Anul care s-a încheiat mi-a adus satisfacția tipăririi celor două tiraje EDCR. Primul tiraj, broșat, a apărut în primăvară. Cred că s-au tipărit vreo 3.000 de exemplare în total, care s-au difuzat aproape integral.

În toamnă a sosit din China ediția cartonată, tipărită pe hârtie de Biblie, cu fontul mult mai lizibil. Dacă socotelile mele sunt corecte, până la terminarea anului au fost difuzate cam 1000 de exemplare.

Munca la Vechiul Testament merge în ritm susținut. Cărțile Geneza, Exodul, Leviticul, Iosua, Judecători, Rut și Cântarea Cântărilor au trecut de Comitetul Pastoral.

Doi revizori literari parcurg acum alte cărți din VT. Unul dintre ei citește Numeri. Celălalt a terminat 1 Samuel și acum este în 2 Samuel.

Eu sunt într-o permanentă mișcare browniană, de la o carte la alta. Recent am început să fac lectura cărții Ecleziastul (trecută deja prin două verificări).

Rezultatul îl puteți citi mai jos.

Alinierea pe rânduri poetice nu este finală, dar „we’re getting there”.

Mersul tuturor lucrurilor

1 Cuvintele Ecleziastului, fiul lui David, regele Ierusalimului.

2 O, deșertăciune a deșertăciunilor! zice Ecleziastul.

O, deșertăciune a deșertăciunilor! Totul este deșertăciune.

3 Ce câștig are omul

din toată osteneala lui, cu care se muncește sub soare?

4 Un neam vine, un neam pleacă,

dar pământul dăinuie în veac.

5 Soarele răsare,

și soarele apune

zorește spre locul său,

acolo de unde răsare din nou.

6 Vântul bate spre miazăzi,

și se întoarce spre miazănoapte,

roată‑roată bate vântul,

la ocolurile sale se tot întoarce.

7 Toate râurile curg în mare,

și marea nu se umple.

Spre locul de unde curg râurile,

se întorc ele să curgă.

8 Toate lucrurile sunt istovitoare,

nimeni nu le poate spune în cuvinte;

ochiul nu se mai satură de privit

și urechea nu se îndestulează de auzit.

9 Ce a fost va mai fi,

și ce s‑a făcut se va mai face;

nu este nimic nou sub soare.

10 Dacă s-ar spune despre vreun lucru:

„Iată ceva nou!”,

Demult exista deja,

în veacurile dinaintea noastră.

11 Nu-și mai aduce nimeni aminte de cei din vechime.

Și nici de cei care vor urma nu-și va mai aduce nimeni aminte

dintre cei care vor veni după ei.

Deșertăciunea tuturor lucrurilor

12 Eu, Ecleziastul, am fost rege peste Israel, la Ierusalim.

13 Mi‑am pus inima să cercetez

și să adâncesc cu înțelepciune

tot ce se petrece sub cer:

iată o îndeletnicire anevoioasă,

pe care o dă Dumnezeu fiilor oamenilor

ca să se frământe cu ea.

14 Am văzut toate lucrările care se fac sub soare;

și, iată, totul este deșertăciune și goană după vânt!

15 Ce este strâmb nu se poate îndrepta

și ce lipsește nu poate fi pus la socoteală.

16 Mi‑am zis în inima mea: „Iată, eu am sporit și am adunat mai multă înțelepciune decât toți cei care au fost înaintea mea peste Ierusalim, și inima mea a văzut multă înțelepciune și cunoaștere.”

17 Mi-am pus inima să cunosc înțelepciunea

și să cunosc prostia și nebunia,

dar am înțeles că și aceasta este goană după vânt.

18 Căci în multă înțelepciune este și mult zbucium,

și cine adună cunoaștere adună durere.


CretiaÎmi place cum traduce Petru Creţia. Comentariile lui nu sunt tocmai „pravoslavnice”, I’m afraid, dar traducerea făcută de el m-a cucerit. Se vede de colo că traduce un filolog cu multă experienţă în ale scrisului. Păcat că n-a tradus mai mult din VT grec. Dar, să nu mai lungesc vorba, redau mai jos ultima parte din Eclesiastul.

Foto: Creţia la vârsta când îşi putea permite să afirme, într-un glas cu Ecleziastul, că tinereţea este şi ea deşertăciune.

Dar şi ea, tinereţea, vremea cât ai părul negru, tot deşertăciune este. Aşadar eşti tânăr, aminteşte-ţi de Domnul care te-a făcut, nu aştepta zilele grele şi anii târzii, când o să zici: „De aceşti ani nu am plăcere.” Te bucură de tine şi de lume înainte să se adune iarăşi norii după ploaie şi înainte ca soarele şi stelele şi luna să înceapă a se stinge, lăsându-te în întuneric.

Înainte ca paznicii casei să înceapă să tremure

Şi oamenii puternici să se gârbovească,

Când femeile nu se vor mai duce să macine la moară.

Pentru că lumina se întunecă în ferestre

Şi porţile ogrăzii se închid;

Când uruitul morii abia de se desluşeşte.

Când nu se mai aude cântecul de păsări

Şi cântecele toate se sting şi amuţesc;

Când oricare urcuş este o încercare

Şi când te temi să mai porneşti la drum.

Şi totuşi e plin de floare migladul

Şi lăcusta e grea de rouă,

Şi tufa de caper este grea de rod.

În ceasul când se duce omul către veşnicu-i sălaş şi bocitoarele încep să se jelească, uliţe cutreierând,

Înainte să plesnească coarda de argint

Sau să se sfarme candela de aur

Şi ulciorul să se spargă la izvor,

Înainte să se rupă funia căldării de la puţ,

sau înainte ca ţărâna să se-ntoarcă în ţărână de unde s-a iscat şi răsuflarea să se-ntoarcă la Domnul care a dăruit-o.

Deşertăciunea deşertăciunilor, zice Ecleziastul. Totul e deşertăciune.