individ care să scuipe în autobuz fiindcă n-au mai putut aştepta 3 secunde să se deschidă uşa, ori nu s-au putut abţine, cum ar fi fost normal? Am întâlnit! Am întâlnit în trenul IC de la Enschede la Utrecht Centraal un om [cu ascendenţă sahariană sau subsahariană] care să trimită din mers, cu mare precizie, o flegmă în toaleta trenului, prin uşa întredeschisă? Am întâlnit! Concluziile le „derivă” fiecare pentru sine.)

Când am ajuns la Utrecht deja burniţa. Arend mă aştepta în gară. Locuieşte la 5 minute de staţia Utrecht Overvecht, într-un cartier liniştit şi elegant. Casele sunt mai toate legate între ele, cu grădină în faţă şi în spate. Mă instalez la mansardă. (Jos se află bucătăria, camera unde luăm masa şi un salon cu pian. La etajul 1 se află două birouri şi dormitorul, iar mai sus e mansarda). Spaţiul e bine drămuit şi se simte acea „intimitate domestică” de care vorbeşte Lewis în „Surprins de bucurie”.

După ce luăm masa (Arend e cu gătitul în casă), începem să sporovăim pe marginea cărţilor din cele două biblioteci (aflate în dining room, respectiv biroul lui de lucru). Sunt multe cărţi vechi, rare şi foarte valoroase. În birou are numeroase ediţii ale cărţilor lui Lewis, biografii ale acestuia (unele bine scrise, altele slabe, după cum îmi spune), duplicate. Îmi propune să-mi aleg ceea ce mi-ar plăcea, dintre duplicatele aflate pe rândul doi al unui raft. Greu de ales. Iau totuşi The Discarded Image. Îmi mai oferă Trilogia spaţială şi un ghid voluminos despre C.S. Lewis. Din păcate, pe acestea două din urmă nu le pot lua cu mine, fiindcă am depăşit deja limita de kg la bagaje. Poate că nişte prieteni din Haga le vor aduce în România în următoarele luni.

Între timp, a ieşit soarele. E numai bun de o plimbare prin satele din apropierea Utrechtului. Încălecăm pe biciclete şi o luăm la depănat. (Arend nu are maşină şi nici nu-şi doreşte. Numai în concediu se foloseşte de maşină. Ca un bun admirator al lui Lewis, detestă maşinile, care au început să insinueze uneori pe trotuare chiar şi în cartierul lui civilizat). Despre satele din apropierea Utrechtului nu pot spune decât că sunt splendide. S-ar cuvenit să probez epitetul cu nişte fotografii. Nu am făcut fotografii. Ar trebui deci să recurg la 1000 de cuvinte pentru fiecare fotografie, însă îmi voi cruţa cititorii, care trebuie să mă creadă pe cuvânt. (La un moment dat, undeva în apropiere am zărit o lebădă în zbor. Pentru cine ştie despre ce vorbesc detaliile sunt de prisos. Pentru cine nu ştie, detaliile sunt zadarnice.)

Revenim în oraş şi trecem pe la biserica reformată Sf. Iacov, unde Arend are de multiplicat nişte foii de informare. Profit de răgaz ca să mă citesc panourile (foarte interesante) cu informaţii despre istoria bisericii. Ne întoarcem acasă lihniţi. Ne-a mai rămas suficient timp pentru sporovăială.

Duminica a fost şi ea o zi plină. Dimineaţa mergem la slujbă la Catedrală (reformată). Predică din Matei 16, unde lui Petru i se spune „Înapoia mea, Satană!”. În partea a doua a serviciului se serbează Masa Domnului. După slujbă vizităm Turnul Catedralei (cu o istorie plină de suprize). Dăm iarăşi ture prin oraş. După amiază inspectăm în detaliu notele ediţiei româneşti a autobiografiei lui Lewis. Arend ne cântă la pian câteva piese de Schubert (compozitorul lui preferat). Seara vedem un documentar despre viaţa lui C.S. Lewis. Nu ştiu ce canal de televiziune l-a făcut, dar cu regret trebuie să spun că e cam amatoristic (şi cu multe inexactităţi).

Foto: Turnul Catedralei din Utrecht. După cum se poate observa lesne, turnul a fost cândva parte din catedrală. În 1674 o furtună puternică a distrus nava bisericii (partea care acum lipseşte). În mod neaşteptat, parte afectată n-a mai fost reconstruită, iar acum pe locul respectiv este o piaţetă.

Foto: Turnul are 112,5 metri. Ne-am cocoţat până la 90 de metri, pe ultima platformă, urcând 465 de trepte. [Nerecomandat cardiacilor şi claustrofobilor!] Spre comparaţie, campanila lui Giotto din Florenţa are numai 84,7 m (şi 414 trepte), fiindcă proiectul iniţial (122 m) a fost modificat.

S-au încheiat două zile pline. La 9 mă aflu deja în tren spre Enschede, unde schimb spre Münster. Ce ciudat! Când ajung, oraşul nemţesc mi se pare familiar (nu ostil şi străin, ca atunci când am sosit prima oară). Cele 6 săptămâni care s-au scurs între timp îşi spun cuvântul.