Am pomenit în mai multe rânduri pe blog despre un interviu pe care l-a dat Dumitru Cornilescu unui grup de evanghelici români care l-au vizitat în 1974. Am în sfârșit bucuria de a anunța că amplul material, însoțit de note și comentarii, a fost publicat în revista Archiva Moldaviae, 2019.

Pentru cei interesați de istoria versiunii Cornilescu vor fi câteva surprize plăcute, zic eu.

Eu unul am cunoștință de cel puțin încă un interviu consistent (luat de Iosif Țon), datând din aceeași perioadă. Poate că în perioada următoare voi găsi răgazul să mă ocup și de acela.

Textul interviului este disponibil online AICI.

 


Anul ăsta s-au întâmplat două evenimente care îmi dau motive să fiu recunoscător: NT EDCR a fost lansat în aprilie (și a avut parte de o receptare bună), iar acum, în pragul iernii, putem anunța sosirea de la tipografie a ediției cartonate, care este mult mai prietenoasă. Fontul este ușor de citit, pagina are un aspect plăcut, iar referințele marginale care încărcau pagina au fost mazilite. NT stă deschis fără probleme, dacă predicatorul are nevoie de el pe amvon.

NT EDCR este un proiect al Societății Biblice Interconfesionale, care urmărește revizuirea textului din versiunea Dumitru Cornilescu. Precizez aici, deși poate n-ar mai fi nevoie, că Dumitru Cornilescu a încredințat Societății Biblice Britanice versiunea sa, cu înțelegerea că Societatea poate întreprinde revizuirile care vor fi necesare.

Principiile care guvernează apariția acestei versiuni sunt prezentate în Introducerea NT EDCR (vezi AICI).

Alături de colegul meu Dragoș, care a făcut parte din echipa de revizori a NT. În prezent Dragoș citește ca revizor literar o parte din VT (cărțile istorice).

NT EDCR costă 20 de lei și poate fi procurat prin comandă directă de la Societatea Biblică Interconfesională.

Pe unele site-uri veți mai găsi probabil ediții broșate ale NT EDCR. Dacă doriți ediția cartonată, asigurați-vă că ceea ce cumpărați este ceea ce doriți.

http://librarie.societateabiblica.org

Dacă nu puteți comanda o ediție tipărită, nu uitați că textul acestei versiuni se găsește în aplicațiile de profil (YouTube, eBiblia etc.)


Revista Dilema veche a publicat în numărul de săptămâna asta un dosar cu Bucureștiul confesional. În același număr apare și un material privitor la Strada Olteni nr. 45, locul în care a funcționat una dintre școlile întemeiate de Adeney.

Mai jos două fragmente din articol. Găsiți AICI tot materialul

***

În primăvara anului 1900 sosea în București un englez animat de proiectele misionare ale London Jews Society. În spiritul protestantismului englez de factură evanghelică, John Howard Adeney, absolvent al Universității din Cambridge, își propunea să răspîndească mesajul creștin între cei 50.000 de evrei din București. Marea Britanie trăia ultimul an al epocii victoriene, Imperiul Britanic era la apogeu, stima de sine a englezului mediu nu fusese niciodată mai solidă, iar creștinismul european încă nu fusese șubrezit de experiența „primului război german“. Asemenea multor evanghelici din lumea anglo-saxonă, Adeney reconcilia fără probleme zelul pentru convertirea evreilor la creștinism și sprijinul ferm pentru cauza sionistă. Răspunsul la problema antisemitismului din Europa, scrie el în The Jews of Eastern Europe, monografie publicată după două decenii de activitate în București, este „stabilirea unui ținut în care evreii să se autoguverneze“. Acest ținut, mai adăuga Adeney, nu poate fi decît Palestina.

În cele aproape patru decenii de ședere în București, Adeney și-a împărțit activitatea în mai multe domenii complementare. Venise în România nu doar ca să cîștige suflete pentru Hristos, ci și ca să ajute la procesul de emancipare socială a evreilor, a căror ostracizare socială o cunoștea foarte bine. Pentru a-și împlini viziunea, a ctitorit o școală în cartierul evreiesc, pe strada Olteni. Înainte ca Nicolae Ceaușescu să inaugureze stilul arhitectonic nord-coreean, care își găsește expresia cea mai „grafică“ în hidoșenia monumentală a „Casei Poporului“, zona Olteni ținea de la strada Clucerul Udricani, continua paralel cu strada Iuliu Baraș și se încheia în strada Mircea Vodă, în apropierea Bisericii Olteni, care astăzi nu mai există.


Stabilirea datei intrării lui Cornilescu în monahism mi-a dat ceva de lucru. Abia acum am reușit să mă dumiresc. Traducătorul a făcut cererea în 1915, așadar când încă era student. Petiția a fost discutată într-o ședință a Sf. Sinod din 12 octombrie 1915.

Ceva totuși nu iese la socoteală. Dacă D. Cornilescu s-a călugărit în toamna lui 1915, a așteptat să termine studiile sau a mers direct la Stâncești pentru a traduce Biblia? Sau a rămas o vreme în București, a început lucrul și apoi, în 1916, s-a dus la Botoșani.

Pentru a stabili cronologia precisă mai trebuie să săpăm puțin.

Mai jos documentele oficiale privind hirotonirea.

Eugenia Gologan este cea care l-a ajutat pe Cornilescu să compileze calendarul cu meditații creștine.


Există întrebări la care primești răspuns după nouă ani de zile.

Într-o postare din 2010 ridicam problema verificării informației că Dumitru Cornilescu ar fi terminat facultatea în 1916. Vezi AICI.

Avem în sfârșit posibilitatea de a răspunde „cu acte în regulă”.

Potrivit unui anunț publicat în Monitorul oficial (12 septembrie 1931), Cornilescu a absolvit în 1916. Curios însă, diploma lui a fost dată pierdută în 1931, când el nu mai era în țară!

Mai știm, tot din surse sigure, că D. Cornilescu a intrat în monahism în 1915! Deci când încă era student.


Fiindcă secțiunea introductivă a EDCR este deja paginată, o pot supune atenției publicului. În prezent sunt așezate în pagină Evangheliile, Fapte și o parte din epistole (Romani – 2 Timotei).

Mai jos găsiți un fragment de text. Fișierul integral, sub formă de PDF, poate fi găsit AICI.

***

Cuvânt către cititor

  1. Revizuirea Bibliei Cornilescu – o datorie veche de aproape un secol

Istoria Bibliei traduse de Dumitru Cornilescu (1891–1975) se împletește strâns cu istoria din ultimul secol a bisericilor neoprotestante românești. Publicată în 1921 și revizuită în perioada 1923–1924, la cererea și sub îndrumarea directă a Societății Biblice Britanice (SBB), versiunea Cornilescu s-a impus relativ repede în conștiința cititorilor români, fiind folosită, în perioada comunistă, inclusiv de protestanții istorici ori de catolici și ortodocși.

Deși în general SBB nu a adoptat versiuni realizate de un singur traducător, pentru spațiul românesc a făcut o excepție datorită primirii entuziaste de care a avut parte versiunea lui Dumitru Cornilescu în primii ani de la tipărirea și difuzarea ei. Tot în această perioadă, conducerea executivă a SBB a avut în intenție o revizuire atentă a textului. Acest proces ar fi urmat să se realizeze prin compararea minuțioasă a textului românesc cu originalele ebraic și aramaic (pentru VT), respectiv grec (pentru NT). Din cauza bolii care l-a afectat o vreme, Dumitru Cornilescu, stabilit între timp în Elveția, nu a mai reușit să înceapă laborioasa activitate planificată de SBB, astfel că ideea a căzut în uitare. Problema revizuirii a revenit în actualitate după evenimentele prilejuite de a 90-a aniversare a Bibliei Cornilescu, în 2014.

În primăvara anului 2015, Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) a făcut demersurile necesare constituirii unui Comitet de Revizuire, alcătuit din specialiști desemnați de confesiunile neoprotestante din România (Biserica Adventistă, Biserica Baptistă, Biserica Penticostală). În echipa de revizori au fost desemnați următorii cercetători: Emanuel Conțac, Laurențiu Ionescu, Florin Lăiu, Laurențiu Moț, Gelu Păcurar, Dragoș Ștefănică, Silviu Tatu, Ciprian Terinte, Cristinel Sava (revizor literar).

În aceeași perioadă s-a cristalizat și Comitetul Pastoral al revizuirii, alcătuit din patru pastori aparținând principalelor confesiuni neoprotestante: Ioan Brie (Biserica Penticostală), Corneliu Boingeanu (Biserica Baptistă), Ieremia Rusu (Biserica Creștină după Evanghelie), Iacob Pop (Biserica Adventistă).

În vederea unei verificări și diortosiri atente, fiecărei cărți din Scriptură i-au fost alocați doi revizori care să parcurgă succesiv textul: sarcina celui dintâi a fost de a se asigura că traducerea se aliniază fidel la original; rolul celui de al doilea revizor a fost de a verifica munca făcută de colegul său. Eventualele divergențe survenite în urma acestei prime etape au fost aduse pe masa Comitetului de Revizuire, soluțiile fiind adoptate prin consens, în urma unor discuții ample, sau, în mod excepțional, prin supunere la vot. Îmbunătățiri de ordin stilistic au fost introduse de revizorul literar, care s-a asigurat că textul corespunde așteptărilor cititorului educat. După această etapă, textul a fost trimis spre lectură Comitetului Pastoral, ale cărui sugestii au fost analizate în ședințe de lucru separate.

  1. Principii generale privind proiectul de revizuire

Fiindcă demersul actual este unic în istoria traducerii Bibliei în limba română, îi oferim mai jos cititorului explicațiile necesare cu privire la cadrul de lucru general.

2.1. Sigla noii ediții este EDCR (Ediția Dumitru Cornilescu Revizuită)

2.2. Revizuire vs. traducere

Lucrarea membrilor Comitetului constituie o revizuire, nu o traducere nouă. Textul de bază folosit de revizori este cel publicat în 1924, retipărit succesiv cu modificări minore în perioada 1925–1928 și actualizat ortografic de SBIR în perioada 2012–2015. Numai în cazul în care s-a considerat că textul cornilescian nu corespunde criteriilor stabilite în metodologia-cadru (a se vedea secțiunea 3, mai jos), el a fost revizuit mai substanțial, inclusiv la nivelul topicii. În tot acest proces, revizorii au căutat să păstreze cât mai mult posibil din formulările lui Dumitru Cornilescu.


Mai am vreo 20 de versete și termin 1 Corinteni. Bucurie mare…

Un verset care mi-a dat de furcă în cap. 15 este acesta.

15:31 καθ᾽ ἡμέραν ἀποθνῄσκω, νὴ τὴν ὑμετέραν καύχησιν, [ἀδελφοί], ἣν ἔχω ἐν Χριστῷ Ἰησοῦ τῷ κυρίῳ ἡμῶν.

În Cornilescu 1924, textul sună așa:

„În fiecare zi, eu sunt în primejdie de moarte; atât este de adevărat lucrul acesta, fraților, cât este de adevărat că am de ce să mă laud cu voi în Hristos Isus, Domnul nostru.”

E o formulare cam lunguță, dacă o punem alături de textul grec, pe care literal l-aș da astfel:

„În fiecare zi mor, [jur] pe lauda voastră, fraților, pe care o am în Hristos Isus Domnul nostru.”

Evident, n-aș zice chiar „jur” într-o traducere pentru publicul larg, fiindcă Pavel de fapt nici nu folosește verbul „a jura”. Am introdus acest adaos doar pentru a aproxima cumva forța particulei νή care este folosită în greacă pentru declarațiile solemne, care imită jurământul.

Deci cum să zicem?

Aș propune ceva mai scurt, de genul:

„În fiecare zi, eu unul sunt în primejdie de moarte, fapt la fel de sigur precum lauda mea cu voi în Hristos Isus, Domnul nostru.”


Procesul de revizuire a Bibliei Cornilescu intră într-o nouă etapă, o dată cu iminenta publicare a ediției-pilot menite să dea publicului educat (pastori, prezbiteri, jurnaliști, editori, redactori, oameni din presă, cititori de cursă lungă etc.) o idee despre cum va arăta viitoarea ediție.

În decembrie ne așteptăm să avem ediția-pilot, un volum cu patru cărți ale Bibliei în haină nouă: Geneza, Marcu, Ioan și Romani.

Am primit astăzi patru modele de paginare pe care le supun atenției publicului cititor.

După cum vedeți, noua traducere nu va mai avea textul paginat în formatul clasic (versetele separate, unele sub altele). Vom pune textul în pagină conform unei împărțiri care privilegiază paragraful, nu versetul.

O problemă care trebuie rezolvată privește trimiterile biblice, pe care vrem să le păstrăm. Dar unde le așezăm? Le punem pe coloană, în dreapta și în stânga, sau în centru? Dacă le așezăm pe coloana centrală, cum să arate aceasta?

Mai jos găsiți patru modele de paginație. Votați modelul pe care îl considerați cel mai potrivit.


În peisajul evanghelic românesc a apărut de câteva luni o struțocămilă asupra căreia alte activități presante nu mi-au îngăduit să mă opresc: Biblia Cornilescu 1921 în „ediție revizuită autorizată”.

Fiindcă multe și grave sunt dezinformările din această ediție, atât în pagina de titlu, cât și în cuvântul justificativ de la final, voi face în postarea de mai jos toate clarificările pe care le socotesc necesare. Vă previn că tonul postării este foarte apăsat. Îi rog cititorii slabi de înger să nu parcurgă acest text, fiindcă voi fi foarte sever cu inițiatorul proiectului. Dacă, dimpotrivă, socotiți că restaurarea adevărului istoric nu se negociază, vă invit să citiți această punere la punct.

Titlu

(1) Nu vorbim de revizuirea ediției 1921, ci de revizuirea edițiilor 1924-1928. Ediția 1921 a ieșit din uz odată cu apariția versiunii 1924. A pretinde că ne mai putem întoarce la această versiune, când însuși autorul a înlocuit-o cu ceva mai bun, reprezintă o perfidie al cărei singur scop este ocultarea edițiilor publicate de Societatea Biblică Britanică.

(2) Cu atât mai puțin se poate vorbi de o „traducere nouă”. Revizuirea făcută de iluștrii anonimi care au lucrat la această ediție este minimalistă. Prin urmare, care „traducere” și care „nouă”?Dezinformare

(3) Societatea Evanghelică Română nu a tipărit Evangheliile după Ioan și Luca. Acestea au fost tipărite sub egida Societății Biblice Britanice. Vezi mai jos fotografiile cu coperțile celor două cărți.

(4) Edițiile tipărite de SER au beneficiat nu doar de sprijinul prințesei Callimachi, ci și de ajutorul misionarilor străini (Berney, Broadbent, Adeney, Wiles), precum și de hârtie intermediată de Societatea Biblică Britanică. Volumul de scrisori pe care l-am editat anul trecut este suficient pentru a dinamita formularea „exclusiv cu sprijinul moral și material al Prințesei Ralu Callimachi”. În cazul în care dl. Cuculea a avut acces la volumul de corespondență Cornilescu, atunci când a scris această „postfață”, suntem în fața unei dezinfomări de maxim cinism. În cazul în care nu a avut, vorbim de o ignoranță vinovată, dar tratabilă.

(5) Versiunea Cornilescu 1931, nu voi obosi să afirm, nu este o „nouă traducere independentă”, ci o revizuire, dependentă de Biblia 1911. Această Biblia NU a fost revizuită de Nitzulescu în 1911, decât dacă admitem capacitatea oamenilor de a lucra și în viața de după moarte, Nitzulescu fiind „oale și ulcele” încă din 1904! De ce oare avocații nu se țin de treburi avocățești, ca să-i lase pe istorici să se ocupe de chestiunile istorice?

02

(6) Paragraful de mai sus poate intra lejer la categoria „science-fiction”, „fantasy” sau „umor absurd”. În virtutea cărui act a ajuns Biblia Cornilescu în domeniul public? Și cum a ajuns Iulian Cornilescu să aibă copyrightul pentru „forma grafică, mărimea și tipul literelor etc.”?

Nu este un machiarverlâc grosier să preiei „forma grafică” a ediției britanice din 1924, păstrată neschimbată în toate edițiile, până astăzi, și să pretinzi în același timp că ție ți-a lăsat Iulian Cornilescu moștenire „forma grafică” a Bibliei? Iulian Cornilescu nu putea lăsa moștenire ceea ce nu deținea!

03

(7) Tocmai acum, când avem în sfârșit corespondența lui Cornilescu publicată, să spui că „în ultimii ani se duce o campanie de minimalizare a lucrării lui Cornilescu” este o ultragiere a bunului simț!

Ne putem întreba totuși: care sunt aceste persoane sau organizații „în beneficiul” cărora se „duce campania”?

La fel de bine ne putem întreba: în beneficiul cărei organizații a târât dl. Cuculea Biblia Cornilescu în tribunal, făcând de rușine spațiul evanghelic căruia (declarativ, cel puțin) îi aparține?

Cum poți vorbi de un format editorial stabilit de Dumitru Cornilescu în ediția 1922, când știi că D. Cornilescu a lucrat îndeaproape cu Robert Kilgour pentru a stabili formatul ediției 1924, cea care anulează toate tipăriturile anterioare și care pune o piatră de hotar decisivă în activitatea de traducător a lui Cornilescu?

Faptul că versiunea 1924 și celelalte nu au purtat numele „Dumitru Cornilescu” își are explicația în paginile volumului de scrisori apărut în 2014. A fost vorba de o decizie strategică, acceptată fără preget de traducător. A pretinde că versiunea 1924 este o „revizuire neautorizată” fiindcă „nu a purtat niciodată numele lui Dumitru Cornilescu” jignește inteligența specialistului și insultă grav memoria traducătorului.

Domnul Cuculea, pretinzând că onorează memoria traducătorului, nu se sfiește să calce pe cadavrul lui. Îi critică pe cei „care provoacă confuzie în rândul cititorilor”, dar face taman acest lucru, cu asupră de măsură, prin ediția recent publicată.

04Acest ultim paragraf este magistral. Când un autor simte nevoia să se învăluiască în cuvinte mari, s-ar putea să fie ceva putred în tot demersul. Precum se știe, patriotismul (marca Victor Ponta) este refugiul predilect al canaliilor. Și Papa Urban al II-lea, în celebrul său appel à la croisade, se înfășura în „voia suverană a lui Dumnezeu” (Deus vult, avea să clameze auditoriul inflamat de discursul pontifului).

Să nu vorbim de „reparații morale” când trecem sub tăcere eforturile făcute de Societatea Biblică Britanică pentru publicarea versiunii Cornilescu. Ce „reparație morală” reprezintă preluarea unui text la care nu ai contribuit cu nimic? Ce normalitate emană gestul de a târî în tribunal o organizație care ți-a dat Scriptura, în diverse traduceri, încă din 1817, anul tipăririi unui NT destinat românilor din Basarabia? Ce „autoritate spirituală” poate pretinde cineva care încalcă în mod flagrant imperativele apostolului Pavel cu privire la litigiile apărute între credincioși?

05

Pe ultima pagină scrie că „drepturile acestei ediții au fost cedate (de către cine?) Editurii Societatea Biblică Română”.

Dacă dl. Cuculea tot a înființat o organizație numită Societatea Evanghelică Română, de ce nu a tipărit această Biblie prin intermediul ei? Ce nevoie mai era să apară acum o Societate Biblică Română? Scopul nu poate fi decât sporirea confuziei. În biologie procedeul poartă un nume: mimetism. Dacă vrei să folosești avantajul real al unui „concurent”, îi împrumuți „aspectul”. Șarpele-coral (una dintre cele mai veninoase târâtoare) are o „sosie” neveninoasă care i-a „împrumutat” coloratura și care astfel reușește să-i descurajeze în mod eficient pe potențialii prădători. Procedeul se întâlnește la tot soiul de specii, din toate regnurile. Se întâlnește, iată, și la exemplare din regnul uman.

Cu toată retorica sforăitoare a postfeței, trebuie să vedem ediția aceasta drept ceea ce este: o uzurpare a dreptului Societății Biblice Britanice de a tipări și difuza Biblia tradusă de Dumitru Cornilescu. Corespondența păstrată în arhiva SBB îl arată pe Cornilescu dispus să-și modifice textul în conformitate cu cerințele acestei organizații. A ignora și a minimaliza acest aspect înseamnă rea-credință, manipulare, machiavelism.


Urmează al zecelea fragment din cartea cu scrisorile de/despre Cornilescu din arhiva SBB.

Dacă lucrurile decurg conform planului, săptămâna viitoare textul și fotografiile vor intra „la paginat”. Mă aștept ca în 3 săptămâni să avem cartea tipărită. Asta cu atât mai mult cu cât pe 12 noiembrie vom avea la ITP un simpozion în cadrul căruia vom lansa cartea. Un al doilea simpozion dedicat memoriei lui Cornilescu și traducerii sale va avea loc pe 18 noiembrie. Voi reveni cu informații săptămâna viitoare.

***

Biblia Cornilescu 1924

În cursul anului 1923, în afară de semnalele pozitive venite din vânzările Bibliei Cornilescu, nimic nu anunţa că această versiune va fi adoptată și publicată de SBB în tiraje de masă ori că se va impune detaşat în preferinţele comunităţii evanghelice din România. În 5 decembrie 1923, Cornilescu se întâlnea cu Robert Kilgour, unul dintre editorii SBB, care îi ceruse detalii despre metodologia sa de lucru ca traducător al Scripturii. Versiunea din 1921, în forma ei inițială, nu întrunea condiţiile pentru a fi adoptată ca text al SBB.[1] Obiecția cea mai serioasă cu privire la ediția princeps a Bibliei Cornilescu rămâne abuzul de parafraze, după cum lesne poate constata chiar și un nespecialist care parcurge, la întâmplare, câteva pagini la rând. Pentru a ilustra această trăsătură, propunem cititorului următorul pasaj (Gal. 2:15‒21):

 15 Noi sîntem Iudei din naștere, iar nu păcătoși dintre Neamuri. 16 Totuș, fiindcă știm că omul nu este pus într’o stare după voia lui Dumnezeu, prin faptele cerute de Lege, ci prin credința în Iisus Hristos, am crezut și noi în Hristos Iisus, ca să fim puși într’o stare după voia lui Dumnezeu, prin credința în Hristos, iar nu prin faptele cerute de Lege; pentrucă nimeni nu va fi pus într’o stare a omului după voia lui Dumnezeu prin faptele cerute de Lege. 17 Dar dacă, în timp ce căutăm să fim puși, în Hristos, într’o stare după voia lui Dumnezeu, și noi înșine am fi găsiți ca păcătoși, ar însemna aceasta oare că Hristos ne îmbărbătează să păcătuim? Nicidecum! 18 Căci, dacă ridic iarăși în picioare lucrurile Legii, pe cari le-am stricat, arăt prin faptul acesta că n’am avut dreptate cînd le-am stricat. 19 Cît despre mine, eu, prin Lege, am murit față de Lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu. 20 Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și cît despre viața, pe care o trăesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m’a iubit și S’a dat pe Sine însuș pentru mine. 21 Nu vreau să fac zădarnic harul lui Dumnezeu; căci dacă starea omului după voia lui Dumnezeu se capătă prin Lege, însemnează că degeaba a murit Hristos.

După discuţia dintre Cornilescu şi Kilgour, lucrurile erau încă în suspensie. Societatea înclina mai degrabă către ideea revizuirii unui text consacrat. Pentru Cornilescu, ultimele zile ale lui 1923 au fost marcate de frământări puternice. În 27 decembrie i-a scris lui Kilgour o pledoarie în favoarea propriei versiuni, dar nu s-a putut hotărî să o trimită decât în 31 decembrie, împreună cu o altă scrisoare. Factorul care l-a determinat în final să o trimită a fost vestea despre intențiile SBB de a iniția revizuirea și publicarea unei Biblii mai vechi. În acest context, Cornilescu îi scria lui R. Kilgour: „Vă trimit acum scrisoarea pe care am scris-o cu ceva timp înainte, după ce am reflectat îndelung cu privire la Biblia în limba română. […] Vă rog să nu uitați că această decizie va fi de o mare importanță pentru viitorul limbajului biblic al acestei țări, de aceea nu trebuie să ne grăbim cu decizia.”[2]

[1] Politica editorială a SBB cerea ca versiunile publicate de Societate să fie cât mai literale, fără note şi fără intertitluri. Se dorea astfel evitarea publicării, în paginile Bibliei, a oricărui material interpretativ, care ar fi putut da naştere acuzaţiei de partizanat confesional.

[2] D. Cornilescu către R. Kilgour, Gislingham, 31 dec. 1923, (Doc. nr. 143).


Seria de postări cu fragmente din cartea despre Cornilescu atinge acum subiectul convertirii traducătorului. Mi-aș fi dorit ca D. Cornilescu să ne dea mai multe detalii în scurta broșură autobiografică pe care a scris-o. Din păcate, informațiile pe care le avem în prezent sunt puține și nu putem stabili cu certitudine data convertirii.

***

„Întoarcerea la Dumnezeu”

După examenul de licenţă, în vara anului 1916, Cornilescu a intrat în monahism, fiind hirotonit ierodiacon, cu metania la Mănăstirea Dobrovăţ. Este foarte probabil că intrarea lui în cinul monahal a fost obținută de prințesa Callimachi prin înțelegere cu ierarhul locului, Nicodim Munteanu, episcop de Huși, pentru a-i da lui Cornilescu posibilitatea de a lucra la adăpost de spectrul recrutării și al plecării pe front. Până astăzi, detractorii lui Cornilescu au citit acest episod cu o nejustificată doză de suspiciune, considerând că decizia respectivă impietează asupra caracterului lui Cornilescu.[1] În lumina preocupărilor asidue ale lui Cornilescu pentru traducerea Scripturii într-o limbă contemporană, pasul trebuie să fi fost unul în ordinea firească a lucrurilor.

Singurele informații despre convertirea lui Cornilescu provin din relatarea autobiografică a lui Cornilescu. În primă fază, interacțiunea cu textul grec al NT i-a deschis traducătorului un orizont spiritual care l-a neliniștit profund. Versete ca cel din Matei 4:22 („Oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecății”) l-au pus aporetic în fața asprelor exigențe ale mesajului lui Hristos. Cum e posibil ca Scriptura să fie atât de drastică dacă mânia este atât de răspândită în experiența umană obișnuită? „N-am putut să pricep versetul acesta și am trecut mai departe.”[2]

O altă scriere, Epistola către Romani, s-a arătat chiar mai necruțătoare, atât prin perspectiva sumbră asupra naturii umane („Toți au păcătuit”, „Nu este niciun om neprihănit. Nu este nici un om care să facă binele…”) și prin verdictul implacabil („Plata păcatului este moartea”). Apogeul crizei pare să fi fost traducerea Apocalipsei, potrivit căreia partea păcătoșilor va fi „moartea a doua”, adică „iazul de foc”. În urma unui examen sever de conștiință, Cornilescu a ajuns la convingerea că este un păcătos. „Dar nu numai un păcătos, ci un păcătos osândit, care mergea spre iazul cu foc. Atunci a început să-mi fie frică și îmi ziceam mereu: «Nu vreau să mă duc acolo în ruptul capului.»[3]

Fundamentală, pentru ieșirea din impasul spiritual, a fost Epistola către Romani și declarația că „toți sunt socotiți neprihăniți fără plată”, prin credința în sângele lui Isus Hristos. Prin conștientizarea intensă a principiului că iertarea păcatelor vine prin moartea ispășitoare a lui Hristos, Cornilescu repeta o experiență tipic protestantă, foarte asemănătoare descoperirii făcute de Luther în urma studiului asiduu al epistolarului paulin. Din Epistola către Romani Cornilescu a înțeles că „este o iertare a păcatelor, că Domnul Hristos a murit și pentru mine, deci iertarea aceasta e și pentru păcatele mele”.[4] Corolarul credinței în moartea ispășitoare a lui Hristos a fost că Hristos „a înviat ca să ne facă neprihăniți”, dând celui credincios tăria de a birui forța păcatului, a cărui putere a fost frântă prin înviere. Dacă un proces de convertire poate fi etapizat, am putea spune că ultimul pas făcut de Cornilescu a însemnat descoperirea că Hristos este nu doar Mântuitor, ci și Domn.

[1] Simptomatic pentru acest tip de exercițiu hermeneutic care se confundă cu procesul de intenție este următorul citat: „Preocupându-l scăparea de primejdiile războiului, în vara anului 1916 se călugărește și înduplecă pe P.S. Nicodim ‒ atunci episcop de Huși ‒ să-l hirotonisească diacon. Fire mistică și tăcută, după ce ajunge la adăpost, nu stă nici în eparhia Hușilor. Trece sub ocrotirea economică gospodărească a d-nei Raluca Calimachi din Stâncești, jud. Botoșani, pe care o cunoscuse în București” (Grigorie Leu Botoșăneanu, Confesiuni și secte. Studiu istoric-misionar, București, Tipografia Cărților Bisericești, 1929, p. 4445). Ideea este reluată, mai nou, de pr. A. Savelovici (Textul Sfintei Scripturi în Biserica Ortodoxă Română, Târgoviște, Valahia University Press, 2012, p. 94): „Motivul intrării lui Cornilescu în monahism nu a fost sincer, ci doar pentru a se sustrage serviciului militar.”

[2] Cornilescu, Cum m-am întors la Dumnezeu, p. 8.

[3] Cornilescu, Cum m-am întors la Dumnezeu, p. 910.

[4] Cornilescu, Cum m-am întors la Dumnezeu, p. 11.


Public mai jos al cincilea fragment din volumul despre Cornilescu pe care sper să-l văd publicat în luna octombrie a acestui an.

Unii cititorii ai blogului își aduc probabil aminte că am mai scris despre prințesa Ralu Callimachi. În studiul introductiv îi aloc un spațiu important, în încercarea de a repara nedreptatea care i s-a făcut acestei doamne fără de care e greu de conceput apariția ediției princeps a Bibliei Cornilescu.

Un personaj providențial: prințesa Ralu Callimachi

Deși a jucat un rol crucial în apariția primei versiuni Cornilescu, prințesa Callimachi a rămas un personaj cvasinecunoscut în istoria mișcării evanghelice românești. Informațiile pe baza cărora putem schița parcursul vieții și profilul moral al prințesei Ralu provin din câteva surse: o scrisoare a lui Radu Rosetti către Ion Bianu, un scurt document inedit scris de Alexandru Callimachi, fratele ei mai mare,[1] memoriile cumnatei sale, Anne-Marie Callimachi, însemnările actriței Dida Solomon, scrisorile aflate în arhiva SBB și o scrisoare a prințesei, păstrată de dl. Dimitrie Callimachi.

Ralu s-a născut în 22 septembrie 1867, pe Coasta de Azur, la Nisa, oraș în care Zenaida și Teodor obișnuiau să-și petreacă iernile, într-o societate cosmopolită, marcată de strălucirea recepțiilor date de Ludwig, fostul rege al Bavariei, la care participau alte personaje de viță nobilă, între care și Barbu Știrbei, care domnise în două rânduri în Țara Românească. Conform obiceiurilor vremii, Ralu a fost botezată în ritul ortodox, având-o ca nașă pe Pulcheria Keșco (născută Sturdza), mama viitoarei regine a Serbiei (Natalia Obrenovici).

Copilăria a petrecut-o în nordul României, la conacul din Stâncești, localitate aflată la câțiva kilometri de Botoșani. Vitregiile istoriei recente n-au mai lăsat în picioare, din vechiul domeniu Callimachi, decât capela familiei și fragmente din două coloane decorative. Conacul, zidit în 1837 de vornicul Alecu Callimachi, a devenit spital militar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, fiind ulterior ocupat de trupe germane și românești.[2] Bombardată de trupele rusești și căzută victimă jafurilor la care s-au dedat nu doar soldații Armatei Roșii, ci și localnicii, somptuoasa reședință boierească a rămas totuși descrisă în câteva amintiri ale membrilor familiei, putând fi admirată în câteva fotografii de epocă de care se folosesc în prezent istoricii pentru a o descrie:

Castelul […] zidit la Stâncești era de proporții impozante, construit într-un splendid stil gotic, corpul central având ca elemente decorative, la nivelul etajului 1, frumoase ancadramente la ferestre, precum și două statui adosate fațadei, care încadrau cele trei ferestre ale salonului de la etaj, deasupra căruia era sculptată o rozasă. În partea superioară a corpului central se afla un fronton sculptat în piatră și, pe toată lungimea fațadei, o cornișă artistic dantelată.”[3]

Alexandru Callimachi, fratele mai mare al lui Ralu, își amintește că „terasa și fereștile clădirii dădeau spre pădurea de la Stâncești, codrul lui Eminescu, a cărui locuință țărănească de la Ipotești era vecină cu a noastră”.[4]

[1] „Memorialul moldovanului câmpulungean Alexandru Calmășul, poreclit Callimachi (18661918)”, document inedit, aflat în posesia dlui Dimitrie Callimachi, fiul Didei Solomon și al lui Scarlat Callimachi.

[2] V. D. Dimitriu, Povești ale domnilor din București, București, Editura Vremea, 2005, p. 126.

[3] N. D. Ion, Castele, palate şi conace din România, Institutul Cultural Român, Bucureşti, 2002, p. 185.

[4] „Memorialul moldovanului câmpulungean”, p. 11.


Pentru ca un traducător să fie eficient, el trebuie „smuls” din mijlocul „imediatului” și al „urgențelor” de tot soiul.

Cornilescu a avut șansa întâlnirii cu prințesa Callimachi, care a înțeles importanța acestui fapt și care i-a asigurat traiul vreme de patru ani de zile, la Stâncești (Botoșani).

Apoi a avut șansa întâlnirii cu niște prieteni care l-au ajutat în timpul șederii lui în Anglia.

Iată un fragment relevant dintr-o scrisoare datată 25 iunie 1924 (din perioada în care se făceau revizuirile pentru Biblia pe care o folosim noi astăzi).

A trebuit să ajung aici, în străinătate, pentru a avea timpul necesar pentru această lucrare. Când eram în țară eram chemat în multe locuri și trebuia să facă atât de multe alte lucruri, încât nu puteam avea prea mult timp pentru această lucrare specială. Și știți ce înseamnă să lucrezi astfel și să nu găsești timpul necesar. Aici, deși trebuie să fac atât de multe alte lucruri, cel puțin sunt liber să umplu timpul cu ceea ce cred că trebuie să aibă prioritate.


Pentru noutăți derulați mai jos. Postarea aceasta va rămâne o vreme „în fruntea” blogului.

Pe site-ul Societății Biblice Interconfesionale (AICI) a fost publicată o scrisoare deschisă pe care cinci membri ai familiei Cornilescu o adresează publicului evanghelic și dlui avocat Daniel Cuculea, cerându-i acestuia din urmă să înceteze orice acțiune în instanță în problema copyrighului pentru Biblia Cornilescu.

Puteți citi mai jos scrisoarea. Precizez că documentul dat publicității este însoțit de 4 anexe foarte interesante!

***

21 septembrie 2013

SCRISOARE DESCHISĂ

Scurt istoric al traducerii Bibliei Cornilescu

Dumitru Cornilescu a publicat în anul 1921 prima ediţie a Bibliei în traducere proprie, prin Societatea Evanghelică Română. Această societate a fost înfiinţată de Dumitru Cornilescu, iar prima ediţie a Bibliei tradusă de el a fost tipărită pe hârtie furnizată de Societatea Biblică Britanică (SBB), cu sprijin din partea unui grup de elveţieni, prieteni ai SBB, şi a prinţesei Callimachi, promotoare a scopurilor şi viziunii SBB.

Cedarea de către Dumitru Cornilescu a drepturilor sale de autor asupra traducerii în limba română a Bibliei a fost făcută în anul 1924, către Societatea Biblică Britanică (SBB), odată cu aprobarea şi adoptarea Bibliei Cornilescu de către comitetul SBB. Ediţia din 1924 este o revizuire a Bibliei din 1921, realizată de Dumitru Cornilescu în acord cu regulile pentru traducători ale SBB. Conform înţelegerii dintre Dumitru Cornilescu şi SBB, odată cu cedarea drepturilor de autor, pe pagina de titlu a ediţiei din 1924 nu mai apare numele traducătorului. Dumitru Cornilescu a dorit să cedeze către SBB drepturile de autor pentru traducerea Bibliei fără nicio remuneraţie, pentru ca Biblia să fie tipărită şi răspândită pe scară largă în Româna şi în diaspora. Totuşi, SBB i-a oferit lui Dumitru Cornilescu un onorariu generos pentru acea vreme, pentru munca de traducere şi corectură.

Dumitru Cornilescu a părăsit România în anul 1923 şi s-a stabilit în Elveţia. A devenit cetăţean elveţian, a fost căsătorit şi a avut un fiu, Alexandru, care a decedat în anul 1983, în Elveţia.

În anul 1971 Dumitru Cornilescu a devenit Preşedinte de onoare al Societăţii Biblice Britanice (Anexa 1), la împlinirea vârstei de 80 de ani. Tot atunci s-a sărbătorit a cincizecea aniversare a primei ediţii a Bibliei Cornilescu.

Evenimente recente neaşteptate, nedorite şi regretabile

Societatea Evanghelică Română (SER), reprezentată de avocatul Daniel Gabriel Cuculea, a fost înfiinţată în anul 1991 şi este o entitate juridică diferită de Societatea Evanghelică Română  înfiinţată de Dumitru Cornilescu în anul 1920.

În anul 1993, avocatul Cuculea, în calitate de Secretar General al unei organizaţii religioase, a început o campanie agresivă în scopul obţinerii drepturilor de autor de la SBB (Anexa 2). Fiind refuzat de către SBB, avocatul Cuculea a fost direcţionat spre colaborare cu Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR), reprezentantă a SBB în România. În urma acestui refuz avocatul Cuculea a început o campanie de denigrare a SBB şi SBIR (Anexa 3), campanie care a fost reluată de curând în anul 2011, prin diverse metode de dezinformare.  Recent, în anii 2012 şi 2013 avocatul Cuculea a luat legătura cu membri ai familiei Cornilescu şi a încercat să-i convingă pe aceştia să îi cedeze drepturile de autor, invocând iniţial dorinţa de a tipări Biblia şi ulterior intenţia de a o revizui, folosind dezinformări şi argumente neconforme cu realitatea. Rezultatul acestor acţiuni iniţiate de către avocatul Cuculea direct sau prin numeroase acţiuni în justiţie este crearea unei atmosfere de CONFLICT ŞI DEZBINARE în interiorul familiei Cornilescu.

Iniţial, avocatul Cuculea a indus în eroare o parte a membrilor familiei, pe care, fără a-i informa, i-a implicat în două procese de succesiune. S-a bazat pe faptul că acei membri ai familiei, fiind în vârstă sau în afara ţării, nu vor afla sau nu vor urmări acţiunile sale în instanţă. Mai mult, a încercat să folosească o declaraţie prin care în 1991 Iulian Cornilescu, frate al lui Dumitru Cornilescu, împuternicea editura Societăţii Evanghelice Române, reprezentată de avocatul Cuculea să preia drepturile de autor care îi reveneau ca posibil moştenitor al fraţilor Dumitru şi Gheorghe Cornilescu. Acest presupus drept se referea la lucrările lor: traduceri, prelucrări sau scrieri originale, articole de specialitate în reviste, broşuri etc. Respectivul document nu menţionează nimic despre Biblie, cunoscut fiind faptul că Biblia nu poate fi subsumată operei teologice a celor doi.

În acţiunile sale în instanţă, avocatul Cuculea voia ca această declaraţie să fie trecută ca „un supliment la certificatul de moştenitor” al lui Iulian Cornilescu, certificat care nu a existat niciodată. Menţionăm că scrisul de mână al declaraţiei nu îi aparţine lui Iulian Cornilescu, iar membrii familiei nu au avut niciodată cunoştinţă de aceasta.

Avocatul Cuculea a redactat el însuşi acţiunile în instanţă, fără sprijinul, acordul sau consimţământul familiei. Am constatat cu surprindere că în una dintre acţiuni anunţă că noi, membrii familiei implicaţi în procese, „vom consimţi   printr-o tranzacţie acceptul nostru privind cedarea drepturile de autor” către editura SER, reprezentată de către avocatul Cuculea, aşa cum hotărâse Iulian Cornilescu prin declaraţia din 1991.

De îndată ce am aflat cu surprindere despre aceste acţiuni, noi, membrii familiei pe care i-a implicat în aceste procese, i-am retras sprijinul dat iniţial deoarece am realizat că avocatul Cuculea nu a avut deloc intenţii sincere şi a acţionat necinstit şi fără consimţământul nostru.

În urma acestui lucru, avocatul Cuculea a contactat recent (august 2013) alţi membri ai familiei, nemenţionaţi şi necitaţi în dosarele deschise de el, încercând să-i convingă şi pe aceştia să conlucreze cu el, fără să le spună însă că iniţiase deja două procese. Schimbându-şi strategia radical, i-a determinat pe aceşti nou implicaţi membri ai familiei să dea o declaraţie prin care cere instanţei să constate că declaraţia lui Iulian Cornilescu este nulă, deoarece acesta nu era unicul moştenitor al lui Dumitru Cornilescu, la data semnării declaraţiei. Astfel avocatul Cuculea îşi neagă propria acţiune prin care a încercat să acrediteze ideea că editura SER, pe care o reprezintă, este posesoarea drepturilor de autor ale Bibliei Cornilescu în urma declaraţiei lui Iulian Cornilescu.

Noii membri contactaţi au devenit astfel suspicioşi faţă de cei dintâi, pe care i-au bănuit că ar fi tăinuit aceste acţiuni pentru a-i omite în mod voit din arborele genealogic al familiei pe care însuşi avocatul Cuculea l-a făcut şi l-a prezentat în instanţă, nemenţionând existenţa membrilor familiei care l-au refuzat iniţial.

Avocatul Cuculea, înainte de a-şi schimba radical strategia, a trimis mai multe scrisori (Anexa 4) direct şi prin alţi colaboratori, membri ai SER, către membrii familiei Cornilescu care s-au dezis de acţiunile sale. În aceste scrisori li se ofereau membrilor familiei Cornilescu funcţii în SER şi avantaje materiale în schimbul cedării drepturilor de autor pentru o revizuire a Bibliei (ediţia 1921) sub egida SER. Considerăm această revizuire total lipsită de sens şi de asemenea o atingere gravă la adresa drepturilor morale ale Bibliei, traducerea Dumitru Cornilescu, deoarece însuşi traducătorul a supus ediţia 1921 unui amplu proces de revizuire în urma căruia a rezultat ediţia din 1924, singura care a fost tipărită şi distribuită de atunci şi până astăzi, devenind ediţie consacrată. De asemenea, noi, membrii familiei Cornilescu, semnatarii acestei scrisori, considerăm total imorală ideea de a avea avantaje materiale în urma Bibliei, în traducerea Dumitru Cornilescu, ţinând seama de faptul că Dumitru Cornilescu însuşi, prin cedarea drepturilor, nu a beneficiat de astfel de foloase materiale. Biblia Cornilescu nu este o marfă iar membrii familie nu sunt de vânzare, acest demers fiind totodată o gravă jignire la adresa lor.

Pentru atragerea noilor membri ai familiei de partea sa, avocatul Cuculea a folosit şi foloseşte argumente neconforme cu realitatea şi prezintă eronat fiecăruia altă versiune. Una dintre versiunile pe care le răspândeşte este de natură să provoace tensiuni şi dezbinări interconfesionale împotriva membrilor Bisericii Ortodoxe, care au circulat masiv pe internet în anii 2011 şi 2012. Dorim să menţionăm că majoritatea membrilor familiei Cornilescu sunt ortodocşi, iar alţii sunt protestanţi, drept care avocatul Cuculea aduce o ofensă gravă la adresa identităţii confesionale a acestora.

De asemenea, cunoaştem faptul că anumite organizaţii şi societăţi biblice  i-au acordat sprijin avocatului Cuculea pentru a deschide procese în instanţă, fără să cunoască adevărul istoric despre traducerea Bibliei Cornilescu şi fără a fi conştienţi de riscurile pe care şi le-au asumat, provocând astfel tulburare şi dezbinare în familia Cornilescu. Nu dorim să fim victime ale scenariilor avocăţeşti aşa cum însuşi avocatul Cuculea declară într-una dintre scrisori că „se va ajunge ca istoria să fie rescrisă de avocaţi … care vor lua oricum mai mult, pentru că ei negociază direct cu beneficiarul”. Acest lucru probabil şi-l doreşte dumnealui şi alţii asemenea lui care transformă această Biblie  într-o sursă de conflict, dezbinare şi ispitire a celor creduli şi avizi de câştig material. Pe lângă avocatul Cuculea au mai apărut cel puţin doi avocaţi care pregătesc probabil împreună noi strategii, tertipuri şi forme de hărţuire a familiei Cornilescu.

Există membri ai familiei în vârstă a căror sănătate fragilă este tulburată de aceste acţiuni agresive, pe lângă neplăcerile grave create.

Facem apel către şefii de culte şi către oamenii de bună credinţă să ia atitudine şi să-l determine pe avocatul Cuculea să-şi retragă procesele deschise fără ştirea şi fără voia familiei şi să se înceteze a se „târî” această Biblie şi numele familiei Cornilescu în procese animate de resorturi meschine şi interese materiale.

Dorim, de asemenea, pe această cale să popularizăm istoria corectă a acestei traduceri şi dorinţa şi decizia lui Dumitru Cornilescu, care a cedat drepturile de autor ale Bibliei încă din timpul vieţii sale către Societatea Biblică Britanică. Autorul a considerat că pe lângă popularizarea şi distribuirea acesteia pe scară largă, SBB va proteja originalitatea şi integralitatea textului Bibliei, fapt care a fost dovedit timp de 90 de ani. Acest lucru s-a întâmplat timp de 50 de ani, încă din timpul vieţii lui Dumitru Cornilescu şi ulterior încă aproape 40 de ani, până în prezent, SBB dovedind că a protejat această traducere şi în timp de război şi în timpul comunismului, tipărind-o şi răspândind-o pe scară largă în România şi în diaspora.

Este regretabil că s-a ajuns în această situaţie şi recomandăm pentru reflecţie următoarele texte biblice, având încredere că meditarea la textul Bibliei şi rugăciunea vor ajuta la stingerea conflictelor create din neştiinţă sau rea-voinţă, care întinează memoria lui Dumitru Cornilescu şi demnitatea familiei pentru care sperăm că mai există un minim respect.

***

Un fapt absolut halucinant este că, potrivit Anexei 2, în 1993 îl găsim pe avocatul Cuculea semnatar al unei scrisori în care mulțumea Soc. Bib. Britanice pentru activitatea desfășurată și recunoștea că această entitate are copyrightul versiunii Cornilescu.

Anul trecut, lovit pesemne de o amnezie severă, dl Cuculea dădea publicității o scrisoare deschisă în care lua de suman SBB, cerându-i să producă dovada copyrightului. Istoria va lămuri probabil ițele aceastei foarte interesante și foarte radicale schimbări de poziție.

Anexa-2_Page_1Anexa-2_Page_2


Dumitru Cornilescu nu are încă o biografie decentă în limba română. Nu se poate lăuda nici măcar cu o pagină pe Wikipedia.* De vreun monument sau ceva similar nu mai vorbim. Dar are, iată, primul proces judiciar în onoarea numelui său și a versiunilor pe care le-a realizat.

Pe dl. avocat Daniel Cuculea l-am întâlnit cu vreo 5-6 ani în urmă. Profesorul Teodor Pandrea, cunoscând interesul meu pentru Dumitru Cornilescu și pentru activitatea lui de traducător, m-a pus în legătură cu dl Cuculea, care scrisese câteva studii despre Cornilescu și despre Teodor Popescu. La vremea respectivă prof. Pandrea m-a și însoțit pe strada Berzei, acolo unde (dacă memoria nu mă trădează) era chiar sediul  Societății Evanghelice Române.

Cred că ulterior am mai vorbit cu dl Cuculea de vreo două ori la telefon, dar nu mai pot fixa cu precizie în timp data acestor convorbiri. De curând (să fi fost pe la jumătatea lunii decembrie?) m-a sunat în legătură cu data de naștere a lui Alexandru Cornilescu, fiul lui Dumitru Cornilescu din prima căsătorie. Intenționa să solicite o copie a certificatului de deces al acestuia.

Îmi aduc aminte că la momentul convorbirii noastre am rămas oarecum nedumerit. La ce ar putea servi copia unui certificat de deces?

De curând am aflat răspunsul. Putea servi ca dovadă într-un litigiu care a ajuns la tribunal.

Mâine, pe 24 ianuarie, șase persoane juridice sunt invitate creștinește de către Societatea Evanghelică Română (reprezentată de dl avocat Daniel Cuculea) să se prezinte în instanță, la primul termen al primului proces de răsunet din istoria mișcării evanghelice din România.

Care proces, în bună tradiție protestantă, este subîntins (oare se putea altfel?) de principiul sola Scriptura. Ați citit bine: litigiul care se judecă mâine are în centru Biblia fiindcă, nu-i așa, Scriptura trebuie nu doar tradusă, tipărită, citită și împlinită, ci și apărată la tribunal.

Cele șase entități invitate la judecată sunt SBIR (București), Societatea Biblică Interconfesională din Moldova, Bible Society (Anglia), Cultul Adventist, Romanian Bible Society (SUA) și Fundația Societatea Biblică din România (Oradea).

Care este documentul principal pe care se bazează reclamantul?

O declarație dată de Iulian Cornilescu (fratele lui Dumitru și al lui Gheorghe Cornilescu) în 18 noiembrie 1991. Potrivit acestui document, Iulian Cornilescu (decedat la 23 decembrie 1993) împuternicește editura „Societății Evanghelice Române” să preia toate drepturile de autor care îi revin ca moștenitor al fraților Dumitru și Gheorghe Cornilescu.

Dar cum putea Iulian Cornilescu în 1991 să împuternicească editura SER să preia niște drepturi pe care el la momentul respectiv nu le putea avea, dat fiind că a doua soție a lui Cornilescu era încă în viață? Din informațiile pe care le am, Anna Cornilescu a murit abia în 2007!

În fine, nu am pretenția că mă pricep la drept succesoral și la drepturi de autor. Dar am citit integral scrisorile privitoare la Cornilescu, din arhiva Societății Biblice Britanice, iar ele conțin o istorie limpede. Pentru Cornilescu a fost destul de clar de la bun început că versiunea lui aparține Societății Biblice Britanice. Traducătorul român și-a dorit mult ca textul lui să fie asumat de SBB și publicat sub sigla ei. Din acest motiv a revizuit-o în conformitate cu regulile editoriale ale SBB și a fost plătit pentru asta; a acceptat, cu alte cuvinte, regulile „jocului”.

Evident, judecătorul de caz nu a citit respectivele scrisori. Am vaga bănuială că nici dl Cuculea nu le-a citit. Sau, dacă le-a citit, a omis din greșeală pasajele relevante. Prin urmare, ne putem aștepta la surprize.

Eu unul urmăresc cu atenție acest proces care nu se anunță deloc simplu. Nu am alt interes decât cel pur academic. Totuși, cunoașterea nu poate fi niciodată neutră, în sensul că te obligă la o anumită perspectivă. Nu poți să „suspenzi judecata” și să te „abții” când cunoști relativ bine un anumit subiect.

Dar să nu ne pronunțăm dinainte. Și, fiindcă nu le putem ura împricinaților „Doamne ajută!”, să le urăm măcar, ca într-o competiție sportivă: May the best case win!

*Mă refer la o pagină completă, bine pusă la punct, nu la încropeala existentă în prezent. De altfel, am mai peticit și eu actuala pagină Wikipedia, însă nu se poate spune că aceea e o pagină normală. E mai mult „ciot” extins.


A trecut mai bine de o lună de la ultima „filă” (electronică) de jurnal. Deja mă aflu aproape de finalul șederii mele pe plaiuri cantabrigeze și în curând voi reveni în România.

Ieri am reușit finalmente să întreprind călătoria de care am pomenit cu altă ocazie.

Parcurgând corespondența despre Cornilescu, am fost curios să văd cum arată efectiv locurile pe unde a pribegit înainte de a se stabili definitiv în Elveția.

Precum se vede, Cornilescu avea hârtie de corespondență cu antet. O tipărise el anume sau o primise de la proprietar?

În corespondența parcursă de mine, prima adresă britanică e una londoneză: 2 Rutland Park Gardens, o stradelă în apropiere de stația de metrou Willesden.

Gură de metrou londonez. Încă n-am călătorit cu „tubul”. Îmi tot inventez scuze și motive de revenire. 🙂

De aici începe un lung șir de case legate. La nr. 2 a stat Cornilescu.

Cornilescu a stat acolo în perioada decembrie 1923 ‒ iulie 1924. S-a întâlnit de câteva ori cu R. Kilgour la Bible House și în tot acest timp a făcut diverse corecturi în textul bibliei sale.

Casa văzută din lateral. Intrarea e în zona din dreapta, unde e stufărișul verde.

Casa văzută din față. Intrarea e cea din stânga (ușa vopsită în albastru).

Practic, modificările și corecturile introduse în Biblia 1924 (de care ne folosim astăzi) au fost realizate în această locuință din Rutland Park Gardens.

O stradă britanică tipică.

Este surprinzător că zona s-a schimbat atât de mult, dar numele străzilor și numerotarea a rămas aceeași. Ah, minunatul conservatorism britanic.

Probabil cea mai evidentă schimbare în peisaj e „multiculturalizarea” lui. Nu departe de stația de metrou a răsărit o moschee cu turle verzi.

Mai în glumă, mai în serios, mă întreb: oare câte moschei or să răsară în 100 de ani și cum o să arate Londra când nepoții mei se vor duce să o viziteze pe urmele mele? 🙂


Astăzi am revăzut primele „tipărituri biblice” Cornilescu, cele publicate sub egida Societății Evanghelice Române. Prin „tipărituri biblice” înțeleg (1) Psalmii, (2) NT, (3) Biblia și (4) NT cu Psalmi, toate în traducerea Cornilescu.

Psaltirea, NT 1920, Biblia 1921, NT cu Psalmi 1921

Probabil puțină lume știe că traducerea Psalmilor a fost publicată și separat chiar de la început. Probabil asta ar fi prima „tranșă” tipărită din ceea ce numim noi „Biblia Cornilescu”.

Din conacul Callimachilor de la Stâncești (scris Stăncești pe vremuri) n-a mai rămas nimic.

Această cărțulie a fost tipărită în România la tipografia Gutenberg, de pe strada Paris.

Hârtia (gălbejită și friabilă) în mod cert nu a fost donată de Societatea Biblică Britanică, spre deosebire de cea albă și lucioasă folosită la tipărirea Bibliei 1921.

Dacă ne imaginăm că D. Cornilescu a ajuns dintr-odată la textul Psalmilor așa cum îl avem noi, ne înșelăm. O lectură atentă a Psaltirii 1920 va scoate la iveală diferențe (probabil neesențiale) între textul ediției princeps și textul aflat actualmente în uz.

Începutul Psalmului 2 e altfel de cum îl știam. Fără „zarvă”. 🙂

Pe ultima pagină apare un text interesant:

Tipărit pentru: „Societatea biblică pentru Anglia și Străinătate”
146 Queen Victoria Street
London

Am ajustat un pic contrastul, ca să se vadă mai bine textul scris cu creionul. Dacă se și înțelege mai bine rămâne de văzut.

Cu creionul cineva (probabil Robert Kilgour, editorial superintendent la acea vreme) a scris o dezmințire. Psaltirea nu a fost tipărită oficial de SBB, ci cumpărată de aceasta, deoarece la vremea respectivă nu existau alte traduceri în stoc.

Coperta finală anunță publicarea NT și a întregii Biblii.


Greu de răspuns la această întrebare dificilă.

Scotocind astăzi prin dosarul cu scrisori despre Biblia Cornilescu am găsit una în care Robert Kilgour (reprezentant al SBB) îl întreabă pe John Howard Adeney, capelan anglican la București, dacă tirajul de 10.000 de exemplare din Evanghelia lui Ioan, tipărită de către o organizație misionară pentru Adeney (și lucrarea acestuia în București) conține traducerea Cornilescu.

R. Kilgour sugerează că D. Cornilescu ar fi dat atunci exclusivitate SBB.

Mai jos copia scrisorii. Aparatul pe care l-am folosit nu a fost prea bun, de aceea voi reveni asupra documentelor din arhivă cu un aparat nou. 🙂


Nu mai știu unde am citit că patriarhul Miron Cristea îl simpatiza pe Cornilescu și că el l-ar fi sfătuit să plece din țară după izbucnirea scandalului de la Cuibul cu Barză.

Astăzi am descoperit o scrisoare care pare să confirme ideea.

Iată ce raporta J.H. Adeney (anglican stabilit în București) în iunie 1920, într-o scrisoare adresată Soc. Biblice Britanice.

Lucrurile devin tot mai interesante. Patriarhul Miron Cristea promovează traducerea lui Cornilescu propunând-o altora spre publicare! Interes genuin sau politichie bisericească? 🙂

Rev. R. W. Hill din America, SUA, a fost aici joi. A fost însărcinat de un congres de acolo să deschidă activitatea de evanghelizare din Rusia. Respectiva țară fiind închisă, a ajuns la Constanța cu vreo cinci luni în urmă și a ajuns aici abia acum o lună. Intenționează să înceapă lucrul aici. A avut o convorbire cu mitropolitul. Acesta din urmă l-a informat că a avut un diacon care a făcut o nouă traducere a Bibliei și l-a întrebat dacă ar putea face ca Societatea Biblică Americană să o tipărească. Se referea, desigur, la Cornilescu. Dl. Hill a scris în America, Societății Biblice, cu privire la această chestiune, îndemnându-i să o publice. Așa că s-ar putea să avem implicarea SBA.

Dl. Berney (legătura lui Broadbent) i-a trimis lui Cornilescu 10.000 de franci și 90.000 de lei pentru tipărirea Bibliei.

Ep. Nicodim și arh. Scriban se pare că nu au făcut nimic. Promisiunile lor sunt deja în întârziere cu trei luni. Nu credeți că ar fi bine să li se dea o limită? Altfel problema ar putea trena ani de zile. Între timp, alții se organizează, iar SBB pierde teren și noi aici ducem lipsă.


Între scrisorile despre Cornilescu păstrate în arhiva Societății Biblice Britanice se numără și una scrisă de Nicolae Iorga.

N-ar fi o problemă că scrisoarea e în franceză. Problema e că scrisul lui Iorga e aproape medical.

Ia să vedem câți cititori connaisseurs și grafologi avem.

Cine descifrează scrisoarea primește un autograf pe volumul cu scrisori despre și de Cornilescu, atunci când o fi să fie publicat în românește. 🙂