“You’re playin’ with your life” spune un vers din “Beat it”. Nu ştiu dacă Michael, care trebuie să fi cântat de zeci de ori acest vers, a conştientizat vreodată semnificaţiile lui profunde. Acum n-o mai poate face. La ora la care scriu, cântăreţul şi-a încheiat “joaca de-a viaţa”, iar vestea despre deznodământ a făcut înconjurul lumii. Lumea se declară şocată. De ce, mă întreb? La ce ar fi putut să ducă stilul de viaţă al vedetei, dacă nu la o moarte prematură?

Cum se face că scriu despre acest eveniment? Ei bine, îmi aduc aminte bine veneraţia idolatră de care se bucura Michael Jackson între tinerii din generaţia mea, în anii imediat de după Revoluţie. O tânără din cartierul de blocuri din apropierea casei mele avea un album imens cu fotografii şi decupaje din presă, despre “regele popului”. Ca ea trebuie să fi fost zeci şi sute.

Cu tot succesul său imens (o avere considerabilă şi o popularitate aproape fără egal), viaţa lui Michael îmi apare ca o uriaşă risipă. Dimensiunea eşecului final e pe măsura “realizărilor” sale. În urmă a rămas un nume tămânjit, a cărui evocare stârneşte milă amestecată cu silă.

A fost un mare magician al spectacolului, care a prins sub vraja lui milioane de oameni. “Dar dacă şarpele muşcă înainte să fie vrăjit, la ce mai e bun vrăjitorul”, întreabă cu tâlc Eclesiastul, în traducerea lui P. Creţia.

Untitled

Foto: Artistul (în centru), în vreme când jocul cu viaţa încă nu devenise Dangerous.


Anunţam luna trecută apariţia primei părţi dintr-o serie intitulată „Repere ale tradiţiei biblice româneşti”, de prof. Eugen Munteanu, în revista Idei în Dialog. Între timp, a fost publicată online şi partea a doua. Aici.

Ultima parte (III) poate fi citită (deocamdată) numai în numărul tipărit al revistei (iunie 2009). Către finalul articolului sunt prezentate şi bibliile „britanice”, dar pe scurt, fiindcă istoria lor este puţin cunoscută. Intenţionez, dacă mă ţine Domnul cu viaţă şi cu sănătate, să scriu eu un articol pe acest subiect, prezentând istoria şi relaţiile textuale dintre bibliile „britanice”.

Una peste alta, semnalez aici o apariţie recentă: Cinci cărţi din Biblie, traduse şi comentate de Petru Creaţia. Deşi Creţia (1927-1997) n-a fost biblist, ci clasicist, s-a ocupat, între altele şi de traducerea unor cărţi biblice, din greacă, nu din ebraică, pe care, după cum mărturiseşte cu regret (p. 5), n-o cunoştea.

Cretia_Biblie

Cele cinci cărţi sunt Iov, Eclesiastul, Iona, Ruth şi Cântarea cântărilor, de care inima lui s-a simţit cel mai legată.

Dacă am înţeles bine, traducătorul abordează aceste texte nu ca literatură sacră, ci ca „mare literatură”. E bine de precizat asta, pentru cei care vor fi contrariaţi de anumite comentarii.

Pentru cititorii interesaţi să deguste un fragment, iată cum sună Eclesiastul:

Un rând de oameni vine, altul trece, pământul însă rămâne veşnic neclintit. Soarele răsare şi asfinţeşte şi se zoreşte-apoi către sălaşul lui şi de acolo iar răsare. Către miazăzi bate vântul, apoi se întoarce şi bate către miazănoapte, se duce şi se întoarce mereu, în acelaşi veşnic ocol. Râurile se varsă toate în mare şi marea nu se umple niciodată, dar râurile curg mereu spre-acelaşi ţel. Toate câte sunt sunt  aceleaşi mereu. Nu este om în stare să spună că ochii lui nu s-au săturat de privelişti, că urechile lui n-au auzit tot ce e de auzit. Ce-a fost o să mai fie, ce s-a făcut se va mai face. Nimic din ce se află sub soare nu este nou. Ia orice lucru, poţi spune oare despre el: „Iată, lucrul acestea e nou”? El se afla în lume mult înaintea vremii noastre, atâta doar că din vechime nu rămâne nici o amintire, întocmai cum şi anul care vine o să piară în uitare.

O traducere foarte frumoasă. Cu o mică problemă; în v. 8 Creţia a fost prea curajos:

Nu este om în stare să spună că ochii lui nu s-au săturat de privelişti, că urechile lui n-au auzit tot ce e de auzit.

La nivel logic, ne putem întreba: de ce crede Eclesiastul că oamenii n-au curaj să admită că s-au săturat de priveliştea (deşartă a) lumii? Ce mare curaj trebuie unui om pentru această recunoaştere? În acest punct, traducerea lui e cam departe de textul grecesc, pe care l-aş traduce (cam literal) astfel:

Toate cuvintele sunt încărcate de trudă

[Cât] nu va putea [vreun] om să spună,

Ochiul nu se va sătura de văzut,

iar urechea nu se va umple de auzit.

Gr. logoi traduce ebr. hadvarim, „cuvinte/lucruri”. Logic, textul se referă la „lucruri”, care se fac toate cu trudă, nu la cuvinte.