Un amic mi-a semnalat recent existența unui articol despre penticostalism pe Realitatea.net. Vezi AICI. (Materialul e vechi, din 2018, dar apare prioritar în căutările cu secvența „penticostalism România”.)

De regulă, jurnaliștii români sunt de o solidă și hotărâtă ignoranță când vine vorba de spațiul religios, prin urmare nu am avut mari speranțe când am deschis link-ul și am citit primele rânduri. Numai că ceea ce am descoperit, continuând să citesc, mi-a depășit cu mult, în sens negativ, slabele așteptări pe care le aveam.

După două-trei paragrafe am avut senzația că textul e un soi de compilație din diverse surse. Când întâlnești unele cuvinte scrise cu â, iar altele cu î, e limpede că ceva e dubios în redactarea lui.

Stilistica textului era iarăși stranie. Ce jurnalist de bun simț scrie „un loc unde penticostalismul a prins repede rădăcini în Europa, în mijlocul unui popor plictisit de un luteranism arid…”? Ca să faci aceste afirmații trebuie să scrii de pe o poziție ideologică („angajată”).

În fine, când ajung la observația malițioasă că „uleiul cu care se face ungerea de către pastor sau de către proorocul înzestrat cu „darul vindecării” este ulei alimentar obișnuit – Muntenia, Floriol” îmi pică fisa: am mai citit undeva așa ceva. Ori în cărțile de „sectologie” ale diaconului Petre David, ori pe vreun site care „combate sectele”. I-am și împărtășit unui coleg intuiția că materialul va fi fost luat de pe „Odaia de sus”, site întreținut de Bogdan Mateciuc.

La o simplă verificare intuiția s-a dovedit a fi corectă. Vedeți AICI site-ul sursă.

În cazul în care Cultul Penticostal are un birou de presă, acesta ar trebui să trimită o sesizare către Trustul Realitatea, indicând faptul că materialul dat publicității este plagiat și că el este menit să defăimeze. Este jalnic că jurnaliștii români ajung să recurgă la plagiaturi ieftine pentru a difuza non-subiecte.

Din păcate, plagiatul, impostura, amatorismul, prostia, indolența, incompetența etc. etc. etc. sufocă toate domeniile în România. Tragedia de la Caracal este cel mai grăitor exemplu în acest sens.


Săptămâna asta cineva mi-a semnalat o postare pe un blog ortodox în care apar verzi și uscate despre traducerea Cornilescu. De fapt, sunt mai mult uscate decât verzi.

Autorul postării e celebrul Bogdan Mateciuc care, după întortocheate peregrinări prin spațiul evanghelic, a trecut la ortodocși. (Despre el am mai avut onoarea de a scrie AICI, AICI și AICI).

N-ar fi o problemă că s-a convertit. Slavă Domnului, trăim într-o țară cu libertate religioasă, oamenii trec dintr-o parte în alta și din alta în cealaltă.

Problema e semidoctismul lui Bogdan Mateciuc, semidoctism care se combină în mod dezastruos cu zelul lui pentru noua lui credință. Ca să se asigure că de-acum a ajuns past the point of no return, dânsul s-a blindat cu tot soiul de „certitudini”.

Unele dintre ele, din păcate, sunt îndoielnice.

Zice așa dânsul, preluat de blogul Saccsiv.

Preoţia. La Evrei 7:24, în Biblia ortodoxă (traducerea IPS Bartolomeu Anania) se poate citi: „dar Iisus are o preotie netrecătoare prin aceea că El rămâne în veac”, pe când în traducerea Cornilescu scrie „Dar El, fiindcă rămâne în veac, are o preotie, care nu poate trece de la unul la altul”. Citatul este folosit de protestanti pentru a justifica necredinta lor fată de succesiunea apostolică.

Chestiunea e nițel mai complicată și nu suportă să fie tranșată ca nodul de la Gordium.

Cine a mai tradus în acest verset taman precum Cornilescu, cel căruia Bogdan Mateciuc îi face proces de intenție?

Nimeni altul decât preotul ortodox Grigore Pișculescu, alias Gala Galaction.

Oare Gala Galaction (inchizitorul lui T. Popescu în 1924) putea fi bănuit că nu crede în succesiunea apostolică? Sunt tare curios cum ar explica B. Mateciuc (și armata de semidocți care îi popularizează acuzele) această stranie situație: un traducător ortodox folosește o soluție considerată „protestantă”.

În fapt, folosirea de către Cornilescu a acestui echivalent are două posibile surse, după cum explicam într-un articol despre relația dintre Cornilescu și Segond.

Reiau mai jos fragmentul relevant.

Termenul aparabatos se întâlneşte în Noul Testament doar în Evrei 7:24, cu referire la preoţia lui Hristos. Parafraza folosită de Cornilescu pentru a traduce acest termen („care nu poate trece dela unul la altul”) a fost criticată de teologii ortodocşi, care văd aici o formulare tendenţioasă al cărei rol este să pună sub semnul întrebării preoţia specială a celor hirotonoţi în diverse trepte ale ierarhiei bisericeşti ortodoxe.

Totuşi, echivalentul propus de Cornilescu nu este o creaţie proprie, ci un împrumut din două posibile surse: versiunea SEGOND („un sacerdoce qui n’est pas transmissible”) sau lexiconul THAYER („unchangeable, and therefore not liable to pass to a successor”), despre care ştim că a stat pe masa de lucru a lui Cornilescu.

În orice caz, sensul preluat de Cornilescu nu pare să fie atestat nicăieri în literatura greacă. Înţelesurile lui aparabatos în literatura clasică sunt: „inviolabil” (despre o lege); „inexorabil” (despre soartă); „neschimbător” (despre cursul stelelor); „infailibil” (despre matematicieni); „constant” (despre evlavie); „nealterabil” (ca termen tehnic în context juridic). În contextul cap. 7, el ar trebui tradus cu „permanent” sau „netrecător”.

Când analizăm tradiţia biblică românească în acest punct, descoperim cu surprindere că perifraza „care nu mai trece la altul” se întâlneşte şi la GAL. 1938, prin intermediul căreia a pătruns în NT. 1951 şi în BIBL. 1968.

Schimbarea s-a produs odată cu NT. 1979, care a introdus „netrecătoare” (termen întâlnit şi la ANANIA). Alţi echivalenţi folosiţi pentru acest termen sunt: rămîitoriu NT. 1648, nepetrecătoare BIBL. 1688, veacinică MICU, neîncălcata BIBL. 1874, nestrămutată NITZ. 1897, BIBL. 1911, CORNIL. 1931, veşnică BIBL. 1914.

De ce a tradus Cornilescu aparabatos așa cum a tradus? Fiindcă a existat un precedent. De fapt, au existat două: Segond și Thayer. Nu a scos din capul lui ceva care să combată succesiunea apostolică. De fapt, nu prea știm ce credea Cornilescu despre succesiunea apostolică și e eronat să-i punem în cârcă tot soiul de idei fără a prezenta și dovezi.

Morala?

E periculos să compari două versiuni (Cornilescu și Anania) și să crezi că gata, ai o explicație cuprinzătoare cu privire la diferențele pe care le observi. Analiza mai multor versiuni trebuie făcută din perspectiva textelor după care s-a tradus și punând fiecare traducere în contextul ei.


Am rămas dator cu cea de a treia postare din această serie. Primele două AICI şi AICI.

Ce-i răspund (pe 5 aprilie) lui Bogdan Mateciuc, atunci când aflu că el se lămureşte asupra problemelor de traducere a NT cu ajutorul unei ediţii bilingve (neogreacă-engleză)?

Mai întâi daţi-mi voie să vă atrag atenţia că NT n-a fost scris în neogreacă! A fost scris în greaca veche, mai exact în koine, dialect răspândit în Imperiul lui Alexandru Macedon. Dvs. îmi reproşaţi mie neseriozitatea şi superficialitatea, dar nu faceţi distincţie între greaca veche şi neogreacă!

Eu nu fac teologie pe interlineare sau ediţii bilingve, ci analizez şi traduc textul direct din greacă. Îl citesc şi îl recitesc până când pot să-l înţeleg direct, fără a mai recurge la dicţionare.

Ar fi mai onest să recunoaşteţi că Anania a zbârcit-o în problema „ta chilia ete”, nu să-mi reproşaţi mie ca nu ştiu gramatică sau că sunt superficial. Cu ceva vreme în urma i-am scris unui profesor de greacă (el însuşi grec la origine) din Suedia în aceasta problemă şi mi-a trimis un răspuns pe care l-am publicat pe blogul meu (AICI).

Prof. Caragounis este unul dintre cei mai buni specialişti la ora actuală. A studiat la câteva dintre cele mai bune universităţi (în Anglia şi Germania) şi n-a buchisit pe NT ca Anania sau ca alţi teologi. Dacă pe mine nu mă credeţi, respectaţi măcar opinia lui, că altfel riscaţi sa fiţi acuzat de ignoranţă.

Ce ediţie folosiţi, mai exact? Vreau să consult şi eu ediţia de care spuneţi ca are „mii de ani” sub expresia „chilia ete”!!! Am impresia ca n-aţi înţeles cum trebuie explicaţia, fiindcă niciun filolog cu scaun la cap n-ar da-o.

Găsiţi-mi un singur comentariu exegetic făcut de un specialist recunoscut, în care „chilia ete” e tradus şi explicat ca „mii de ani” şi eu mănânc versiunea Anania integral.

În loc să se explice, să aducă argumente, să mă combată, Bogdan Mateciuc se îmbufnează şi pleacă mofluz de la masa (virtuală a) discuţiilor.

Bogdan Mateciuc (5 aprilie)

Aveţi dreptate, nu fac distincţie între neogreacă şi greacă. Nu aveţi ce discuta cu mine.

O zi bună!

Nu mă dau bătut, aşa că insist (tot pe 5 aprilie):

Nu văd de ce v-aţi îmbufnat. Îmbufnarea nu ţine loc de argument.

Am prieteni ortodocşi care susţin că „mii de ani” e o traducere greşită (şi penibilă).

Prin faptul că susţineţi astfel de idei pseudoştiinţifice, în faţa celor mai erudite cercetări, arată că nu adevărul vă preocupă, ci ideologia.

Ca să-i dovedesc că există cercetători ortodocşi care nu sunt de-acord cu el, ci traduc „ta chilia ete” prin „mia de ani”, îi trimit încă un mesaj (pe 16 aprilie):

Fiindcă observ cerbicia dvs. şi încrâncenarea de a persista în minciună, vă trimit un articol scris de Constantin Pârvuloiu, reputat traducător şi filolog ortodox (vedeţi CV-ul AICI)

La ACEST link puteţi vedea un articol despre traducerea eronată „mii de ani (începând cu p. 199)”. Dacă pe mine nu mă credeţi, fiindcă sunt protestant, credeţi-l măcar pe monahul Pârvuloiu, fiindcă e ortodox!

Ai aş! Pentru interlocutorul meu nimic nu contează.

1) Nici forţa tradiţiei biblice româneşti (în care chilia ete s-a tradus, de la 1648 până la 1979, prin „o mie de ani”);

2) Nici cunoştinţele şi autoritatea unui Caragounis, grec din greci, cercetător de o imensă erudiţie, cunoscător de primă mână a literaturii greceşti clasice;

3) Nici forţa tradiţiei biblice europene (nu există în nicio altă limbă, după ştiinţa mea, o asemenea năzdrăvănie ca cea susţinută de el);

4) Nici argumentele venite de la filologi / biblişti ortodocşi români;

Mai nou, aflu că Bogdan Mateciuc şi-a reciclat această rătăcire exegetică (şi multe altele) în cartea Rătăcirea baptistă, la p. 92-93). Aproximativ aceleaşi informaţii de pe blogul său sunt date acum, la fel de semidoct, într-o carte. Ca şi când semidoctismul e mai puţin evident dacă vine ambalat sub forma unei cărţi. Dimpotrivă, aş zice că e mai strident şi mai grav. Poţi ierta o aberaţie dacă o întâlneşti pe un blog sau pe un site. Dar nu-i mai poţi da circumstanţe atenuante dacă o întâlneşti într-o carte.

Uitându-mă pe cele câteva pagini despre versiunea Cornilescu, din cartea lui Bogdan Mateciuc, îmi vine în gând să scriu o serie de postări intitulată: „Rătăcirile exegetice ale lui Bogdan Mateciuc şi ale prietenilor săi”.

Titlul mi-a fost inspirat de o carte pe care o citeam în copilărie. Recent am cumpărat ediţia retipărită la Humanitas. E vorba de Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi.

Pe tărâm biblico-exegetic, B.M. este şi el un habarnam dornic de aventură. Numai că nu ştiu dacă finalul aventurilor sale va fi unul foarte fericit. Cartea Apocalipsa promite în vreo două rânduri un locşor deloc confortabil celor care „săvârşesc minciuna”.

Redau mai jos versetele, fără traducere. Sunt convins că, având ajutor de nădejde în ediţia bilingvă neogreacă-engleză de care se serveşte, B.M. nu va întâmpina dificultăţi în descifrarea lor.

καὶ οὐ μὴ εἰσέλθῃ εἰς αὐτὴν πᾶν κοινὸν καὶ [ὁ] ποιν βδέλυγμα καὶ ψεδος εἰ μὴ οἱ γεγραμμένοι ἐν τῷ βιβλίῳ τῆς ζωῆς τοῦ ἀρνίου.

ἔξω οἱ κύνες καὶ οἱ φάρμακοι καὶ οἱ πόρνοι καὶ οἱ φονεῖς καὶ οἱ εἰδωλολάτραι καὶ πᾶς φιλῶν καὶ ποιν ψεδος.


Spuneam în postarea precedentă că în urma sesizărilor mele, Bogdan Mateciuc şi-a modificat conţinutul pagini web cu informaţii (multe dintre ele eronate) despre Dumitru Cornilescu.

Anul acesta, cu mai mult timp în urmă, i-am scris în legătură cu o condiţionare teologică de ordin eschatologic: traducerea expresiei greceşti chilia ete (din Apoc. 20) prin „mii de ani” în versiunile ortodoxe recente ale Bibliei.

Am studiat în amănunt această problemă într-un capitol al tezei mele de doctorat şi pot afirma cu deplină siguranţă că versiunile ortodoxe moderne traduc greşit (tendenţios) acest verset. Traducerea corectă a secvenţei chilia ete din Apocalipsa 20 este „o mie de ani”.

Redau mai jos câte ceva din corespondenţa mea cu Bogdan Mateciuc. Iată ce-i scriam pe 4 aprilie 2011:

Ceea ce spuneţi despre „miile de ani” din Apocalipsa este aberant. Am scris în teza de doctorat pe acest subiect. Vă trimit mai jos concluziile secţiunii în care am vorbit despre „ta chilia ete” (mia de ani).

Traducerea secvenţei (tachilia etē în tradiţia biblică românească

Până la apariţia Nt. 1979, secvenţa ta chilia etē a fost tradusă, indiferent de spaţiul confesional în care s-a făcut traducerea, prin „o mie de ani”. Nt. 1979, la a cărui revizuire au participat C. Corniţescu, Ioan Mircea, Nicolae Petrescu şi Dumitru Radu, este singurul Nou Testament cunoscut care traduce secvenţa (tachilia etē prin „mii(le) de ani”, în toate cele şase versete: 20:2 „mii de ani”; 20:3 „miile de ani”; 20:4 „mii de ani”; 20:5 „miile de ani”; 20:6 „mii de ani”; 20:7 „miilor de ani”.

Textul Nt. 1979 a fost inclus în Bibl. 1982 (şi apoi în toate ediţiile sinodale tipărite până la data publicării acestei cărţi). Modificarea pe care o semnalăm pare motivată de polemicile teologice cu grupările milenariste din România care insistă asupra unei interpretări literale a capitolului 20 din Apocalipsa. Această explicaţie a fost confirmată autorului prezentei lucrări şi de către un membru al comisiei de revizuire a Nt. 1979 (este vorba de C. Corniţescu).

O traducere încă şi mai ciudată găsim în Anania. Textul propus de el este unul „eclectic”, în sensul că în 20:2 şi 20:4 se foloseşte „o mie de ani”, iar în celelalte versete „miile de ani”. Spre deosebire de celelalte traduceri, întâlnim aici şi o explicaţie, în glosă la versetul 20:2:

„Ca în tot cuprinsul Apocalipsei, există cifre şi numere cu valoare simbolică […] care nu exprimă cantităţi sau raporturi determinate. Numărul 1000 simbolizează o perioadă foarte lungă sau o cantitate foarte mare (aşa cum o foloseşte şi limbajul popular în expresiile: „Să trăieşti o mie de ani!”, sau „Ţi-am spus-o de o mie de ori”). Că este aşa – şi aplicând o traducere foarte riguroasă – o dovedeşte faptul că în versetele 3, 5, 6, şi 7 textul original grecesc foloseşte expresia tà hília éte = miile de ani”, un plural care nu mai lasă loc îndoielii. Interpretarea literală – ca şi traducerile neglijente – au dat naştere multor confuzii şi rătăciri, precum vechiul hiliasm şi mai noul milenarism.”

Într-adevăr, textul grecesc folosit de Anania ca referinţă (GNT3, 1975), are chilia etē în 20:2 şi 20:4, şi ta chilia etē în celelalte versete, cu precizarea că în cazul v. 6 articolul ta este pus între croşete, ca semn că prezenţa lui în manuscrisul original al Apocalipsei este incertă. Dincolo de acest detaliu, înţelegem că, potrivit diortositorului, articolul ta este cel care modifică sensul numeralului (de la „o mie” la „miile de ani”). Dar o astfel de concepţie este nu doar contrară regulilor gramaticale, ci şi logicii textului. Deşi pretinde că realizează o traducere „foarte riguroasă”, în realitate V. Anania dovedeşte o neglijenţă similară celei pe care o acuză la ceilalţi.

Prin acest mod de a traduce secvenţa (tachilia etē, versiunile ortodoxe ale Bibliei din ultimele trei decenii (Nt. 1979–Bibl. 2008) par să fie unice, judecate în contextul mai larg al tradiţiei biblice europene. Consultarea de către noi a peste cincizeci de versiuni (în limbile engleză, franceză, germană sau italiană), cu ajutorul programului BibleWorks 8.0, ne face să credem că „miile de ani” pe care le regăsim în Bibliile ortodoxe româneşti reprezintă o creaţie filologică pur românească, fără echivalent în alte tradiţii biblice europene.

(În paranteză fie spus, am mai scris pe blog despre acest subiect AICI şi AICI).

Dacă vă imaginaţi că argumentaţia doctă din această secţiune l-a convins pe Bogdan Mateciuc, vă înşelaţi.

Corespondentul meu nu vrea să ştie nici de exegeză, nici de logică, nici de faptul că vreme de 300 de ani, în româneşte s-a tradus prin „o mie de ani”, până să vină ingeniosul teolog Ioan Mircea cu năzdrăvănia „miilor de ani”, preluată apoi în mod naiv şi de Bartolomeu Anania.

Ce răspunde aşadar, B.M. (pe 5 aprilie)?

Sursa principala de informare pe care am folosit-o pentru termenii din neogreacă e o ediţie bilingvă neogreacă-engleză. Nu am linkul la îndemană acum.

Referitor la mia de ani, ceea ce spuneţi despre Anania e superficial şi neserios pentru statura indicată de titlul dvs. academic. Venind însa la termeni, în aceeaşi ediţie pe care o am, alcătuită de englezi protestanţi cel mai probabil, ei traduc întâi cuvânt cu cuvânt textul grecesc şi scriu „miile de ani” ca dedesubt să scrie în topica engleză corect „mia de ani”! O schimbare care nu este explicată în nici un fel. Se admite că textul grecesc vorbeşte de mii de ani, însa ei traduc „mia de ani”.

Ce i-am răspuns partenerului meu de dialog, care crede că NT a fost scris în neogreacă (de ce nu la Fălticeni?!), aflaţi în a treia parte a acestei serii.

(Va urma)


Postarea lui Marius Cruceru despre cărţile lui Bogdan Mateciuc et comp. mi-a adus în atenţie o chestiune despre care îmi propusesem să scriu de mai mult timp.

De Bogdan Mateciuc am auzit cu mai mulţi ani în urmă. După un parcurs confesional sinuos (migrări de la o confesiune evanghelică la alta) a trecut finalmente în ortodoxie. Şi nu ar fi fost o problemă că a migrat de la una la alta ori că s-a fixat în ortodoxie, dacă ar fi fost acea ortodoxie aerisită cu care să-ţi facă plăcere să dialoghezi. Adică acea ortodoxie care nu simte nevoia să se definească pe sine anihilându-l pe celălalt, respectiv acea ortodoxie care nu înţelege afirmarea de sine ca detestare a „celuilalt”.

(Din păcate, ortodoxia românească, evaluată pe ansamblu, încă a rămas la acel stadiu în care spune: „Existenţa ta ca protestant sau catolic este o ameninţare pentru mine, ortodox. Dacă nu te pot anihila fizic, atunci te voi denigra şi te voi prigoni în alte feluri”).

Nu mă preocupă aici resorturile intime ale convertirii lui B.M. Nici cărţile pe care le scrie în parteneriat cu ieromonahul X ori cu alţi pravoslavnici apărători ai credinţei, ori că are ca „referenţi de specialitate” câte vreun „drd.” (sic!).

Ce mă preocupă este perseverenţa în ignoranţă chiar şi atunci când i se arată negru pe alb că susţine o nerozie.

Să mă explic.

Citisem pe blogul lui (Odaia de sus) despre Dumitru Cornilescu şi traducerea Bibliei. Cei care frecventaţi blogul meu ştiţi că am scris peste o sută de note exegetice la versete din Cornilescu. Am mai scris alte zeci de postări despre istoria versiunii Cornilescu şi istoria traducerii Bibliei în general. Aveam deci oareşce cunoştinţe despre subiect.

Fiindcă unele informaţii din articolele lui Mateciuc erau în mod demonstrabil false, m-am decis să-i atrag atenţia asupra acestui fapt.

Redau în continuare câteva mostre din corespondenţa mea cu el.

Scrisoare din 22 ianuarie 2009 către Bogdan Mateciuc

Bună ziua,

Mă numesc Emanuel Contac şi vă scriu în legătură cu un material pe care l-aţi publicat pe site-ul dvs. (http://www.odaiadesus.ro/cornilescu.html), despre Dumitru Cornilescu.

Scrieţi în materialul respectiv:

„De asemenea, o altă informaţie eronată vehiculată de protestanţi este aceea ca Cornilescu ar fi fost ‘călugăr ortodox’. În realitate, el a fost doar diacon, fiind hirotonit în catedrala din Huşi în anul 1916, anul în care şi-a luat licenţa în Teologie ortodoxă.”

Fiindcă acum scriu un material despre istoria traducerii Cornilescu, aş vrea să vă întreb pe ce vă bazaţi când spuneţi că D. Cornilescu n-a fost „călugăr ortodox”. Revistele interbelice pe care le-am citit („Biserica Ortodoxă Română”, „Noua Revistă Bisericească” şi altele) spun în mod repetat că el a fost monah (ierodiacon).

Cum răspunde Bogdan Mateciuc la această interpelare?

Răspunde foarte scurt, fiindcă, se ştie, „brevity is the soul of wit”. Ori poate fiindcă era prea ocupat cu scrierea unei noi cărţi…

Indiferent care ar fi motivele, iată conţinutul dezarmant al scrisorii sale, din aceeaşi zi (22 ian. 2009).

Pe informaţii publice.

Persist (22 ian. 2009)

Pe care anume informaţii publice? Există un site, o broşura, un articol de ziar la care puteţi face referire?

N-am mai primit niciun răspuns. Dar, de bună seamă că autorul, neputând baza afirmaţiile sale pe nimic, s-a văzut nevoit să retragă de pe site-ul său afirmaţia eronată pe care o făcuse.

Aveam deci motiv să cred că interlocutorul meu, în ciuda exprimării sale laconice, are un creier propriu, pe care l-a dat în folosinţă, şi că răspunde la argumente.

Dar să nu ne grăbim cu concluziile. Peste doi ani am avut iarăşi un schimb de emailuri care mi-a demonstrat că B.M., sătul probabil de incertitudinile şi de îndoielile care l-au surmenat intelectual şi psihic în peregrinările sale confesionale, vrea acum să aibă certitudini săpate în piatră şi e dispus să facă giumbuşlucuri mentale incredibile pentru a ajunge la ele şi pentru a le păstra.

În privinţa versiunii Cornilescu a ajuns la adevărul absolut, din care nu-l poate clinti nimeni, ori câte argumente i-ar aduce.

Citate elocvente din corespondenţa mea mai recentă cu B.M., pe marginea versiunii Cornilescu, într-o viitoare postare.

(Va urma)