Aflu ieri de la un student că a apărut o nouă traducere a Bibliei, făcută de prof. univ. dr. Ion Socoteanu, eminent specialist în chirurgie cardiovasculară. Fiindcă de vreo 15 ani mă ocup asiduu de studierea traducerilor biblice românești, m-am umplut instant de mirare când am auzit de această versiune, apărută spontan, precum Atena din capul lui Zeus, în spațiul evanghelic românesc.

Traducătorul, precum vedeți din înregistrarea de mai jos, a fost invitat recent la emisiunea „Știrea cea bună”, moderată de Cornel Dărvășan, care lucrează pentru canalul A7Tv.

Din felul în care este prezentată această versiune, s-ar putea crede că ea este o ediție complet nouă, tradusă de la zero.

„Această Biblie este rezultatul unei munci titanice, de peste 20 de ani, a profesorului Ion Socoteanu”, anunță cu satisfacție moderatorul (minutul 17.30), iar invitatul tace aprobator și aprobă tacit.

Ca mai întotdeauna, când e vorba de traducerea Bibliei, lucrurile sunt mai complicate, după cum voi încerca să arăt mai jos, descâlcind astfel niște ițe care de multă vreme erau foarte încurcate.

Mai întâi, precizez de la bun început că versiunea apărută în 2017 este o republicare, cu intervenții minimale, a ediției GBV (București 2001). Mai jos un citat din prefață. E important să avem datele esențiale din capul locului, fiindcă vom reveni la această chestiune într-o postare viitoare.

Să purcedem acum la analiza principalelor idei prezentate în emisiune.

Cornel Dărvășan îl invită pe traducător să spună cum a apărut ideea noii versiuni.

Prof. Socoteanu începe prin a spune că, atunci când a început să citească literatură religioasă în alte limbi, a observat că citatele biblice nu se potriveau întotdeauna cu ce știa el din versiunea Cornilescu și că astfel a început să-și pună întrebarea „cine are dreptate”.

„Când am privit mai cu atenție, am văzut că traducerea noastră era o traducere literară, adică să sune bine, nu să respecte textul, adică o traducere literală”.

Deosebirile, adaugă reputatul cardiolog, nu erau dintre cele periferice sau lipsite de importanță.

Moderatorul îl invită să dea exemple.

Dr. Socoteanu se oprește, între altele, la 2 Corinteni 5:10, pasaj care în Cornilescu clasic zice așa:

„Căci toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-și primească răsplata după binele sau răul pe care-l va fi făcut când trăia în trup.”

Profesorul de cardiologie găsește în acest verset două pietre de poticnire.

Primo, n-ar fi potrivită introducerea termenului „răsplată”; secundo, nu merge să zici „răsplată pentru rău”.

Când aud de astfel de obiecții, îmi vine să mă apuc și eu de cardiologie, fiindcă îmi dau seama că îmi pierd vremea cu activitățile mele biblico-filologice.

„Nu este permis pentru Cuvântul lui Dumnezeu să-ți adaugi idei” (22.10), mai zice traducătorul.

Să vedem acum analiza versetului din 2 Cor. 5:10.

În Biblia GBV 2001 (care este mama versiunii Stephanus 2017) găsim următoarea soluție:

„Pentru că noi toți trebuie să fim arătați înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să primească cele făcute în trup, potrivit cu cele ce a făcut, fie bine, fie rău.”

Problemele cu această versiune pretins literală sunt mai multe. Le iau pe rând.

  • Secvența „să fim arătați” este neromânească. Nimeni nu vorbește așa, când zice că trebuie să apară la tribunal. Nu spun că „trebuie să fiu arătat astăzi la secția de poliție”, ci „trebuie să mă prezint la secția de poliție”. Nu se câștigă nicio iotă de literalism cu asemenea formulări de lemn.
  • Secvența „să primească cele făcute în trup” (ἵνα κομίσηται τὰ διὰ τοῦ σώματος) nu e suficient de literală, dacă tot ne-am amorezat lulea de literalism. Prof. Socoteanu spune că nu este permisă schimbarea unei iote din textul biblic, dar își permite să introducă în Biblie termenul „făcute”, care nu apare în textul grec! Dacă obiectăm că D. Cornilescu a introdus „răsplată”, atunci putem să obiectăm și că se introduce termenul „făcute”, nu?
  • Traducerea GBV-Socoteanu zice „în trup”, dar textul grec zice „prin trup” (διὰ τοῦ σώματος). Avem, desigur, la subsolul traducerii, varianta „prin trup”. Dar de ce ea nu apare în susul paginii? Oare nu cumva fiindcă „traducerea trebuie să sune bine”? Paradoxal, deși traducătorul reproșează versiunii cornilesciene preocuparea pentru naturalețe, acest criteriu nu este considerat tocmai de lepădat nici de traducătorul care se vrea (dar nu este!) literalist.

Și acum să propun o traducere cu adevărat literală, adică cea pe care ar fi trebuit să o producă prof. Socoteanu, dacă ar fi fost consecvent cu sine însuși:

Căci noi toți trebuie să ne arătăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să primească fiecare cele prin trup spre ce a făcut, fie bine, fie rău.

Cum vi se pare? Așa-i că v-ar plăcea o traducere literală pe acest calapod?

Revenind la text, subliniez cât se poate de apăsat că este perfect legitim să introduci termenul „răsplată” într-un text eliptic, care vorbește despre judecată. Asta nu înseamnă că adaugi la Cuvântul Domnului, ci că articulezi ideea care este implicită în text.

La judecată NU primești fapta comisă, ci răsplata pentru ea! Atât felul în care este folosit verbul komizo în textele clasice, cât și logica textului cer întregirea gândului paulin cu termenul „răsplată”, care aparține de drept contextului. Îl simți acolo, dacă ai simțurile hermeneutice suficient de dezvoltate.

Iar ideea că termenul „răsplată” este exclusiv pozitiv nu putea să se ivească decât în mintea cuiva care nu este suficient de atent la nuanțele limbii pe care o vorbește. De bună seamă, nu e suficient să te naști într-o limbă. Trebuie și să ai urechi să o auzi.

În română avem zicala foarte expresivă „după faptă și răsplată”, în care termenul „răsplată” funcționează cu ambele înțelesuri (recompensă sau pedeapsă). Am citit cu toții Povestea babei și a moșneagului, care ilustrează perfect ce înseamnă „după faptă și răsplată”. De altfel, parcurgerea cuvântului-titlu „răsplată” din Dicționarul-tezaur al limbii române va risipi orice îndoieli ar putea să mai aibă cineva cu privire la termen.

Pesemne că și Cornel Dărvășan e bântuit de niște îndoieli, căci ia taurul de coarne:

„Domnule profesor, v-ați apucat de studiat ebraică și greacă”? (22:40)

Răspunsul prof. Socoteanu este năucitor. Cu bold am marcat secțiunile care m-au lăsat cu gura căscată.

„M-am apucat, dar nu asta este esențialul! Sigur, a vorbi despre traducerea Bibliei… aceasta presupune cunoașterea limbilor originale. Nu asta este esența pentru traducerea Bibliei. Pentru traducerea Bibliei esența este accesul la manuscrise. La inventarierea manuscriselor. Aceasta a fost prima problemă. Apoi…, nu atât cunoașterea, pentru că este vorba de limbi nevorbite, limbi clasice, ci de gramatica lor. Astăzi există un Institutul internațional de studiu al manuscriselor sacre, unde totul se face computerizat. A gândi în secolul XXI că trebuie să știi limba ebraică și greacă veche, ca să faci o traducere, este anacronic. Aceasta era, să zicem, o necesitate pentru a doua jumătate a sec. XIX. De atunci nu mai era asta problema. Problemele erau de cu totul alt ordin: cum să accesezi manuscrise, câte manuscrise sunt…”

„Și dvs. cum ați procedat?”, întreabă moderatorul.

„Pentru mine a fost importantă existența acestui institut care poate fi accesat și prin metode de actualitate, prin metode moderne…”

(Adică nu tu greacă, nu tu ebraică, fiindcă avem un Institut internațional. Care o fi acela, stau și mă întreb. O fi INTF, cel din Münster, unde am lucrat și eu o vară, digitizând și indexând manuscrise bizantine? Misterul persistă, fiindcă moderatorul nu cere detalii.)

„Și ați luat de la sursă manuscrise…”

„Sigur…! Pentru că pentru oricine vrea să traducă, primul lucru este să ai aceste manuscrise. Apoi să ai cunoștințe de limbă, apoi de gramatică veche, nu doar de limbă, pentru că nu e limbă vorbită. Deci din punct de vedere tehnic sunt cu totul altele problemele necesare pentru a aborda o traducere…”

Carevasăzică, sunt un anacronic de secol XIX, rătăcit în modernitatea secolului XXI.

Eu, cu gândirea mea revolută, credeam că pentru a te apuca de o traducere trebuie să cunoști cât mai bine limba veche în care s-a scris textul.

Dar prof. Socoteanu îmi spune că nu limba contează, ci manuscrisele!

Și manuscrisele acelea, întreb eu, în ce limbă le citești?

Cum poți să citești manuscrise grecești vechi, dacă nu cunoști limba respectivă? Papirusurile, de pildă, necesită nu doar o bună cunoaștere a limbii grecești, ci și cunoștințe avansate de codicologie.

Profit de ocazie să întreb: Câte manuscrise grecești a ținut în mână și studiat prof. Socoteanu? În ce fel le-a luat „de la sursă”? Și de ce îi trebuie lui manuscrise, dacă astăzi există ediții critice făcute de specialiști care nu se ocupă de cardiologie de luni până vineri și de colaționarea manuscriselor în week-end?

De ce îi zăpăcim și intoxicăm cu falsuri pe cititorii care nu sunt în stare să deosebească dreapta de stânga, atunci când vine vorba de traducerea Bibliei și manuscrise?

(Va urma)


De curând cele două comitete care supervizează publicarea EDCR (Comitetul de traducere și Comitetul pastoral) au validat viitorul model de așezare în pagină a textului Bibliei Cornilescu.

„Viitorul model” e un fel de a spune, căci „viitorul” e de fapt „fostul”. Doar nu în zadar spune Ecleziastul că „ce a fost va mai fi”…

Ca o splendidă ironie divină, Biblia EDCR urmează modelul primei ediții Cornilescu (al cărei text este dispus pe o coloană), tipărite la București, în 1921.

Mai jos o mostră de text biblic din Evanghelia după Matei (EDCR) și o mostră de text din Psalmi (cu precizarea că aceștia nu au trecut încă pe la revizorul literar ori pe la Comitetul Pastoral).***

Dacă săptămâna viitoare reușim să organizăm ultima întâlnire a comitetelor, pentru verificarea unor chestiuni din epistole, textul poate să intre la tehnoredactare.

Între timp, referințele marginale au fost comprimate un pic, dar coafarea lor va fi o activitate migăloasă, fiindcă uneori titlul cărții este pe un rând, iar trimiterea propriu-zisă (capitol și verset) se află pe altă pagină.

Mai jos, două imagini cu vechiul Cornilescu.

***


Sunt ani buni de zile de când îmi bat gura (aproape) degeaba în chestiunea drepturilor de autor pentru Biblia Cornilescu. Încă de când au început să se tulbure apele, cu voia unor români „de bine”, care s-au făcut că au uitat istoria Bibliei Cornilescu, am afirmat clar că drepturile de publicare a acestei versiuni aparțin Societății Biblice Britanice.

Câțiva români întreprinzători, pe care am avut ocazia să-i cunosc personal, au preferat să arunce la coș istoria și să târască în tribunal o organizație respectabilă, care, de la 1817 încoace, a jucat un rol foarte important în tipărirea și difuzarea Bibliei în spațiul românesc.

Procesele împotriva SBB (și implicit împotriva SBIR) au fost inițiate de două entități românești:

  • Societatea Evanghelică Română, reprezentată de dl. avocat Daniel Cuculea
  • Liga Bibliei România, reprezentată de dl. Timotei Mitrofan.

Avem în aceste două acțiuni la tribunal proba ingratitudinii de care este în stare firea valahă. Câtă vreme am avut nevoie de Biblii și nu eram în stare să le tipărim în condiții decente în România, ne-a prins minunat ajutorul din exterior. Când am început să facem ochi, din punct de vedere economic, nu doar că am exoflisit organizația care ne-a ajutat, dar am găsit de bine și să o chemăm în tribunal.

Judecată seculară și-au dorit valahii noștri, judecată au primit.

Ieri, Tribunalul București a pronunțat sentința în dosarul 22104/2013 prin care Liga Bibliei România chema la judecată mai multe organizații.

Pe scurt, ce încerca Liga Bibliei România era „lămurirea” situației în chestiunea copyrightului pentru Biblia Cornilescu. Pe de o parte, SER-ul domnului Cuculea a pretins o vreme că deține drepturile de publicare pentru Biblia Cornilescu. Pe de altă parte, celor de la Liga Bibliei România (și nu doar lor) le-ar fi prins tare bine ca versiunea Cornilescu să fie în domeniul public. De lămurit nu trebuia lămurit nimic, decât pentru cine n-a vrut să priceapă. Documentele din arhiva SBB au fost deja publicate între timp (vezi AICI) și nu lasă nicio umbră de îndoială pentru cine are ochi de văzut și urechi de auzit.

Din ce se poate vedea pe site-ul Tribunalului București (AICI), acțiunea Ligii Bibliei este neîntemeiată. Domnul Timotei Mitrofan a aflat astfel din gura justiției române ceea ce, în cuvinte mai simple, i-am comunicat eu însumi personal cu vreo doi ani în urmă.

LigaBibliei

În continuare puteți citi mai multe informații privind colaborarea dintre Cornilescu și Societatea Biblică Britanică. Mă simt dator să le public fiindcă în ultimii zece ani m-am ocupat de studierea celor trei versiuni care poartă numele lui Cornilescu. Precizez că activitatea mea de cercetare antedatează cu mulți ani disputele privitoare la copyright. Cunoșteam bine documentele din arhiva SBB (aflată la Universitatea din Cambridge) înainte să fiu contactat de către vreuna din părțile implicate în conflict.

Încă din 2009 am parcurs corespondența lui Cornilescu din arhiva SBB și am făcut fotocopii. În 2012 am fotografiat integral dosarele cu documente olografe și pot sprijini cu documente originale orice afirmație din actuala sinteză.

Potrivit Legii dreptului de autor (Legea nr. 8/1996), art. 4, „(1) se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoștința publică.”

Potrivit acestui articol, deținătorul dreptului de autor pentru prima Biblie Cornilescu (1921) este Dumitru Cornilescu însuși, fiindcă numele său este trecut pe prima pagină a acestei Biblii. În cazul ediției 1924 (tipărită cu mici modificări până în 1928), dreptul de autor revine Societății Biblice Britanice. Citez în continuare din art. 4 al Legii dreptului de autor, cu sublinieri care îmi aparțin: „(2) Când opera a fost adusă la cunoștința publică sub formă anonimă sau sub un pseudonim care nu permite identificarea autorului, dreptul de autor se exercită de persoana fizică sau juridică ce o face publică având consimțământul autorului, atât timp cât acesta nu își dezvăluie identitatea.”

Știm foarte bine că Biblia din 1924 a fost publicată fără includerea numelui traducătorului. Corespondența din arhiva SBB confirmă acest lucru. Aceasta înseamnă că SBB este persoana juridică ce a făcut publică traducerea Cornilescu în variantă revizuită. Ea a avut indubitabil consimțământul autorului, după cum rezultă din numeroasele scrisori păstrate în arhiva de la Cambridge.

Mai trebuie să ținem fapt și de următoarele aspecte:

(1) Cornilescu și prințesa Callimachi au făcut de la bun început eforturi în încercarea de a convinge SBB să preia noua traducere. Propunerea tipăririi Bibliei Cornilescu de către SBB a venit dinspre D. Cornilescu și Ralu Callimachi către SBB, nu invers. Avem aici primele indicii care exprimă o anumită intenționalitate. SBB a preluat traducerea după cercetări amănunțite.

(2) D. Cornilescu a avut câteva întâlniri cu reprezentanții SBB de la Londra. A discutat cu secretarul Robert Kilgour și a apărut în câteva rânduri în fața Comitetului (bordului) SBB pentru a explica felul în care a tradus.

(3) Cornilescu a fost dispus să-și revizuiască traducerea în conformitate cu regulile pentru traducători ale SBB. Versiunea inițială (1921) a fost considerată incompatibilă, din anumite puncte de vedere, cu standardele SBB. Lui Cornilescu i s-a cerut să elimine notele de subsol, să reducă intertitlurile (ele dispar complet începând cu Efeseni) și să restrângă formulele mult prea libere (parafrazele), ceea ce traducătorul a și făcut (în limita timpului disponibil).

(4) Cornilescu a fost plătit nu pentru cedarea copyrightului, ci pentru munca de corectură pe care a făcut-o, în perioada când pregătea colile pentru tipar. Cornilescu a cedat pro bono SBB dreptul de tipărire a Bibliei sale.

(5) Cornilescu a acceptat anumite soluții de traducere („neprihănire”) în ciuda faptului că avea altă părere despre felul în care trebuie tradus termenul grec dikaiosyne („dreptate”). Din scrisoarea datată 2 martie 1924 rezultă un fapt important: Cornilescu a știut că nu mai are ultimul cuvânt în materie de traducere. „Cred că din două cuvinte rele trebuie să-l alegem pe cel mai bun, nu pe cel mai rău. Am pus în același timp o notă de subsol – o singură dată – cu explicația și cu termenul propriu-zis. Am înțeles noaptea trecută că [parafraza] va fi scoasă, așa că am decis înaintea dvs. și mă bucur că am fost de acord fără să știu decizia. Oricum, Societatea va avea o anumită responsabilitate pentru această schimbare. Așadar, jalea mea este alinată un pic la gândul că am fost silit să fac schimbarea și slavă Domnului că nu a fost făcută în cel mai rău mod, ci prin folosirea acelui cuvânt care este mai acceptabil decât celălalt.”

În termeni juridici, aceasta înseamnă că el a cedat drepturile sale către SBB, care a avut ultimul cuvânt în materie editorială.

(6) Laboriosul proces de pregătire pentru tipar a textului presupunea aprobarea de către Robert Kilgour a fiecărei tranșe. Cornilescu trimitea zilnic la Londra colile corectate, iar acestea erau trimise mai departe tipografiei (în Germania) de către secretarul responsabil cu traducerile. Acest fapt dovedește în mod suplimentar că D. Cornilescu nu mai dispunea de propriul text.

(7) În arhivă există cel puțin o scrisoare conform căreia în anii ‘30 o organizație misionară a tipărit o porțiune din Biblia lui Cornilescu, fără permisiune. Respectivei organizații i s-a atras atenția că tipărirea s-a realizat fără permisiune.

(8) În anii ‘30 și ‘40, Societatea Biblică Americană nu tipărea Biblii Cornilescu pentru românii din America, ci le importa de la „sora ei mai mare” (Societatea Biblică Britanică). Noțiunea de copyright exista la vremea respectivă și era cunoscută.

(9) SBB nu încheia contracte de cedare de copyright cu traducătorii. Simpla înțelegere verbală, urmată de publicarea textului tradus, ținea locul contractelor așa cum le știm noi. În spațiul anglo-saxon se folosea ceea ce numim gentlemen’s agreement, înțelegere a cărei forță era mult mai mare decât un simplu contract.

(10) În anii ’80, mai exact, în timpul mandatului Hușanu-Talpoș (1984-1988), Biblia Cornilescu s-a tipărit în țară, în tipografia Institutului Biblic Ortodox. Pentru a pregăti această acțiune, reprezentanți ai Cultului Baptist s-au deplasat la Londra și au cerut permisiunea de tipărire și plăcile pentru Biblie. Această deplasare este dovada că românii cunoșteau și respectau noțiunea de copyright.

(11) Copyrightul a fost recunoscut implicit de multe alte entități atât înainte de căderea comunismului, cât și după, fiindcă în arhiva SBB există numeroase documente prin care SBB este rugată să acorde permisiunea tipării Bibliei Cornilescu pentru România.

Mai jos puteți citi și câteva răspunsuri la posibile întrebări conexe problemei copyrightului.

Ce statut are Biblia 1921, prima versiune Cornilescu?

Prin revizuirea ei de către Dumitru Cornilescu, Biblia din 1921 și-a încheiat „perioada de garanție”. Retipărirea ei nu s-ar putea face decât cu scop documentar, în tiraje mici. După întâlnirea cu reprezentanții SBB, Cornilescu scria (în 1924) că a înțeles mai bine cum ar trebui tradusă Biblia și că și-ar fi dorit să aibă de la bun început viziunea traductologică pe care a căpătat-o prin colaborarea cu SBB. Asta înseamnă că Biblia din 1921 rămâne la statutul de „încercare” a lui Cornilescu, ea fiind modificată ulterior de traducător. Dacă am încerca să ne întoarcem la această ediție, am intra în conflict cu însuși traducătorul, care a considerat că versiunea 1924 este o îmbunătățire a celei din 1921.

Ce statut are Societatea Evanghelică Română actuală, condusă de avocatul Daniel Cuculea? Este ea continuatoarea SER-ului din anii ‘20?

Societatea Evanghelică Română din anii ’20 a fost fondată de D. Cornilescu și Ralu Callimachi. Această societatea și-a încheiat existența după moartea celor doi membri. Între SER-ul inițial și SER-ul domnului Daniel Cuculea nu există nicio legătură (alta decât identitatea de nume). Pretenția dlui Cuculea de a reprezenta SER-ul din anii ’20 este nefondată.

De altfel, procesele intentate Societății Biblice Interconfesionale de către dl Daniel Cuculea s-au încheiat în mod previzibil fără ca acesta din urmă să aibă câștig de cauză. Dl. Cuculea nu a putut proba că deține copyrightul pentru versiunea Cornilescu și în consecință și-a retras acțiunea.

Ce statut au Societățile Biblice Unite (UBS)?

UBS reprezintă o federație de societăți biblice naționale. UBS acceptă ca membri doar entități/societăți biblice de pe un teritoriu național. În cazul României, această entitate este SBIR, în care sunt invitate să participe toate confesiunile creștine din România.

Este adevărat că după Revoluție SBB a vrut să încredințeze Bisericii Ortodoxe copyrightul pentru Biblia Cornilescu, urmând ca BOR să oprească procesul tipăririi ei?

Informația este falsă. SBB a încredințat SBIR dreptul folosirii Bibliei Cornilescu, fără costuri. Prezența în SBIR a BOR a creat în unele zone din mediul evanghelic impresia falsă că dreptul de tipărire este acordat BOR. Or, BOR nu se pronunță în privința tipăririi Bibliei Cornilescu. Dimpotrivă, în anumite cercuri ale Bisericii Ortodoxe Române, SBIR este privită cu multă suspiciune, ca organizație protestantă. Simetric, din zona evanghelică există suspiciuni că SBIR este de fapt o organizație dominată de ortodocși. În fapt, deciziile cu privire la Bibliei Cornilescu sunt responsabilitatea directă a confesiunilor neoprotestante reprezentate în SBIR.

Se poate afirma că Biblia Cornilescu a ajuns în domeniul public?

Biblia Cornilescu nu poate fi considerată ca fiind intrată în domeniul public, fiindcă asupra ei grevează drepturi patrimoniale. Potrivit legislației în vigoare (Legea dreptului de autor, art. 25),

„(1) Drepturile patrimoniale prevăzute la art. 13 și 21 durează tot timpul vieții autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moștenire, potrivit legislației civile, pe o perioada de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoștința publică în mod legal. Dacă nu există moștenitori, exercițiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieții de către autor sau, în lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creație.”

Potrivit legislației actuale, traducerea lui D. Cornilescu ar intra în domeniul public abia în 2045. Organismul mandatat de traducător în timpul vieții sale rămâne SBB, al cărei membru de onoare a devenit și Cornilescu, spre sfârșitul vieții sale.


În volumul de scrisori pe care l-am publicat anul trecut se face referire la un incident extrem de interesant: decizia guvernului de a bloca accesul Societății Biblice Britanice în satele românești (vezi AICI). Până astăzi am căutat fără succes o confirmare a informațiilor din scrisoarea lui J.W. Wiles (reprezentantul SBB la Belgrad). Ajunsesem chiar să mă întreb dacă mărturia lui Wiles n-ar trebui luată cu rezerve, până la confirmări suplimentare.

Printr-o conjunctură extrem de fericită, am reușit să găsesc o confirmare, prin intermediul unei cunoștințe care m-a ajutat în mai multe rânduri să obțin materiale greu accesibile. Ferice de omul căruia Dumnezeu îi scoate în cale ajutor la vremea potrivită!

Articolul are meritul că întărește scrisoarea din arhiva SBB și confirmă integritatea celor raportate de James Wiles la Londra. Ce păcat că Wiles, care cunoștea mult mai mult despre dedesubturile acestei afaceri, nu a lăsat posterității detalii suplimentare!

Arhimandritul Scriban, care l-a cunoscut pe Cornilescu foarte bine, pledează energic pentru ridicarea restricțiilor. Autorul pare să considere că astfel de piedici în calea Bibliei sunt puse de „duhul francmasonic”. Din păcate, nu sunt convins că în spatele acestei acțiuni se afla Argetoianu (francmason declarat, după cum vă puteți convinge dacă îi veți citi memoriile). Din păcate (pentru ei), în spatele măsurii se află ostilitatea unor ierarhi ortodocși față de Societatea Biblică Britanică și versiunea Cornilescu.

Dacă bine îmi aduc aminte, în 1933 la putere se afla guvernul Vaida-Voievod. Anul trecut am citit cu atenție memoriile lui Argetoianu pe anul 1933, tocmai pentru a-mi face o imagine despre atmosfera din perioada în care s-a dat edictul guvernamental împotriva Bibliei. O asemenea măsură, într-o țară creștină (!), face parte dintr-o antologie a rușinii care încă nu s-a scris. Să nu uităm, suntem în minunata perioadă interbelică. La finalul aceluiași an avea să fie asasinat I.G. Duca, marcând intrarea României în zodia „Demonii”.

Să vedem mai jos prima parte a articolului.

***

În țara noastră, se petrec atâtea lucruri ciudate, că nu știi de care să te miri mai întâi. Pe de o parte, ai zice că umblăm să ne însușim metodele luminoase ale vieții din Apus, că dorim să ne scuturăm de năravurile turcești ale omului care nu altă cârmă în viață decât chefurile și trăsnelile care-l cuprind din când în când; pe de altă parte, însă vezi că nici gând nu este de primit felul de lucru al civilizațiunilor apusene, ci că o luăm razna, pe unde nici tu te gândești. Teoretic, ne mărturisim către cutare principii; practică, călcăm sălbatec peste ele. Odată uităm de toată atingerea noastră cu Apusul și o luăm tihui peste dealuri și coclauri.

Mă crucesc de o știre pe care am primit-o astăzi și care îndreptățește toate mirările mele de mai sus. În adevăr, să nu fie uimitor că la noi se pun piedeci pătrunderii Bibliei în sânul poporului nostru? Cum? Sunt slobode de a pătrunde tipărituri nerușinate, pline de cugetările cele mai porcoase, precum este revista „Râsul”, dar am ajuns să ne speriem că Biblia pătrunde prin satele noastre?

Dar dau-s’a o asemenea poruncă? Este lucrul acesta adevărat?

Apoi este. Societatea Biblică Britanică dela noi a primit înștiințarea că vânzătorii ei sunt îngăduiți să poate (sic!) răzbate cu gențile pline de Biblii prin toate orașele noastre, dar nu au voie la țară. Sunt 2 luni de când această poruncă a fost dată dela Ministerul trebilor dinăuntru.

Dar oare pe cine supără Biblia?

De! L-o fi supărând pe kir Argetoianu, că s’a mărturisit om acru către lucrurile credinței; dar nu e el la putere. Acum avem alți bărbați, care sunt pentru ridicarea satelor, pentru trezirea țărănimii la o gândire mai luminată și la un soi de viață mai spălat.

Apoi acestei țărănimi să-i fie vătămătoare Biblia? Cum se face că o asemenea poruncă se dă tocmai în vremea când cârma țării se află în mâna prietenilor țărănimii?

Să fie din prietenie către țărănime că se caută ținerea ei departe de Biblie?

Dar care este cel ce va îndrăzni să spuie că țărănimea va fi păgubită prin cetirea Bibliei? Vai de mine! Nici nu e gând!

Atunci înseamnă că, nu din grijă către țărănime s’a dat o asemenea poruncă, ci din ură către Biblie.

Și cine este cel ce are față de Biblie o asemenea simțire? Fără îndoială numai cei mânați de duhul d-lui Argetoianu. Dar e de mirare cum oamenii mânați de un asemenea duh se pot afla și într’o tabără politică a țării care nu mai este cea a d-lui Argetoianu.

Aici e partea de mirare și aceasta înseamnă că duhul francmasonic răzbește și mai departe, unde nu te aștepți, chiar între acei care ar trebui să se bucure când văd cartea Sfântă pătrunzând în sânul țărănimii noastre.

(Va urma)


Postez mai jos al treilea frament din volumul la care lucrez în prezent.

Observ în treacăt că titlul cărții deja stârnește nedumeriri. „Cum știu, întreabă un amic ortodox, că versiunea Cornilescu e cea mai citită traducere românească a Sfintei Scripturi?”. Știu, fiindcă există indicii suficiente cu privire la această chestiune. Sper ca în perioada următoare să scriu o postare în care să răspund pe îndelete la de această întrebare.

***

Student la Facultatea de Teologie

Despre perioada de studenție a lui Cornilescu știm extrem de puține lucruri. Însăși stabilirea cu precizie a anului în care Cornilescu a absolvit seminarul şi s-a înscris la Facultatea de Teologie rămâne dificilă. Singura sursă aflată la dispoziția cercetătorului este lista cu elevi publicată în Istoria Seminarului Central,[1] corelată cu informaţia că în 1901 legea învăţământului secundar şi superior prevedea o durată de 7 ani pentru cursul seminarial. Este însă probabil ca Dumitru Cornilescu să fi studiat 8 ani în seminar, absolvindu-l în 1912.

Următorii patru ani i-a petrecut ca student al Facultăţii de Teologie, continuând activitatea de traducere a unor cărticele despre viaţa creştină, pe care le tipărea cu banii câştigaţi din activitatea de pedagog la seminar, respectiv de cântăreţ la Biserica Sf. Ştefan.[2] În ciuda acestor activităţi, viaţa spirituală despre care vorbeau scrierile respective nu se arăta. Centralitatea Scripturii în broşurile şi cărţile traduse i-a insuflat lui Cornilescu dorinţa de a citi şi el Scriptura:

Am băgat de seamă că toate cărțile vorbeau de o singură carte: Biblia. În ele se spune că fiecare trebuie să aibă Biblia, s-o citească zilnic și s-o trăiască. „Hm, îmi ziceam eu, iată un lucru pe care nici eu nu-l fac. Asta trebuie să fie pricina pentru care viața zăbovește să vină.” Am început să citesc Biblia în fiecare zi dar ‒ după câteva zile ‒ Biblia nu-mi mai plăcea. Aveam înaintea mea o traducere așa de proastă că n-o puteam înțelege. Mă miram cum de putea cineva să laude Biblia așa de mult, când eu nu găseam nimic demn de laudă în ea. Dar când am început s-o citesc într-o altă limbă, am înțeles-o și mi-a plăcut.[3]

Dornic să facă posibilă înfiriparea unei vieți noi în mijlocul poporului său, Cornilescu s-a gândit să înceapă chiar el o versiune nouă a Bibliei în limba română, dar proiectul n-a trecut dincolo de traducerea Evangheliei după Matei, rămasă la vremea respectivă în manuscris.[4]

În 1915 traducea împreună cu maica Olga Gologan un calendar în format mic, cu meditaţii zilnice, fragmente din scrierile pastorului elveţian Frank Thomas.[5] Calendarul a fost trimis prinţesei Ralu Callimachi, aflată pe atunci la Geneva, care, plăcut surprinsă de această noutate, i-a scris traducătorului. Schimbul epistolar dintre cei doi a fost urmat de o întâlnire care s-a dovedit decisivă. Visul tânărului teolog s-a întâlnit cu intenţia prinţesei de a finanţa traducerea şi răspândirea Bibliei într-o versiune accesibilă omului de rând. În perioada 19161921, prințesa Callimachi i-a oferit lui Cornilescu încurajarea și sprijinul necesare procesului de traducere. Fără inițiativa prințesei de a finanța o versiune nouă, fără găzduirea pe care i-a oferit-o lui Cornilescu la Stâncești și fără acoperirea parțială a cheltuielilor de tipar, apariția ediției princeps a Bibliei Cornilescu (1921) cu greu ar fi fost posibilă. În anii următori, până la Marele Crah bursier care a ruinat-o pe prințesă (toamna 1929), Cornilescu, deși aflat în străinătate, a continuat să aibă parte de sprijinul ei.

[1] St. Călinescu şi D. G. Boroianu, Istoria Seminarului „Central” din Bucuresci de la început până la instalarea în localul său propriu, Tipografia Editoare „Dacia”, Iaşi, 1904, p. 271.

[2] D. Cornilescu, Cum m-am întors la Dumnezeu, p. 6.

[3] D. Cornilescu, Cum m-am întors la Dumnezeu, p. 6.

[4] D. Cornilescu, Cum m-am întors la Dumnezeu, p. 7.

[5] Îndrăsniţi! Cetiri biblice şi meditaţiuni pentru fiecare zi a anului, după F. Thomas, de Dim. I. Cornilescu şi Monahia Olga Gologan, Bucureşti, Societatea religioasă şi culturală Acoperământul Maicii Domnului, Tip. Gutenberg, Joseph Göbl S-sori, 1915, 184 pag., 1 leu.


Așa cum am promis, voi încerca să postez săptămânal câte un fragment din cartea la care lucrez în perioada șederii la Cambridge. Textul de mai jos provine din secțiunea introductivă, în care scriu despre educația primită de Cornilescu la Seminarul Central (care nu trebuie confundat cu Facultatea de Teologie) și despre cadrele didactice pe care le-a avut.

***

Programa Seminarului Central punea un accent deosebit pe studiul limbilor clasice, astfel că latina era studiată din „clasa II” până la final, iar din „clasa III” se adăuga și limba greacă. Totuși, o precizare este necesară. După cum povestește N. Crainic, clasicismul de la seminar se deosebea în anumite privințe de cel de la liceele seculare:

[Era] un clasicism filtrat prin concepție creștină, după marea tradiție a ortodoxiei, precizată încă din veacul al patrulea de la Hristos, dacă nu chiar de la începutul creștinismului. […] Spre deosebire de liceeni, noi eram scutiți în studierea latinei și elinei să facem cunoștință cu frumoasele și porcoasele minciuni ale mitologiei care, fără îndoială, numai modele de viață nu oferă unor tineri studioși. Autorii noștri păgîni erau de alde Esop, Seneca, Cornelius Nepos, iar pentru clasicismul creștin propriu-zis apologeții și sfinții părinți.[1]

Preluând parcă ecoul unor lamentații similare pe care le întâlnim în autobiografia lui Iorga,[2] Crainic constata cu stupoare că „atît din studiul elinei cît și al latinei lipsea cu desăvârșire Biblia! Dar numai anumite părți din Noul Testament oferă pentru începături textele cele mai ușoare și mai atractive în grecește și în latinește […]. Absența Bibliei din studiile religioase cât și din cele clasice mi s-a părut o monstruozitate prea evidentă prin ea însăși ca să mai fie nevoie de a insista”.[3]

Elevii din anul II studiau noțiunile de bază ale limbii latine cu Iuliu Valaori („macedonean temperamentos”), iar cei din anii următori îl aveau ca profesor pe I. N. Dianu, a cărui fire glacială, la care se adăuga interesul pentru „partea seacă a etimologiei și sintaxei”, pare să fi stins de timpuriu interesul seminariștilor pentru literatura latină. Avem motive să credem că N. Crainic nu era singurul care făcea următoarea constatare la mulți ani după absolvirea studiilor: „Memoria mea nu reține o singură expresie latină comentată ori subliniată de dînsul, deși în Seneca sau în Tertulian s-ar fi găsit destule.”[4]

[1] N. Crainic, Zile albe, zile negre. Memorii, p. 6364.

[2] N. Iorga, Orizonturile mele. O viață de om, așa cum a fost, ed. a 3-a, București, Minerva, 1976, p. 82: „Cu gramatica, teribilă, a lui Zotu, cu neroadele frase de exerciții din care, peste dificultățile, care se cereau răsplătite, ale unei limbi abia-învățate, aflam că «nenorocirea vine adesea de la cuțit» trebuia să trecem la neegalabila fineță, la satira profundă, ca pentru oameni de înaltă cultură, la ironia, care se potrivia așa de puțin și cu vrîsta și cu însăși receptivitatea sufletului nostru, a lui Lucian. Da, a lui Lucian, din Dialogurile morților, pentru care se cerea să știu și istorie și mitologie și atîta filosofie, pe cînd era așa de natural să se caute textul Evangheliei blînde a Sfîntului Ioan, care se lega și de religie.”

[3] N. Crainic, Zile albe, zile negre. Memorii, p. 64.

[4] N. Crainic, Zile albe, zile negre. Memorii, p. 64.


Pentru noutăți derulați mai jos. Postarea aceasta va rămâne o vreme „în fruntea” blogului.

Pe site-ul Societății Biblice Interconfesionale (AICI) a fost publicată o scrisoare deschisă pe care cinci membri ai familiei Cornilescu o adresează publicului evanghelic și dlui avocat Daniel Cuculea, cerându-i acestuia din urmă să înceteze orice acțiune în instanță în problema copyrighului pentru Biblia Cornilescu.

Puteți citi mai jos scrisoarea. Precizez că documentul dat publicității este însoțit de 4 anexe foarte interesante!

***

21 septembrie 2013

SCRISOARE DESCHISĂ

Scurt istoric al traducerii Bibliei Cornilescu

Dumitru Cornilescu a publicat în anul 1921 prima ediţie a Bibliei în traducere proprie, prin Societatea Evanghelică Română. Această societate a fost înfiinţată de Dumitru Cornilescu, iar prima ediţie a Bibliei tradusă de el a fost tipărită pe hârtie furnizată de Societatea Biblică Britanică (SBB), cu sprijin din partea unui grup de elveţieni, prieteni ai SBB, şi a prinţesei Callimachi, promotoare a scopurilor şi viziunii SBB.

Cedarea de către Dumitru Cornilescu a drepturilor sale de autor asupra traducerii în limba română a Bibliei a fost făcută în anul 1924, către Societatea Biblică Britanică (SBB), odată cu aprobarea şi adoptarea Bibliei Cornilescu de către comitetul SBB. Ediţia din 1924 este o revizuire a Bibliei din 1921, realizată de Dumitru Cornilescu în acord cu regulile pentru traducători ale SBB. Conform înţelegerii dintre Dumitru Cornilescu şi SBB, odată cu cedarea drepturilor de autor, pe pagina de titlu a ediţiei din 1924 nu mai apare numele traducătorului. Dumitru Cornilescu a dorit să cedeze către SBB drepturile de autor pentru traducerea Bibliei fără nicio remuneraţie, pentru ca Biblia să fie tipărită şi răspândită pe scară largă în Româna şi în diaspora. Totuşi, SBB i-a oferit lui Dumitru Cornilescu un onorariu generos pentru acea vreme, pentru munca de traducere şi corectură.

Dumitru Cornilescu a părăsit România în anul 1923 şi s-a stabilit în Elveţia. A devenit cetăţean elveţian, a fost căsătorit şi a avut un fiu, Alexandru, care a decedat în anul 1983, în Elveţia.

În anul 1971 Dumitru Cornilescu a devenit Preşedinte de onoare al Societăţii Biblice Britanice (Anexa 1), la împlinirea vârstei de 80 de ani. Tot atunci s-a sărbătorit a cincizecea aniversare a primei ediţii a Bibliei Cornilescu.

Evenimente recente neaşteptate, nedorite şi regretabile

Societatea Evanghelică Română (SER), reprezentată de avocatul Daniel Gabriel Cuculea, a fost înfiinţată în anul 1991 şi este o entitate juridică diferită de Societatea Evanghelică Română  înfiinţată de Dumitru Cornilescu în anul 1920.

În anul 1993, avocatul Cuculea, în calitate de Secretar General al unei organizaţii religioase, a început o campanie agresivă în scopul obţinerii drepturilor de autor de la SBB (Anexa 2). Fiind refuzat de către SBB, avocatul Cuculea a fost direcţionat spre colaborare cu Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR), reprezentantă a SBB în România. În urma acestui refuz avocatul Cuculea a început o campanie de denigrare a SBB şi SBIR (Anexa 3), campanie care a fost reluată de curând în anul 2011, prin diverse metode de dezinformare.  Recent, în anii 2012 şi 2013 avocatul Cuculea a luat legătura cu membri ai familiei Cornilescu şi a încercat să-i convingă pe aceştia să îi cedeze drepturile de autor, invocând iniţial dorinţa de a tipări Biblia şi ulterior intenţia de a o revizui, folosind dezinformări şi argumente neconforme cu realitatea. Rezultatul acestor acţiuni iniţiate de către avocatul Cuculea direct sau prin numeroase acţiuni în justiţie este crearea unei atmosfere de CONFLICT ŞI DEZBINARE în interiorul familiei Cornilescu.

Iniţial, avocatul Cuculea a indus în eroare o parte a membrilor familiei, pe care, fără a-i informa, i-a implicat în două procese de succesiune. S-a bazat pe faptul că acei membri ai familiei, fiind în vârstă sau în afara ţării, nu vor afla sau nu vor urmări acţiunile sale în instanţă. Mai mult, a încercat să folosească o declaraţie prin care în 1991 Iulian Cornilescu, frate al lui Dumitru Cornilescu, împuternicea editura Societăţii Evanghelice Române, reprezentată de avocatul Cuculea să preia drepturile de autor care îi reveneau ca posibil moştenitor al fraţilor Dumitru şi Gheorghe Cornilescu. Acest presupus drept se referea la lucrările lor: traduceri, prelucrări sau scrieri originale, articole de specialitate în reviste, broşuri etc. Respectivul document nu menţionează nimic despre Biblie, cunoscut fiind faptul că Biblia nu poate fi subsumată operei teologice a celor doi.

În acţiunile sale în instanţă, avocatul Cuculea voia ca această declaraţie să fie trecută ca „un supliment la certificatul de moştenitor” al lui Iulian Cornilescu, certificat care nu a existat niciodată. Menţionăm că scrisul de mână al declaraţiei nu îi aparţine lui Iulian Cornilescu, iar membrii familiei nu au avut niciodată cunoştinţă de aceasta.

Avocatul Cuculea a redactat el însuşi acţiunile în instanţă, fără sprijinul, acordul sau consimţământul familiei. Am constatat cu surprindere că în una dintre acţiuni anunţă că noi, membrii familiei implicaţi în procese, „vom consimţi   printr-o tranzacţie acceptul nostru privind cedarea drepturile de autor” către editura SER, reprezentată de către avocatul Cuculea, aşa cum hotărâse Iulian Cornilescu prin declaraţia din 1991.

De îndată ce am aflat cu surprindere despre aceste acţiuni, noi, membrii familiei pe care i-a implicat în aceste procese, i-am retras sprijinul dat iniţial deoarece am realizat că avocatul Cuculea nu a avut deloc intenţii sincere şi a acţionat necinstit şi fără consimţământul nostru.

În urma acestui lucru, avocatul Cuculea a contactat recent (august 2013) alţi membri ai familiei, nemenţionaţi şi necitaţi în dosarele deschise de el, încercând să-i convingă şi pe aceştia să conlucreze cu el, fără să le spună însă că iniţiase deja două procese. Schimbându-şi strategia radical, i-a determinat pe aceşti nou implicaţi membri ai familiei să dea o declaraţie prin care cere instanţei să constate că declaraţia lui Iulian Cornilescu este nulă, deoarece acesta nu era unicul moştenitor al lui Dumitru Cornilescu, la data semnării declaraţiei. Astfel avocatul Cuculea îşi neagă propria acţiune prin care a încercat să acrediteze ideea că editura SER, pe care o reprezintă, este posesoarea drepturilor de autor ale Bibliei Cornilescu în urma declaraţiei lui Iulian Cornilescu.

Noii membri contactaţi au devenit astfel suspicioşi faţă de cei dintâi, pe care i-au bănuit că ar fi tăinuit aceste acţiuni pentru a-i omite în mod voit din arborele genealogic al familiei pe care însuşi avocatul Cuculea l-a făcut şi l-a prezentat în instanţă, nemenţionând existenţa membrilor familiei care l-au refuzat iniţial.

Avocatul Cuculea, înainte de a-şi schimba radical strategia, a trimis mai multe scrisori (Anexa 4) direct şi prin alţi colaboratori, membri ai SER, către membrii familiei Cornilescu care s-au dezis de acţiunile sale. În aceste scrisori li se ofereau membrilor familiei Cornilescu funcţii în SER şi avantaje materiale în schimbul cedării drepturilor de autor pentru o revizuire a Bibliei (ediţia 1921) sub egida SER. Considerăm această revizuire total lipsită de sens şi de asemenea o atingere gravă la adresa drepturilor morale ale Bibliei, traducerea Dumitru Cornilescu, deoarece însuşi traducătorul a supus ediţia 1921 unui amplu proces de revizuire în urma căruia a rezultat ediţia din 1924, singura care a fost tipărită şi distribuită de atunci şi până astăzi, devenind ediţie consacrată. De asemenea, noi, membrii familiei Cornilescu, semnatarii acestei scrisori, considerăm total imorală ideea de a avea avantaje materiale în urma Bibliei, în traducerea Dumitru Cornilescu, ţinând seama de faptul că Dumitru Cornilescu însuşi, prin cedarea drepturilor, nu a beneficiat de astfel de foloase materiale. Biblia Cornilescu nu este o marfă iar membrii familie nu sunt de vânzare, acest demers fiind totodată o gravă jignire la adresa lor.

Pentru atragerea noilor membri ai familiei de partea sa, avocatul Cuculea a folosit şi foloseşte argumente neconforme cu realitatea şi prezintă eronat fiecăruia altă versiune. Una dintre versiunile pe care le răspândeşte este de natură să provoace tensiuni şi dezbinări interconfesionale împotriva membrilor Bisericii Ortodoxe, care au circulat masiv pe internet în anii 2011 şi 2012. Dorim să menţionăm că majoritatea membrilor familiei Cornilescu sunt ortodocşi, iar alţii sunt protestanţi, drept care avocatul Cuculea aduce o ofensă gravă la adresa identităţii confesionale a acestora.

De asemenea, cunoaştem faptul că anumite organizaţii şi societăţi biblice  i-au acordat sprijin avocatului Cuculea pentru a deschide procese în instanţă, fără să cunoască adevărul istoric despre traducerea Bibliei Cornilescu şi fără a fi conştienţi de riscurile pe care şi le-au asumat, provocând astfel tulburare şi dezbinare în familia Cornilescu. Nu dorim să fim victime ale scenariilor avocăţeşti aşa cum însuşi avocatul Cuculea declară într-una dintre scrisori că „se va ajunge ca istoria să fie rescrisă de avocaţi … care vor lua oricum mai mult, pentru că ei negociază direct cu beneficiarul”. Acest lucru probabil şi-l doreşte dumnealui şi alţii asemenea lui care transformă această Biblie  într-o sursă de conflict, dezbinare şi ispitire a celor creduli şi avizi de câştig material. Pe lângă avocatul Cuculea au mai apărut cel puţin doi avocaţi care pregătesc probabil împreună noi strategii, tertipuri şi forme de hărţuire a familiei Cornilescu.

Există membri ai familiei în vârstă a căror sănătate fragilă este tulburată de aceste acţiuni agresive, pe lângă neplăcerile grave create.

Facem apel către şefii de culte şi către oamenii de bună credinţă să ia atitudine şi să-l determine pe avocatul Cuculea să-şi retragă procesele deschise fără ştirea şi fără voia familiei şi să se înceteze a se „târî” această Biblie şi numele familiei Cornilescu în procese animate de resorturi meschine şi interese materiale.

Dorim, de asemenea, pe această cale să popularizăm istoria corectă a acestei traduceri şi dorinţa şi decizia lui Dumitru Cornilescu, care a cedat drepturile de autor ale Bibliei încă din timpul vieţii sale către Societatea Biblică Britanică. Autorul a considerat că pe lângă popularizarea şi distribuirea acesteia pe scară largă, SBB va proteja originalitatea şi integralitatea textului Bibliei, fapt care a fost dovedit timp de 90 de ani. Acest lucru s-a întâmplat timp de 50 de ani, încă din timpul vieţii lui Dumitru Cornilescu şi ulterior încă aproape 40 de ani, până în prezent, SBB dovedind că a protejat această traducere şi în timp de război şi în timpul comunismului, tipărind-o şi răspândind-o pe scară largă în România şi în diaspora.

Este regretabil că s-a ajuns în această situaţie şi recomandăm pentru reflecţie următoarele texte biblice, având încredere că meditarea la textul Bibliei şi rugăciunea vor ajuta la stingerea conflictelor create din neştiinţă sau rea-voinţă, care întinează memoria lui Dumitru Cornilescu şi demnitatea familiei pentru care sperăm că mai există un minim respect.

***

Un fapt absolut halucinant este că, potrivit Anexei 2, în 1993 îl găsim pe avocatul Cuculea semnatar al unei scrisori în care mulțumea Soc. Bib. Britanice pentru activitatea desfășurată și recunoștea că această entitate are copyrightul versiunii Cornilescu.

Anul trecut, lovit pesemne de o amnezie severă, dl Cuculea dădea publicității o scrisoare deschisă în care lua de suman SBB, cerându-i să producă dovada copyrightului. Istoria va lămuri probabil ițele aceastei foarte interesante și foarte radicale schimbări de poziție.

Anexa-2_Page_1Anexa-2_Page_2