Spuneam în altă postare că e periculos să traduci Biblia de unul singur. Mintea umană obosită joacă feste dintre cele mai stranii.

Să luăm un alt exemplu. 1 Cor. 7:34 în traducerea Cornilescu 1921 (care prin revizuire a devenit versiunea folosită actualmente în mediul evanghelic românesc). Ce vi se pare ciudat în acest verset? 🙂

Tot aşa, între femeia măritată şi cea nemăritată este o deosebire: cea măritată se îngrijeşte de lucrurile Domnului, şi caută să fie sfîntă şi cu trupul şi cu duhul; iar cea nemăritată se îngrijeşte de lucrurile lumii, şi caută cum să placă bărbatului ei.


Apostolul Pavel face dovada unei gândiri echilibrate în privinţa căsătoriei, în 1 Corinteni 7. Câteva  idei generale:

1) În principiu, apostolul este conservator şi pledează pentru rămânerea în starea în care l-a „prins” întoarcerea la Hristos pe om (căsătorit, necăsătorit, sclav, liber, circumcis, necircumcis).

2) În privinţa căsătoriei, îşi manifestă clar preferinţa pentru rămânerea în celibat (sau văduvie sau „necăsătorie”).

3) Are grijă să echilibreze perspectiva foarte bine, recomandând în numeroase rânduri căsătoria.

În pregătirea unui referat despre 1 Cor. 36-38, am făcut o sistematizare a gândurilor pauline despre căsătorie/necăsătorie, aşezându-le în tabel. În stânga este pledoaria pentru necăsătorie, în drepta este cea pentru căsătorie.

Am omis secţiunea 36-38. Chiar şi fără ea, prima impresie pe care o ai, când îţi arunci privirea peste tabel, este de mult discernământ duhovnicesc. Vă puteţi convinge şi singuri.

paul

Foto: Un Sf. Pavel „medieval”, având în dreapta două cărţi într-un format care nu exista în antichitate. Masa la care scrie pare şi ea destul de „modernă”.

v. 1

Bine este pentru om să nu se “atingă” de femeie

(=Bine este pentru om să nu se căsătorească)

dar din cauza imoralităţii, fiecare să-şi aibă propria soţie

v. 2

fiecare femeie să-şi aibă soţul ei

soţul să-i dea soţiei “datoria”

v. 3

la fel şi soţia [să-i dea] soţului

nu vă lipsiţi unul pe altul

v. 5

v. 7

vreau ca toţi oamenii să fie ca mine

(=necăsătoriţi)

v. 8

e bine pentru ei [necăsătoriţi şi văduve] dacă vor rămâne ca mine

dar dacă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească

v. 9

mai bine să se căsătorească decât să “ardă”

v. 11

dacă se desparte [femeia]( să rămână necăsătorită [agamos]

sau să se împace cu soţul

v. 11

v. 27

Eşti fără soţie? Nu căuta soţieÅ

dar dacă te însori, nu greşeşti

v. 28

iar fecioara, dacă se mărită, nu greşeşte

v. 32

Vreau ca voi să fiţi fără griji

(=deci necăsătoriţi)

v. 35

aceasta o spun spre folosul vostru […]

având în vedere ce este cuviincios [euschemon] şi

devoţiunea constantă faţă de Domnul, fără distrageri [aperispastōs]

[Văduva] este liberă să se mărite cu cine vrea

v. 39

v. 40

mai fericită este [văduva] dacă rămâne astfel


Pe 4 februarie 2008, Comisia Juridică a Senatului României a modificat Codul Familiei prin înlocuirea termenului „soţi” cu expresia „un bărbat şi o femeie”, din definiţia căsătoriei, eliminând posibilitatea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex.

Noile modificări sunt acum în dezbaterea comisiei de specialitate de la Camera Deputaţilor. Toţi cei care doresc să adreseze online o petiţie prin care să-şi prezinte susţinerea pentru noile modificări, o pot face AICI!

Pentru ca petiţia să fie luată în considerare, este necesară completarea corectă a spaţiilor libere. Textul petiţiei poate suna astfel:

„Solicit Camerei Deputaţilor să aprobe modificarea Codului Familiei prin înlocuirea termenului ‘soţi’ cu expresia ‘un bărbat şi o femeie’, din definiţia familiei”.

P.S. De semnalat că în 2006-2007 Alianţa Familiilor din România a adunat peste 650.000 de semnături din toată ţara pentru a modifica art. 48 din Constituţie (în sensul precizării clare că o căsătorie este permisă numai între un bărbat şi o femeie), dar Curtea a respins iniţiativa, sub motiv că nu are distribuirea teritorială necesară (numai 10 judeţe aveau un minim de 20.000 de semnături necesare).

Iată ce spune site-ul Camerei cu referire la Dreptul de petiţionare al cetăţenilor:

1. Cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice prin petiţii formulate numai în numele semnatarilor.
2. Organizaţiile legal constituite au dreptul să adreseze petiţii exclusiv în numele colectivelor pe care le reprezintă.
3. Exercitarea dreptului de petiţionare este scutită de taxă.
4. Autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii.

Art.51 din Constituţia României

Prin petiţie se înţelege cererea, reclamaţia, sesizarea sau propunerea formulată în scris, ori prin poştă electronică, pe care un cetăţean sau o organizaţie legal constituită o poate adresa autorităţilor şi instutuţiilor publice centrale şi locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, companiilor şi societăţilor naţionale, societăţilor comerciale de interes judeţean şi local, precum şi regiilor autonome.

Art.2 din Legea nr.233/2002

ATENTIE!

Potrivit prevederilor Ordonantei Guvernului nr.27/2002 privind reglementarea activitatii de solutionare a petitiilor aprobata cu modificari de Legea nr. 233/2002, petitiile anonime sau cele in care nu sunt trecute datele de identificare a petitionarului nu se iau in considerare si se claseaza.


Citez din „diortosirea” Bartolomeu Anania: Oare nouă nu ne stă’n putere să purtăm cu noi o femeie-soră, ca şi ceilalţi apostoli şi ca fraţii Domnului şi ca Chefa?

Notă explicativă la femeie-soră:

„Femeie creştină; din categoria celor ce, asemenea sfintelor femei (Lc 8, 2-3), îi însoţeau pe apostoli, făcându-le menajul şi scutindu-i astfel de grijile mărunte.”

Sintagma tradusă prin femeie-soră este adelphē gynē care poate însemna „femeie-soră” sau „soţie-soră”. Evident, adelphē se referă la „soră” de credinţă, dar ce înseamnă în acest context gynē? Se referă la o femeie care se ocupă de „grijile mărunte” (menaj) sau la soţie? B.A. propune ca sigură o interpretare faţă există două obiecţii principale:

1) În Luca 8:2-3, despre femeile respective spune că îl sprijineau pe Isus cu ce aveau (resursele lor [financiare]), nu că îi făceau menajul.

2) Instituţia subintroductelor (syneisaktoi, fecioare care făceau menajul clericilor) datează din sec. II-III şi a început să fie condamnată sever în sec. IV, tocmai din cauza scandalurilor care au izbucnit. La începutul episcopatului său, Vasile cel Mare îi scria unui prezbiter, pe nume Gregorius:

[…] Nu sunt primul, Gregorius, nici singurul care să susţină principiul că femeile nu trebuie să trăiască alături de bărbaţi. Citeşte canonul stabilit de sfinţii Părinţi la Conciliul de la Niceea, care interzice în mod clar subintroductele. Viaţa de celibat capătă cinste prin separarea de orice companie femeiască. […] Dă-o afară din casă şi stabileşte-o la o mănăstire. Să trăiască între fecioare, iar tu să fii slujit de bărbaţi, ca numele lui Dumnezeu să nu fie blasfemiat prin tine. […] Dacă persişti să te cramponezi de poziţia ta clericală, fără să-ţi îndrepţi căile, vei fi anatemizat înaintea poporului şi toţi cei care te primesc vor fi excomunicaţi în toată biserica.

Aşadar, B.A. ar vrea să credem că deja apostolii aveau statutul prezbiterilor/epsicopilor din sec. II-IV, care adesea erau slujiţi de femei dedicate celibatului. În realitate, Pavel se referă la faptul că el a renunţat la căsătorie (spre deosebire de ceilalţi apostoli), deşi ar fi putut să se folosească de acest „drept”.

În plus, despre apostolul Petru (Chefa) ştim sigur că era căsătorit (avea soacră). Este oare plauzibil ca Petru să-şi fi lăsat nevasta acasă şi să cutreiere lumea în lung şi în lat însoţit de o femeie-soră?