Încheierea ultimului proces din seria celor deschise împotriva Societății Biblice Britanice îmi dă prilejul să scriu o scurtă postare cu privire la subiect.

Pentru înțelegerea aspectului cardinal care a dus la declanșarea acestei serii de litigii socotesc că este de maximă importanță să ne reamintim o scenă din celebra poveste a lui Carlo Colodi, anume cea în care Pinocchio se întâlnește cu Vulpea și Motanul.

Și acum ia spune, ce cauți prin locurile astea? întrebă Vulpoiul pe păpușă.

–  Îl aștept pe tata, care trebuie să sosească dintr-o clipă într-alta.

– Dar banii tăi de aur?

–  Îi am în buzunar, în afară de unul pe care l-am cheltuit la hanul „La Racu Roșu”.

– Și când te gândești că, în loc de patru bani, ar putea să se facă mâine o mie, două mii chiar. De ce nu m-asculți pe mine? De ce nu mergi să-i semeni în Câmpia Minunilor?

– Astăzi nu pot: o să mă duc în altă zi.

– În altă zi o sa fie târziu! zise Vulpoiul.

– Pentru ce?

– Pentru că acea câmpie a fost cumpărată de un boier mare și de mâine încolo nu mai dă voie să se semene bani.

– E departe de aici Câmpia Minunilor?

–  Să tot fie cam doi kilometri. Vrei să vii cu noi? într-o jumătate de ceas am ajuns: semeni numaidecât banii, și după câteva minute culegi două mii, așa că diseară te întorci acasă cu buzunarele doldora. Vrei să mergi cu noi?

Pinocchio se codi puțin până să răspundă, deoarece își aduse aminte de Zâna cea drăguță, de bătrânul Geppetto și de prevestirile Greierașului-vorbitor; dar la urma urmei a făcut și el ca toți copiii fără un pic de judecată și fără inimă: dădu din cap și spuse Vulpoiului și Cotoiului:

– Atunci fie, merg cu voi. Și porniră.

Și acum să intrăm în subiect.

Biblia Cornilescu ar trebui să intre în Cartea Recordurilor la categoria: „Versiunea Bibliei care a generat cele mai multe procese în tribunal, într-o perioadă scurtă de timp”. În ultimii 5 ani, două entități românești (nu îndrăznesc să le numesc și „evanghelice”, fiindcă nu văd în ce privință se ating ele cu Evanghelia) au încercat să conteste în tribunal dreptul exclusiv al Societății Biblice Britanice de a tipări Biblia Cornilescu. Vezi AICI și AICI.

Povestea este prea lungă ca să o redau aici de-a fir a păr. Pe scurt, două procese au fost deschise de domnul Daniel Cuculea, reprezentant al așa-numitei Societăți Evanghelice Române, organizație care s-a dat drept continuatoarea Societății Evanghelice Române pe care au întemeiat-o Dumitru Cornilescu și Ralu Callimachi după Primul Război Mondial.

Fiindcă nu este nevoie de multă materie cenușie ca să constați că între SER din anii 1920 și SER creată de domnul Cuculea după 1990 nu există nicio legătură (alta decât numele), instanța a respins pledoariile pline de patos (dar lipsite de orice temei istoric) ale directorului SER (vezi AICI). Precizez în treacăt că îl cunosc personal pe domnul Cuculea, din vremea când adunam informații despre istoria Bibliei Cornilescu. Am discutat cu el în câteva rânduri, dar pe atunci nu mi-a lăsat defel impresia că ar avea în gând să se lanseze vreodată în acțiune litigioasă necurată având ca obiect drepturile de publicare pentru Biblia Cornilescu. Nu știu ce mutație sufletească l-a determinat să cadă în această ispită, din care a ieșit cu onoarea făcută franjuri. Dacă m-ar fi întrebat ce cred despre jocul îndoielnic în care intră, l-aș fi sfătuit să nu demareze niciun fel de acțiune care va îi va zdruncina grav credibilitatea.

Tot în acești ani, domnul Cuculea a bătut în lung și în lat mări și țări, a luat legătura cu diverși membri din familia lărgită a lui Dumitru Cornilescu și a încercat să le vândă o poveste care este complet cusută cu ață albă. Vulpoiul care l-a îmbrobodit pe sărmanul Pinocchio, în povestea lui Carlo Colodi, nu avea dovezi mai convingătoare decât domnul Cuculea, dar, din nefericire, fiindcă lumea nu duce lipsă de persoane lesne crezătoare, dispuse să înghită povești dintre cele mai incredibile, unii membri ai familiei Cornilescu au luat de bună versiunea care le-a fost servită de directorul fantomaticei SER. După o vreme, membrii familiei s-au informat mai bine, au luat cunoștință de istoria Bibliei Cornilescu și au aflat că există la Cambridge, în arhiva SBB, un dosar imbatabil cu numeroase documente care dovedesc colaborarea strânsă dintre traducător și entitatea care a adus prima oară la cunoștința publicului versiunea revizuită (1924), din care descind edițiile tipărite în prezent. Așa se face că rudele familie Cornilescu s-au delimitat clar de acțiunile începute de domnul Cuculea și au afirmat negru pe alb că nu revendică în niciun fel drepturile de tipărire ale Bibliei Cornilescu (vezi AICI).

Ca și când atmosfera n-ar fi devenit deja greu respirabilă în urma diligențelor făcute de întreprinzătorul domn Cuculea, în peisaj s-a mai ivit un personaj, căci, de bună seamă, nici Vulpoiul din povestea lui Carlo Colodi nu lucra de unul singur.

Domnul Timotei Mitrofan, directorul organizației Liga Bibliei România, a intentat și el un proces, în încercarea de a contesta dreptul exclusiv al SBB de a tipări Biblia Cornilescu. Acțiunea deschisă de el s-a încheiat de curând, iar sentința (definitivă) a fost publicată pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pe scurt, recursul făcut de domnul Timotei Mitrofan a fost respins.

Soluția poate fi citită AICI.

  • Complet de judecată: Completul nr. 9
  • Numărul documentului de soluționare: 346/2017
  • Data documentului de soluționare: 02.2017
  • Tipul documentului de soluționare: Hotărâre
  • Soluție: Respingere recurs – Inadmisibil
  • Detalii soluţie: Decizia nr.346:Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta Fundaţia Liga Bibliei România împotriva deciziei nr. 633A din data de 28 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă. Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de pârâta Societatea Evanghelică Română împotriva aceleiaşi decizii. Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâtele The British and Foreign Bible Society şi Societatea Biblică Interconfesională din România împotriva aceleiaşi decizii. Irevocabilă.

Cu riscul de a fi considerat lipsit de modestie, subliniez o chestiune importantă: dacă domnul Timotei Mitrofan ar fi avut înțelepciunea de a urma sfaturile pe care i le-am dat, când m-a vizitat la birou ca să-mi împărtășească perspectiva lui asupra chestiunii copyrighului pentru Biblia Cornilescu, n-ar fi ajuns în situația de a descoperi, după atâția ani, că acțiunea inițiată de el a căzut în apă, odată cu reputația lui.

Nu poți pretinde, ca organizație, că vrei să tipărești Biblia „ca un act de asanare spirituală și morală a poporului român”, și să târăști în tribunal o organizație cu o istorie de peste două secole, care a dat românilor Scriptura, în diverse traduceri, încă de la 1817, când s-a tipărit la Sankt Petersburg Noul Testament pentru românii din Rusia țaristă. Asanarea morală clamată de domnul Mitrofan trebuie să înceapă cu respectul pentru proprietate, pentru activitatea SBB și pentru istoria versiunii Cornilescu. Această traducere a devenit ceea ce este prin eforturile neprecupețite ale reprezentanților Societății Biblice Britanice. Există fapte istorice care nu se negociază.  Directorul organizației Liga Bibliei România le găsește pe fiecare dintre cele 400 de file ale volumului de scrisori și documente privitoare la Dumitru Cornilescu.

Mai jos sunt câteva extrase din ultima întâmpinare făcută de Liga Bibliei România în procesul care tocmai s-a încheiat.

00-screen01-capture

Afirmația că Biblia 1924 a fost tipărită de SER este o dezinformare grosolană. Mă mir că domnul Mitrofan are îndrăzneala să prezinte în tribunal afirmații false care pot fi demontate prin simpla analiză a paginii de titlu a Bibliei 1924.

Ceea ce domnul Mitrofan nu spune este că, până în 1990, acele „alte societăți” care au tipărit Biblia Cornilescu au cerut permisiunea de la SBB.

De unde știe domnul Mitrofan că „opera nu l-a avut ca proprietar unic pe Dumitru Cornilescu”? În cele peste 550 de documente din arhiva SBB Cornilescu se prezintă ca proprietar unic. Orice contribuție va fi avut prințesa Callimachi, care l-a ajutat în procesul traducerii, ea nu a formulat niciodată vreo pretenție ca proprietară a traducerii. De altfel, ea nu a fost foarte fericită de faptul că versiunea lui Dumitru Cornilescu a devenit mai literală începând cu 1924, dar nu a obiectat în scris. Prințesa a știut clar că nu mai poate interveni în procesul editorial premergător tipăririi, dintr-un motiv foarte simplu: din momentul în care versiunea lui Dumitru a fost adoptată de SBB, Cornilescu nu a mai avut controlul asupra propriei traduceri și a acceptat orice decizie luată de Comitetul SBB și de editorul acesteia, Robert Kilgour. Lipsa actelor nu este în sine probantă, fiindcă SBB nu putea anticipa în 1923 că peste circa un secol se vor ivi în România entități de rea-credință care să considere că știu ele mai bine decât Cornilescu și SBB cum stă treaba cu dreptul de proprietate pentru versiunea Cornilescu. Sigur că, dacă ar fi putut să-și imagineze o astfel de situație, Comitetul SBB ar fi formalizat „transferul de proprietate” pentru a stăvili astfel apetitul nesănătos pentru litigii și tribunale al domnilor Cuculea și Mitrofan.

02-capture

Foarte ingenioasă găselnița domnului Timotei Mitrofan: justiția trebuie să constate cine este „adevăratul proprietar” al versiunii Cornilescu sau dacă ea aparține „domeniului public”. Cam ce ați spune despre următoarea situație de viață? Soții Maria și Gheorghe sunt căsătoriți de 40 de ani și au împreună 5 copii. După 40 de ani de căsătorie, cei doi soți sunt chemați la tribunal de un necunoscut care cere instanței să stabilească cine este adevăratul tată al celor 5 copii sau dacă nu cumva tatăl adevărat este altcineva (nu se știe cine). Necunoscutul nu se mulțumește să vadă certificatele de naștere, căci ele, în fond, nu demonstrează nimic, ci cere probe solide, adică verificarea ADN-ului.

În anul Domnului 2013, Liga Bibliei și-a făcut apariția la tribunal ca să pună la îndoială un fapt care n-a fost contestat de nimeni din 1924 până în 2012. Cam cât de convingătoare poate fi o astfel de inițiativă?

Una peste alta, vestea bună este că instanțele românești au asanat în sfârșit mocirla creată de procesele deschise de cele două entități pomenite mai sus. Mi-am arătat încă din 2012 nedumerirea cu privire la mesajele difuzate de Daniel Cuculea prin așa-numita „scrisoare de reglementare” lansată de el (vezi AICI). Încă din 2011, cu un an înainte, când au început să apară intoxicări pe diverse bloguri evanghelice, am afirmat, cu subiect și predicat: „Copyright-ul pentru traducerea Cornilescu 1924 aparține Societății Biblice Britanice care îl poate ceda cui crede de cuviință.” (vezi AICI).

După șase ani, constat că, asemenea Greierașului vorbitor din povestea lui Pinocchio, am avut dreptate, chiar dacă oamenii pe care i-am sfătuit au refuzat să ia seama la ceea ce am spus mereu, cât se poate de apăsat, atât în numeroase postări pe blogul personal, cât și prin viu grai, în discuțiile cu ei. Domnii Daniel Cuculea și Timotei Mitrofan au descoperit în tribunal că acțiunile lor sunt lovite de nulitate și că nicio altă instituție decât SBB nu poate revendica dreptul de a tipări Biblia Cornilescu.

Cine dorește să difuzeze Biblia „pentru asanarea morală a poporului român” trebuie să-și realizeze propria traducere, nu să tipărească în mod ilegal o versiune gata făcută. Nici în povestea lui Pinocchio și nici în viața reală versiunile nu răsăr în două ceasuri, după ce le semeni în Câmpia Minunilor. Fiindcă de peste un an și jumătate m-am înhămat, alături de o excelentă echipă de revizori, la diortosirea atentă a textului lui Cornilescu (ca să plătim astfel o veche datorie pe care traducătorul însuși n-a reușit să o achite în timpul vieții sale), nu accept să mi se spună că pentru unele organizații românești Biblia răsare spontan, fără niciun fel de efort. Cine crede sau afirmă asta ori este naiv ca Pinnochio, ori s-a făcut frate cu „Vulpoiul și Cotoiul” din povestea lui Colodi. Osânda acestor oameni este dreaptă.

Anunțuri

Astăzi, însoțit de Dana, sora mea cea mai mică, am dat o fugă la Londra pentru a vedea cum arată în prezent fostul sediu al Societății Biblice Britanice, din Queen Victoria Street, nr. 146. După cum spuneam și cu alt prilej, străzile și numerele din orașele britanice nu se schimbă decât în mod excepțional. În anii ’20, când Cornilescu venea la Londra pentru a se întâlni cu Robert Kilgour, editorul Societății, sau pentru a fi intervievat de Comitetul SBB, denumirea străzii era aceeași.

Fostul sediul SBB se află în apropiere de Catedrala St. Paul’s. Am trecut prin zonă cu alte prilejuri, însă n-am bănuit că de la catedrală la fosta Casă a Bibliei este un drum atât de scurt. Cum cobori de la St. Paul’s spre Tamisa, pentru a ajunge la Millenium Bridge, dai de o răscruce: în stânga e Armata Salvării și în dreapta e College of Arms. Dacă o iei în dreapta, ajungi imediat la nr. 146.

Astăzi clădirea adăpostește Biserica Scientologică din Londra. Fațada restaurată a clădirii, foaierul primitor, birourile luxoase și sălile elegant mobilate trădează puterea financiară a acestei mișcări religioase.

Îi spun recepționerului că sunt cercetător și că mă ocup de istoria unei versiuni a Bibliei publicate de SBB în anii ’20. Întreb dacă aș putea vizita clădirea și dacă fotografierea este permisă, fiindcă mi-aș dori să iau niște cadre cu noul look al fostei Bible House. Mi se spune să aștept până coboară un reprezentant al mișcării.

Persoana care ne ia în primire e un yuppy care lucrează în City și care a găsit „iluminare” în mișcarea scientologică. De vreo 13 ani lucrează nu doar în mediul de afaceri londonez, ci și ca voluntar „scientolog”. Îmi spune că și astăzi sosesc la sediul lor scrisori adresate SBB.

Mi se dau asigurări că pot face fotografii la discreție, dar numai în zonele unde nu există „enoriași” (parishioners) care studiază „Scriptura”. Avem să mă lămuresc mai târziu că prin „Scriptură” se înțelege corpusul de scrieri și prelegeri lăsate de Ron Hubbard, întemeietorul mișcării.

Ne întindem la vorbă despre istoria mișcării și despre „teologia” ei. Sora mea ațâță discuția cu întrebări din zone conexe, mai ales fiindcă scientologii au și programe antidrog sau de consiliere privind drepturile omului. Eu mă sustrag din când în când pentru a face fotografiile dorite.

Sora mea observă subversiv că mișcarea se numește „church”, dar că nu pare să aibă o teologie clar definită. „Nu, confirmă ghidul, nu avem formulări dogmatice, de aceea avem vizitatori din toate confesiunile și tradițiile religioase, inclusiv musulmani.”

Ne mai spune că duminica există un serviciu de închinare și că se predică. Au și ministers care pot oficia căsătorii, la cererea enoriașilor.

Fiindcă în diferite încăperi se poate vedea un anumit tip de cruce, îl întrebăm pe ghid ce înțeles are crucea pentru scientologi, în lumina faptului că acest simbol are o semnificație specială în creștinism. Îmi spune că pentru ei crucea nu are conotații creștine (fiindcă a fost utilizată ca simbol și de păgâni). Cele opt vârfuri ale ei simbolizează opt forțe (thrusts) care îi motivează pe oameni în general. Numai știu care sunt. Singurul lesne de reținut e cel reproductiv.

Discuția despre cruce mă duce la constatarea unei ironii cât se poate de amare: o mișcare necreștină are pe frontonul clădirii ditamai crucea, simbol consacrat de creștinism, iar mișcările evanghelice din România refuză cu obstinație afișarea crucii în lăcașele lor de cult, privilegiind în schimb porumbelul, trâmbița, altarul, sfeșnicul cu șapte brațe ori tablele Legii. Cred că nu este mai mult de o săptămână de când, în timpul periplului american, un prieten îmi spunea că un penticostal a încetat să frecventeze biserica în semn de protest față de decizia pastorului de a instala o cruce pe peretele din vecinătatea amvonului. Lesne de înțeles, odată cu plecarea pastorului din acea comunitate, crucea a fost mazilită și acum zace părăsită într-un basement.

Discuțiile cu scientologul se poartă în registrul politeții tipic britanice, așa că nu vrem să ne „luăm de suman” cu el. Cel puțin nu înainte de a ne asigura că știm ce crede. Generos și primitor, gazda ne spune că putem să ne facem și un test de personalitate, ca să aflăm mai multe despre noi înșine. „Asta numai dacă răspunzi sincer la întrebări”, o tachinez pe sora mea, lămurind apoi ghidului rostul maliției mele: „Este absolventă de Drept”.

Urcăm scările până la ultimul etaj și apoi coborâm în „capelă”. La loc de cinste se află portretul întemeietorului. Pe pereți sunt afișate Codul de Onoare și alte informații. Undeva scrie că omul e o ființă esențialmente bună. Și atunci cum de are nevoie de atâtea îmbunătățiri, câte propun scientologii, mă întreb în sinea mea.

Mai am timp pentru câteva fotografii și apoi coborâm la cafenea pentru un ceai și pentru a digera experiența. Cum vine asta: să te declari „biserică” fără credința în Hristos, capul Bisericii, să afișezi o „cruce” despre care spui că nu-i creștină, să spui că omul e bun în esență, dar să-i propui îmbunătățiri pe multiple planuri? Deși scopul Bisericii Scientologice este iluminarea spirituală a omului, nu sunt deloc sigur că am plecat de acolo mai iluminat de cum am intrat. Mă tem că singura iluminare pe care am căpătat-o a fost strict de ordin arhitectural. Cert este că actualii locatari au păstrat în condiții foarte bune clădirea și s-au arătat primitori. Nu sunt sigur că reprezentanții British Petroleum (care au cumpărat clădirea de la SBB) ar fi fost la fel de generoși. Ca să nu mai spun că la serviciul de Evensong, la St. Paul’s, o gardiană cu figură de zbir ne-a luat pe sus fiindcă am îndrăznit să facem fotografii în catedrală. Un fel de „După ce că vizitați catedrala pe gratis, în timpul slujbei, mai aveți și tupeul de a face fotografii”. Deh, și eu care avusesem naivitatea de a crede că o catedrală anglicană musai că este cel puțin la fel de primitoare ca o „biserică” scientologică! 🙂

Mai jos câteva fotografii de la fosta Bible House.


Astăzi m-a apucat o sfântă mânie când am descoperit că binevoitorii redactori ai Wikipediei mi-au șters niște informații din „ciotul” biografic privitor la Cornilescu. (Vezi aici un articol în care semnalam problema).

Așa că am revenit cu ele, dând niște trimiteri bibliografice mai sănătoase.

Am pus și 3 fotografii cu paginile de titlu ale câtorva dintre edițiile Cornilescu (NT 1920, Biblia 1921, Biblia 1924) și sper să reușesc ca în săptămânile următoare să periez pagina în așa fel încât să arate mai decentă, și cu informații serioase.

Vom mai spulbera astfel din aberațiile (mari și mici) pe care le susțin unii și alții despre el. Mai ales talibanii ortodocși au un fel isteric de a scrie despre Cornilescu. Dar mă tem că nici cu tabăra evanghelică nu mi-e rușine.

Pagina în forma ei provizorie este AICI.


Astăzi am reușit să ajung la Biblioteca Universității din Cambridge pentru a-mi reînnoi permisul. Din nefericire, sau din păcate, biroul „Permise” era închis până la 14.30, fiindcă era „ziua porților deschise” și personalul biroului trebuia să ghideze grupurile de vizitatori în bibliotecă.

Ce să fac? Mă duc la bufetul bibliotecii, să omor timpul. Când văd meniul, îmi spun că să dau lovitura cu o mâncare indiană. Când colo, un mare chix. Mâncarea e insipidă! Mă salvează excelenta supă-cremă de broccoli.

Ok, am omorât o oră (puneți și lectura în diagonală a unui Independent uitat pe masa mea. În paranteză fie spus, afacerea cu telefoanele ascultate încă nu s-a încheiat. Se vede treaba că vinovații sunt prăjiți la foc mic. Justiția britanică merge cu pași mici, dar siguri).

S-a terminat și prânzul. Cu ce să mai omor încă jumătate de oră? Mă gândesc că n-ar fi rău să mă lipesc de un grup de vizitatori și să fac un mic tur ghidat în bibliotecă. Ghidul ne duce prin câteva săli importante, suficient cât să mă lase perplex. Ziduri imense capitonate cu cărți. Fondul total este de 8 (opt) milioane de „items”. Nec plus ultra!

Bon, s-a terminat turul, dar încă nu s-a făcut 14.30.

Zic să dau o raită pe la sala „Bible Society”, să anunț că aș vrea să mă uit din nou peste dosarele Cornilescu.

Onesimus Ngundu, cercetător la Bible Society, îmi spune că în ultima vreme există un interes sporit pentru corespondența acestuia. Înainte de mine a trecut pe la arhiva BFBS și un reprezentant SBIR pentru a cerceta documentele privitoare la traducerea Cornilescu. Nu cu mult timp în urmă s-a arătat și un american pe acolo. (De cerut informații suplimentare.)

Din vorbă în vorbă, îmi spune despre o carte a unui cercetător român, cu privire la traducerile românești ale Bibliei, în care scrie și despre Cornilescu. Nu durează mult și mă dumiresc: e vorba de cartea subsemnatului. 🙂

Și uite-așa ocolim, ocolim, dar până la urmă nimerim delicata problemă a copyrightului versiunii Cornilescu.

Știm că prin tradiție versiunea Cornilescu a fost publicată de Societatea Biblică Britanică.

Mai știm că această versiune a fost revizuită în felurite feluri de diverse organizații evanghelice.

Astăzi un cititor mi-a semnalat un document cât se poate de interesant: o scrisoare de reglementare care a intrat în vigoare la începutul lunii iulie.

Redau mai jos un fragment. Tot documentul AICI.

Scrisoarea de reglementare nr. 1/25.05.2012

Societatea Evanghelică Română, cu sediul în Bucureşti, persoană juridică română prin sentinţa nr. 651/1990,  în dosar 660/PJ/1990 al Judecătoriei Sector 1, Bucureşti, este deţinătoarea exclusivă a drepturilor de proprietate intelectuală asupra operei teologice a lui Dumitru Cornilescu, prin voinţa moştenitorilor legali.

Conform Art. 25 din legea nr. 8/1996 modificată şi completată prin legea 329/2006:

“(1) Drepturile patrimoniale prevăzute la art. 13 si 21 durează tot timpul vieţii autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moştenire, potrivit legislației civile, pe o perioadă de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoştinţa publică in mod legal.“

Ca cercetător, sunt extrem de curios cine sunt moștenitorii legali ai lui Cornilescu.

Foarte stranie mi se pare precizarea că versiunea 1931 este supusă în egală măsură copyrightului.

Art. 1. Începînd cu data de 01.07.2012 se introduce reglementarea pieţei de editare, tipărire, vînzare – cumpărare şi import–export a Bibliei în limba română,  traducerea Dumitru Cornilescu (ediţiile 1920–1928, precum şi ediţiile 1931–1933)

Cine cunoaște istoria versiunilor Cornilescu știe că Biblia 1931 a fost o revizuire a Bibliei 1911. Cornilescu s-a oferit să revizuiască această Biblie și SBB a acceptat. Nici vorbă să fi fost o traducere de la zero. Textul Bibliei 1911 aparținea SBB și pentru revizuirea făcută Cornilescu a fost plătit. Am îndoieli că textul rezultat ar putea fi socotit opera originală a lui Cornilescu. Așadar, faptul că SER și-a propus să rezerve și această versiune mi se pare ciudat.

Oricum, scrisoarea care mi-a fost semnalată este revoluționară, fiindcă este prima încercare juridică de a clarifica problema complicată a copyrightului pentru versiunile Cornilescu.

Ținem aproape, să vedem cum vor evolua lucrurile.


Citesc azi în Apocalipsa versetul următor.

Şi am văzut nişte scaune de domnie; şi celorce au şezut pe ele, li s’a dat judecata. Şi am văzut sufletele celorce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvîntului lui Dumnezeu, şi ale celorce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei, şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mînă. Ei au înviat, şi au împărăţit cu Hristos o mie de ani. (Ap. 20:4)

Considerați-mă năzuros, snob, moftangiu, cusurgiu, dar ce am de spus spun: textul conține un dezacord care mă zgârie pe creier: „sufletele celorce li se tăiase capul”.

Ar trebui să fie „sufletele celor cărora li se tăiase capul”.

M-am uitat în Biblia pentru o Viață Deplină, Biblia Thompson, Biblia SBR.

Toate se declară versiuni revizuite și toate păstrează dezacordul neclintit.

Pe când oare o versiune Cornilescu revizuită cu cap (că tot veni vorba de el în acest verset)?


Există şi un duh al răstălmăcirii Scripturii prin ignorarea textului grec (pentru NT)? Înclin să cred că da. Şi sunt serios. Nu înţeleg prin asta o entitate supranaturală care se ocupă cu încurcarea iţelor exegetice, ci la predispoziţia unor oameni de a interpreta Scriptura ca să le iasă lor teologia. „Duh” ca „atitudine”.

N-am să comentez deocamdată toate locurile în care apare în Scriptură expresia „duh de…”, ci am să atrag atenţia că termenul „duh”, deşi inserat de Cornilescu în versetele de mai jos, nu există în originalul grecesc. Traducătorul român l-a urmat pe Segond, care foloseşte esprit „(duh)” pentru a face traducerea mai plastică. Din păcate, cu riscurile pe care le vedeţi în comentariile din postarea precedentă.

Aşadar, din gama versetelor folosite de cei bântuiţi de duhul exegezei găunoase trebuie să le scădem pe următoarele, în care nu e vorba de niciun duh, ci de păcatul ca atare:

1. τοῖς δὲ ἐξ ἐριθείας καὶ ἀπειθοῦσι τῇ ἀληθείᾳ πειθομένοις δὲ τῇ ἀδικίᾳ ὀργὴ καὶ θυμός.

CNS Romani 2:8 şi va da mînie şi urgie celor ce, din duh de gîlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire.

2. τινὲς μὲν καὶ διὰ φθόνον καὶ ἔριν, τινὲς δὲ καὶ δι᾽ εὐδοκίαν τὸν Χριστὸν κηρύσσουσιν·

CNS Filipeni 1:15 Unii, este adevărat, propovăduiesc pe Hristos din pizmă şi din duh de ceartă; dar alţii din bunăvoinţă.

3. οἱ δὲ ἐξ ἐριθείας τὸν Χριστὸν καταγγέλλουσιν, οὐχ ἁγνῶς, οἰόμενοι θλῖψιν ἐγείρειν τοῖς δεσμοῖς μου.

CNS Filipeni 1:17 cei dintîi, din duh de ceartă vestesc pe Hristos nu cu gînd curat, ci ca să mai adauge un necaz la lanţurile mele.

4. μηδὲν κατ᾽ ἐριθείαν μηδὲ κατὰ κενοδοξίαν ἀλλὰ τῇ ταπεινοφροσύνῃ ἀλλήλους ἡγούμενοι ὑπερέχοντας ἑαυτῶν,

CNS Filipeni 2:3 Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuş.

5. εἰ δὲ ζῆλον πικρὸν ἔχετε καὶ ἐριθείαν ἐν τῇ καρδίᾳ ὑμῶν, μὴ κατακαυχᾶσθε καὶ ψεύδεσθε κατὰ τῆς ἀληθείας.

CNS Iacov 3:14 Dar dacă aveţi în inima voastră pizmă amară şi un duh de ceartă, să nu vă lăudaţi şi să nu minţiţi împotriva adevărului.

6. ὅπου γὰρ ζῆλος καὶ ἐριθεία, ἐκεῖ ἀκαταστασία καὶ πᾶν φαῦλον πρᾶγμα.

CNS Iacov 3:16 Căci acolo unde este pizmă şi duh de ceartă, este tulburare şi tot felul de fapte rele.


Cu mai bine de o săptămână în urmă am ţinut la biserică un studiu din Efeseni 4:11-16. Cu acest prilej am descoperit că Ef. 4:12 ar avea nevoie de o nuanţare în ce priveşte expresia „pentru desâvârşirea sfinţilor” (gr. πρὸς τὸν καταρτισμὸν τῶν ἁγίων).

Termenul care ne interesează este καταρτισμός, katartismos, tradus de Cornilescu prin „desăvârşire” (cf. Segond perfectionnement des saints).

În greaca clasică, termenul katartismos se foloseşte cu mai multe sensuri, în funcţie de context:

–          reconciliere, restaurare

–          îndreptare (sau aşezare a unui os fracturat)

–          finalizare (a procesului de creştere a dinţilor)

–          pregătire, aranjare (a unui obiect)

–          antrenare, echipare

Acest ultim sens pare cel mai potrivit în contextul din Efeseni. Pavel spune că Hristos a dăruit Bisericii o “ierarhie slujitoare” care să-i “echipeze” pe sfinţi pentru ca şi ei să slujească, ducând astfel la creşterea (zidirea) trupului lui Hristos.

Bun, şi ce e greşit dacă zicem “desăvârşire” în loc de “echipare” (sau pregătire)? Nu e greşit, dar poate sugera ideea că trebuie ne desăvârşim şi apoi să slujim. La o adică, ne putem sustrage slujirii invocând motivul că nu suntem încă desăvârşiţi. Şi am avea dreptate, fiindcă desăvârşiţi o să fim doar la Domnul, când va veni ceea ce este desăvârşit (ὅταν δὲ ἔλθῃ τὸ τέλειον,  1 Cor 13:10). Numai că Pavel nu spune că trebuie să ne desăvârşim mai întâi, ci că trebuie să ne echipăm.

Să vedem ce au făcut traducătorii vechi şi noi cu acest termen – katartismos

NT. 1648împreunarea sfinţilor (Hm… cam nefericit termenul)

Bibl. 1688întemeiarea sfinţilor (N-au nimerit-o nici editorii munteni)

Micu 1795săvârşirea sfinţilor (Termen preluat de Şaguna, Filotei al Buzăului şi Biblia 1914. Deja ne apropiem de termenul modern desăvârşire).

Biblia 1874desevârşirea sânţilorŭ (Soluţie care se va fi preluată de traducerile din sec. XX)

Nitzulescu 1897 întregirea sânţilor (Nici aşa nu sună prea grozav.)

Galaction 1939desăvârşirea sfinţilor (=1874, Cornilescu şi ediţiile sinodale 1968-2008)

Anania 2001 ca să-i pregătească pe sfinţi (Ei, în sfârşit cineva a nimerit-o! Era şi timpul.)