O mică schimbare în traducere poate întoarce sensul unui text pe dos.

Colegul meu Ciprian Terinte trudește de zor pe textul Scripturii, diortosind sârguincios traducerea Cornilescu.

Eu recitesc acum scrierile Părinților Apostolici, la care mă întorc cu plăcere ori de câte ori am prilejul.

Astăzi m-am poticnit într-un pasaj din celebra scrisoare a lui Ignațiu către Romani.

În această epistolă, marcată uneori de anacoluturi, probabil din cauza grabei, Ignațiu scrie că vrea ca fiarele să-l devoreze (καταφαγεῖν) iute, nu ca atunci când, temându-se (δειλαινόμενα; despre fiare e vorba) de unii (oameni) nu s-au atins (τινῶν οὐχ ἥψαντο) de ei.

Dumitru Fecioru, altminteri un traducător excepțional, care ne-a dat în românește multe scrieri patristice, zice după cum urmează.

FiarePotrivit acestei traduceri, unii dintre martiri se tem de fiare și nu se ating de ele! Subiectul este prea serios ca să facem alte comentarii pe o notă destinsă.

Iată și textul grec.

 ὀναίμην τῶν θηρίων τῶν ἐμοὶ ἡτοιμασμένων καὶ εὔχομαι σύντομά μοι εὑρεθῆναι ἃ καὶ κολακεύσω συντόμως με καταφαγεῖν οὐχ ὥσπερ τινῶν δειλαινόμενα οὐχ ἥψαντο κἂν αὐτὰ δὲ ἄκοντα μὴ θελήσῃ ἐγὼ προσβιάσομαι (Rom. 5:2)

O traducere corectă în prima ediție Loeb. Traducerea lui Bart Ehrman, în a doua ediție Loeb, este și ea corectă.

fear


Despre condiționările teologice inerente traducerii textului biblic am scris o teză de doctorat.

Ori de câte ori citesc traduceri ale unor texte patristice, mă întreb dacă nu cumva același tip de condiționări grevează și asupra textelor Părinților.

Citesc astăzi un fragment din Omilii la statui, de Ioan Gură de Aur, în traducerea lui D. Fecioru.

„Cutare, spun ei, a plecat să se închine la biserica unui mucenic și a luat cu el bani să-i împartă săracilor”.

Textul grecesc nu spune chiar așa, ci

῾Ο δεῖνα, φησὶν, εἰς μαρτύριον ἀπεδήμησε πένησι χρήματα διακομίζων…

Cutare, spun ei, a plecat [în pelerinaj] la un martyrion , luând cu el bani pentru săraci…

Ce înțelegem printr-un martyrion?

(1) Loc în care se păstrează rămășițe ale unui martir?

(2) Biserică zidită în memoria unui martir?

Cât de siguri putem fi că la vremea respectivă fiecare martyrion se transformase într-o biserică? Și când de siguri putem fi că deja lumea mergea în mod curent la aceste martyria pentru a se închina?

De remarcat introducerea verbului „a se închina”, utilizat de traducătorul român pentru a face textul mai explicit.

În traducerea engleză din NPNF ideea de închinare nu este explicită. În schimb, verbul apedemese e înțeles ca referință la pelerinaj.

“Such a one,” say they, “was performing a pilgrimage to some Martyr’s shrine…

Cred că e mai fidel în raport cu originalul.


Încep să fiu tot mai suspicios faţă traducerile româneşti ale scrierilor Părinţilor. Nu pot spune că sunt un mare cititor de patristică, deci este posibil ca percepţia mea să fie eronată. Totuşi, atât cât am citit, făcând uneori apel la textul grecesc, a fost suficient ca să-mi stârnească oareşce bănuieli. De patru ani de zile mă ocup de studierea versetelor şi conceptelor biblice traduse tendenţios în româneşte. Încep să cred că şi traducerile Părinţilor suferă de „retuşuri” teologice (i.e. ideologice) pe ici pe colo. Inutil să mai adaug, chestiunea mă umple de năduf. Am impresia că sunt tras pe sfoară.

Să dau un exemplu care mi-a picat recent în mână.

Zice Vasile cel Mare într-o predică despre umilinţă (PG 31, p. 529) astfel:

„Şi se laudă Pavel că dispreţuieşte (kataphronēsai) propria dreptate (dikaiosynēs) şi că urmăreşte dreptatea cea prin Hristos (tēn dia Christou), cea de la Dumnezeu (tēn ek Theou dikaiosynēn), prin credinţă…”

Cum traduce D. Fecioru acest fragment în Omilii, Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol. 17, p. 546?

„Şi Pavel se laudă cu aceea că nu ţinea seamă de faptele de dreptate săvîrşite de el, ci căuta îndreptăţirea în Hristos dobîndită de la Dumnezeu pe temeiul credinţei.”

Care ar fi problemele cu acest fragmenţel?

1)     verbul kataphroneo, care are un sens destul de tare (‘a dispreţui, a desconsidera’) e atenuat prin a nu ţine seama de;

2)     termenul dikaiosyne (‘dreptate’) e tradus prin fapte de dreptate. Or, asta mi se pare deja interpretare, nu traducere. Dacă traducătorul vrea să ne dea o notă de subsol asupra textului şi să spună că, în opinia lui, „dreptatea” se exprimă prin fapte, e ok. Traducătorul poate să-şi dea cu părerea la subsolul textului. Dar să serveşti „faptele” direct în text mi se pare neonest faţă de cititori;

3)     acelaşi termen dikaiosyne e tradus odată “[fapte de] dreptate” şi odată cu “îndreptăţire”. Un principiu de traducere spune că trebuie să fii consecvent, adică să foloseşti un singur echivalent pentru un singur termen, dacă respectivul termen are aceeaşi conotaţie în toate ocurenţele respective.

P.S. Prietenilor mei ortodocşi: dacă nu voi fi vreodată în pericol de a mă converti la ortodoxie, să ştiţi a cui este vina! 🙂