Traducere din germană de Ligia Taloș

Reiau aici pe blog un anunț pe care l-am făcut și pe FB la finalul anului trecut.

Cartea Costul uceniciei, de D. Bonhoeffer, a fost republicată la Editura Roua, condusă de Mirela DeLong.

Am avut plăcerea de a superviza procesul de traducere și publicare a primei ediții românești, publicate la Editura Logos.

Citititorii interesați de acest titlu îl pot procura de la librăriile evanghelie din țară.

Dacă nu-l găsiți disponibil în librării, puteți face comandă direct la Editura Roua, scriind pe adresa

edituraroua @ gmail.com (uniți elementele adresei, pe care eu le-am scris separat ca să împiedic copierea lor automată de către roboți specializați în trimiterea de spam.


Simpozionul „Valenţele ecumenice ale lui Dietrich Bonhoeffer” , organizat pe 1 noiembrie 2010 la Sibiu a fost tema unei emisiuni realizate de RVE Sibiu.

Emisiunea poate fi ascultată accesând acest LINK.

Precizez că nu lipseşte mica mea discuţie în contradictoriu cu părintele Constantin Necula, pe marginea titlului românesc al cărţii. 🙂

Tonul vocii mele este de regulă cam plat. În această emisiune e mai plat decât de obicei, fiindcă ştiam că sunt tradus simultan şi încercam să vorbesc rar pentru a uşura munca interpretei. Deh, solidaritate de breaslă. 🙂



Numărul pe iulie 2010 al Revistei Ecumenice Sibiu are ca temă „Dialogul dintre ortodoxie şi protestantism. Rezultate şi provocări”. Vezi AICI cuprinsul revistei şi alte detalii.

Între cărţile recenzate în acest număr se află şi Costul uceniciei, de D. Bonhoeffer. Textul recenziei este semnat de pr. conf. univ. dr. Constantin Necula, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu.

Pr. Necula are cuvinte frumoase despre carte şi despre Bonhoeffer („lucrarea ne apare ca importantă nu ca o carte de teologie pur şi simplu, ci ca dovadă că se poate face teologie în condiţiile tensionate ale alungării lui Dumnezeu dintre oameni, teologie drept răspuns la uciderea din culpă a spiritului libertăţii umane, ca şi al îngrădirii libertăţii lui Dumnezeu prin libertinaje ucigătoare”), dar consideră că ideile lui Bonhoeffer au îmbrăcat o haină neoprotestantă în traducere românească: „Remarcăm efortul editorilor de a integra în cultura biblică românească (nu ortodoxă) inclusiv notele de subsol, un efort pe alocuri forţat în termeni şi integrarea în teologia neoprotestantă biblică.”

Este regretabil că părintele Necula nu a apelat la forţa exemplului pentru a lămuri în ce privinţă notele cărţii au fost integrate în teologia neoprotestantă biblică. Din păcate, fără exemplificări îmi este imposibil să-mi dau seama la ce se referă. Ca editor, am pledat pentru păstrarea termenilor lui Bonhoeffer: de ex., „dreptate” în loc de „neprihănire”, folosit de evanghelicii români. De altfel, pe aceeaşi pagină autorul recenziei constată că „efortul editorului român de a identifica o terminologie cât mai apropiată de cea germană este lăudabil, iar concordanţa cu termenii în limba greacă apare ca un bonus educaţional.”

În final părintele Necula scrie:

Nu putem încheia fără a remarca efortul remarcabil al unor edituri de genul celei care ne oferă această lucrare, Peregrinul, ori Logos (ambele din Cluj-Napoca) care ne-au oferit cu generozitate texte fundamentale ale protestantismului (Logos a publicat două volume din Scrierile lui Martin Luther , vol. 1, 2003, 341 p. / vol. 2, 2006, 346 p.) în vederea studierii, pe surse academice, a marilor teme ale teologiei europene moderne. Un efort lăudabil, care merită consemnat, pentru a evita pe viitor naşterea unor false reflecţii teologice realizate prin apelul la texte născute din citări trunchiate, amputate de interese obscure.


Deşi ameninţat iniţial de norul de cenuşă vulcanică, evenimentul de la Timişoara a avut loc conform programării, iar participarea a depăşit aşteptările. Peste 80 de persoane au venit la Centrul Creştin Areopagus, miercuri, 21 aprilie, la manifestarea intitulată „Harul costisitor şi ucenicia creştină în teologia lui Dietrich Bonhoeffer”. Moderatorul evenimentului a fost Corneliu Constantineanu, iar vorbitorii au fost conf. univ. dr. Emil Bartoş şi subsemnatul.

M-am bucurat atât să-i reîntâlnesc pe câţiva dintre foştii colegii şi studenţi ITP, cât şi să-i întâlnesc pentru prima dată, în carne şi oase, pe unii prieteni din spaţiul virtual (Alexandru Nădăban, Natan Mladin, Daniel Bulzan).

Nu am răgaz să prezint mai multe comentarii despre eveniment. Postez mai jos câteva fotografii pe care le-am primit de la un prieten.

În dreapta: Corneliu Constantineanu, amfitrionul evenimentului. În centru: subsemnatul, primind ultimele indicaţii de regie. În stânga, pastorul Emil Bartoş. Pe masă, o selecţie din cărţile lui Bonhoeffer, în limba engleză.

Nu-mi dau seama la ce ne uitam atât de captivaţi. Era o întrebare din public?

Corneliu Constantineanu prezintă publicului „my new born baby” 🙂 .

Emil Bartoş îl prezintă pe subsemnatul, neratând prilejul să facă referire la statutul său civil, de „eligible bachelor”. Fără succes, deocamdată! 🙂


Centrul de Educaţie Creştină şi Cultură Contemporană, Areopagus,  Timişoara

Institutul Teologic Penticostal, Bucureşti

Editura Peregrinul, Cluj-Napoca

organizează

Eveniment Editorial

Miercuri, 21 aprilie 2010

ora 19:00

Areopagus, Calea Martirilor 104,Timişoara

Harul costisitor şi ucenicia creştină în teologia lui Dietrich Bonhoeffer

Invitaţi:

Conf. Dr. Emil Bartoş

Drd. Emanuel Conţac

Moderator : Conf. univ. dr. Corneliu Constantineanu

Dezbaterea va fi însoţită de lansarea cărţii lui Dietrich Bonhoeffer, Costul uceniciei, trad. Ligia Taloş, editor Emanuel Conţac, Editura Peregrinul.

În Occident, numele lui Dietrich Bonhoeffer (1906-1945) este asociat îndeobşte cu opoziţia intransigentă faţă de ideologia nazistă care a subjugat nu doar societatea germană, ci şi Biserica Evanghelică Germană în perioada 1933-1945.

În Costul uceniciei, cea mai cunoscută lucrare a teologului german, „clocoteşte – după cum mărturiseşte însuşi autorul – o căutare şi o întrebare stăruitoare despre Isus Însuşi.” Bonhoeffer se opreşte asupra maladiei spirituale a vremii – harul ieftin, identificat de autor drept „duşmanul de moarte al bisericii noastre”. Leacul propus de Bonhoeffer este harul costisitor – „chemarea lui Hristos, pentru care ucenicii părăsesc mrejele şi Îl urmează.” Harul costisitor înseamnă ucenicie, iar ucenicia înseamnă moartea omului firesc. În cuvintele autorului, „cine păşeşte pe drumul uceniciei se supune morţii lui Isus, îşi dă viaţa lui morţii. […] Fiecare chemare a lui Hristos duce la moarte.” Deşi profund ancorată în realităţile sumbre ale Germaniei interbelice, Costul uceniciei şi-a depăşit cu mult epoca, intrând în repertoriul spiritualităţii creştine fără vârstă.


Pe 9 aprilie s-au împlinit 65 de ani de la moartea lui Bonhoeffer. Teologul căruia i se oferise în repetate rânduri şansa de a rămâne în SUA, după izbucnirea războiului, a refuzat confortul Lumii Noi, conştient că, odată revenit în Reich, va avea de ales: ori acceptă înrolarea (împotriva propriului crez), ori ajunge în faţa curţii marţiale şi a plutonului de execuţie. În final, n-a ajuns în faţa plutonului, ci în faţa spânzurătorii. Dar a mers senin, cu deplina convingere că acolo începe adevărata viaţă.

Foto: Galeria Martirilor din sec. XX, deasupra portalului vestic al Westminster Abbey. Statuia lui Bonhoeffer este a patra din dreapta.

Ştiu că în trăirea creştină modelul suprem este Hristos. Dar Arhetipul nu exclude modelele omeneşti contemporane nouă. Pavel le cerea corintenilor să devină mimetai (imitatori) ai lui. Tesalonicenilor le reamintea că deja au devenit mimetai prin suferinţa de care au avut parte. Pentru mine, Bonhoeffer rămâne unul dintre cele mai impresionate modelele de trăire. Combină într-o manieră unică erudiţia şi implicarea în viaţa cetăţii. Despre el nu se poate spune, ca despre unii teologi de fotoliu: „Toate lucrurile pe care vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le; dar după faptele lor să nu faceţi. Căci ei zic, dar nu fac.” Bonhoeffer a spus, a scris şi a împlinit. Implicarea în rezistenţa antinazistă l-a costat, dar şi-a asumat în mod lucid costul, conştient că „fiecare chemare a lui Hristos duce la moarte”.

Într-o perioadă când teologia germană se regăsea într-o splendidă izolare (pe fondul unui complex de superioritate istorică exacerbat în urma „umilinţei” suferite de Germania la Versailles, în 1919), Bonhoeffer a văzut dincolo de Blut und Boden, creând punţi de comunicare cu teologi din ţări „inamice” (Franţa, Anglia, SUA), convins că în trupul lui Hristos „nu mai este nici iudeu, nici grec”.

Cea mai cunoscută carte a sa a fost publicată de curând şi în româneşte. Am primit deja ecouri emoţionante de la prieteni şi cunoscuţi. Un prieten îmi scrie: „O citesc cu rugăciune, uimire şi uneori lacrimi”, iar altul: „Am impresia că trăiesc o revelaţie, citind-o”.

Ca unul care a trudit la acest proiect multă vreme (truda cea mai mare i-a revenit traducătoarei, Ligia Taloş), m-am bucurat că această carte nu şi-a ratat întâlnirea cu cititorii. În blogosferă au apărut deja semnale şi ecouri ale cărţii: Dănuţ Mănăstireanu, Marius Cruceru (cu o evocare tulburătoare), Teologeanu, Suceva Evanghelică, Paşi.


Proaspăt tipărita carte a lui D. Bonhoeffer poate fi comandată direct de pe site-ul Peregrinul. Tot acolo găsiţi o mostră de carte şi alte detalii.

Fiindcă un prieten din SUA  m-a rugat să mă interesez dacă Peregrinul (sau Logos) fac expedieri şi în străinătate, am sunat la editură şi mi s-a spus că pentru diaspora există trei modalităţi de expediere/plată.

Cei care doriţi să comandaţi cartea din SUA sau de pe alte meleaguri, scrieţi un email pe adresa servireClienti@logos.ro. Veţi primi informaţiile relevante şi veţi putea alege modalitatea de plată convenabilă.


Tocmai am primit vestea că noua apariţie Peregrinul (parte din Logos) este disponibilă la vânzare, chiar dacă nu apare încă pe site-ul www.peregrinul.ro.

Preţul cărţii este de 49,99 RON.

O mostră de carte puteţi citi AICI.

Pentru comenzi, folosiţi deocamdată informaţiile de contact de mai jos:

Editura LOGOS

CP. 714 OP. 5 400800

Cluj-Napoca

Tel: 0264-420 025

Fax: 0264-420 104

Tel Verde: 0800.800.016 (apel gratuit)

servireClienti@logos.ro


31 oct. 2008. Ligia îmi trimite ultimele fişiere ale cărţii. De-acum, mingea e în terenul editorului. Îi răspund:

Editarea cărţii va dura un pic. Eu sunt presat cu doctoratul şi va trebui să-i dau zor cu scrierea tezei. Merge foarte greu, dar sper sa ajung să mă ocup şi de Bonhoeffer în timp util. Anticipez însă că va dura peste 1 an până cartea va ieşi de la tipar. [Avea să dureze efectiv un an şi 5 luni].

24 dec. 2008. În ajun de Crăciun îi scriam lui G.

Eu lucrez acum printre picături la cartea de Bonhoeffer („Costul uceniciei”). Nu ştiu dacă ţi-am spus de ea. Este extraordinară. E tradusă din germana şi o editez. Nici de sărbători n-am astâmpăr, dar efectiv îmi place prea mult ca sa stau cuminte…

5 ian. 2009. Încerc să dau de Jürgen Moltmann, pentru a-l ruga să scrie o prefaţă pentru carte. Dna Christiane Tietz mă ajută, trimiţându-i prin poşta scrisă un mesaj de la mine.

20 ian. 2009. Mirela mă anunţă: „J. Moltmann ţi-a trimis un fax la Logos”. Devin extrem de nerăbdător să aflu răspunsul. O fi acceptat? În aceeaşi zi îi scriu (cam desumflat) Mirelei:

Moltmann zice ca e ocupat cu o carte şi la bătrâneţile lui trebuie să-şi concentreze puterile asupra acestui proiect. Îmi recomandă pe Dr. Christiane Tietz, care prezidează Societatea Bonhoeffer şi care cunoaşte bine opera lui.

4 feb. 2009. Email către Mirela: „Prof. Christiane Tietz a fost de-acord să scrie prefaţa la Bonhoeffer. Dar abia în luna mai se poate apuca de lucru. I-am spus că e bine aşa.”

vara lui 2009. Mă cufund în munca de editare. Complexitatea cărţii îmi pune anumite probleme. Relaţia cu traducătorul este esenţială. Ligia răspunde prompt nedumeririlor mele.

4 aug. 2009. Primele pregătiri pentru realizarea coperţii.

15 aug. 2009. Comand pe amazon.com excelenta biografie a lui Bonhoeffer scrisă de E. Bethge.

18 aug. 2009. Am isprăvit redactarea. Mai urmează două lecturi (Adela Duca şi Mirela DeLong). Mare parte din notele (supererudite) ale editorilor germani vor fi eliminate, fiindcă altminteri devine Mişna mai mare decât Tora (şi daraua mai mare decât ocaua).

1 sept. 2009. Christiane Tietz ne trimite prefaţa exact conform deadline-ului. Mă întreb dacă în limba germană există cuvânt pentru „întârziere”. Un bun român (cum sunt eu, de pildă) cerea amânări şi prelungiri la amânări.

22 sept. 2009. Primesc primele variante de copertă ale cărţii. Hm! Ntz! Nope! Îmi doresc mult să avem pe copertă fotografia autorului.

7 oct. 2009. Mirela îmi scrie: „Am terminat de citit cartea. Felicitări [traducătoarei şi editorului], e foarte frumoasă, bine lucrată, se vede ca s-a lucrat atent la ea.”

22 oct. 2009. Textul este gata pentru formatare.

3 nov. 2009. Noi variante de copertă, cu fotografia lui Bonhoeffer.

7 dec. 2009. Primesc fişierul PDF cu textul formatat. Urmează teribila muncă de indexare. Un purgatoriu la foc mic! Conchid că Ceauşescu nu trebuia împuşcat. Trebuia trimis la închisoare cu Biblia şi cu un vraf de cărţi paginate, pe care să le indexeze. Altă pedeapsă mai mare decât indexarea nu-i trebuia.

25 ian. 2010. Reiau cartea într-o ultimă lectură (varianta paginată).

20 martie 2010. Aflu că „Bonhoeffer” e la tipar. Mare uşurare!

26 martie 2010. Primesc vestea că au sosit primele exemplare de la tipografie şi dau sfară în ţară. De la zămislirea ideii de „Bonhoeffer în româneşte” până la ieşirea cărţii din pântecele tipografiei a durat 3 ani, 5 luni şi 3 săptămâni. Sarcină grea, dragi prieteni.

A.M.D.G.


Dragi prieteni, mult anunţata şi mult aşteptata carte a lui D. Bonhoeffer, Costul uceniciei, în traducerea Ligiei Taloş, a ieşit de sub tipar. N-am văzut încă exemplarele tipărite. Ele îmi vor fi trimise săptămâna viitoare.

Sper să pot reveni curând cu noi amănunte. Deocamdată pot spune doar că în luna aprilie sunt programate mai multe lansări ale cărţii. Ţineţi aproape. Veţi mai auzi de Bonhoeffer. 🙂

Mai jos puteţi vedea coperta cărţii.


Când Robert Turcescu i-a întrebat pe candidaţii la preşedinţie dacă ar fi în stare să jure câte-n lună şi-n stele (că au făcut sau n-au făcut), iar apoi au fost aduse „cadourile”, era la mintea oricărei găini cu imaginaţie că urmează un jurământ cu mâna pe Biblie. Un jurământ smuls sub privirile extrem de curioase ale naţiunii care se aţinea aproape.

N-am înţeles de ce a fost nevoie de acest jurământ. Jurământul de regulă se practică în cadru solemn, la judecătorie sau la asumarea unei funcţii. Am impresia că Robert Turcescu (dacă lui îi aparţine ideea) a introdus acest „număr” pentru a face spectacol; pentru a ne ţine un pic cu sufletul la gură, cam cum ar face un circar bun care introduce în program numere de suspans. Dacă Turcescu aducea în sală un leu şi îşi vâra la un moment dat capul în gura căscată a felinei, ar fi fost, cred, mai inspirat. În loc de asta, moderatorul ne-a adus două Biblii pe care le-a băgat sub nasul candidaţilor, silindu-i să presteze un jurământ pe care candidaţii l-au rostit alegându-şi cuvintele cu mare grijă (Băsescu, mai mult decât Geoană). Efectul a fost neutralizarea scopului pentru care a fost cerut jurământul. Dacă un politician poate minţi fără jenă în campanie sau în afara ei, numai un moderator naiv o să-şi imagineze că respectivul va ezita să comită un sperjur cu mâna pe Biblie (Geoană, mai mult decât Băsescu).

Fără-ndoială, Turcescu ştie bine că alegătorii români se simt mereu sub spectrul minciunilor perpetue ale politicienilor. Asta n-ar fi ceva nou. Politica şi minciuna sunt într-un mariaj trainic, vechi de când lumea, şi nu dau semne că vor divorţa prea curând. Turcescu va fi socotit că un jurământ ne va scoate un pic deasupra minciunii. Efectul a fost că ne-am simţit îngropaţi şi mai mult. Nu sunt convins că Geoană îl vizitează pe Vântu doar ca să facă împreună pereche la bridge. Şi nu sunt finalmente lămurit ce i-a făcut Băsescu băiatului pe care nu l-a lovit nici cu pumnul, nici în plex.

Domnul Turcescu n-a citit literatură românească pentru copii când era mic. N-a citit nici „Capra cu trei iezi”, nici „Căţeluş cu părul creţ”, ca să-şi dea seama că românii prin tradiţie n-au încredere în jurăminte. Cumătrul caprei se jura pe părul lui că n-o să-i sperie pe iezişori, iar căţeluşul din poezie se jura că nu fură, dar era prins în plin fapt (şi fura nu doar oul, ca Zdreanţă, ci oul + sursa lui). Constat că imaginarul românesc n-are loc pentru legende cu politicieni ca Washington, care (copil fiind) ciopârţeşte cireşul, dar în final are puterea să recunoască fapta, oricât de grele ar fi consecinţele.

Jurământul smuls de Turcescu este o dublă nerozie: odată fiindcă a înjosit noţiunea de jurământ practicat în faţa instanţelor statului. Şi odată fiindcă a fost contrar prescripţiilor Mântuitorului. Era nevoie de prezenţa ateului Florin Iaru (autodeclarat astfel la Realitatea) ca să aflăm că Scripturile interzic jurământul. (Ştia Iaru ce ştia, dar nu ştia să lămurească ce ştia).

Îl las în continuare pe Dietrich Bonhoeffer să comenteze porunca Mântuitorului de a nu jura. Textul care urmează este un fragment din Costul uceniciei, carte pe care am tot anunţat-o pe blog şi care este în curs de apariţie la Editura Peregrinul (un imprint Logos).

***

Ce este, de fapt, jurământul? Este invocarea publică a lui Dumnezeu, ca martor pentru afirmaţia mea despre lucrurile trecute, prezente sau viitoare. Dumnezeul atotştiutor este rugat să răzbune neadevărul. Cum poate Isus să numească acest jurământ păcat, ba chiar să spună că vine de la cel rău (ἐκ τοῦ πονηροῦ, ek tou ponērou), că este „satanic”? Poate, deoarece pentru El este importantă sinceritatea absolută.

Jurământul este dovada existenţei minciunii în lume. Dacă omul n-ar minţi, jurământul n-ar mai fi necesar. Astfel, jurământul este o barieră în calea minciunii. Pe de altă parte, jurământul o şi susţine, fiindcă, acolo unde acesta pretinde sinceritate absolută, i se acordă spaţiu şi minciunii, recunoscându-i-se un anumit drept de a exista. Legea vechi-testamentară respinge minciuna, cu ajutorul jurământului. Isus însă respinge minciuna prin interzicerea jurământului. Şi într-un caz, şi în celălalt, este vorba despre unul şi acelaşi lucru: nimicirea neadevărului din viaţa credincioşilor. Jurământul, pe care Vechiul Testament l-a folosit împotriva minciunii, a fost luat în stăpânire de minciună şi pus în serviciul ei. Cu ajutorul jurământului, minciuna a reuşit să se pună la adăpost şi să-şi câştige dreptul. Prin urmare, ea a trebuit să fie atacată de Isus în locul în care se refugiase, în jurământ. Jurământul trebuia desfiinţat, fiindcă devenise locul de adăpost al minciunii.

Atacul minciunii asupra jurământului poate îmbrăca două forme diferite: fie minciuna se afirmă pe sine prin jurământ (sperjurul), fie se strecoară în însăşi forma jurământului. În acest caz, minciuna foloseşte nu invocarea Dumnezeului celui viu, ci invocarea unei puteri seculare sau divine. Odată ce minciuna a pătruns atât de adânc în jurământ, sinceritatea deplină nu mai poate fi garantată decât prin interzicerea lui.

Felul vostru de vorbire să fie: „Da, da; nu, nu.” Acest lucru nu înseamnă că ucenicii nu mai sunt responsabili înaintea Dumnezeului atotştiutor de ceea ce spun. Dimpotrivă, tocmai prin faptul că Numele lui Dumnezeu nu este invocat în mod expres, fiecare cuvânt al ucenicului este rostit în prezenţa de netăgăduit a lui Dumnezeu. Ucenicul nu trebuie să întrebuinţeze jurământul, pentru că nu există niciun cuvânt care să nu fie rostit înaintea lui Dumnezeu. Fiecare cuvânt al său trebuie să fie numai adevăr, în aşa fel încât să nu aibă nevoie de o confirmare prin jurământ. Jurământul aduce bezna îndoielii asupra celor rostite. De aceea este „de la cel rău”. Ucenicul însă trebuie să fie lumină, în toate cuvintele sale.


Avem traducerea, avem paginarea, avem coperta. Urmează indexarea şi tipărirea cărţii. Totuşi, nu ştiu dacă în „luna cadourilor” ne vom putea face cadou „ucenicia” lui Bonhoeffer. Mai jos coperta şi un fragment din Nota editorului.

Această veritabilă Imitatio Christi, izvorâtă din mediul luteran şi adresată creştinului din secolul XX, continuă să fascineze şi să inspire, nu numai prin limpezimea şi forţa ideilor pe care le conţine, ci mai ales datorită faptului că însăşi viaţa lui Dietrich Bonhoeffer s-a identificat radical cu ucenicia, într-una dintre cele mai tenebroase perioade ale istoriei. Încleştarea cu nazismul îl apropie pe Bonhoeffer de un alt mare luteran, Richard Wurmbrand, martor credincios al rezistenţei împotriva celuilalt malheur du siècle, comunismul. Şi unul, şi celălalt au cunoscut „harul care costă scump”, iar prin el, glasul lor a răsunat mult dincolo de graniţele propriei lor confesiuni.


DBonhoeffer

Cred că am mai făcut cândva referire la primele mele întâlniri cu Bonhoeffer via Erickson. Pe atunci eram student. Mi se poate deci ierta incapacitatea de a-l fi suspectat pe teologul american că „face silnicie” textelor bonhoefferiene. (Ca să fim totuşi drepţi, „doing violece” se poate atât la americani, cât şi la nemţii, cu jemandem Gewalt antun). 🙂

Cu vremea, am ajuns să descopăr că mai toată lumea ştie despre Bonhoeffer aproximativ un singur lucru: „religionless Christianity”, după cum mai toată lumea ştie despre Calvin aproximativ două lucruri: „predestinare” şi „Servetus”.

[Apropo, se oferă cineva să compileze un „Mic dicţionar al stereotipurilor în teologie”?]

Cum-necum, am ajuns să-mi cumpăr The Cost of Discipleship. Şi, vorba lui Lewis, I did not know what I was letting myself in for. Un tânăr care doreşte să rămână un „ericksonian” înveterat se cuvine să-şi selecteze cu mare grijă lecturile.

Ce a mai urmat e o mică istorie pe care am să o recapitulez cu altă ocazie (într-o „cronică” a Costului uceniciei). Cert este că la aproape 3 ani de când Amazonul m-a fericit cu această carte, ea a ajuns să fie tradusă (din germană, Nachfolge) şi în româneşte.

De curând am isprăvit editarea manuscrisului, ceea ce înseamnă că în câteva luni Costul uceniciei ar putea ieşi de sub tipar. Voi reveni cu amănunte atunci când lucrurile vor intra în linie dreaptă, fiindcă „totul la timp şi la vreme”.