De curând mi-a ajuns iarăși sub ochi un exemplu care ilustrează sărăcia DEX-ului și orizontul limitat al celor care au realizat acest dicționar.

În această postare mă opresc scurt asupra termenului „cisternă”, definit de onor DEX (online) după cum urmează:

CISTÉRNĂ, cisterne, s. f. 1. Rezervor (cilindric, de metal) pus pe cadrul cu roți al unui vehicul și servind la transportarea unor lichide; vehicul prevăzut cu un astfel de rezervor; autocisternă. 2. Rezervor (cilindric) în care sunt depozitate lichide, în scopul folosirii lor ulterioare. – Din lat. cisterna, it. cisterna.

Citești această definiție și te întrebi: filologii care au întocmit DEX-ul nu mai cunosc altfel de cisterne? N-au citit niciodată o lucrare de istorie a Romei? N-au dat cu nasul prin Seneca, Pliniu sau Marțial ca să ia cunoștință de cisternele romane, adică de rezervoarele naturale sau artificiale (săpate în piatră) folosite pentru colectarea apei în antichitate?

În Analele Academiei din 1914 găsim deja referiri la acest termen și îmi imaginez că sensul „nemetalic” al lui „cisternă” este atestat în română și în secolul anterior. Iată, spre exemplificare, un fragment din AAR: „[…] o cisternă antică nu corespunde în totul cu concepția modernă asupra acestui fel de clădire. De obiceiu în graiul de astăzi prin acest cuvânt înțelegem o haznà, sau un rezervoriu lucrat sub pământ, pentru strângerea și conservarea apelor de ploaie; și în genere înțelesul lui nu ne sugerează câtuși de puțin idea monumentalității.”

Mai aproape de noi, într-o lucrare de Ioan Glodariu (Arhitectura dacilor, 1983) citesc următoarele:

„Rareori pe formele de relief preferate pentru ridicarea unor așezări și a fortificațiilor existau surse de apă potabilă. Aproape totdeauna izvoarele se află cu cîteva zeci de metri mai jos decît porțiunea fortificată a așezării sau decît cetatea. De aici a decurs în primul rînd necesitatea «depozitării» apei în locuri anume amenajate. Se adaugă apoi instalațiile de transportare a apei spre zonele depărtate de izvoare sau unde amenajarea de cisterne era dificilă”.

Știm, desigur, că daco-geții erau „cei mai viteji și mai drepți dintre traci”. Dar să fi fost și cei mai meșteri, încât cărau apă la Sarmisegetuza cu cisterna metalică, trasă pe roți (pneumatice)?

Nu am acces acum la sursele clasice în care se folosește latinescul cisterna, dar aș fi curios să văd cum este tradus în română. Sper că au existat și traducători cu bun simț filologic care au ignorat DEX-ul și au folosit exact termenul „cisternă”.

Dar de ce mă roade așa de avan această chestiune?

Fiindcă în Biblie avem anumite pasaje în care se folosește ebraicul bor cu sensul de „rezervor subteran”. Cel mai potrivit echivalent pentru bor, în acest caz, ar fi taman „cisternă”.

În Deuteronom 6:11 întâlnim expresia borot hațuvim, care înseamnă „cisterne săpate [în piatră]”.

Cornilescu a tradus această expresie prin „puțuri de apă săpate”, însă formula este înșelătoare fiindcă poate sugera că e vorba de fântâni săpate în pământ (și menite să atingă stratul de apă freatică). Or, aici e vorba de cavități izolate, în care se adună apa de ploaie. Cine a călătorit în Țara Sfântă a văzut astfel de cisterne imense la Masada (unele putând stoca lejer apa dintr-o piscină semiolimpică).

Nu pot investiga deocamdată exhaustiv chestiunea, să văd cum se reflectă bor (cu sensul de „cisternă”) în traducerile românești ale Bibliei, dar presupun că, din cauza DEX-ului, au existat reticențe în ce privește folosirea lui. (DEX-ul, precum se știe, este a doua carte sfântă a traducătorului mediu binevoitor și principala carte sfântă a românului cu ambâț cultural. Dacă un termen nu există în DEX, nu există!).

Nu mă trimiteți la Micul dicționar academic sau la Dicționarul-tezaur al limbii române ca să mă lămuresc de câte feluri poate fi „cisterna” românească. Sunt deja lămurit. E de mai multe feluri, nu doar metalică, cilindrică și transportabilă pe roți.

De altfel, am și o explicație pentru starea precară a unor definiții din DEX: filologii care se ocupă de el nu au formație clasică solidă. Nu cunosc greacă și latină. Or, în Marea Britanie generațiile de filologi care au făcut OED-ul au fost excelenți clasiciști (bine orientați și în alte limbi vechi). De tradiția clasică în Franța și Germania să nu mai vorbim.

Ergo, dacă vrem ca DEX-ul nostru să fie comparabil cu celelalte „dex-uri” europene, trebuie neapărat revigorate programele de limbi clasice, la pachet cu punerea la punct a unor strategii de cultivare a traducerilor și cercetării din acest domeniu.

Reclame