Postez aici câteva fotografii de la colocviu (recepţia de deschidere, o fotografie din timpul unei sesiuni şi recepţia de încheiere). Pe ansamblu a fost o experienţă frumoasă şi interesantă, chiar dacă anumite lucruri discutate au trecut razant pe deasupra ochelarilor mei. Comentariile pentru fiecare fotografie dedesubt.

Holger Strutwolf, directorul INTF, ţine discursul inaugural, în Muzeul Bibliei, aflat în incinta INTF. Audienţa e diversă. Studenţi, cercetători, profesori, neveste de profesori, personal INTF.

Una dintre sesiunile de comunicări, la Stadthotel, Munster. „Bobor” destul de mult pentru evenimente de felul acesta.

„M-aş duce la primărie…” Ne-am dus şi noi, dar nu ca să cerem să ni se toarne asfalt, ci pentru mica festivitate de închidere. Parcă pentru a combate mitul românului întârziat, am fost al doilea sosit. Predecesorul meu era totuşi neamţ! Nu poţi să-i învingi chiar aşa lesne pe teren propriu! Al treilea a fost un sud-coreean. De la locul patru nu mai contează. („Modiştii” să se prefacă a nu băga de seamă că în fugă am schimbat pantofii, uitând de cureaua maro! Deh, nu poţi să fii şi punctual şi asortat după canoane! O dovadă în plus: coreeanul avea curea neagră la pantofi maro! 🙂 )

Una dintre acele fotografii de grup tipice, în care fiecare se uită încotro vede cu ochii! Pe vremuri, când fotografiile de grup se făceau de către un singur personaj, privirile erau mai coerente. Not anymore!

O madamă viceprimăriţă ne povesteşte cu patos istoria Păcii de la Westphalia. Portretul copilului de care spuneam este pe rândul de sus, al cincilea de la dreapta la stânga.

Încotro se uită subsemnatul, aflat în dialog cu Klaus Wachtel (cercetătorul prin amabilitatea căruia am ajuns să lucrez la INTF)?

Unde altundeva dacă nu la blazoanele din vitralii. Strădaniile de a lămuri semnificaţia lor n-au avut totuşi prea mare succes.


Astăzi la ora 18.30 a avut loc recepţia de deschidere a colocviului de critică textuală care va avea loc la Hotelul de Stat din Münster în primele zile ale săptămânii următoare. Susţinerea lucrărilor va avea loc luni şi marţi, iar miercuri va fi organizată o tablă rotundă prezidată de Jan Bühner, secretarul general al Societăţii Biblice Germane.

La recepţie au fost prezente nume grele din cercetarea biblică şi teologică. venerabilul Eduard Lohse, profesor lutheran pensionat, episcop de Hanovra, Keith Elliott de la Leeds, Joël Delobel de la Louvain, David Parker de la Birmingham, Daniel Wallace de la Dallas Theological Seminary, Philip Townsend de la United Bible Societies şi alţii. Mâine va sosi şi decanul de vârstă al criticii textuale, Eldon Jay Epp, care probabil e coleg de generaţie cu penticostalul G. Fee.

Într-o discuţie cu Daniel Wallace, care este preşedinte al Centrului pentru Studierea Manuscriselor Noului Testament (şi profesor la DTS), am aflat de interesul lui pentru manuscrisele NT din bibliotecile româneşti. Mai nou, Dan Wallace (împreună cu echipa de tehnicieni) este implicat în activitatea de scanare şi publicare a manuscriselor NT. Deja noua lui pasiune l-a purtat prin Costantinopol, Patmos, Albania şi Ann Arbor (la Univ. din Michigan, care deţine cea mai mare colecţie de MSS ale NT). Dacă Domnul ne va ţine cu viaţă şi ne va deschide porţile, va ajunge şi în România.

Românii nu se pot lăuda cu foarte multe manuscrise ale NT. Există vreo 17, la două biblioteci din Bucureşti. În septembrie voi începe probabil demersurile în vederea venirii lui D. Wallace şi a echipei sale. Dacă totul decurge bine, scanarea ar trebui să aibă loc în septembrie 2009.