Not long ago I finished reading this informative book which I recommend to all conscientious students of NT Greek.

Biblical and Early Christian Studies

NTLE

2014.11.19 | Chrys C. Caragounis. New Testament Language and Exegesis: A Diachronic Approach (WUNT I/323). Tübingen: Mohr Siebeck, 2014. pp. xiii + 409. Cloth. ISBN: 9783161527647

Reviewed by Emanuel Conțac, Theological Pentecostal Institute of Bucharest.

Many thanks to Mohr Siebeck for providing a review copy.

Readers familiar with Chrys Caragounis’ landmark book The Development of Greek and the New Testament will find new and engaging contributions in the latest volume published by the Lund-based NT scholar. Caragounis, arguably the most energetic advocate of diachrony applied to the study of what is conventionally called “NT Greek”, presents new evidence in defense of the basic tenet that the Greek of the NT should not be studied in isolation from the later Greek, because the history of the language is more organic and interconnected than is usually believed.

The book is divided into two large sections, the first of which (“The Scope and Importance…

Vezi articolul original 1.900 de cuvinte mai mult


Am rămas dator cu cea de a treia postare din această serie. Primele două AICI şi AICI.

Ce-i răspund (pe 5 aprilie) lui Bogdan Mateciuc, atunci când aflu că el se lămureşte asupra problemelor de traducere a NT cu ajutorul unei ediţii bilingve (neogreacă-engleză)?

Mai întâi daţi-mi voie să vă atrag atenţia că NT n-a fost scris în neogreacă! A fost scris în greaca veche, mai exact în koine, dialect răspândit în Imperiul lui Alexandru Macedon. Dvs. îmi reproşaţi mie neseriozitatea şi superficialitatea, dar nu faceţi distincţie între greaca veche şi neogreacă!

Eu nu fac teologie pe interlineare sau ediţii bilingve, ci analizez şi traduc textul direct din greacă. Îl citesc şi îl recitesc până când pot să-l înţeleg direct, fără a mai recurge la dicţionare.

Ar fi mai onest să recunoaşteţi că Anania a zbârcit-o în problema „ta chilia ete”, nu să-mi reproşaţi mie ca nu ştiu gramatică sau că sunt superficial. Cu ceva vreme în urma i-am scris unui profesor de greacă (el însuşi grec la origine) din Suedia în aceasta problemă şi mi-a trimis un răspuns pe care l-am publicat pe blogul meu (AICI).

Prof. Caragounis este unul dintre cei mai buni specialişti la ora actuală. A studiat la câteva dintre cele mai bune universităţi (în Anglia şi Germania) şi n-a buchisit pe NT ca Anania sau ca alţi teologi. Dacă pe mine nu mă credeţi, respectaţi măcar opinia lui, că altfel riscaţi sa fiţi acuzat de ignoranţă.

Ce ediţie folosiţi, mai exact? Vreau să consult şi eu ediţia de care spuneţi ca are „mii de ani” sub expresia „chilia ete”!!! Am impresia ca n-aţi înţeles cum trebuie explicaţia, fiindcă niciun filolog cu scaun la cap n-ar da-o.

Găsiţi-mi un singur comentariu exegetic făcut de un specialist recunoscut, în care „chilia ete” e tradus şi explicat ca „mii de ani” şi eu mănânc versiunea Anania integral.

În loc să se explice, să aducă argumente, să mă combată, Bogdan Mateciuc se îmbufnează şi pleacă mofluz de la masa (virtuală a) discuţiilor.

Bogdan Mateciuc (5 aprilie)

Aveţi dreptate, nu fac distincţie între neogreacă şi greacă. Nu aveţi ce discuta cu mine.

O zi bună!

Nu mă dau bătut, aşa că insist (tot pe 5 aprilie):

Nu văd de ce v-aţi îmbufnat. Îmbufnarea nu ţine loc de argument.

Am prieteni ortodocşi care susţin că „mii de ani” e o traducere greşită (şi penibilă).

Prin faptul că susţineţi astfel de idei pseudoştiinţifice, în faţa celor mai erudite cercetări, arată că nu adevărul vă preocupă, ci ideologia.

Ca să-i dovedesc că există cercetători ortodocşi care nu sunt de-acord cu el, ci traduc „ta chilia ete” prin „mia de ani”, îi trimit încă un mesaj (pe 16 aprilie):

Fiindcă observ cerbicia dvs. şi încrâncenarea de a persista în minciună, vă trimit un articol scris de Constantin Pârvuloiu, reputat traducător şi filolog ortodox (vedeţi CV-ul AICI)

La ACEST link puteţi vedea un articol despre traducerea eronată „mii de ani (începând cu p. 199)”. Dacă pe mine nu mă credeţi, fiindcă sunt protestant, credeţi-l măcar pe monahul Pârvuloiu, fiindcă e ortodox!

Ai aş! Pentru interlocutorul meu nimic nu contează.

1) Nici forţa tradiţiei biblice româneşti (în care chilia ete s-a tradus, de la 1648 până la 1979, prin „o mie de ani”);

2) Nici cunoştinţele şi autoritatea unui Caragounis, grec din greci, cercetător de o imensă erudiţie, cunoscător de primă mână a literaturii greceşti clasice;

3) Nici forţa tradiţiei biblice europene (nu există în nicio altă limbă, după ştiinţa mea, o asemenea năzdrăvănie ca cea susţinută de el);

4) Nici argumentele venite de la filologi / biblişti ortodocşi români;

Mai nou, aflu că Bogdan Mateciuc şi-a reciclat această rătăcire exegetică (şi multe altele) în cartea Rătăcirea baptistă, la p. 92-93). Aproximativ aceleaşi informaţii de pe blogul său sunt date acum, la fel de semidoct, într-o carte. Ca şi când semidoctismul e mai puţin evident dacă vine ambalat sub forma unei cărţi. Dimpotrivă, aş zice că e mai strident şi mai grav. Poţi ierta o aberaţie dacă o întâlneşti pe un blog sau pe un site. Dar nu-i mai poţi da circumstanţe atenuante dacă o întâlneşti într-o carte.

Uitându-mă pe cele câteva pagini despre versiunea Cornilescu, din cartea lui Bogdan Mateciuc, îmi vine în gând să scriu o serie de postări intitulată: „Rătăcirile exegetice ale lui Bogdan Mateciuc şi ale prietenilor săi”.

Titlul mi-a fost inspirat de o carte pe care o citeam în copilărie. Recent am cumpărat ediţia retipărită la Humanitas. E vorba de Aventurile lui Habarnam şi ale prietenilor săi.

Pe tărâm biblico-exegetic, B.M. este şi el un habarnam dornic de aventură. Numai că nu ştiu dacă finalul aventurilor sale va fi unul foarte fericit. Cartea Apocalipsa promite în vreo două rânduri un locşor deloc confortabil celor care „săvârşesc minciuna”.

Redau mai jos versetele, fără traducere. Sunt convins că, având ajutor de nădejde în ediţia bilingvă neogreacă-engleză de care se serveşte, B.M. nu va întâmpina dificultăţi în descifrarea lor.

καὶ οὐ μὴ εἰσέλθῃ εἰς αὐτὴν πᾶν κοινὸν καὶ [ὁ] ποιν βδέλυγμα καὶ ψεδος εἰ μὴ οἱ γεγραμμένοι ἐν τῷ βιβλίῳ τῆς ζωῆς τοῦ ἀρνίου.

ἔξω οἱ κύνες καὶ οἱ φάρμακοι καὶ οἱ πόρνοι καὶ οἱ φονεῖς καὶ οἱ εἰδωλολάτραι καὶ πᾶς φιλῶν καὶ ποιν ψεδος.


ntrNoua Traducere Românească n-a stârnit deocamdată prea multe recenzii în blogosferă. În afara scurtei evaluări preliminare (făcute de subsemnatul), mai există o serie de observaţii succinte făcute de dl.  prof. Florin Lăiu, pe blogul domniei sale.

A venit acum momentul să postez ceva mai de detaliu.

Fiindcă se întâmplă să lucrez la un referat despre 1 Cor. 7:36-38, am ajuns să evaluez exegetic întreg capitolul 7 din 1 Corinteni. Cu ocazia miniexegezei întreprinse, am fost curios să văd şi cum au fost abordate anumite chestiuni problematice din acest capitol în NTR (2007). Am descoperit nişte probleme asupra cărora aş dori să atrag atenţia.

7:1. Fraza „este bine pentru un om să nu se atingă de femeie” a fost înţeleasă ca un citat din scrisoarea corintenilor către Pavel. Nu sunt deloc convins că textul grecesc poate fi înţeles în felul acesta. Pe marginea primelor versete din 1 Corinteni s-a purtat deja o polemică interesantă între C. Caragounis şi G. Fee. Cel dintâi a publicat un articol intitulat „Fornication and Concession? Interpreting 1 Cor. 7,1-7” în R. Bieringer (ed.), The Corinthian Correspondence, Leuven, 1996. Gordon Fee a răspuns cu „1 Corinthians 7:1-7 Revisited” în T. Burke & J. K. Elliott, Paul and the Corinthians, Brill, 2003. Caragounis a replicat din nou pe propriul lui blog cu un articol intitulat „What Did Paul Mean? The Debate on 1 Cor 7:1-7”. După ce am cântărit argumentele de o parte şi de alta, nu pot decât să-i dau dreptate lui Caragounis. Teza lui G. Fee (adoptată şi de traducătorii NTR) nu este sustenabilă şi este păcat că ecourile acestei dezbateri n-au ajuns şi la traducătorii acestei noi versiuni a Scripturii.

Coform notei de subsol c) de la 7:1, expresia „a se atinge de femeie” înseamnă „a avea relaţii sexuale”. Informaţia este incompletă. După cum arată Caragonis cu numeroase exemple din texte greceşti, expresia „este bine ca omul să nu se atingă de femeie” constituie un eufemism pentru abstinenţă în general (i.e. prin celibat), nu pentru relaţiile sexuale din interiorul cuplului. Pavel este de părere că este mai bine ca omul să nu se căsătorească. Presupusul ascetism al corintenilor (care ar fi susţinut abstinenţa în interiorul cuplului) este o găselniţă exegetică inutilă care ar trebui clasată.

7:6. „Spun aceasta ca o îngăduinţă, nu ca o poruncă”. Termenul „îngăduinţă” nu e potrivit aici. După cum arată Caragounis în cele două studii, altceva spune Pavel aici. Sungnome poate fi tradus în mai multe feluri: „Spun aceasta cu îngăduinţa voastră, nu în chip de poruncă” sau „Vă spun aceasta ca o părere bine chibzuită, nu ca o poruncă”.

7:25. „Fecioarele” din acest verset sunt de fapt cei care nu s-au căsătorit niciodată (tineri şi tinere). Nu înţeleg de ce traducătorul a restrâns sensul termenului strict la persoanele de sex feminin.

7:36-38. Traducătorul a adoptat ipoteza „logodnic-logodnică” şi a dat în notă varianta „tată-fiică”. În acest pasaj, sensul termenului parthenos este „feciorie”. Atât Metodiu de Olimp, cât şi Ieronim au fost conştienţi de această soluţie. Până şi filozoful John Locke (1632-1704), mai puţin exersat în ale exegezei, şi-a dat seama că interpretările tradiţionale sunt în neregulă şi a susţinut că prin „virgin” trebuie să înţelegem aici „virginity”. Filozoful englez nu era singurul de această părere în vremea lui. Daniel Whitby (1638-1726) explica pasajul în mod similar. Metodistul Adam Clarke (1760-1832) opta pentru aceeaşi interpretare. A lipsit doar un studiu de anvergura celui realizat de Caragounis pentru ca problema să fie tranşată definitiv (zic eu) în favoarea „fecioriei”. Detalii aici!

În orice caz, traducerea română publicată de Trinitarian Bible Society (2002) nimereşte sensul corect al termenului în acest punct. Ar fi fost de dorit ca NTR, care este de dată mai recentă, să fie cu atât mai actuală!


Cu vreo 3 ani în urmă eram întrebat de nişte studenţi dacă traducerea termenului „malahi” (gr. malakoi) în „Traducerea literală nouă” (Bucureşti, 2001, care are la bază Cornilescu 1931) este corectă. În „Traducerea literală nouă”, termenul malakoi este tradus cu „cei ce se masturbează”.

Din cercetarea sumară pe care am putut s-o întreprind la acea vreme, mi-a devenit clar că traducerea nu este fidelă, fiindcă malakos se referă la homosexualitate, nu la masturbare. [Cu asta intrăm deja şi într-o chestiune de hermeneutică asupra căreia trebuie să atrag atenţia: cei care citesc Scriptura pornind de la ideea că „tot ce nu este interzis explicit este permis” încalcă grav un principiu esenţial, şi anume că Scriptura trebuie citită în duhul ei, nu în litera ei (Slova ucide, duhul dă viaţă)].

În orice caz, întrebarea ridicată de studenţi a revenit şi din partea unor cititori ai blogului, semn că cel puţin pe alocuri se duc dezbateri cu privire la sensul acestui verset din 1 Corinteni.

Din cercetarea preliminară pe care am făcut-o am constatat că în Ţările Române încă din sec. 17 prin „malahie” s-a înţeles „masturbare”. Pravila de la Govora (1640), Îndreptarea legii (1652) şi alte texte bisericeşti (de ex., ale lui Antim Ivireanul) fac referire la acest păcat, prescriind anumite „epitimii” (canoane) pentru el.

Avem de-a face cu partea de final a unui proces prin care „malakos” şi-a schimbat sensul: de la „homosexual” (pasiv) la „persoană care practică masturbarea.” (Să nu uităm, în greaca modernă, verbul malakizomai şi substantivul malakia se referă la masturbare). Schimbarea semantică de care vorbesc începe încă de la Ioan Hristostomul (în ale cărui scrieri malakia are sensul de masturbare; vezi Epitimia lxxiii)

La un moment dat, i-am cerut prof. Chrys Caragounis (grec la origine, profesor de NT la Lund, Suedia) să-mi schiţeze câteva direcţii lămuritoare privitoare la schimbarea de sens prin care a trecut termenul şi mi-a trimis prin email un studiu al său, în engleză, despre problematica homosexualităţii. Studiul poate fi găsit şi pe site-ul de internet al cercetătorului).

Să revenim deci la „malakos” şi sensurile lui. Iniţial termenul a însemnat cu precădere „moale”. Există contexte în care termenul este folosit în sens neutru, putând denumi o haină sau un obiect. În Matei 11:18, Isus întreabă, cu referire la Ioan Botezătorul: „V-aţi dus să vedeţi un om îmbrăcat în haine moi (en malakois)? Cei ce portă haine moi trăiesc în casele împăraţilor”.

Bineînţeles, prin extensie şi metaforizare, „moale” poate să facă referire la trăsături morale. Uneori conotaţia termenului a fost pozitivă („moale” în sensul de „gentil”), alteori a fost negativă („moale” în sensul de „molâu”, „laş”). Desigur, nuanţele s-au diversificat, ajungând la „efeminat, catamit, homosexual pasiv”, sens pe care îl găsim şi în 1 Cor. 6:9.

De precizat că malakia este folosit în NT doar cu sensul de „slăbiciune, boală, neputinţă” (Mat. 4:23, Mat. 9:35, Mat. 10:1). Chestiunea ar merita un studiu mai detaliat, dar nu vreau să reinventez eu roata. Pentru detalii suplimentare despre terminologie (şi pentru concluzii informate şi echilibrate în legătură cu ce spune NT cu privire la homosexualitate) puteţi citi studiul prof. Caragounis.


Bartolomeu Anania aşa crede, fiindcă traduce versetul din 1 Cor. 7:21 în felul următor:

Ai fost chemat fiind rob?: N-avea grijă; mai mulţi îţi foloseşte, chiar dacă poţi ajunge liber.

Avem şi o notă explicativă la verset: „Chemarea la credinţă valorează mai mult decât libertatea în sine, fiind ea însăşi libertate (vezi versetul următor).

Textul grecesc spune astfel: doulos eklēthēs, mē soi meletō. (Ai fost chemat [la credinţa creştină] când erai sclav, să nu te preocupe [asta]). All’ ei kai dunasai eleutheros genesthai, mallon chrēsai (dar dacă totuşi poţi deveni liber, foloseşte ocazia).

Construcţia all’ ei kai este concesivă şi a dat multă bătaie de cap exegeţilor şi traducătorilor, fiindcă poate fi (teoretic) tradusă prin chiar dacă… sau dar dacă totuşi… Sensul ei corect, în acest context, este dar dacă totuşi… Cornilescu a tradus aici foarte bine.

Pentru o exegeză minuţioasă, care demontează traducerile „sclavagiste” (şi contrare învăţăturii pauline din Filimon, de pildă), vezi Chrys Caragounis, The Developement of Greek and the New Testament, p. 293-298.


carag2.jpg

Interpretarea tradiţională a textului din Ioan 15:1-6 (Isus – viţa, ucenicii – mlădiţele) este pusă sub semnul întrebării de Chrys Caragounis, profesor de NT la Universitatea din Lund (Suedia).

Într-un studiu (publicat, cu permisiunea autorului, şi în Pleroma, XI, dec. 2007), profesorul grec argumentează astfel:

Termenul ampelos (tradus în mod tradiţional prin „viţă”) nu se referă la plantă (vitis vinifera), ci la plantaţie (i.e. grădină).

Termenul klēma (tradus în mod tradiţional prin „mlădiţă”) înseamnă de fapt planta în sine (un butuc de viţă-de-vie, cu cele câteva coarde care vor produce struguri).

Ambii termeni au suferit un proces prin care şi-au schimbat sensul original, iar textul din Ioan 15 ar trebui înţeles astfel:

v. 2 „El smulge (airei) pe orice viţă (pan klēma) din mine care nu aduce rod (mē feron karpon), iar pe orice viţă care aduce rod o curăţă (kathairei), ca să aducă şi mai mult rod.”

De altfel, la nivel logic, numai o vie se poate curăţa. Nu se poate curăţa o mlădiţă. Mlădiţa este tăiată, nu curăţată. Din tulpina viei (de 1 m, în mod tipic) cresc mai multe coarde, dintre care se aleg în general 3 mai viguroase. Celelalte sunt tăiate, pentru a nu diminua producţia coardelor principale. Dacă Isus este viţa, atunci acţiunea de curăţare ar trebui să fie aplicată Lui (ceea ce este ilogic), „Curăţarea” se aplică însă ucenicilor, nu lui Isus.

v. 4 rămâneţi în mine (meinate en emoi) nu are sens dacă vizează o mlădiţă, fiindcă ea face parte în mod natural din viţă. Pe de altă parte, o viţă de vie nu face parte în mod natural din sol. În plus, fără rădăcini în pământ, nu poate aduce rod.

v. 6 Dacă cineva nu rămâne în mine, va fi aruncat afară (ean mē tis menę en emoi, eblēthē exō) se explică mai bine dacă afară (dincolo de spaţiul împrejmuit al plantaţiei) sunt aruncate viţele neproductive, nu mlădiţele. Apoi viţele sunt dezrădăcinate, adunate şi arse (cf. Mat. 15:13 – orice plantă…)

Isus – via (grădina), reprezintă nu doar sursa de viaţă pentru viţe, ci şi protecţie (via ca loc împrejmuit, imagine veterotestamentară întâlnită în Ps. 80:12 şi Is. 5:5).


Textul mai sus pomenit a constituit dintotdeauna o problemă pentru traducătorii şi interpreţii Scripturii. Principalele interpretări ale textului sunt două: (1) Pavel vorbeşte despre un tată în relaţia cu fiica aflată la vârsta căsătoriei şi (2) textul vorbeşte despre un logodnic în relaţie cu viitoarea soţie. (Alte interpretări ale textului sunt atât de implauzibile, încât nu merită pomenite).

În trecut, la mare cinste s-a aflat prima interpretare. Negreşit, caracterul patriarhal al societăţilor din alte vremuri şi-a pus amprenta asupra modului în care a fost citit textul. Traducerile de ultimă oră caută să ţină pasul cu schimbările de mentalităţi şi l-au mătrăşit pe „tată” în favoarea „logodnicului” (între îndrăgostiţi e bine să nu te bagi!)cargreeka.jpg

Un studiu recent pune sub semnul întrebării interpretările tradiţionale şi susţine, cu argumente convigătoare, (cel puţin pentru cei mai uşor de persuadat, ca mine) că textul trebuie citit în alt mod. N-am să intru în detalii. Autorul lui ajunge la concluzia că parthenos din v. 36 înseamnă „feciorie” în acest context (şi până nu veţi verifica, pe urmele lui, cele 8.215 ocurenţe ale lui parthenos în TLG, n-aveţi decât să-l credeţi pe cuvânt).

O nouă traducere a v. 36-38 sună astfel:

v. 36 Dacă cineva socoteşte că se comportă indecent/ruşinos faţă de propria feciorie, dacă instinctul [sexual] e prea puternic, şi nevoia o cere, să facă ce doreşte, nu păcătuieşte; să se căsătorească.

v. 37 Dar cine rămâne ferm în sinea lui, şi nu este constrâns în niciun fel, ci are control asupra propriei voinţe, şi aşa a decis în sinea lui – să-şi păstreze fecioria – bine face.

v. 38 Astfel, cine renunţă la feciorie (i.e. prin căsătorie) bine face, iar cine nu renunţă, mai bine face.

Altfel spus, Pavel se adresează celor necăsătoriţi: aceştia au luat iniţial decizia de a alege celibatul, dar constată că de fapt nu-şi pot respecta hotărârea pentru că instinctul e prea puternic. În acest caz, Pavel le spune că se pot căsători. Nu păcătuiesc cu nimic dacă revin asupra hotărârii de la început. Dar, desigur, ar fi de preferat să rămână celibatari.

P.S. Cei interesaţi pot citi argumentaţia pe larg a autorului, Chrys Caragounis, în The Development of Greek and the New Testament, p. 299-315.

P.S. 2 Iată şi versetul 36 reluat cu termenii greceşti relevanţi între paranteze (s-ar putea să nu se vadă corect, dacă nu aveţi fontul grecesc):

v. 36 Dacă cineva (tij) socoteşte (nomi,zei) că se comportă indecent/ruşinos (avschmonei/n) faţă de (evpi.) propria feciorie (th.n parqe,non auvtou/), dacă instinctul [sexual] e prea puternic (h=| u`pe,rakmoj), şi nevoia o cere (ou[twj ovfei,lei gi,nesqai), să facă ce doreşte (o] qe,lei poiei,tw), nu păcătuieşte (ouvc a`marta,nei); să se căsătorească (gamei,tw).