“You’re playin’ with your life” spune un vers din “Beat it”. Nu ştiu dacă Michael, care trebuie să fi cântat de zeci de ori acest vers, a conştientizat vreodată semnificaţiile lui profunde. Acum n-o mai poate face. La ora la care scriu, cântăreţul şi-a încheiat “joaca de-a viaţa”, iar vestea despre deznodământ a făcut înconjurul lumii. Lumea se declară şocată. De ce, mă întreb? La ce ar fi putut să ducă stilul de viaţă al vedetei, dacă nu la o moarte prematură?

Cum se face că scriu despre acest eveniment? Ei bine, îmi aduc aminte bine veneraţia idolatră de care se bucura Michael Jackson între tinerii din generaţia mea, în anii imediat de după Revoluţie. O tânără din cartierul de blocuri din apropierea casei mele avea un album imens cu fotografii şi decupaje din presă, despre “regele popului”. Ca ea trebuie să fi fost zeci şi sute.

Cu tot succesul său imens (o avere considerabilă şi o popularitate aproape fără egal), viaţa lui Michael îmi apare ca o uriaşă risipă. Dimensiunea eşecului final e pe măsura “realizărilor” sale. În urmă a rămas un nume tămânjit, a cărui evocare stârneşte milă amestecată cu silă.

A fost un mare magician al spectacolului, care a prins sub vraja lui milioane de oameni. “Dar dacă şarpele muşcă înainte să fie vrăjit, la ce mai e bun vrăjitorul”, întreabă cu tâlc Eclesiastul, în traducerea lui P. Creţia.

Untitled

Foto: Artistul (în centru), în vreme când jocul cu viaţa încă nu devenise Dangerous.