Încheierea ultimului proces din seria celor deschise împotriva Societății Biblice Britanice îmi dă prilejul să scriu o scurtă postare cu privire la subiect.

Pentru înțelegerea aspectului cardinal care a dus la declanșarea acestei serii de litigii socotesc că este de maximă importanță să ne reamintim o scenă din celebra poveste a lui Carlo Colodi, anume cea în care Pinocchio se întâlnește cu Vulpea și Motanul.

Și acum ia spune, ce cauți prin locurile astea? întrebă Vulpoiul pe păpușă.

–  Îl aștept pe tata, care trebuie să sosească dintr-o clipă într-alta.

– Dar banii tăi de aur?

–  Îi am în buzunar, în afară de unul pe care l-am cheltuit la hanul „La Racu Roșu”.

– Și când te gândești că, în loc de patru bani, ar putea să se facă mâine o mie, două mii chiar. De ce nu m-asculți pe mine? De ce nu mergi să-i semeni în Câmpia Minunilor?

– Astăzi nu pot: o să mă duc în altă zi.

– În altă zi o sa fie târziu! zise Vulpoiul.

– Pentru ce?

– Pentru că acea câmpie a fost cumpărată de un boier mare și de mâine încolo nu mai dă voie să se semene bani.

– E departe de aici Câmpia Minunilor?

–  Să tot fie cam doi kilometri. Vrei să vii cu noi? într-o jumătate de ceas am ajuns: semeni numaidecât banii, și după câteva minute culegi două mii, așa că diseară te întorci acasă cu buzunarele doldora. Vrei să mergi cu noi?

Pinocchio se codi puțin până să răspundă, deoarece își aduse aminte de Zâna cea drăguță, de bătrânul Geppetto și de prevestirile Greierașului-vorbitor; dar la urma urmei a făcut și el ca toți copiii fără un pic de judecată și fără inimă: dădu din cap și spuse Vulpoiului și Cotoiului:

– Atunci fie, merg cu voi. Și porniră.

Și acum să intrăm în subiect.

Biblia Cornilescu ar trebui să intre în Cartea Recordurilor la categoria: „Versiunea Bibliei care a generat cele mai multe procese în tribunal, într-o perioadă scurtă de timp”. În ultimii 5 ani, două entități românești (nu îndrăznesc să le numesc și „evanghelice”, fiindcă nu văd în ce privință se ating ele cu Evanghelia) au încercat să conteste în tribunal dreptul exclusiv al Societății Biblice Britanice de a tipări Biblia Cornilescu. Vezi AICI și AICI.

Povestea este prea lungă ca să o redau aici de-a fir a păr. Pe scurt, două procese au fost deschise de domnul Daniel Cuculea, reprezentant al așa-numitei Societăți Evanghelice Române, organizație care s-a dat drept continuatoarea Societății Evanghelice Române pe care au întemeiat-o Dumitru Cornilescu și Ralu Callimachi după Primul Război Mondial.

Fiindcă nu este nevoie de multă materie cenușie ca să constați că între SER din anii 1920 și SER creată de domnul Cuculea după 1990 nu există nicio legătură (alta decât numele), instanța a respins pledoariile pline de patos (dar lipsite de orice temei istoric) ale directorului SER (vezi AICI). Precizez în treacăt că îl cunosc personal pe domnul Cuculea, din vremea când adunam informații despre istoria Bibliei Cornilescu. Am discutat cu el în câteva rânduri, dar pe atunci nu mi-a lăsat defel impresia că ar avea în gând să se lanseze vreodată în acțiune litigioasă necurată având ca obiect drepturile de publicare pentru Biblia Cornilescu. Nu știu ce mutație sufletească l-a determinat să cadă în această ispită, din care a ieșit cu onoarea făcută franjuri. Dacă m-ar fi întrebat ce cred despre jocul îndoielnic în care intră, l-aș fi sfătuit să nu demareze niciun fel de acțiune care va îi va zdruncina grav credibilitatea.

Tot în acești ani, domnul Cuculea a bătut în lung și în lat mări și țări, a luat legătura cu diverși membri din familia lărgită a lui Dumitru Cornilescu și a încercat să le vândă o poveste care este complet cusută cu ață albă. Vulpoiul care l-a îmbrobodit pe sărmanul Pinocchio, în povestea lui Carlo Colodi, nu avea dovezi mai convingătoare decât domnul Cuculea, dar, din nefericire, fiindcă lumea nu duce lipsă de persoane lesne crezătoare, dispuse să înghită povești dintre cele mai incredibile, unii membri ai familiei Cornilescu au luat de bună versiunea care le-a fost servită de directorul fantomaticei SER. După o vreme, membrii familiei s-au informat mai bine, au luat cunoștință de istoria Bibliei Cornilescu și au aflat că există la Cambridge, în arhiva SBB, un dosar imbatabil cu numeroase documente care dovedesc colaborarea strânsă dintre traducător și entitatea care a adus prima oară la cunoștința publicului versiunea revizuită (1924), din care descind edițiile tipărite în prezent. Așa se face că rudele familie Cornilescu s-au delimitat clar de acțiunile începute de domnul Cuculea și au afirmat negru pe alb că nu revendică în niciun fel drepturile de tipărire ale Bibliei Cornilescu (vezi AICI).

Ca și când atmosfera n-ar fi devenit deja greu respirabilă în urma diligențelor făcute de întreprinzătorul domn Cuculea, în peisaj s-a mai ivit un personaj, căci, de bună seamă, nici Vulpoiul din povestea lui Carlo Colodi nu lucra de unul singur.

Domnul Timotei Mitrofan, directorul organizației Liga Bibliei România, a intentat și el un proces, în încercarea de a contesta dreptul exclusiv al SBB de a tipări Biblia Cornilescu. Acțiunea deschisă de el s-a încheiat de curând, iar sentința (definitivă) a fost publicată pe site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pe scurt, recursul făcut de domnul Timotei Mitrofan a fost respins.

Soluția poate fi citită AICI.

  • Complet de judecată: Completul nr. 9
  • Numărul documentului de soluționare: 346/2017
  • Data documentului de soluționare: 02.2017
  • Tipul documentului de soluționare: Hotărâre
  • Soluție: Respingere recurs – Inadmisibil
  • Detalii soluţie: Decizia nr.346:Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta Fundaţia Liga Bibliei România împotriva deciziei nr. 633A din data de 28 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă. Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de pârâta Societatea Evanghelică Română împotriva aceleiaşi decizii. Respinge, ca tardiv, recursul declarat de pârâtele The British and Foreign Bible Society şi Societatea Biblică Interconfesională din România împotriva aceleiaşi decizii. Irevocabilă.

Cu riscul de a fi considerat lipsit de modestie, subliniez o chestiune importantă: dacă domnul Timotei Mitrofan ar fi avut înțelepciunea de a urma sfaturile pe care i le-am dat, când m-a vizitat la birou ca să-mi împărtășească perspectiva lui asupra chestiunii copyrighului pentru Biblia Cornilescu, n-ar fi ajuns în situația de a descoperi, după atâția ani, că acțiunea inițiată de el a căzut în apă, odată cu reputația lui.

Nu poți pretinde, ca organizație, că vrei să tipărești Biblia „ca un act de asanare spirituală și morală a poporului român”, și să târăști în tribunal o organizație cu o istorie de peste două secole, care a dat românilor Scriptura, în diverse traduceri, încă de la 1817, când s-a tipărit la Sankt Petersburg Noul Testament pentru românii din Rusia țaristă. Asanarea morală clamată de domnul Mitrofan trebuie să înceapă cu respectul pentru proprietate, pentru activitatea SBB și pentru istoria versiunii Cornilescu. Această traducere a devenit ceea ce este prin eforturile neprecupețite ale reprezentanților Societății Biblice Britanice. Există fapte istorice care nu se negociază.  Directorul organizației Liga Bibliei România le găsește pe fiecare dintre cele 400 de file ale volumului de scrisori și documente privitoare la Dumitru Cornilescu.

Mai jos sunt câteva extrase din ultima întâmpinare făcută de Liga Bibliei România în procesul care tocmai s-a încheiat.

00-screen01-capture

Afirmația că Biblia 1924 a fost tipărită de SER este o dezinformare grosolană. Mă mir că domnul Mitrofan are îndrăzneala să prezinte în tribunal afirmații false care pot fi demontate prin simpla analiză a paginii de titlu a Bibliei 1924.

Ceea ce domnul Mitrofan nu spune este că, până în 1990, acele „alte societăți” care au tipărit Biblia Cornilescu au cerut permisiunea de la SBB.

De unde știe domnul Mitrofan că „opera nu l-a avut ca proprietar unic pe Dumitru Cornilescu”? În cele peste 550 de documente din arhiva SBB Cornilescu se prezintă ca proprietar unic. Orice contribuție va fi avut prințesa Callimachi, care l-a ajutat în procesul traducerii, ea nu a formulat niciodată vreo pretenție ca proprietară a traducerii. De altfel, ea nu a fost foarte fericită de faptul că versiunea lui Dumitru Cornilescu a devenit mai literală începând cu 1924, dar nu a obiectat în scris. Prințesa a știut clar că nu mai poate interveni în procesul editorial premergător tipăririi, dintr-un motiv foarte simplu: din momentul în care versiunea lui Dumitru a fost adoptată de SBB, Cornilescu nu a mai avut controlul asupra propriei traduceri și a acceptat orice decizie luată de Comitetul SBB și de editorul acesteia, Robert Kilgour. Lipsa actelor nu este în sine probantă, fiindcă SBB nu putea anticipa în 1923 că peste circa un secol se vor ivi în România entități de rea-credință care să considere că știu ele mai bine decât Cornilescu și SBB cum stă treaba cu dreptul de proprietate pentru versiunea Cornilescu. Sigur că, dacă ar fi putut să-și imagineze o astfel de situație, Comitetul SBB ar fi formalizat „transferul de proprietate” pentru a stăvili astfel apetitul nesănătos pentru litigii și tribunale al domnilor Cuculea și Mitrofan.

02-capture

Foarte ingenioasă găselnița domnului Timotei Mitrofan: justiția trebuie să constate cine este „adevăratul proprietar” al versiunii Cornilescu sau dacă ea aparține „domeniului public”. Cam ce ați spune despre următoarea situație de viață? Soții Maria și Gheorghe sunt căsătoriți de 40 de ani și au împreună 5 copii. După 40 de ani de căsătorie, cei doi soți sunt chemați la tribunal de un necunoscut care cere instanței să stabilească cine este adevăratul tată al celor 5 copii sau dacă nu cumva tatăl adevărat este altcineva (nu se știe cine). Necunoscutul nu se mulțumește să vadă certificatele de naștere, căci ele, în fond, nu demonstrează nimic, ci cere probe solide, adică verificarea ADN-ului.

În anul Domnului 2013, Liga Bibliei și-a făcut apariția la tribunal ca să pună la îndoială un fapt care n-a fost contestat de nimeni din 1924 până în 2012. Cam cât de convingătoare poate fi o astfel de inițiativă?

Una peste alta, vestea bună este că instanțele românești au asanat în sfârșit mocirla creată de procesele deschise de cele două entități pomenite mai sus. Mi-am arătat încă din 2012 nedumerirea cu privire la mesajele difuzate de Daniel Cuculea prin așa-numita „scrisoare de reglementare” lansată de el (vezi AICI). Încă din 2011, cu un an înainte, când au început să apară intoxicări pe diverse bloguri evanghelice, am afirmat, cu subiect și predicat: „Copyright-ul pentru traducerea Cornilescu 1924 aparține Societății Biblice Britanice care îl poate ceda cui crede de cuviință.” (vezi AICI).

După șase ani, constat că, asemenea Greierașului vorbitor din povestea lui Pinocchio, am avut dreptate, chiar dacă oamenii pe care i-am sfătuit au refuzat să ia seama la ceea ce am spus mereu, cât se poate de apăsat, atât în numeroase postări pe blogul personal, cât și prin viu grai, în discuțiile cu ei. Domnii Daniel Cuculea și Timotei Mitrofan au descoperit în tribunal că acțiunile lor sunt lovite de nulitate și că nicio altă instituție decât SBB nu poate revendica dreptul de a tipări Biblia Cornilescu.

Cine dorește să difuzeze Biblia „pentru asanarea morală a poporului român” trebuie să-și realizeze propria traducere, nu să tipărească în mod ilegal o versiune gata făcută. Nici în povestea lui Pinocchio și nici în viața reală versiunile nu răsăr în două ceasuri, după ce le semeni în Câmpia Minunilor. Fiindcă de peste un an și jumătate m-am înhămat, alături de o excelentă echipă de revizori, la diortosirea atentă a textului lui Cornilescu (ca să plătim astfel o veche datorie pe care traducătorul însuși n-a reușit să o achite în timpul vieții sale), nu accept să mi se spună că pentru unele organizații românești Biblia răsare spontan, fără niciun fel de efort. Cine crede sau afirmă asta ori este naiv ca Pinnochio, ori s-a făcut frate cu „Vulpoiul și Cotoiul” din povestea lui Colodi. Osânda acestor oameni este dreaptă.

Anunțuri

Sunt ani buni de zile de când îmi bat gura (aproape) degeaba în chestiunea drepturilor de autor pentru Biblia Cornilescu. Încă de când au început să se tulbure apele, cu voia unor români „de bine”, care s-au făcut că au uitat istoria Bibliei Cornilescu, am afirmat clar că drepturile de publicare a acestei versiuni aparțin Societății Biblice Britanice.

Câțiva români întreprinzători, pe care am avut ocazia să-i cunosc personal, au preferat să arunce la coș istoria și să târască în tribunal o organizație respectabilă, care, de la 1817 încoace, a jucat un rol foarte important în tipărirea și difuzarea Bibliei în spațiul românesc.

Procesele împotriva SBB (și implicit împotriva SBIR) au fost inițiate de două entități românești:

  • Societatea Evanghelică Română, reprezentată de dl. avocat Daniel Cuculea
  • Liga Bibliei România, reprezentată de dl. Timotei Mitrofan.

Avem în aceste două acțiuni la tribunal proba ingratitudinii de care este în stare firea valahă. Câtă vreme am avut nevoie de Biblii și nu eram în stare să le tipărim în condiții decente în România, ne-a prins minunat ajutorul din exterior. Când am început să facem ochi, din punct de vedere economic, nu doar că am exoflisit organizația care ne-a ajutat, dar am găsit de bine și să o chemăm în tribunal.

Judecată seculară și-au dorit valahii noștri, judecată au primit.

Ieri, Tribunalul București a pronunțat sentința în dosarul 22104/2013 prin care Liga Bibliei România chema la judecată mai multe organizații.

Pe scurt, ce încerca Liga Bibliei România era „lămurirea” situației în chestiunea copyrightului pentru Biblia Cornilescu. Pe de o parte, SER-ul domnului Cuculea a pretins o vreme că deține drepturile de publicare pentru Biblia Cornilescu. Pe de altă parte, celor de la Liga Bibliei România (și nu doar lor) le-ar fi prins tare bine ca versiunea Cornilescu să fie în domeniul public. De lămurit nu trebuia lămurit nimic, decât pentru cine n-a vrut să priceapă. Documentele din arhiva SBB au fost deja publicate între timp (vezi AICI) și nu lasă nicio umbră de îndoială pentru cine are ochi de văzut și urechi de auzit.

Din ce se poate vedea pe site-ul Tribunalului București (AICI), acțiunea Ligii Bibliei este neîntemeiată. Domnul Timotei Mitrofan a aflat astfel din gura justiției române ceea ce, în cuvinte mai simple, i-am comunicat eu însumi personal cu vreo doi ani în urmă.

LigaBibliei

În continuare puteți citi mai multe informații privind colaborarea dintre Cornilescu și Societatea Biblică Britanică. Mă simt dator să le public fiindcă în ultimii zece ani m-am ocupat de studierea celor trei versiuni care poartă numele lui Cornilescu. Precizez că activitatea mea de cercetare antedatează cu mulți ani disputele privitoare la copyright. Cunoșteam bine documentele din arhiva SBB (aflată la Universitatea din Cambridge) înainte să fiu contactat de către vreuna din părțile implicate în conflict.

Încă din 2009 am parcurs corespondența lui Cornilescu din arhiva SBB și am făcut fotocopii. În 2012 am fotografiat integral dosarele cu documente olografe și pot sprijini cu documente originale orice afirmație din actuala sinteză.

Potrivit Legii dreptului de autor (Legea nr. 8/1996), art. 4, „(1) se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a fost adusă pentru prima dată la cunoștința publică.”

Potrivit acestui articol, deținătorul dreptului de autor pentru prima Biblie Cornilescu (1921) este Dumitru Cornilescu însuși, fiindcă numele său este trecut pe prima pagină a acestei Biblii. În cazul ediției 1924 (tipărită cu mici modificări până în 1928), dreptul de autor revine Societății Biblice Britanice. Citez în continuare din art. 4 al Legii dreptului de autor, cu sublinieri care îmi aparțin: „(2) Când opera a fost adusă la cunoștința publică sub formă anonimă sau sub un pseudonim care nu permite identificarea autorului, dreptul de autor se exercită de persoana fizică sau juridică ce o face publică având consimțământul autorului, atât timp cât acesta nu își dezvăluie identitatea.”

Știm foarte bine că Biblia din 1924 a fost publicată fără includerea numelui traducătorului. Corespondența din arhiva SBB confirmă acest lucru. Aceasta înseamnă că SBB este persoana juridică ce a făcut publică traducerea Cornilescu în variantă revizuită. Ea a avut indubitabil consimțământul autorului, după cum rezultă din numeroasele scrisori păstrate în arhiva de la Cambridge.

Mai trebuie să ținem fapt și de următoarele aspecte:

(1) Cornilescu și prințesa Callimachi au făcut de la bun început eforturi în încercarea de a convinge SBB să preia noua traducere. Propunerea tipăririi Bibliei Cornilescu de către SBB a venit dinspre D. Cornilescu și Ralu Callimachi către SBB, nu invers. Avem aici primele indicii care exprimă o anumită intenționalitate. SBB a preluat traducerea după cercetări amănunțite.

(2) D. Cornilescu a avut câteva întâlniri cu reprezentanții SBB de la Londra. A discutat cu secretarul Robert Kilgour și a apărut în câteva rânduri în fața Comitetului (bordului) SBB pentru a explica felul în care a tradus.

(3) Cornilescu a fost dispus să-și revizuiască traducerea în conformitate cu regulile pentru traducători ale SBB. Versiunea inițială (1921) a fost considerată incompatibilă, din anumite puncte de vedere, cu standardele SBB. Lui Cornilescu i s-a cerut să elimine notele de subsol, să reducă intertitlurile (ele dispar complet începând cu Efeseni) și să restrângă formulele mult prea libere (parafrazele), ceea ce traducătorul a și făcut (în limita timpului disponibil).

(4) Cornilescu a fost plătit nu pentru cedarea copyrightului, ci pentru munca de corectură pe care a făcut-o, în perioada când pregătea colile pentru tipar. Cornilescu a cedat pro bono SBB dreptul de tipărire a Bibliei sale.

(5) Cornilescu a acceptat anumite soluții de traducere („neprihănire”) în ciuda faptului că avea altă părere despre felul în care trebuie tradus termenul grec dikaiosyne („dreptate”). Din scrisoarea datată 2 martie 1924 rezultă un fapt important: Cornilescu a știut că nu mai are ultimul cuvânt în materie de traducere. „Cred că din două cuvinte rele trebuie să-l alegem pe cel mai bun, nu pe cel mai rău. Am pus în același timp o notă de subsol – o singură dată – cu explicația și cu termenul propriu-zis. Am înțeles noaptea trecută că [parafraza] va fi scoasă, așa că am decis înaintea dvs. și mă bucur că am fost de acord fără să știu decizia. Oricum, Societatea va avea o anumită responsabilitate pentru această schimbare. Așadar, jalea mea este alinată un pic la gândul că am fost silit să fac schimbarea și slavă Domnului că nu a fost făcută în cel mai rău mod, ci prin folosirea acelui cuvânt care este mai acceptabil decât celălalt.”

În termeni juridici, aceasta înseamnă că el a cedat drepturile sale către SBB, care a avut ultimul cuvânt în materie editorială.

(6) Laboriosul proces de pregătire pentru tipar a textului presupunea aprobarea de către Robert Kilgour a fiecărei tranșe. Cornilescu trimitea zilnic la Londra colile corectate, iar acestea erau trimise mai departe tipografiei (în Germania) de către secretarul responsabil cu traducerile. Acest fapt dovedește în mod suplimentar că D. Cornilescu nu mai dispunea de propriul text.

(7) În arhivă există cel puțin o scrisoare conform căreia în anii ‘30 o organizație misionară a tipărit o porțiune din Biblia lui Cornilescu, fără permisiune. Respectivei organizații i s-a atras atenția că tipărirea s-a realizat fără permisiune.

(8) În anii ‘30 și ‘40, Societatea Biblică Americană nu tipărea Biblii Cornilescu pentru românii din America, ci le importa de la „sora ei mai mare” (Societatea Biblică Britanică). Noțiunea de copyright exista la vremea respectivă și era cunoscută.

(9) SBB nu încheia contracte de cedare de copyright cu traducătorii. Simpla înțelegere verbală, urmată de publicarea textului tradus, ținea locul contractelor așa cum le știm noi. În spațiul anglo-saxon se folosea ceea ce numim gentlemen’s agreement, înțelegere a cărei forță era mult mai mare decât un simplu contract.

(10) În anii ’80, mai exact, în timpul mandatului Hușanu-Talpoș (1984-1988), Biblia Cornilescu s-a tipărit în țară, în tipografia Institutului Biblic Ortodox. Pentru a pregăti această acțiune, reprezentanți ai Cultului Baptist s-au deplasat la Londra și au cerut permisiunea de tipărire și plăcile pentru Biblie. Această deplasare este dovada că românii cunoșteau și respectau noțiunea de copyright.

(11) Copyrightul a fost recunoscut implicit de multe alte entități atât înainte de căderea comunismului, cât și după, fiindcă în arhiva SBB există numeroase documente prin care SBB este rugată să acorde permisiunea tipării Bibliei Cornilescu pentru România.

Mai jos puteți citi și câteva răspunsuri la posibile întrebări conexe problemei copyrightului.

Ce statut are Biblia 1921, prima versiune Cornilescu?

Prin revizuirea ei de către Dumitru Cornilescu, Biblia din 1921 și-a încheiat „perioada de garanție”. Retipărirea ei nu s-ar putea face decât cu scop documentar, în tiraje mici. După întâlnirea cu reprezentanții SBB, Cornilescu scria (în 1924) că a înțeles mai bine cum ar trebui tradusă Biblia și că și-ar fi dorit să aibă de la bun început viziunea traductologică pe care a căpătat-o prin colaborarea cu SBB. Asta înseamnă că Biblia din 1921 rămâne la statutul de „încercare” a lui Cornilescu, ea fiind modificată ulterior de traducător. Dacă am încerca să ne întoarcem la această ediție, am intra în conflict cu însuși traducătorul, care a considerat că versiunea 1924 este o îmbunătățire a celei din 1921.

Ce statut are Societatea Evanghelică Română actuală, condusă de avocatul Daniel Cuculea? Este ea continuatoarea SER-ului din anii ‘20?

Societatea Evanghelică Română din anii ’20 a fost fondată de D. Cornilescu și Ralu Callimachi. Această societatea și-a încheiat existența după moartea celor doi membri. Între SER-ul inițial și SER-ul domnului Daniel Cuculea nu există nicio legătură (alta decât identitatea de nume). Pretenția dlui Cuculea de a reprezenta SER-ul din anii ’20 este nefondată.

De altfel, procesele intentate Societății Biblice Interconfesionale de către dl Daniel Cuculea s-au încheiat în mod previzibil fără ca acesta din urmă să aibă câștig de cauză. Dl. Cuculea nu a putut proba că deține copyrightul pentru versiunea Cornilescu și în consecință și-a retras acțiunea.

Ce statut au Societățile Biblice Unite (UBS)?

UBS reprezintă o federație de societăți biblice naționale. UBS acceptă ca membri doar entități/societăți biblice de pe un teritoriu național. În cazul României, această entitate este SBIR, în care sunt invitate să participe toate confesiunile creștine din România.

Este adevărat că după Revoluție SBB a vrut să încredințeze Bisericii Ortodoxe copyrightul pentru Biblia Cornilescu, urmând ca BOR să oprească procesul tipăririi ei?

Informația este falsă. SBB a încredințat SBIR dreptul folosirii Bibliei Cornilescu, fără costuri. Prezența în SBIR a BOR a creat în unele zone din mediul evanghelic impresia falsă că dreptul de tipărire este acordat BOR. Or, BOR nu se pronunță în privința tipăririi Bibliei Cornilescu. Dimpotrivă, în anumite cercuri ale Bisericii Ortodoxe Române, SBIR este privită cu multă suspiciune, ca organizație protestantă. Simetric, din zona evanghelică există suspiciuni că SBIR este de fapt o organizație dominată de ortodocși. În fapt, deciziile cu privire la Bibliei Cornilescu sunt responsabilitatea directă a confesiunilor neoprotestante reprezentate în SBIR.

Se poate afirma că Biblia Cornilescu a ajuns în domeniul public?

Biblia Cornilescu nu poate fi considerată ca fiind intrată în domeniul public, fiindcă asupra ei grevează drepturi patrimoniale. Potrivit legislației în vigoare (Legea dreptului de autor, art. 25),

„(1) Drepturile patrimoniale prevăzute la art. 13 și 21 durează tot timpul vieții autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moștenire, potrivit legislației civile, pe o perioada de 70 de ani, oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunoștința publică în mod legal. Dacă nu există moștenitori, exercițiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieții de către autor sau, în lipsa unui mandat, organismului de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creație.”

Potrivit legislației actuale, traducerea lui D. Cornilescu ar intra în domeniul public abia în 2045. Organismul mandatat de traducător în timpul vieții sale rămâne SBB, al cărei membru de onoare a devenit și Cornilescu, spre sfârșitul vieții sale.


În peisajul evanghelic românesc a apărut de câteva luni o struțocămilă asupra căreia alte activități presante nu mi-au îngăduit să mă opresc: Biblia Cornilescu 1921 în „ediție revizuită autorizată”.

Fiindcă multe și grave sunt dezinformările din această ediție, atât în pagina de titlu, cât și în cuvântul justificativ de la final, voi face în postarea de mai jos toate clarificările pe care le socotesc necesare. Vă previn că tonul postării este foarte apăsat. Îi rog cititorii slabi de înger să nu parcurgă acest text, fiindcă voi fi foarte sever cu inițiatorul proiectului. Dacă, dimpotrivă, socotiți că restaurarea adevărului istoric nu se negociază, vă invit să citiți această punere la punct.

Titlu

(1) Nu vorbim de revizuirea ediției 1921, ci de revizuirea edițiilor 1924-1928. Ediția 1921 a ieșit din uz odată cu apariția versiunii 1924. A pretinde că ne mai putem întoarce la această versiune, când însuși autorul a înlocuit-o cu ceva mai bun, reprezintă o perfidie al cărei singur scop este ocultarea edițiilor publicate de Societatea Biblică Britanică.

(2) Cu atât mai puțin se poate vorbi de o „traducere nouă”. Revizuirea făcută de iluștrii anonimi care au lucrat la această ediție este minimalistă. Prin urmare, care „traducere” și care „nouă”?Dezinformare

(3) Societatea Evanghelică Română nu a tipărit Evangheliile după Ioan și Luca. Acestea au fost tipărite sub egida Societății Biblice Britanice. Vezi mai jos fotografiile cu coperțile celor două cărți.

(4) Edițiile tipărite de SER au beneficiat nu doar de sprijinul prințesei Callimachi, ci și de ajutorul misionarilor străini (Berney, Broadbent, Adeney, Wiles), precum și de hârtie intermediată de Societatea Biblică Britanică. Volumul de scrisori pe care l-am editat anul trecut este suficient pentru a dinamita formularea „exclusiv cu sprijinul moral și material al Prințesei Ralu Callimachi”. În cazul în care dl. Cuculea a avut acces la volumul de corespondență Cornilescu, atunci când a scris această „postfață”, suntem în fața unei dezinfomări de maxim cinism. În cazul în care nu a avut, vorbim de o ignoranță vinovată, dar tratabilă.

(5) Versiunea Cornilescu 1931, nu voi obosi să afirm, nu este o „nouă traducere independentă”, ci o revizuire, dependentă de Biblia 1911. Această Biblia NU a fost revizuită de Nitzulescu în 1911, decât dacă admitem capacitatea oamenilor de a lucra și în viața de după moarte, Nitzulescu fiind „oale și ulcele” încă din 1904! De ce oare avocații nu se țin de treburi avocățești, ca să-i lase pe istorici să se ocupe de chestiunile istorice?

02

(6) Paragraful de mai sus poate intra lejer la categoria „science-fiction”, „fantasy” sau „umor absurd”. În virtutea cărui act a ajuns Biblia Cornilescu în domeniul public? Și cum a ajuns Iulian Cornilescu să aibă copyrightul pentru „forma grafică, mărimea și tipul literelor etc.”?

Nu este un machiarverlâc grosier să preiei „forma grafică” a ediției britanice din 1924, păstrată neschimbată în toate edițiile, până astăzi, și să pretinzi în același timp că ție ți-a lăsat Iulian Cornilescu moștenire „forma grafică” a Bibliei? Iulian Cornilescu nu putea lăsa moștenire ceea ce nu deținea!

03

(7) Tocmai acum, când avem în sfârșit corespondența lui Cornilescu publicată, să spui că „în ultimii ani se duce o campanie de minimalizare a lucrării lui Cornilescu” este o ultragiere a bunului simț!

Ne putem întreba totuși: care sunt aceste persoane sau organizații „în beneficiul” cărora se „duce campania”?

La fel de bine ne putem întreba: în beneficiul cărei organizații a târât dl. Cuculea Biblia Cornilescu în tribunal, făcând de rușine spațiul evanghelic căruia (declarativ, cel puțin) îi aparține?

Cum poți vorbi de un format editorial stabilit de Dumitru Cornilescu în ediția 1922, când știi că D. Cornilescu a lucrat îndeaproape cu Robert Kilgour pentru a stabili formatul ediției 1924, cea care anulează toate tipăriturile anterioare și care pune o piatră de hotar decisivă în activitatea de traducător a lui Cornilescu?

Faptul că versiunea 1924 și celelalte nu au purtat numele „Dumitru Cornilescu” își are explicația în paginile volumului de scrisori apărut în 2014. A fost vorba de o decizie strategică, acceptată fără preget de traducător. A pretinde că versiunea 1924 este o „revizuire neautorizată” fiindcă „nu a purtat niciodată numele lui Dumitru Cornilescu” jignește inteligența specialistului și insultă grav memoria traducătorului.

Domnul Cuculea, pretinzând că onorează memoria traducătorului, nu se sfiește să calce pe cadavrul lui. Îi critică pe cei „care provoacă confuzie în rândul cititorilor”, dar face taman acest lucru, cu asupră de măsură, prin ediția recent publicată.

04Acest ultim paragraf este magistral. Când un autor simte nevoia să se învăluiască în cuvinte mari, s-ar putea să fie ceva putred în tot demersul. Precum se știe, patriotismul (marca Victor Ponta) este refugiul predilect al canaliilor. Și Papa Urban al II-lea, în celebrul său appel à la croisade, se înfășura în „voia suverană a lui Dumnezeu” (Deus vult, avea să clameze auditoriul inflamat de discursul pontifului).

Să nu vorbim de „reparații morale” când trecem sub tăcere eforturile făcute de Societatea Biblică Britanică pentru publicarea versiunii Cornilescu. Ce „reparație morală” reprezintă preluarea unui text la care nu ai contribuit cu nimic? Ce normalitate emană gestul de a târî în tribunal o organizație care ți-a dat Scriptura, în diverse traduceri, încă din 1817, anul tipăririi unui NT destinat românilor din Basarabia? Ce „autoritate spirituală” poate pretinde cineva care încalcă în mod flagrant imperativele apostolului Pavel cu privire la litigiile apărute între credincioși?

05

Pe ultima pagină scrie că „drepturile acestei ediții au fost cedate (de către cine?) Editurii Societatea Biblică Română”.

Dacă dl. Cuculea tot a înființat o organizație numită Societatea Evanghelică Română, de ce nu a tipărit această Biblie prin intermediul ei? Ce nevoie mai era să apară acum o Societate Biblică Română? Scopul nu poate fi decât sporirea confuziei. În biologie procedeul poartă un nume: mimetism. Dacă vrei să folosești avantajul real al unui „concurent”, îi împrumuți „aspectul”. Șarpele-coral (una dintre cele mai veninoase târâtoare) are o „sosie” neveninoasă care i-a „împrumutat” coloratura și care astfel reușește să-i descurajeze în mod eficient pe potențialii prădători. Procedeul se întâlnește la tot soiul de specii, din toate regnurile. Se întâlnește, iată, și la exemplare din regnul uman.

Cu toată retorica sforăitoare a postfeței, trebuie să vedem ediția aceasta drept ceea ce este: o uzurpare a dreptului Societății Biblice Britanice de a tipări și difuza Biblia tradusă de Dumitru Cornilescu. Corespondența păstrată în arhiva SBB îl arată pe Cornilescu dispus să-și modifice textul în conformitate cu cerințele acestei organizații. A ignora și a minimaliza acest aspect înseamnă rea-credință, manipulare, machiavelism.


Pentru noutăți derulați mai jos. Postarea aceasta va rămâne o vreme „în fruntea” blogului.

Pe site-ul Societății Biblice Interconfesionale (AICI) a fost publicată o scrisoare deschisă pe care cinci membri ai familiei Cornilescu o adresează publicului evanghelic și dlui avocat Daniel Cuculea, cerându-i acestuia din urmă să înceteze orice acțiune în instanță în problema copyrighului pentru Biblia Cornilescu.

Puteți citi mai jos scrisoarea. Precizez că documentul dat publicității este însoțit de 4 anexe foarte interesante!

***

21 septembrie 2013

SCRISOARE DESCHISĂ

Scurt istoric al traducerii Bibliei Cornilescu

Dumitru Cornilescu a publicat în anul 1921 prima ediţie a Bibliei în traducere proprie, prin Societatea Evanghelică Română. Această societate a fost înfiinţată de Dumitru Cornilescu, iar prima ediţie a Bibliei tradusă de el a fost tipărită pe hârtie furnizată de Societatea Biblică Britanică (SBB), cu sprijin din partea unui grup de elveţieni, prieteni ai SBB, şi a prinţesei Callimachi, promotoare a scopurilor şi viziunii SBB.

Cedarea de către Dumitru Cornilescu a drepturilor sale de autor asupra traducerii în limba română a Bibliei a fost făcută în anul 1924, către Societatea Biblică Britanică (SBB), odată cu aprobarea şi adoptarea Bibliei Cornilescu de către comitetul SBB. Ediţia din 1924 este o revizuire a Bibliei din 1921, realizată de Dumitru Cornilescu în acord cu regulile pentru traducători ale SBB. Conform înţelegerii dintre Dumitru Cornilescu şi SBB, odată cu cedarea drepturilor de autor, pe pagina de titlu a ediţiei din 1924 nu mai apare numele traducătorului. Dumitru Cornilescu a dorit să cedeze către SBB drepturile de autor pentru traducerea Bibliei fără nicio remuneraţie, pentru ca Biblia să fie tipărită şi răspândită pe scară largă în Româna şi în diaspora. Totuşi, SBB i-a oferit lui Dumitru Cornilescu un onorariu generos pentru acea vreme, pentru munca de traducere şi corectură.

Dumitru Cornilescu a părăsit România în anul 1923 şi s-a stabilit în Elveţia. A devenit cetăţean elveţian, a fost căsătorit şi a avut un fiu, Alexandru, care a decedat în anul 1983, în Elveţia.

În anul 1971 Dumitru Cornilescu a devenit Preşedinte de onoare al Societăţii Biblice Britanice (Anexa 1), la împlinirea vârstei de 80 de ani. Tot atunci s-a sărbătorit a cincizecea aniversare a primei ediţii a Bibliei Cornilescu.

Evenimente recente neaşteptate, nedorite şi regretabile

Societatea Evanghelică Română (SER), reprezentată de avocatul Daniel Gabriel Cuculea, a fost înfiinţată în anul 1991 şi este o entitate juridică diferită de Societatea Evanghelică Română  înfiinţată de Dumitru Cornilescu în anul 1920.

În anul 1993, avocatul Cuculea, în calitate de Secretar General al unei organizaţii religioase, a început o campanie agresivă în scopul obţinerii drepturilor de autor de la SBB (Anexa 2). Fiind refuzat de către SBB, avocatul Cuculea a fost direcţionat spre colaborare cu Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR), reprezentantă a SBB în România. În urma acestui refuz avocatul Cuculea a început o campanie de denigrare a SBB şi SBIR (Anexa 3), campanie care a fost reluată de curând în anul 2011, prin diverse metode de dezinformare.  Recent, în anii 2012 şi 2013 avocatul Cuculea a luat legătura cu membri ai familiei Cornilescu şi a încercat să-i convingă pe aceştia să îi cedeze drepturile de autor, invocând iniţial dorinţa de a tipări Biblia şi ulterior intenţia de a o revizui, folosind dezinformări şi argumente neconforme cu realitatea. Rezultatul acestor acţiuni iniţiate de către avocatul Cuculea direct sau prin numeroase acţiuni în justiţie este crearea unei atmosfere de CONFLICT ŞI DEZBINARE în interiorul familiei Cornilescu.

Iniţial, avocatul Cuculea a indus în eroare o parte a membrilor familiei, pe care, fără a-i informa, i-a implicat în două procese de succesiune. S-a bazat pe faptul că acei membri ai familiei, fiind în vârstă sau în afara ţării, nu vor afla sau nu vor urmări acţiunile sale în instanţă. Mai mult, a încercat să folosească o declaraţie prin care în 1991 Iulian Cornilescu, frate al lui Dumitru Cornilescu, împuternicea editura Societăţii Evanghelice Române, reprezentată de avocatul Cuculea să preia drepturile de autor care îi reveneau ca posibil moştenitor al fraţilor Dumitru şi Gheorghe Cornilescu. Acest presupus drept se referea la lucrările lor: traduceri, prelucrări sau scrieri originale, articole de specialitate în reviste, broşuri etc. Respectivul document nu menţionează nimic despre Biblie, cunoscut fiind faptul că Biblia nu poate fi subsumată operei teologice a celor doi.

În acţiunile sale în instanţă, avocatul Cuculea voia ca această declaraţie să fie trecută ca „un supliment la certificatul de moştenitor” al lui Iulian Cornilescu, certificat care nu a existat niciodată. Menţionăm că scrisul de mână al declaraţiei nu îi aparţine lui Iulian Cornilescu, iar membrii familiei nu au avut niciodată cunoştinţă de aceasta.

Avocatul Cuculea a redactat el însuşi acţiunile în instanţă, fără sprijinul, acordul sau consimţământul familiei. Am constatat cu surprindere că în una dintre acţiuni anunţă că noi, membrii familiei implicaţi în procese, „vom consimţi   printr-o tranzacţie acceptul nostru privind cedarea drepturile de autor” către editura SER, reprezentată de către avocatul Cuculea, aşa cum hotărâse Iulian Cornilescu prin declaraţia din 1991.

De îndată ce am aflat cu surprindere despre aceste acţiuni, noi, membrii familiei pe care i-a implicat în aceste procese, i-am retras sprijinul dat iniţial deoarece am realizat că avocatul Cuculea nu a avut deloc intenţii sincere şi a acţionat necinstit şi fără consimţământul nostru.

În urma acestui lucru, avocatul Cuculea a contactat recent (august 2013) alţi membri ai familiei, nemenţionaţi şi necitaţi în dosarele deschise de el, încercând să-i convingă şi pe aceştia să conlucreze cu el, fără să le spună însă că iniţiase deja două procese. Schimbându-şi strategia radical, i-a determinat pe aceşti nou implicaţi membri ai familiei să dea o declaraţie prin care cere instanţei să constate că declaraţia lui Iulian Cornilescu este nulă, deoarece acesta nu era unicul moştenitor al lui Dumitru Cornilescu, la data semnării declaraţiei. Astfel avocatul Cuculea îşi neagă propria acţiune prin care a încercat să acrediteze ideea că editura SER, pe care o reprezintă, este posesoarea drepturilor de autor ale Bibliei Cornilescu în urma declaraţiei lui Iulian Cornilescu.

Noii membri contactaţi au devenit astfel suspicioşi faţă de cei dintâi, pe care i-au bănuit că ar fi tăinuit aceste acţiuni pentru a-i omite în mod voit din arborele genealogic al familiei pe care însuşi avocatul Cuculea l-a făcut şi l-a prezentat în instanţă, nemenţionând existenţa membrilor familiei care l-au refuzat iniţial.

Avocatul Cuculea, înainte de a-şi schimba radical strategia, a trimis mai multe scrisori (Anexa 4) direct şi prin alţi colaboratori, membri ai SER, către membrii familiei Cornilescu care s-au dezis de acţiunile sale. În aceste scrisori li se ofereau membrilor familiei Cornilescu funcţii în SER şi avantaje materiale în schimbul cedării drepturilor de autor pentru o revizuire a Bibliei (ediţia 1921) sub egida SER. Considerăm această revizuire total lipsită de sens şi de asemenea o atingere gravă la adresa drepturilor morale ale Bibliei, traducerea Dumitru Cornilescu, deoarece însuşi traducătorul a supus ediţia 1921 unui amplu proces de revizuire în urma căruia a rezultat ediţia din 1924, singura care a fost tipărită şi distribuită de atunci şi până astăzi, devenind ediţie consacrată. De asemenea, noi, membrii familiei Cornilescu, semnatarii acestei scrisori, considerăm total imorală ideea de a avea avantaje materiale în urma Bibliei, în traducerea Dumitru Cornilescu, ţinând seama de faptul că Dumitru Cornilescu însuşi, prin cedarea drepturilor, nu a beneficiat de astfel de foloase materiale. Biblia Cornilescu nu este o marfă iar membrii familie nu sunt de vânzare, acest demers fiind totodată o gravă jignire la adresa lor.

Pentru atragerea noilor membri ai familiei de partea sa, avocatul Cuculea a folosit şi foloseşte argumente neconforme cu realitatea şi prezintă eronat fiecăruia altă versiune. Una dintre versiunile pe care le răspândeşte este de natură să provoace tensiuni şi dezbinări interconfesionale împotriva membrilor Bisericii Ortodoxe, care au circulat masiv pe internet în anii 2011 şi 2012. Dorim să menţionăm că majoritatea membrilor familiei Cornilescu sunt ortodocşi, iar alţii sunt protestanţi, drept care avocatul Cuculea aduce o ofensă gravă la adresa identităţii confesionale a acestora.

De asemenea, cunoaştem faptul că anumite organizaţii şi societăţi biblice  i-au acordat sprijin avocatului Cuculea pentru a deschide procese în instanţă, fără să cunoască adevărul istoric despre traducerea Bibliei Cornilescu şi fără a fi conştienţi de riscurile pe care şi le-au asumat, provocând astfel tulburare şi dezbinare în familia Cornilescu. Nu dorim să fim victime ale scenariilor avocăţeşti aşa cum însuşi avocatul Cuculea declară într-una dintre scrisori că „se va ajunge ca istoria să fie rescrisă de avocaţi … care vor lua oricum mai mult, pentru că ei negociază direct cu beneficiarul”. Acest lucru probabil şi-l doreşte dumnealui şi alţii asemenea lui care transformă această Biblie  într-o sursă de conflict, dezbinare şi ispitire a celor creduli şi avizi de câştig material. Pe lângă avocatul Cuculea au mai apărut cel puţin doi avocaţi care pregătesc probabil împreună noi strategii, tertipuri şi forme de hărţuire a familiei Cornilescu.

Există membri ai familiei în vârstă a căror sănătate fragilă este tulburată de aceste acţiuni agresive, pe lângă neplăcerile grave create.

Facem apel către şefii de culte şi către oamenii de bună credinţă să ia atitudine şi să-l determine pe avocatul Cuculea să-şi retragă procesele deschise fără ştirea şi fără voia familiei şi să se înceteze a se „târî” această Biblie şi numele familiei Cornilescu în procese animate de resorturi meschine şi interese materiale.

Dorim, de asemenea, pe această cale să popularizăm istoria corectă a acestei traduceri şi dorinţa şi decizia lui Dumitru Cornilescu, care a cedat drepturile de autor ale Bibliei încă din timpul vieţii sale către Societatea Biblică Britanică. Autorul a considerat că pe lângă popularizarea şi distribuirea acesteia pe scară largă, SBB va proteja originalitatea şi integralitatea textului Bibliei, fapt care a fost dovedit timp de 90 de ani. Acest lucru s-a întâmplat timp de 50 de ani, încă din timpul vieţii lui Dumitru Cornilescu şi ulterior încă aproape 40 de ani, până în prezent, SBB dovedind că a protejat această traducere şi în timp de război şi în timpul comunismului, tipărind-o şi răspândind-o pe scară largă în România şi în diaspora.

Este regretabil că s-a ajuns în această situaţie şi recomandăm pentru reflecţie următoarele texte biblice, având încredere că meditarea la textul Bibliei şi rugăciunea vor ajuta la stingerea conflictelor create din neştiinţă sau rea-voinţă, care întinează memoria lui Dumitru Cornilescu şi demnitatea familiei pentru care sperăm că mai există un minim respect.

***

Un fapt absolut halucinant este că, potrivit Anexei 2, în 1993 îl găsim pe avocatul Cuculea semnatar al unei scrisori în care mulțumea Soc. Bib. Britanice pentru activitatea desfășurată și recunoștea că această entitate are copyrightul versiunii Cornilescu.

Anul trecut, lovit pesemne de o amnezie severă, dl Cuculea dădea publicității o scrisoare deschisă în care lua de suman SBB, cerându-i să producă dovada copyrightului. Istoria va lămuri probabil ițele aceastei foarte interesante și foarte radicale schimbări de poziție.

Anexa-2_Page_1Anexa-2_Page_2


Nu mică mi-a fost uluirea când am aflat că procesul privitor la Biblia Cornilescu se poartă de fapt pe două fronturi. Un proces e judecat la Secția a IV-a și celălalt la Secția a V-a.

Mai jos puteți vedea informațiile publicate pe site-ul Tribunalului București.

doua procese

Societatea Evanghelică Română (reprezentată de av. Daniel Cuculea) urmărește pe de o parte să blocheze tipărirea Bibliei Cornilescu de către cele 6 organizații pe care le dă în judecată, iar pe de altă parte să-și adjudece dreptul de autor pentru versiunile Cornilescu.

dosar 1

Mai jos informații despre al doilea dosar.

dosar 2

Dacă înțeleg bine mecanismele judiciare mioritice, procesele vor evolua separat, deși ele sunt strâns legate.

Concluzie preliminară: prin cele două acțiuni inițiate de SER (Daniel Cuculea) românii dovedesc încă o dată că au un fel foarte original de a mulțumi celor care le-au pus cândva Scriptura în mână. În 1921 Societatea Biblică Britanică a furnizat hârtia pe care s-a tipărit prima versiune Cornilescu și a achiziționat pentru distribuție o bună parte din tiraj. În anii care au urmat reprezentanții SBB au făcut eforturi considerabile pentru a face din Biblia Cornilescu ceea ce este acum. În anii 1930 au apărat această versiune de atacurile BOR cerând audiențe la N. Titulescu și la regele Carol al II-lea.

De unde se vede că miopia istorică este sora geamănă a ingratitudinii. Memoria scurtă e aproape totuna cu amnezia. Iar amnezia e sursa directă a lipsei de recunoștință pe care o vedem acum. Cunoașterea îngâmfă, e drept! Dar lipsa ei naște monștri mai periculoși.


Dumitru Cornilescu nu are încă o biografie decentă în limba română. Nu se poate lăuda nici măcar cu o pagină pe Wikipedia.* De vreun monument sau ceva similar nu mai vorbim. Dar are, iată, primul proces judiciar în onoarea numelui său și a versiunilor pe care le-a realizat.

Pe dl. avocat Daniel Cuculea l-am întâlnit cu vreo 5-6 ani în urmă. Profesorul Teodor Pandrea, cunoscând interesul meu pentru Dumitru Cornilescu și pentru activitatea lui de traducător, m-a pus în legătură cu dl Cuculea, care scrisese câteva studii despre Cornilescu și despre Teodor Popescu. La vremea respectivă prof. Pandrea m-a și însoțit pe strada Berzei, acolo unde (dacă memoria nu mă trădează) era chiar sediul  Societății Evanghelice Române.

Cred că ulterior am mai vorbit cu dl Cuculea de vreo două ori la telefon, dar nu mai pot fixa cu precizie în timp data acestor convorbiri. De curând (să fi fost pe la jumătatea lunii decembrie?) m-a sunat în legătură cu data de naștere a lui Alexandru Cornilescu, fiul lui Dumitru Cornilescu din prima căsătorie. Intenționa să solicite o copie a certificatului de deces al acestuia.

Îmi aduc aminte că la momentul convorbirii noastre am rămas oarecum nedumerit. La ce ar putea servi copia unui certificat de deces?

De curând am aflat răspunsul. Putea servi ca dovadă într-un litigiu care a ajuns la tribunal.

Mâine, pe 24 ianuarie, șase persoane juridice sunt invitate creștinește de către Societatea Evanghelică Română (reprezentată de dl avocat Daniel Cuculea) să se prezinte în instanță, la primul termen al primului proces de răsunet din istoria mișcării evanghelice din România.

Care proces, în bună tradiție protestantă, este subîntins (oare se putea altfel?) de principiul sola Scriptura. Ați citit bine: litigiul care se judecă mâine are în centru Biblia fiindcă, nu-i așa, Scriptura trebuie nu doar tradusă, tipărită, citită și împlinită, ci și apărată la tribunal.

Cele șase entități invitate la judecată sunt SBIR (București), Societatea Biblică Interconfesională din Moldova, Bible Society (Anglia), Cultul Adventist, Romanian Bible Society (SUA) și Fundația Societatea Biblică din România (Oradea).

Care este documentul principal pe care se bazează reclamantul?

O declarație dată de Iulian Cornilescu (fratele lui Dumitru și al lui Gheorghe Cornilescu) în 18 noiembrie 1991. Potrivit acestui document, Iulian Cornilescu (decedat la 23 decembrie 1993) împuternicește editura „Societății Evanghelice Române” să preia toate drepturile de autor care îi revin ca moștenitor al fraților Dumitru și Gheorghe Cornilescu.

Dar cum putea Iulian Cornilescu în 1991 să împuternicească editura SER să preia niște drepturi pe care el la momentul respectiv nu le putea avea, dat fiind că a doua soție a lui Cornilescu era încă în viață? Din informațiile pe care le am, Anna Cornilescu a murit abia în 2007!

În fine, nu am pretenția că mă pricep la drept succesoral și la drepturi de autor. Dar am citit integral scrisorile privitoare la Cornilescu, din arhiva Societății Biblice Britanice, iar ele conțin o istorie limpede. Pentru Cornilescu a fost destul de clar de la bun început că versiunea lui aparține Societății Biblice Britanice. Traducătorul român și-a dorit mult ca textul lui să fie asumat de SBB și publicat sub sigla ei. Din acest motiv a revizuit-o în conformitate cu regulile editoriale ale SBB și a fost plătit pentru asta; a acceptat, cu alte cuvinte, regulile „jocului”.

Evident, judecătorul de caz nu a citit respectivele scrisori. Am vaga bănuială că nici dl Cuculea nu le-a citit. Sau, dacă le-a citit, a omis din greșeală pasajele relevante. Prin urmare, ne putem aștepta la surprize.

Eu unul urmăresc cu atenție acest proces care nu se anunță deloc simplu. Nu am alt interes decât cel pur academic. Totuși, cunoașterea nu poate fi niciodată neutră, în sensul că te obligă la o anumită perspectivă. Nu poți să „suspenzi judecata” și să te „abții” când cunoști relativ bine un anumit subiect.

Dar să nu ne pronunțăm dinainte. Și, fiindcă nu le putem ura împricinaților „Doamne ajută!”, să le urăm măcar, ca într-o competiție sportivă: May the best case win!

*Mă refer la o pagină completă, bine pusă la punct, nu la încropeala existentă în prezent. De altfel, am mai peticit și eu actuala pagină Wikipedia, însă nu se poate spune că aceea e o pagină normală. E mai mult „ciot” extins.