S-au împlinit luna asta doi ani de când am fost informat că manuscrisele din colecția Muzeului Național de Artă au fost digitalizate, dar că nu a fost identificată o soluție tehnică pentru prezentarea lor publică.

Această soluție există de peste zece ani (un centru american cu know-how, tehnologie ultimul răcnet și tot ce trebuie), dar instituțiile românești se încăpățânează să nu o pună în aplicare.

De ce?

Săptămâna asta voi trimite din nou o scrisoare către Muzeul de Artă, împreună cu răspunsul din februarie 2018.

Sunt perfect conștient că în ochii directorilor / managerilor de muzee și biblioteci am devenit mai odios decât Moise și Aaron înainte lui Faraon, dar nu mă pot resemna cu inacțiunea românească. Au trecut 11 ani de când am înaintat primele propuneri menite să ajute la promovarea patrimoniului nostru cultural. De atunci, nu s-a întâmplat nimic.

Nu voi înceta aceste eforturi decât atunci când vom avea manuscrisele grecești ale NT pe o platformă digitală construită și întreținută profesionist.

Puteți citi AICI documentul primit în 2018 de la MNAR.


Pe profesorul Daniel B. Wallace l-am întânit prima dată la Münster, la un colocviu de critică textuală (sau „critică de text”; „Ziceţi voi cum ştiţi; eu zic cum am apucat”). Venind vorba de manuscrisele greceşti ale Noului Testament deţinute (acesta e termenul corect!) de instituţiile româneşti, i-am promis că voi reprezenta Centrul în relaţia cu acestea din urmă. Nu ştiam la ce mă înham, dar nu regret nicio clipă promisiunea făcută (devii cu adevărat patriot după ce treci proba de foc a dialogului cu funcţionărimea culturală autohtonă – plătită din bani publici – şi încă nu-ţi vine să pleci din România).

Foto: profesorul Dan Wallace, directorul CSNTM, un specialist de vârf în critica textuală, autor al unei gramatici excelente a NT.

Ieri, în timpul potopului care s-a abătut asupra Bucureştilor, inundând mai abitir ca oricând Bulevardul Uverturii şi curtea ITP, m-am dus hotel să-i iau un interviu şi să aflu cum a decurs vizita în România, până acum.

Am aflat că la Iaşi a fost digitalizat un lecţionar grec aflat la Muzeul Literaturii Române. Domnul director Dan Jumară a dovedit o deschidere cum rar mi-a fost dat să întâlnesc în alte instituţii româneşti. Jos pălăria în faţa unor astfel de gentlemani ai culturii. L-aş menţiona tot aici pe Dorin Dobrincu, directorul Arhivelor Naţionale, care a susţinut cu entuziasm proiectul CSNTM; atâta doar că la Arhivele Naţionale nu se găsesc manuscrise greceşti ale Noului Testament.

Muzeul Olteniei deţine un important tetraevangheliar bizantin, care însă e în proces de restaurare şi deci n-a putut fi fotografiat. Probabil o echipă CSNTM va reveni anul viitor, când restaurarea va fi gata.

La Muzeul Naţional de Artă şi la Biblioteca Academiei (Bucureşti) doar vom intra şi vom privi. De digitalizare încă nu poate fi vorba. Sofisticata tehnologie CSNTM nu e suficient de sofisticată pentru aşteptările româneşti, iar numele bun al CSNTM, care deschide uşi la Universitatea din Cambridge, Universitatea din Glasgow, Universitatea St. Andrew’s,  Institut für neutestamentliche Textforschung din Münster (Germania), la Atena, la Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, la Mănăstirea Sf. Ioan Teologul din insula Patmos, la Arhivele Naţionale din Tirana sau la Universitatea din Michigan, nu e suficient de bun pentru noi, românii.

Cu răbdarea treci marea, zice un proverb românesc. E mare birocraţia românească, dar cu răbdare o vom trece cândva. E nevoie de multă tenacitate să-i lămureşti pe oameni că cel mai rău lucru care se poate întâmpla odată cu digitalizarea manuscriselor deţinute de noi este introducerea lor în circuitul internaţional la cercetării  de profil. Al doilea lucru, în ordinea gravităţii, ar fi să facem niţel mai cunoscută România peste hotare (avem şi noi un strop de cultură bizantină, nu suntem chiar stepă mongolă sau taiga siberiană). În fine, un al treilea lucru rău ar fi că, în eventualitatea deteriorării acestor manuscrise, vom avea acces la ele în format digital şi astfel le vom salva pentru perioade de timp incomparabil mai mari decât o putem face în forma actuală. Am lăsat acest aspect la urmă ca să nu fiu acuzat că pun răul înainte şi că sunt fatalist. Dar se întâmplă.