Ca unul care a trecut pe la CNSAS în numeroase rânduri, nu pot decât să aprob evaluarea pe care Miliția Spirituală o face acestei instituții.

Ultima dată când am semnalat abuzuri din partea unor cercetători acreditați de CNSAS, mi s-a trimis ca răspuns o predicuță pioasă! Mă și întreb care membru al colegiului are studii de teologie și cunoaște așa de bine Scriptura.

Colegiul ar avea de dat explicații și pentru modul preferențial în care sunt procesate cererile de fotocopiere a dosarelor.

Și despre scurgerile de informații care au loc prin intermediul unor membri ai colegiului!

Cea mai scandaloasă informație cu privire la Colegiul CNSAS e că în 13 ani de funcționare nu a identificat nicio crimă care să merite atenția parchetului. Vorba lui Teodor Brateș, când cu rivuluția în direct: „Securiștii au fost dați afară de bobor”. Acest „afară” e aproape metafizic și transcendent. Fiindcă au fost dați „afară”, securiștii sunt acum dincolo de timp și de spațiu și, ceea ce e mai important, dincolo de brațul justiției noastre oarbe.

Selectez câteva fragmente din raportul publicat AICI!

Sublinierile îmi aparțin.

Colegiul CNSAS are probleme în a asigura transparenţa, aşa cum arată relaţia cu cetăţenii. Funcţionarea de ansamblu a instituţiei este greoaie, de la înregistrarea solicitărilor la aprobarea şi primirea copiilor după documente, în ciuda unor câştiguri certe realizate în ultimii ani. Condiţiile de lucru pentru personalul CNSAS au devenit tot mai precare. Mai mult, cu toate că avea această obligaţie legală, CNSAS nu a identificat nicio crimă şi niciun abuz al Securităţii care să merite atenţia Parchetului în cei 24 de km de arhivă, în 13 ani de funcţionare.

Având în vedere problemele cu care se confruntă instituţia este absolut necesară modificarea legii şi schimbarea la vârful CNSAS. Cerem, printre altele, ca dosarele liderilor cultelor religioase să intre în categoria celor care sunt verificate din oficiu de către CNSAS.

Cea mai importantă piedică în funcţionarea instituţiei o reprezintă  organismul de conducere, Colegiul, format din 11 demnitari. Colegiul şi-a dovedit inutilitatea şi incapacitatea administrativă, dublate de costuri mari de funcţionare, lipsă de eficienţă şi imixtiunea politicului. Colegiul trebuie desfiinţat şi înlocuit cu un director general ales prin concurs.

Suplimentarea fondurilor instituţiei şi a personalului reprezintă o prioritate. Personalul trebuie să fie la dimensiunile şi standardele profesionale din instituţiile similare europene. CNSAS trebuie să procedeze la identificarea abuzurilor grave (în special omoruri) comise de fosta Securitate şi la transmiterea de urgenţă a datelor către organele de cercetare penală prin intermediul sesizărilor, aşa cum prevede legea. Principiul transparenţei trebuie aplicat în numeroase direcţii ale activităţii CNSAS.

În raport cu alte instituţii similare din Europa Centrală şi de Est, rezultatele CNSAS sunt modeste. În graficul de mai jos, redăm situaţia deconspirărilor în intervalul 2000-2011. Subliniem că CNSAS deţine a treia arhivă (24 km liniari) ca mărime din Europa Centrală şi de Est preluată de la fosta poliţie politică. În Germania, de exemplu, în primii 10 ani de funcţionare, „Oficiul Gauck”, instituţia similară CNSAS, a verificat 1,7 milioane de persoane, descoperind 950.000 de agenţi şi colaboratori ai STASI.

***

Există categorii de funcţionari ai Statului român în rândul cărora CNSAS a identificat un număr redus de colaboratori/lucrători ai Securităţii în raport cu dimensiunea aparatului birocratic respectiv. De exemplu, în rândul personalului diplomatic, CNSAS a identificat doar 11 colaboratori/lucrători ai Securităţii dintre care 2 decizii au fost infirmate de instanţă, 4 confirmate, iar în 5 cazuri procesul este în curs. Prin comparaţie, în ţara vecină, Bulgaria, comisia pentru cercetarea arhivelor fostei poliţii politice comuniste a dezvăluit că aproape jumătate dintre ambasadori au colaborat cu Securitatea bulgară.

Până acum, CNSAS a primit de la SRI/SIE 1418 dosare de cadre ale foştilor ofiţeri de Securitate indiferent de grad. Atragem atenţia să această cifră este reprezentativă pentru deschiderea arătată de serviciile secrete în relaţia cu CNSAS. Deşi conducerea CNSAS consideră că după predarea masivă de dosare din 2005-2006, „nu s-au mai înregistrat « disfuncţionalităţi în problema predării/primirii dosarelor»”, numărul de dosare de cadre dovedeşte contrariul. Amintim aici că în intervalul 1948-1989, anii de funcţionare ai Securităţii, numărul ofiţerilor a variat între 3500 şi 23.000.

   

Reclame

Ziarul Evenimentul Zilei a început o serie de dezvăluiri privind colaborarea clericilor ortodocşi cu securitatea. Informaţiile nu mă surprind. Am văzut suficient de multe dosare la CNSAS ca să-mi dau seama cât de extinsă a fost relaţia de informatori a Securităţii.

Există informatori cărora le este ruşine de ce au făcut. Preotul profesor Alexandru Moraru nu este, din nefericire, printre ei.

„Am 63 de ani, cinci copii, sunt la apusul carierei, am un diabet de 16 ani, nu mă deranjează foarte mult acest dosar, pentru că nu mi-e jenă şi ruşine de ce am făcut în viaţă. Nimeni nu a avut de suferit, toţi au ajuns oameni bine”, zice Moraru despre cei care apar în dosar. (Sursa AICI)

Este trist că părintele Moraru a colaborat, întărind mâinile sistemului ticăloşit. Dar este infinit mai trist că tocmai un slujitor al altarului nu are decenţa să admită că a greşit. Dacă nu cumva această lipsă de regrete este un efect secundar al diabetului…

Mai jos, începutul unui lung articol din EVZ, pe această temă:

Pe 15 martie 2011, Patriarhul Daniel i-a conferit Crucea Patriarhală, cea mai înaltă distincţie acordată de Biserica Ortodoxă Română, pentru „importanta contribuţie la viaţa Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania”. Cu doar câteva săptămâni înainte, CNSAS trimitea la Curtea de Apel Bucureşti o notă de constatare pe numele lui Alexandru Moraru, care arată că bazele impresionantului CV al preotului care astăzi este un important profesor universitar la „Babeş- Bolyai”, şef de catedră la Facultatea de Teologie, au fost puse înainte de ’89, în perioada relaţiei sale de colaborare de 16 ani cu Securitatea.

Cu aprobarea serviciilor secrete, preotul Moraru şi-a desăvârşit studiile la Oxford şi şi-a asigurat un trai mai bun pentru el şi familia sa. Recunoaşte acest lucru cu sinceritate. „Se pleca foarte greu atunci. Sunt sigur că, dacă nu aş fi colaborat, nu aş fi ajuns la Oxford”, spune preotul Moraru.

P.S. Comunismul, această chintesenţă a minciunii şi a înşelătoriei, a promis un paradis egalitar, dar în final a ajuns să-i privilegieze pe unii oameni, în detrimentul altora, dacă cei dintâi se arătau dispuşi să sprijine minciuna ideologică. Deviza implicită a comunismului a fost: Mergem către o societate dreaptă şi echitabilă, dar drumul către acest ideal trece prin jungla ticăloşiei, a minciunii şi a nedreptăţii.


Redau mai jos un articol din Evenimentul Zilei.

Prietenii ştiu de ce.

CNSAS, acuzat că s-a transformat într-o instituţie de conspirare a Securităţii
Un memoriu semnat de zeci de cercetători, cadre universitare, jurnalişti şi studenţi a ajuns ieri pe masa Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, semnatarii reclamând accesul greoi la documentele aflate în gestiunea instituţiei şi chiar compromiterea unuia dintre obiectivele fundamentale ale CNSAS – studierea represiunii politice din perioada comunistă.

O petiţie adresată preşedintelui CNSAS, Dragoş Petrescu, semnalează disfuncţionalităţi majore în funcţionarea instituţiei înfiinţate pentru a gestiona arhivele fostei Securităţi şi pentru a-i deconspira pe cei care şi-au oferit serviciile represiunii comuniste.

Memoriul a fost depus ieri la registratură CNSAS şi inventariază problemele întâmpinate de cercetători în activitatea de studiere a documentelor de arhivă:

  • programarea la sala de studiu se face fără respectarea termenelor legale în vigoare
  • eliberarea fotocopiilor după documentele studiate încalcă constant perioada de timp prevăzută de lege
  • cererile de acreditare sunt amânate nejustificat

Autorii memoriului solicită CNSAS un răspuns în termen de 30 de zile, cerând în plus punerea la dispoziţia cercetătorilor a inventarelor complete aflate în posesia instituţiei, precum şi publicarea pe site-ul Consiliului a numelor celor care au colaborat, în calitate de ofiţeri sau informatori, cu Securitatea.

Dezbatere publică

Separat de demersul cercetătorilor, organizaţia civică “Miliţia spirituală” va iniţia o dezbatere publică cu privire la oportunitatea modificării cadrului legal care reglementează funcţionarea CNSAS.

Acuzând transformarea Consiliului într-o “într-o instituţie de conspirare a Securităţii”, ONG-ul propune retrasarea funcţionării CNSAS. Instituţia ar trebui să aplice metodele de lucru ale Arhivelor Naţionale, acolo unde procedurile de acreditare, cercetare şi fotocopiere sunt mult simplificate, iar accesul la documente este neîngrădit, arată un comunicat postat pe site-ul organizaţiei.


Interesele mele „multilateral dezvoltate” m-au condus recent la un articol excelent despre cultele (neo)protestante în comunism.

Autorul articolului este Gheorghe Modoran, lector universitar la Institutul Adventist de la Cernica şi cercetător care a petrecut mulţi ani în arhivele CNSAS.

Redau mai jos doar un fragment (dar ce fragment!)  din concluzia studiului său intitulat  „Confesiunile neoprotestante din România în perioada regimului comunist: 1945-1965”. Cei interesaţi îl pot citi în Romanian Political Science Review, vol. VII, no. 3, 2007.

Citatul mi-a atras atenţia fiindcă mi-a confirmat intuiţiile şi bănuielile pe care am început să le am de îndată ce m-am acreditat ca cercetător la CNSAS.


Cartea Răscumpărarea Memoriei, indiscutabil cartea anului la evanghelicii români, a stârnit o adevărată emulaţie în privinţa studierii istoriei penticostalismului românesc. Eu însumi am devenit mai interesat de istoria comunistă, deşi nu strict de cea penticostală, în urma interacţiunii, ca editor, cu materialul prezentat în lucrarea pastorului Croitor.

Cultul Penticostal a delegat o comisie alcătuită din trei cercetători, care să se ocupe de studierea trecutului comunist, dar nu ştiu încă dacă şi-au luat atribuţiile în serios.

Ştiam de Ioan Ceuţă, liderul organizaţiei Adunările lui Dumnezeu, că este interesat de istorie. Am scris la vremea cuvenită câte ceva despre lucrările lui de istorie (AICI, AICI, AICI şi AICI). În perioada octombrie–noiembrie l-am întâlnit (mai bine zis, „l-am văzut”) în câteva rânduri în sala de studiu a CNSAS. Deşi lista cu cercetători acreditaţi de CNSAS n-a fost multă vreme actualizată, l-am descoperit recent în listă, după cum puteţi vedea mai jos. Tema lui de studiu se intitulează „Mişcarea Penticostală în perioada comunistă – Biserici (comunităţi) penticostale şi pastori (lucrători). Relaţia lor cu statul totalitar”.

Eu unul sunt extrem de curios cu privire la rezultatul cercetării întreprinse de dl. Ceuţă şi cred că nu voi rata prilejul de a-i recenza cartea.

Lista cu cercetători acreditaţi de CNSAS conţine încă un nume nou: Pavel Riviş Tipei. Faptul că însuşi preşedintele în exerciţiu al Cultului Penticostal s-a acreditat ca cercetător nu poate fi decât îmbucurător. Deşi multă vreme dr. Riviş Tipei a refuzat să ia o poziţie clară cu referire la cartea Răscumpărarea memoriei, văd în această recentă acţiune a sa un sprijin tacit pentru demersul început de pastorul Vasilică Croitor.

Iată deci că încet-încet trecutul nostru ca mişcare se recuperează şi vom avea ocazia de a dezbate subiectul şi în anii care vor urma. Cu siguranţă că perspectivele cercetătorilor care se ocupă sau se vor ocupa de istoria penticostală nu vor fi identice, dar cred că dialogul (chiar şi de pe poziţii opuse sau complementare) poate fi util.

Precizez că, potrivit regulamentului CNSAS, cercetătorii acreditaţi sunt acreditaţi în baza unei cereri în care se angajează că vor fructifica cercetarea lor în studii, articole şi cărţi ştiiţifice.

Lista completă a cercetătorilor acreditaţi poate fi văzută AICI.


Mi-a ajuns la urechi vestea că TVR a început să cerceteze subiectul „Evanghelistul”, pentru a face un film documentar. Producătorii vizitează bisericile în care a predicat Billy Graham şi iau interviuri.

Probabil vor lua interviuri şi personajelor-cheie care au participat la organizarea acestei vizite, oamenilor din diferite culte care într-un fel sau altul au avut un aport.

Nu am deocamdată informaţii despre data difuzării acestui documentar. Dacă alte persoane vor afla detalii, le rog să lase un comentariu pe blogul meu.

Fiindcă un prieten din America mi-a trimis recent o scanare după un diapozitiv făcut cu ocazia vizitei lui Billy Graham la Vorona, îl inserez mai jos.

P.S. W., mulţumesc pentru fişierul trimis. Dacă mai ai şi altele, spune-ne, ca să-i anunţăm pe cei de la TVR. 🙂


Disclaimer: acest text este un pamflet. Nu-mi cer scuze pentru severitatea adoptată faţă de comunicatul emis recent de Ioan Ceuţă.

Apropiatul Congres al Cultului Penticostal (19 nov) l-a făcut pe Ioan Ceuţă să intre într-o fierbere fără precedent. Disperarea care l-a cuprins a îmbrăcat forma unui nou comunicat intitulat „Epistola lui Mardoheu”, un text toxic care se încheie cu o poezie cinic-obscenă prin modul în care perverteşte înţelesul cuvintelor mari ca „luptă”, „adevăr”, „istorie” etc.

Nu m-aş fi obosit să scriu o postare-răspuns acestui comunicat, dacă n-aş fi fost frapat de stranietatea lui; răzbat uneori din text schelălăieli de şacal disperat şi alteori chicoteli de hienă hămesită, sătulă să tot aştepte să-i vină rândul la împărţirea prăzii.

Nu trebuie să reproşăm poeziei sforăitor-crocodiliene de la final lipsa oricăror calităţilor artistice. Cusurul principal al poeziei este indecenţa ei, care face pandant perfect cu lipsa de legitimitate morală a „păunescului” care a compus-o.

De altfel, contradicţia în care se găseşte Ioan Ceuţă este flagrantă: pretenţia lui că acum nu mai poate scoate capul în lume din cauza ruşinii pe care i-a adus-o cartea este contrazisă de faptul că toate cele şapte capete ale sale se iţesc neruşinat din comunicatul pe care cu cinism îl postează pe site-ul Asociaţiei AOG România. Dacă domnul Ceuţă resimţea un procent din ruşinea pe care pretinde că o simte, nu ne mai trimitea comunicatele pe care le-a emis în ultima vreme.

Imaginea, dragi tovarăşi, imaginea!

Deşi porneşte de la un pretext biblic, comunicatul lui Ioan Ceuţă nu are nimic care să amintească de imperativele Scripturii. Tema care apare obsesiv în comunicatul domniei sale este imaginea penticostalilor în exterior (cu precizarea că Ioan Ceuţă nu mai este de multă vreme membru al Cultului Penticostal). Toată adâncimea teologică a doctoratelor obţinute de Ioan Ceuţă se reduce la milimetrul de spoială pe care dânsul doreşte să o menţină intactă cu orice preţ peste o realitate care nu mai acceptă să fie fardată.

Lecţia pe care o desprindem din viaţa lui Michael Jackson, pomenit de Ioan Ceuţă în comunicatul său, este tocmai aceasta: vine o vreme când nicio operaţie estetică nu mai poate fi de ajutor celor preocupaţi exclusiv de aparenţe şi de propria lor imagine. Analog, încercările lui Ioan Ceuţă de a cosmetiza realitatea istorică sunt de fapt desfigurări hidoase ale ei. Pocăinţa de care vorbeşte în mod cinic Ioan Ceuţă pare contaminată de atitudinea regelui Saul care în aceeaşi frază îşi clamează „pocăinţa” şi grija pentru propria imagine: „Am păcătuit! Acum, te rog, cinsteşte-mă în faţa bătrînilor poporului meu, şi în faţa lui Israel”.

Domnul Ceuţă a lucrat cândva ca miner şi ştie foarte bine că realitatea în care ne mişcăm nu se reduce la scoarţă, la ceea ce se vede. De când însă a ieşit din galeriile de cârtiţă în care şi-a desfăşurat activitatea (sub un regim care i-a priit foarte bine), pretinde că singura realitate care contează este suprafaţa, ceea ceea ce se vede, superficialul.

Nu e mult de când Ioan Ceuţă declara emfatic că „CNSAS-ul este al trecutului iar pe mine mă interesează viitorul şi dezvoltarea unor lucrări de impact.” Probabil afirmaţia ar trebui clasificată la categoria „bomboane pentru proşti” (expresia îi aparţine), fiindcă în fapt autorul ei a devenit extrem de interesat de CNSAS şi de trecut, drept care s-a acreditat în regim de urgenţă ca cercetător şi a început scormoneala prin dosare. Nu ca să mai adauge încă un titlu la o listă de cărţi cu valoare nulă, ci pentru a avea muniţie proaspătă în „lucrarea de impact” pe care o pregăteşte.

(Impact cu ce? Cu solul?)

Cinism cât încape. Şi încape…

Ioan Ceuţă scrie: „Mişcarea Penticostală a fost lucrare Duhului Sfânt, nu am avut teologi de marcă, ci doar persoane sincere care au primit făgăduinţa de la Rusalii şi au dus mesajul în toate zonele tării.”

Sunt de-acord cu el. N-am avut oameni şcoliţi şi titraţi. Nu asta e problema. Ci faptul că unii încearcă să devină teologi de marcă zidind pe temelia găunoasă a plagiatului şi a imposturii. Ioan Ceuţă, apărătorul mulţimii oamenilor neşcoliţi, a nutrit el însuşi „pohtă” de mărire teologhicească, aspirând să devină profesor şi teolog de marcă. Mostra de cinism de mai sus exemplifică perfect situaţia tipică din comunism: „Poporul se plimbă în maşini de lux prin reprezentanţi”. Când le cânţi oamenilor în strună, dându-te drept „sărac şi cinstit”, dar încerci să parvii teologic şi profesional zidind pe temelia plagiatului ce se cheamă că eşti?

P.S. Există multe lucruri din acest comunicat care trebuie disecate. În funcţie de timpul pe care îl am la dispoziţie voi reveni.

Update 5 dec. 2010. Dedic acest frumos clip dlui Ceuţă, că tot veni vorba de săpat galerii subterane şi hiene. 🙂