Astăzi mi-am petrecut prima parte a zilei răspunzând la emailuri şi punând la punct pe câţiva comentatori de pe blog (acum, că am început să fac rating, trebuie să-mi plivesc blogul de buruieni mult mai abitir decât înainte). 🙂

Apropo, un amic care ţine să-şi păstreze anonimatul mă previne: „Next, o exegeză a baticului, ceva despre jocuri şi dans în textul biblic, o analiză a  vinului băut de Isus (dacă a fost fermentat sau nu), o dezbatere despre cercei şi verighete… şi-apoi să vezi mătăluţa rating!” (Cred că din viteză, bunul meu amic a scris „rating” în loc de „ring”. De ring e vorba! Ring de box!)

După ce am isprăvit cu activităţile de rutină, m-am apucat să fac ceea ce am promis de multă vreme. O mică cercetare cu privire la termenul „penticostal” în dicţionarele produse de Academia Română. Rezultatele finale ale acestei cercetări vor fi puse într-un raport pe baza căruia Conducerea Cultului va trimite o sesizare Academiei. Estimez că sesizarea va fi trimisă în ianuarie 2012.

Dezvălui în avanpremieră ceva din culisele cercetării mele.

Iată cum ne prezintă Academia Română de o jumătate de veac! Puneţi-vă centurile de siguranţă şi ţineţi la îndemână pungi de hârtie! Dacă sunteţi catolic sau ortodox, aveţi permisiunea să faceţi eventual o cruce evlavioasă. (Atât şi nimic mai mult). 🙂

Să desluşim un pic cestiunea!

DEX 2009 preia efectiv definiţia din ediţia anterioară (DEX 1998). Coborând pe firul istoriei, constat că DEX-ul ne serveşte o supă reîncălzită cu ingrediente din Dicţionarul Limbii Române (DLR, serie nouă, tomul VIII, partea a 2-a, Litera P, Pe-Pînar).

Dincolo de ortografierea greşită a termenului englezesc „Pentecostal” (care de regulă se scrie cu literă mare şi întotdeauna cu „e” la mijloc, cf. gr. πεντηκοστή, „Cincizecime”), observ că definiţia din DLR 1974 se bazează, în prezentarea ei deformată, discriminatorie şi tendenţioasă, pe DER, Dicţionarul Enciclopedic Român, vol. III (K-P), publicat de Editura Politică în 1965.

Comparând definiţia din DER (1965) cu DEX (2009) observ că lexicografii care au întocmai această ultimă ediţie s-au mulţumit să suprime ultima parte a definiţiei din DER, înlocuind secvenţa „Mexic, Brazilia, Germania, ţările scandinave” cu „Europa”. Deşi este lăudabil că a renunţat la retorica denigratoare întâlnită în DLR şi DER (instrumente de cercetare întocmite în vremea unui regim totalitar ateist, care clasifica orice credinţă religioasă drept „misticism”[1]), este trist că prima parte a definiţiei a rămas neschimbată.

Aşadar, definiţia termenului „penticostal” din DEX 2009 se bazează pe una veche de aproape cinci decenii, formulată într-un dicţionar puternic ideologizat, redactat în timpul unui regim ostil religiei, indiferent de forma ei de manifestare.


[1] Elocventă în acest sens este definiţia termenului „misticism” din DER: „misticism, credinţă eronată în existenţa unor forţe supranaturale cu care omul ar putea comunica pe o cale deosebită de cunoaşterea raţională, obişnuită, prin revelaţie, intuiţie, extaz. În acest sens, m. este caracteristic oricărei religii şi, într-o măsură sau alta, şi unor curente filozofice idealiste iraţionaliste”


Lupta oricărui filolog este să ajungă la resursele de referinţă pentru cercetarea sa. Pentru cei care lucrează cu texte vechi (sau cu tradiţia biblică românească) o sursă indispensabilă (doar una) este DLR-ul.

E vorba de Dicţionarul Limbii Române, ediţia în 19 volume, disponibilă acum integral la Editura Academiei.

Până acum, acest instrument mi-a fost foarte greu accesibil. Ca să văd gama de utilizări a unui cuvânt din fondul mai vechi al limbii am fost nevoit adesea să merg o oră până la Academie şi încă o oră înapoi. Sau să rog diverşi prieteni să-mi tot scaneze şi să-mi trimită fişiere în PDF.

This is no way to do research!

Răbdarea mea are o limită. Astăzi n-am mai răbdat şi m-am dus la Editura Academiei să-mi scot pârleala pentru anii de frustrări pe care i-am adunat în spate şi pentru firele albe adunate în tâmple…

Mai jos filmul evenimentelor.

Am ajuns la Editură şi am aflat cu stupoare că e inventar. Ar fi a doua tentativă eşuată de a cumpăra acest instrument. Protestez cu îndârjire. Doamna de la birou se arată înţelegătoare. Doar că pentru a cumpăra DLR-ul trebuie să faci o cerere! Fac cererea, dau banii, mi se livrează marfa! "Livrează" e cuvântul cel mai potrivit! După cum se poate vedea, de îndată ce intri pe holurile Casei Academiei te şi iluminezi radical...

Bon! Am coborât scările cu liftul. Dar la ieşirea din clădire nu este rampă. Cum cari un dicţionar de 35 de kg pe scări, vreo 16 trepte?

Românii este ingenioşi, aşa că vor fi găsit ei o soluţie. Fiecare să-şi imagineze după puteri şi creativitate. Iată-mă scoborât cu picioarele pe pământ. Câinele din fundal este doar unul din amplul haitic care păzeşte (gratuit) măgăoaia comunistă hidoasă numită "Casa Academiei", făcută după "stilul" şi hidoşenia celeilalte mari urâţenii arhitectonice numite cândva "Casa Boborului", astăzi mai degrabă o hrubă de colcăieli politice rupte de interesele boborului. E bine totuşi că Boborul şi Academia sunt vecini de bulivar în buricul Bucureştilor.

Fotografie oficială "de grup". "Dicţionar cu posesor în fundal". 🙂 Nu am maşină personală, dar am dicţionar! 🙂

Stivuiesc cu atenţie volumele în portbagaj.

Căruciorul mi s-a dat pe încredere. Fug să-l returnez.

DLR-ul îmi ocupă fix două rafturi, dacă inversez ordinea unor volume mai grăsuţe. Nu mă întrebaţi de preţ. Părinţii mei îmi citesc blogul! 🙂 Partea bună este că acum studenţii ITP şi celelalte cadre didactice nu mai trebuie să bată pietrele Bucureştiului până la Biblioteca Academiei. 🙂