Despre pilda ispravnicului nedrept am mai scris cândva pe blog (vezi AICI).

Tema fundamentală a pildei, când mă uit iarăși peste text, mi se pare „îmbogățirea față de Dumnezeu” (prin milostenie?).

Pentru evreul de rând din sec. I, bogăția masivă (aram. מָמוֹן și מָמוֹנָא) este esențialmente „mamona nelegiuirii” („avuția caracterizată de nedreptate”). Ea nu-și poate avea originea decât în împilare, asuprire, exploatare, silnicie, apăsare. Ajunge să citim Iacov 5:4 ca să ne dăm seama cam cum sunt văzuți bogații de jos în sus: „Iată că plata lucrătorilor, cari v-au secerat câmpiile, şi pe care le-aţi oprit-o, prin înşelăciune, strigă! Şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oştirilor.”

Mai puneți la socoteală că în același capitol, Luca 16, un bogat insensibil la sărăcia din jurul său, se perpelește în văpaia hadesului, în vreme de săracul este dus de îngeri „în sânul lui Avraam”.

Conform mărturiei date de evanghelistul Luca, îmbogățirea față de Dumnezeu se face prin milostenie: „Vindeţi ce aveţi şi daţi milostenie. Faceţi-vă rost de pungi, cari nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoţul, şi unde nu roade molia” (Luca 12:33).

Acesta este testul final la care este supus conducătorul între două vârste (nu tinerelul!) care vine la Isus cu întrebări despre felul în care poate fi moștenită viața veșnică.

Când a auzit Isus aceste vorbe, i-a zis: ,,Îţi mai lipseşte un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci, şi vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino şi urmează-Mă.” (Luca 18:22).

Același tip de teologie, specific înțelegerii iudeo-creștine timpurii, se întâlnește în Didahia 4:5-8, pasaj potrivit căruia binefacerea trebuie practicată mai ales în relație cu membrii săraci ai comunității de credincioși. Didahistul îi critică deschis pe cei care întind mâna să ceară și o trag înapoi când trebuie să dea. Mai mult (și mai problematic, din perspectiva teologiei protestante), Didahia înțelege dărnicia ca mijloc de a face „răscumpărare” (λύτρωσιν) pentru păcate. Cu asta, îmi spunea un coleg astăzi, Didahistul „o ia pe ulei” soteriologic.

Numai că pe Didahist nu trebuie să-l judecăm cu teologia sistematică a lui Calvin la subsuoară. Didahistul scrie în altă epocă, pentru alți cititori. Afirmația lui e o dezvoltare (periculoasă!, va adăuga același coleg) a unei spuse a Mântuitorului: „Daţi mai bine milostenie din lucrurile dinlăuntru, şi atunci toate vă vor fi curate” (Luca 11:41).

Bun, veți protesta clocotind de indignare, dar mântuirea vine numai prin credința personală în Isus Hristos! Asta spune apăsat, de o mie de ori, apostolul Pavel!

Da, dar Luca îi întreabă pe bogați: acum, că ai crezut în Isus Hristos, cu bogăția ce faci?

Răspunsul exemplar îl găsim în Luca 19. Vă las plăcerea de a reciti pasajul.


La cererea unui cititor, postez un scurt comentariu la Iacov 5:1-3.

Epistola lui Iacov este una dintre cele mai dure scrieri din canonul NT. Nu cred că-l pot compara pe autor cu vreuna alt „coleg” de canon. Are o adresare directă şi la obiect. Medicamentul este aplicat direct pe rană, fără menajamente, fără cataplasma autoironiei (ca la Sf. Pavel). Iacov a reperat cangrena şi taie adânc sau cauterizează fără fasoane.

Capitolul cinci conţine un mesaj aspru împotriva bogaţilor care, la adăpostul influenţei şi al puterii, îi năpăstuiau pe zilierii de pe moşiile lor, oprindu-le plata cuvenită.

V. 1 anunţă nenorociri (talaiporiai) peste bogaţi şi, în manieră profetică, îi cheamă să plângă şi să jelească. Înclin să cred că bogaţii vizaţi de el nu erau creştini şi că deci nu vor fi auzit mesajul care li se adresa. De altfel, prezenţa bogaţilor în adunarea căreia îi scrie Iacov pare mai degrabă o excepţie (2:2).

V. 2 descrie starea jalnică în care au ajuns averile bogaţilor. Bogăţia (ploutos) s-a degradat (sesēpen) şi hainele au ajuns mâncate de molii (sētobrota). Câteva observaţii sunt necesare:

  • verbul sēpō denumeşte de regulă procesul de descompunere a materiei organice. Aşa este folosit, de pildă, în Ez. 17:9 în LXX (rădăcinile şi rodul viei vor putrezi) sau în Ps. 37:6 (răni care miros greu şi supurează). Uneori este folosit cu sensul generic de „a pieri” (Sirah 14:19, despre orice lucru pieritor) sau (tranzitiv), cu înţelesul de a nimici (Iov. 40:12). La Iacov avem de-a face cu o utilizare metaforică: bogăţia „a putrezit” în sensul că s-a degradat, ca tot ce este material.
  • hainele erau un element distinctiv al clasei sociale, în vremea respectivă, după cum sunt şi astăzi. Totuşi, societăţile moderne occidentale sunt probabil mai omogene, judecate vestimentar. Dacă evaluăm astăzi poziţia socială a unui om strict după haine, am avea şanse mai mari să greşim (fiindcă mulţi oameni cu bani nu arată asta prin haine, după cum şi mulţi calici ţin să se îmbrace peste condiţia lor socială). În orice caz, în Antichitate un bogat avea mult mai multe rânduri de haine decât omul simplu. De altfel, ideea de „stoc” se înţelege de la sine în pasaj, fiindcă numai hainele puse la păstrare ajung să fie roase de larvele fluturelui de molie, care nu este deloc mofturos la mâncare.
  • Iacov vorbeşte despre cele două dezastre folosind timpul trecut, dar mai mult ca sigur avem de-a face cu un procedeu literar prin care anumite lucruri sunt anunţate ca şi când s-au petrecut deja, deşi ele urmează să se întâmple în viitorul apropiat. Dacă autorul ar fi folosit un timp viitor, diatriba lui şi-ar fi pierdut forţa. Una e să spui: „Bogăţiile voastre vor putrezi (cândva, nu ştim când)” şi alta este să spui: „Bogăţiile voastre au putrezit (sunt ca şi putrezite)”.

(va urma)


Versetul din Luca 16:9 este unul dintre cele mai dificile din tot NT, mai ales că vine în continuarea unei pilde ciudate (despre un administrator corupt, care este totuşi lăudat de stăpânul său pentru modul său iscusit de a lucra). Multe sunt problemele care ar merita comentate, dar voi face referire mai ales la expresia „când veţi muri” (eklipēte).

Verbul ekleipō poate avea mai multe sensuri, în funcţie de context: a se sfârşi (despre anii vieţii, Evr. 1:12), a pieri, (despre credinţă, Luca 22:32), a se întuneca (despre soare, de unde şi termenul modern „eclipsă”, Luca 23:45).

Interesant este că în manuscrisele timpurii, verbul eklipēte (veţi muri), este de fapt la singular – eklipē, şi nu se referă la ascultători (când voi veţi muri), ci la „bogăţiile nelegiuite” (mamōna tēs adikias) şi la momentul „când ele se vor isprăvi”. Verbul este la singular, dar bogăţiile sunt la plural, ceea ce nu este neobişnuit în greacă (vezi şi celebrul dicton panta rhei, „totul curge”, care literal se traduce „toate curge” [ca la Bucureşti]).

Verbul „să vă primească” (dexōntai) trebuie înţeles ca un pasiv care face referire voalată la Dumnezeu (vezi, de exemplu, „pasivul divin” din Fericiri. „Ferice de cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiaţi [de Dumnezeu]”.

Aşadar, textul ar trebui să sune astfel:

Iar eu vă spun: faceţi-vă prieteni cu ajutorul bogăţiilor nedrepte, pentru ca, atunci când ele vor pieri, să fiţi primiţi în locuinţele veşnice.

Să precizăm că „bogăţiile nelegiuite” se referă la bani şi averi nu ca fiind rele în sine, ci din perspectiva faptului că au o capacitate extraordinară de a contamina şi perverti sufletul omului. Banii şi averile se mişcă într-un circuit afectat de corupţie (money makes the world go round), fac cel mai adesea parte dintr-o lume a nelegiuirii (vezi traficul cu arme, droguri, prostituţia, pornografia etc., toate motivate de o singură realitate – banul!). Aceşti bani, care cel mai adesea sunt asociaţi cu nelegiuirea, trebuie răscumpăraţi şi investiţi în activităţi cu al căror rezultat ne vom întâlni în eternitate.

Textul nu spune că o bogăţie adunată prin mijloace nelegiuite poate să-i cumpere unui bogătaş corupt un „loc de verdeaţă” în cer, ci spune că banul, această realitate care zămisleşte adesea o lume de nelegiuiri, trebuie răscumpărat de „fiii lumini” şi investit pentru eternitate.

Următoarele versiuni redau bine dificultăţile textului:

(NJB) And so I tell you this: use money, tainted as it is, to win you friends, and thus make sure that when it fails you, they will welcome you into eternal dwellings.

(NET) And I tell you, make friends for yourselves by how you use worldly wealth, so that when it runs out you will be welcomed into the eternal homes.

(NIV) I tell you, use worldly wealth to gain friends for yourselves, so that when it is gone, you will be welcomed into eternal dwellings.

(REB) So I say to you, use your worldly wealth to win friends for yourselves, so that when money is a thing of the past you may be received into an eternal home

Versiunile româneşti recente nu ţin cont că verbul „să vă primească” are valoare de pasiv (să fiţi primiţi), dar în rest traduc binişor:

Bartolomeu Anania: Faceţi-vă prieteni prin bogăţia nedreaptă, pentru ca, atunci când ea vă va lipsi, ei să vă primească în corturile cele veşnice.

Vers. cat. 2002: Faceţi-vă prieteni din mamona nedreaptă, pentru ca ei să vă primească în corturile veşnice atunci când veţi duce lipsă.