Mi-a căzut astăzi privirea pe Numeri 22:4, din Biblia de la București:

Și zise Moav bătrânimei lui Madiam: Acuma va aleage adunarea aceasta pre toți cei împrejureanii noștri, ca când ar aleage vițelul ceale verzi den câmpu”.

Problema, așa cum vom vedea, este verbul „va aleage”.

În Ms. 45, care e mai aproape de ceea ce a ieșit de sub pana lui Milescu, textul zice: „va linge” în loc de „va aleage”.

Textul grec din Ediția Frankfurt (1597) zice:

Νῦν ἐκλείξει ἡ συναγωγὴ αὕτη πάντας τοὺς κύκλῳ ἡμῶν, ὡς ἐκλείξαι ὁ μόσχος τὰ χλωρὰ ἐκ τοῦ πεδίου „Acum va linge adunarea aceasta pe toți cei din jurul nostru, cum ar linge vițelul verdeața (lit. „cele verzi”) de pe câmp”.

Verbul folosit în greacă este ἐκλείχω, „a linge”. În text prima formă este de viitor: ἐκλείξει.

Nu știu de ce bucureștenilor nu le-a plăcut traducerea asta și am „emendat-o”, că a ieșit „va alege” (ἐκλέξει).

Sunt două posibilități: fie cărturarii bucureșteni au făcut o confuzie și au citit ἐκλέξει „va alege” (3 sg. viit. de la ἐκλέγω), fie au avut o ediție care chiar are această lecțiune (ipoteză pe care încă n-am verificat-o).

În orice caz, soluția de traducere din Biblia de la București este un non-sens atât prin raportare la textul ebraic, cât și prin raportare la textul „recept” al Septuagintei.

Vor fi fost cărturarii bucureșteni „pedepsiți” întru grecie, dar le plăcea și lor, ca nouă tuturor, pateul de rață (=rateul).

P.S. Explicația din volumul MDL la Numeri nu mă mulțumește. Nu cred că avem un sens neobișnuit, ci o reconstituire diferită a textului grec (probabil în urma unei confuzii dintre cele două verbe).


Spuneam într-o postare recentă că DEX-ul are mari lacune, mai ales în zona limbajului biblico-teologic. Paradoxal, deși traducerile Bibliei au contribuit la formarea limbii literare, vocabularul din această zonă abia dacă se regăsește în Dicționarul nostru explicativ.

Cum spuneam deja într-un schimb de comentarii cu filologul Octavian Gordon, dacă luăm, pentru comparație, OED-ul mic (în două volume), vom găsi în el definiții foarte bune, cu etimologii de bun-simț filologic, care în comprimă în câteva rânduri istoria îndelungată a unui cuvânt.

M-am uitat recent la felul în care este definit în DEX termenul „pronie”.

PRÓNIE s. f. (Înv. și pop.) Dumnezeire; Dumnezeu; Providență. – Din ngr. prónia.

Sunt mai multe probleme cu această definiție.

În primul rând, ar trebui dat ca etimon gr. πρόνοια „grijă”, „precauție”, „purtare de grijă”, „îngrijire care precedă realizarea unei acțiuni”.

Eu unul aș da neapărat în DEX prima atestare a termenului sau o atestare timpurie, care să ilustreze folosirea lui. De genul: părinte, a ta pronie otcîrmuiește (1688). Citatul provine, desigur, din Biblia de la București (Înțelepciunea lui Solomon 14:3).

A doua problemă cu DEX-ul nostru este că „pronie” nu e totuna cu „Dumnezeu” în accepțiunea inițială a termenului. De fapt, nu este sinonim nici în textele de mai târziu, dacă păstrăm proprietatea termenilor.

Întâlnim, de exemplu, secvența pronia lui Dumnezău (1688), în 3 Macabei 5:30 (Biblia de la București).

Din chiar acest exemplu rezultă că în limba română „pronie” este ceva distinct de „Dumnezeu”.

Abia mai târziu, prin extensie, ca urmare a asocierii cu „Dumnezeu”, termenul capătă sensul de „Dumnezeire”. Aș da în DEX, pentru această categorie de sens, un exemplu din sec. 19, ca să vadă omul cum funcționează limba în practică.

Să vedem acum de câtă „pronie” dă dovadă OED-ul mic în definirea termenului (folosit, surprise, surprise!, și în engleză, măcar că aceștia au și „providence”).

pronoia

noun

  • 1 Philosophy and Theology. Foresight; providence, divine will.
  • 2 Medieval History. In the Byzantine Empire: a type of land grant similar to a fief, entailing an obligation of service (typically military) by the recipient.

noun

  • Belief (especially when viewed as irrational) in the good will of others or the pervasiveness of serendipity.

Origin

Late 19th century. From ancient Greek πρόνοια foresight, providence, in medieval Greek also denoting a type of land grant from πρόνοος (contracted πρόνους) careful, prudent + -ία<br>1980s. From pro- + -noia. Compare earlier pronoia.

Noi, rumâni creștinați de însuși Sf. Andrei (la câteva decenii după șederea lui Ovidiu printre „românii” din Tomis), nu reușim să trecem cu etimologia „proniei” dincolo de neogreacă, deși e limpede că avem în limba română ocurențe ale termenului preluate direct din greaca veche.

Una peste alta, n-am priceput de ce „pronie” e „învechit” și „popular”. Că e specializat, admit. Dar de ce o fi „învechit”? Termeni ca „mamă” și „tată” nu sunt învechiți? Cine decide când s-a „învechit” un cuvânt?

Ce reproșez, așadar, DEX-ului? Miopia culturală și istorică, faptul că nu-ți dă oleacă de perspectivă asupra istoriei unui cuvânt. Nu trebuie să umpli trei pagini cu exemple, ca în DLR. Poți da câteva atestări din secole diferite și l-ai luminat pe om. Dacă vrea să aprofundeze, îl trimiți la DLR (sau la OED-ul mare).


Membrii echipei „Monumenta linguae Dacoromanorum” (22 la număr, după socoteala mea provizorie) se vor reuni la Iaşi în perioada 11-14 februarie, pentru un simpozion intitulat

«Explorări în tradiţia biblică românească».

Programul (vezi AICI) este împărţit în şapte secţiuni majore:

  • Probleme specifice de paleografie chirilică
  • Probleme ale versiunii moderne
  • Lexicologie şi gramatică istorică românească, onomastică biblică, frazeologie biblică
  • Probleme ale comentariilor. Traductologie. Comparaţia versiunilor de referinţă între ele şi cu originalele
  • Probleme ale comentariilor. Erudiţie biblică
  • Probleme ale comentariilor. Patristică
  • Probleme ale comentariilor. Teologie biblică

Programul include 33 de prezentări (un adevărat maraton în 3 zile!). Semnalez aici doar câteva dintre referatele care vor fi susţinute:

Marius Cruceru, Opţiuni şi dileme de traducere: a) Pot fi conciliate tradiţii bisericeşti diferite în interpretarea textului evanghelic (exemple din 1 Ioan şi Iacov); b) Între arhaisme şi neologisme în traducerea textului biblic; c) Între interpretări moderne şi chei hermeneutice patristice

Eugen Munteanu, Greşeli de traducere în vechile versiuni româneşti ale Bibliei

Maria Husarciuc, Expresii, sintagme şi proverbe de sorginte biblică. Cum le studiem

Dragoş Mîrşanu, Cu sau fără Niceea: cât este de acceptabilă azi interpretarea teologico-bisericească a Sfintei Scripturi?

Subsemnatul va avea şi el o intervenţie  a) Traducerea termenilor presbyteros şi presbyterion în tradiţia biblică românească; b) Verbul dikaioun la apostolul Pavel şi traducerea lui în tradiţia biblică românească c) Condiţionări eshatologice în traducerea secvenţei ta chilia ete din Apoc. 20, în tradiţia biblică românească.


În lista animalelor necurate din Lev. 11:29 întâlnim următoarele animale ha-holed (nevăstuica) şi ha-akbar (şoarecele). Mă rog, identitatea precisă a acestor creaturi e disputată.

În Septuaginta, animăluţele respective au fost echivalate cu he galē (nevăstuică) şi ho mys (şoarece). Nimic surprinzător până aici.

Când însă ne uităm în ms. 45 (versiune manuscrisă a VT din Biblia 1688), găsim termenul mâţă pentru he galē. Milescu, cel care a tradus prima dată VT în limba română, era moldovean, iar vocabularul său se resimte de toate particularităţile graiului nordic. Nu e de mirare deci că mâţa a fost înlocuită în Biblia de la Bucureşti cu pisică. Astfel, pe lista „românească” a animalelor oprite de la consum sunt: „pisica şi şoarecile şi corcodelul cel de pământ”.

Înclin să cred că Biblia de la Bucureşti este singura versiune românească în care s-a furişat o „pisică”, atrasă probabil de şoarecele apetisant din acelaşi verset. 🙂


biblia1688

Am recitit azi, după mai mulţi ani, Precuvântarea Bibliei Bartolomeu Anania (2001). După cum spuneam într-o altă postare, materialele introductive din bibliile româneşti trebuie luate cu multe rezerve, fiindcă adesea mai mult dezinformează decât informează. Adesea, informaţiile sunt pur şi simplu „ideologizate”; primesc o turnură care este aproape complet falsă. Iau un exemplu la îndemână:

În Biserica noastră Ortodoxă Română, grija pentru împărtăşirea credincioşilor dreptmăritori de frumuseţea nepământească şi de tot folosul duhovnicesc ale Cuvântului dumnezeiesc în propria lor limbă, s-a manifestat de timpuriu în comparaţie cu alte neamuri creştine. În fruntea harnicilor şi talentaţilor traducători ai scrierilor biblice s-au situat întotdeauna ierarhi erudiţi, care şi-au închinat timpul şi priceperea acestei sacre strădanii, adăugând nevoinţei nevoinţă, lăsându-ne ca pe o moştenire nepreţuită, încă din veacul al XVIII-lea, întreaga Biblie în grai românesc, ediţie cunoscută sub denumirea de Biblia de la 1688, Biblia lui Şerban sau Biblia de la Bucureşti.

Din citatul de mai sus înţeleg că autorul vrea să ne convingă de două lucruri:

1)     B.O.R. a fost preocupată de timpuriu să traducă Scriptura în limba română;

2)     Biblia de la Bucureşti este rezultatul strădaniilor depuse de ierarhii erudiţi ai Bisericii;

Din păcate, ambele informaţii sunt exagerări, dacă nu chiar falsuri.

1) În limba română Biblia s-a tradus integral foarte târziu (abia la 1688), la multe sute de ani după ce alte neamuri creştine europene (englezii, germanii, francezii, ruşii) aveau deja Biblia tradusă în limba lor.

2) Biblia de la Bucureşti nu este realizarea ierarhilor Bisericii. Ea este în primul rând o acţiune de ordin „politic” a lui Şerban Cantacuzino, care aspira la tronul Bizanţului şi care voia să-şi sporească prestigiul socio-cultural. Prefaţa Bibliei şi elementele grafice au fost toate gândite cu grijă pentru a transmite un mesaj cu conotaţii clare pentru cel care ştie să citească printre rânduri.

Traducerea VT a fost făcută, în primă fază, la Constantinopol, de moldoveanul Nicolae Milescu (laic), după o Septuaginta publicată la Frankfurt (1597). După această etapă, lucrurile sunt cam ceţoase. Ştim doar că textul lui a fost revizuit odată de mitropolitul Dosoftei în Moldova (proces în urma căruia a rezultat Ms. 45 de la BAR Cluj). Textul a mai fost diortosit de Mitrofan (viitor episcop de Buzău) şi de fraţii Greceanu (laici) în Ţara Românească.

Trăgând linie şi adunând, avem o Biblie realizată din iniţiativa unui domnitor care a cules „post-mortem” roadele muncii unui laic, Nicolae Milescu, a cărui motivaţie de a traduce Biblia rămâne până astăzi necunoscută. „Post-mortem” fiindcă Şerban Cantacuzino a murit înainte să apuce să-şi vadă bibliile difuzate. Următorul domn al Ţării Româneşti, Brâncoveanu, s-a „agăţat” şi el de realizarea predecesorului său. Deşi Biblia fusese integral tipărită (iar unele exemplare fuseseră legate), Brâncoveanu a schimbat foile de titlu, pentru a menţiona în ele şi contribuţia lui financiară la acest proiect. (Cât de adevărată e menţiunea numai bunul Dumnezeu ştie).

Acestea sunt datele esenţiale privitoare la Biblia lui Şerban. O Biblie realizată mai mult din iniţiativă laică decât bisericească.

N-ar fi acestea singurele informaţii „ajustate” din precuvântarea Bibliei Anania. Poate voi găsi răgaz să revin cu o nouă tranşă.

P.S. Orice s-ar spune, încă n-am renunţat la speranţa că ierarhiile şi sistemele bisericeşti sunt compatibile cu adevărul. 🙂

Foto: Stema lui Şerban Cantacuzino, în Biblia care îi poartă numele. Vă spune ceva pajura bicefală?


Am rămas tot la Apocalipsa 20. Lectura acestui capitol în principalele traduceri ale NT în limba română scoate la iveală tot soiul de aspecte interesante privind competenţa, mai mică sau mai mare, a celor care au făcut revizuiri. Pe alocuri întâlneşti şi ciudăţenii. Prezint mai jos câteva.

––––––––––––

1688. Biblia de la Bucureşti

v. 4 Şi văzuiu […] sufletele celor dărâmaţi pentru mărturia lui Iisus.

Ce utilizare interesantă a verbului „a dărâma”. Termenul grecesc înseamnă „decapitaţi” (cu securea). Astăzi, „a dărâma” e folosit în cu totul alt sens. După cum se poate vedea, limba evoluează destul de rapid.

v. 10. […] iazerul de foc şi de iarbă pucioasă.

Aş fi foarte curios să înţeleg cum au ajuns editorii BB să traducă to theion, „sulf, pucioasă”, cu iarbă pucioasă. În orice caz, e interesant că avem şi în actualitate un fel de „iarbă” care poate face viaţa un iad.

––––––––––––

1795. Biblia de la Blaj, tradusă de Samuil Micu.

v. 8 Şi va ieşi să înşeale neamurile […] a cărora număr e ca arena (a) mării.

Sub influenţa Vulgatei, Samuil Micu foloseşte un termen latinesc, (h)arena, care înseamnă nisip. Prin extensie, termenul a ajuns să denumească şi locul acoperit cu nisip unde se purtau luptele între gladiatori sau unde se ţineau întrecerile (arena sportivă). În sens medical, arena poate denumi şi pietrele la rinichi.

v. 9 Şi s-a pogorât foc de la Dumnezeu din ceriu şi i-au mâncat pre ei.

Verbul katesthio însemnă într-adevăr a mânca, dar în urechea unor oameni moderni folosirea lui în acest sens sună straniu. Interesant este că folosirea sinonimului „a mistui” (folosit atât la propriu, a mistui mâncarea, cât şi în extensia lui metaforică, mistuit de foc) nu pune probleme.

10. Şi diiavolul, cel ce înşăla pre ei, s-au trimis în cuptoriul cel de foc şi de piiatră pucioasă.

Nu ştiu de unde a scos Micu echivalentul „cuptoriul cel de foc”, aici şi în v. 14 şi 15. Termenul limne tou pyros nu poate fi tradus decât prin „lac/iaz/iezer)de foc”. Vulgata are stagnum, „apă stătătoare, lac, iaz”. Uneori, stagnum e folosit şi cu sensul de „piscină, bazin”. Dar cuptor?! Poate că „de vină” sunt pasajele din evanghelii care vorbesc despre „cuptorul de foc”.

––––––––––––

1897. Noul Testament al lui N. Nitzulescu

v. 12 Şi fură judecaţi morţii din cele scrise în cărţi potrivit cu lucrurile lor.

Nitzulescu traduce de regulă bine. Cum de totuşi aici a folosit „lucruri” în loc de „fapte” (ta erga)? Beats me!

––––––––––––

1944. Biblia sinodală Nicodim Munteanu

v. 4 […] care nu se închină fiarei, nici chipului ei, şi nu primiseră scrisoarea pe fruntea lor şi pe braţul lor.

Nicodim Munteanu are tot soiul de ciudăţenii în traducerea lui. Aici, semnul fiarei (to charagma) a devenit o „scrisoare” în toată regula.

––––––––––––

1968. Biblia sinodală

v. 14 Apoi moartea şi iadul au fost aruncate în râul de foc.

Revizorii ediţiei sinodale au înlocuit „lacul” cu un „râu”. Sper că nu s-au gândit la Styx când au făcut asta.


Repere ale tradiţiei biblice româneşti (I)” este titlul unui articol pe care îl aşteptam de mult şi care a fost publicat în numărul din aprilie al „Ideilor în Dialog”. Autorul este prof. Eugen Munteanu, coordonatorul proiectului Monumenta Lingae Dacoromanorum.

Eruditul lingvist şi traducător ieşean pune sub semnul întrebării o parte din înţelepciunea „receptă” cu privire la Biblia de la Bucureşti (istoria şi valoarea ei ca model de limbă literară sau motivaţia „sponsorului”, voievodul Şerban Cantacuzino).

Articolul este primul dintr-o serie pe care eu, unul, o doresc cât mai lungă.