Cu acest capitol se încheie traducerea epistolei 1 Corinteni. Pe 8 aprilie 2009 postam cap. 1. Au trecut deci mai bine de doi ani. Cam multişor, din cauza numeroaselor activităţi pe care le desfăşor în paralel. Acesta este sindromul românaşului tipic: jack of all trades, master of none.

Facem de toate pentru toţi şi cu eficienţă infinitezimală, în pas de melc.

Îmi propun să încep în curând epistola către Evrei, care este mult mai dificilă ca stil. Nutresc speranţa că nu va lua atât de mult.

Mulţumesc încă o dată celor care m-au încurajat în acest proiect şi celor care mi-au trimis observaţii şi corecturi.

Cap. 16 are şi el câteva dificultăţi de traducere. Îi las pe exegeţi să le ghicească. 🙂

1 Despre colecta pentru sfinţi, precum am rînduit în bisericile din Galatia, aşa să faceţi şi voi.

2 În prima zi a săptămînii fiecare dintre voi să strîngă la el [acasă] din ce cîştigă, pentru a nu se face colecte atunci cînd voi sosi eu.

3 Cînd voi sosi, pe cei pe care îi aprobaţi îi voi trimite cu epistole să ducă darul vostru la Ierusalim.

4 Dacă va merita să merg şi eu, vor merge cu mine.

5 Voi veni pe la voi, cînd voi trece prin Macedonia; căci voi trece prin Macedonia.

6 Poate voi rămîne la voi şi voi ierna, pentru ca apoi să mă trimiteţi încotro am drum.

7 Nu vreau să vă văd în trecere acum; sper să zăbovesc o vreme la voi, dacă Domnul va îngădui.

8 Voi rămîne în Efes pînă la Cincizecime.

9 Mi s-a deschis o uşă mare, [pentru o lucrare] eficientă, dar [sunt] şi mulţi împotrivitori.

10 Dacă vine Timotei, aveţi grijă să fie fără frică la voi; căci face lucrarea Domnului, ca şi mine.

11 Nimeni să nu-l dispreţuiască; să-l trimiteţi în pace ca să vină la mine; îl aştept împreună cu fraţii.

12 Cît despre fratele Apolo, l-am îndemnat mult să vină la voi cu fraţii, dar n-a voit defel să vină acum; va veni însă cînd va găsi bun prilej.

13 Vegheaţi, rămîneţi tari în credinţă, fiţi curajoşi, întăriţi-vă.

14 Tot ce faceţi să fie [făcut] în dragoste.

15 Vă îndemn, fraţilor: cunoaşteţi casa lui Stefanas; ei sunt primul rod al Ahaiei şi s-au pus pe ei înşişi în slujire pentru sfinţi.

16 Să vă supuneţi acestora şi oricui lucrează şi trudeşte împreună [cu ei].

17 Sunt bucuros de venirea lui Stefanas, Fortunat şi Ahaic, căci au înlocuit lipsa voastră.

18 Au înviorat duhul şi duhul vostru. Daţi-le recunoaştere unora ca aceştia.

19 Vă salută bisericile din Asia; vă trimit multe salutări în Domnul Acuila şi Prisca şi biserica din casa lor.

20 Vă trimit salutări toţi fraţii. Salutaţi-vă unii pe alţii cu o sărutare sfîntă.

21 Salutul este scris cu mîna mea: „Pavel”.

22 Dacă cineva nu iubeşte pe Domnul Isus Hristos, să fie anatema! Marana ta!

23 Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi.

24 Dragostea mea este cu voi toţi în Hristos Isus. Amin.


Când se întâmplă să mai spun la cursuri că în procesul de copiere a manuscriselor Bibliei unii scribi au mai făcut şi greşeli de copiere, unii dintre studenţi se sperie, de parcă asta ar însemna că Scriptura nu mai este demnă de încredere sau că mântuirea noastră de obşte este periclitată.

În fapt, miile de manuscrise ale NT (unele cu doar câteva fragmente de text, e drept) ne ajută să ne dăm seama relativ fără dificultate cine ce greşeală de copiere a făcut şi să reconstituim textul originar. (Mult hulita şi foarte puţin sau deloc înţeleasa disciplină care ne ajută în această privinţă se cheamă, horribile dictu, critică de text).

[N.B. Aştept de-acum să curgă prin email reclamaţiile detractorilor mei, aceşti veritabili Chicken Littles alarmaţi că „this time the sky really is falling” din cauza criticii de text].

Citind astăzi versetul din 1 Cor. 7:28 în versiunea Anania am descoperit că diortositorul a lăsat pe dinafară o frază întreagă.

Este greu de crezut că în ediţiile moderne lucrate cu atâta grijă se pot strecura greşeli de felul acesta, dar, iată că pot.

Mai jos puteţi citi textul grecesc din ediţia Nestle-Aland 27 şi textul lui Anania. Partea cu bold din greacă reprezintă ceea ce a fost omis de Anania (sau de dactilograf?)

ἐὰν δὲ καὶ γαμήσῃς, οὐχ ἥμαρτες, κα ἐὰν γήμ παρθένος, οχ μαρτεν· θλῖψιν δὲ τῇ σαρκὶ ἕξουσιν οἱ τοιοῦτοι, ἐγὼ δὲ ὑμῶν φείδομαι

Dacă totuşi te-ai însurat, n’ai păcătuit. Numai că unii ca aceştia vor avea suferinţă în trupul lor, şi eu aş vrea să vă cruţ.

Textul care lipseşte este următorul: „şi dacă fecioara se mărită, n-a păcătuit”. În fine, eu aş traduce: „Dacă fecioara se mărită, nu greşeşte”.

Ar fi interesant de văzut manuscrisul lăsat de Anania pentru a vedea unde a dispărut fraza cu pricina.

Una peste alta, din această observaţie ar trebui să tragem o concluzie: e cam riscant să traduci Biblia de unul singur, fără să ai în spate o echipă de revizori.


Partea a doua a cap. 9 mi s-a părut destul de greu de tradus de o manieră mulţumitoare. Sf. Pavel are o retorică foarte densă, mai ales când se raportează la lucrarea sa de propovăduire (motivaţiile sale, răsplata pe care o aşteaptă etc.). Am pus anumite fraze între paranteze, pentru a uşura un pic lectura firului argumentativ.

În v. 15 există o „sincopă” pe care am păstrat-o ca atare. Această întrerupere a firului scrisorii ne dezvăluie un crâmpei din pasiunea cu care a scris (sau dictat) epistola acest mare apostol.

13 Nu ştiţi că cei ce slujesc la templu mănâncă din bunurile de la templu, iar cei ce se îndeletnicesc cu slujbele la altar au parte din jertfele aduse la altar? 14 Tot astfel, Domnul a rânduit ca cei ce proclamă Evanghelia să trăiască de pe urma Evangheliei.

15 Eu însă nu m-am folosit de niciunul dintre aceste drepturi. Şi nici nu vă scriu aceste rânduri ca să se facă astfel în privinţa mea. Mai degrabă aş alege să mor… Nimeni nu-mi va răpi motivul de laudă! 16 Dacă predic Evanghelia, nu am niciun motiv de laudă (fiindcă mă aflu sub constrângere, şi ar fi vai de mie dacă n-aş predica-o). 17 Dacă însă predic Evanghelia de bunăvoie, am o răsplată. Dacă, dimpotrivă, aş predica-o de nevoie, ar fi o isprăvnicie care mi s-a încredinţat. 18 Aşadar, care este răsplata mea? Ca, în predicarea Evangheliei, să o transmit gratuit, fără a mă folosi de dreptul meu de a trăi din Evanghelie.

19 Căci, deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut rob tuturor, ca să câştig pe cei mai mulţi 20 Cu iudeii m-am făcut iudeu, ca să-i câştig pe iudei. Cu cei de sub Lege am devenit ca unul sub lege (deşi nu eram sub lege), ca să-i câştig cei de sub Lege. 21 Cu cei fără Lege am fost ca unul fără Lege (deşi nu sunt fără legea lui Dumnezeu, ci mă supun legii lui Hristos) ca să-i câştig pe cei fără Lege. 22 Cu cei slabi m-am făcut slab, că să-i câştig pe cei slabi. Tuturor am devenit totul, ca cel puţin pe unii să-i mântuiesc. 23 Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.

24 Nu ştiţi că cei ce aleargă în arenă toţi aleargă, dar numai unul ia premiul? Alergaţi în aşa fel, încât să câştigaţi premiul! 25 Numai că orice atlet se înfrânează în toate privinţele; ei fac aceasta pentru a primi o cunună pieritoare, noi pentru una nepieritoare. 26 Eu deci alerg, dar nu ca unul fără ţintă; lovesc cu pumnii, dar nu ca şi când aş  nimeri alături. 27 Ci sunt necruţător cu propriul meu trup şi îl subjug, ca nu cumva, după ce am proclamat altora, să fiu eu însumi descalificat.


Am reuşit astăzi să finalizez prima jumătate din capitolul 9. Tema capitolului este „libertatea lui Pavel” în raport cu biserica din Corint. Deşi Pavel ar fi putut emite pretenţia să fie susţinut financiar de către corinteni, n-a făcut-o, fiindcă doreşte să propovăduiască Evanghelia fără să fie plătit.

Corintenii sunt „produsul/lucrarea” lui şi, dat fiind statutul lor, ar putea să trăiască susţinut de el, aşa cum fac şi alţii, fiindcă atât realităţile lumeşti (armata, agricultura), cât şi Legea sunt de partea lui.

Discuţia lui Pavel despre propria sa libertate nu este întâmplătoare. Atât în capitolul 8, cât şi în 10 se face referire la libertatea creştină şi la faptul că ea nu trebuie exercitată în anumite situaţii, când ea ar putea leza pe un confrate.

Am tradus „opsoniois” din 9:7 prin „provizii”, nu „plată” sau „cheltuială”, sub influenţa unui articol al lui Caragounis despre sensurile lui „opsonion”. Mai sunt şi alte explicaţii pe care ar trebui să le dau, dar prefer să nu deschid alte discuţii deocamdată.

1 Nu sunt eu liber? Nu sunt eu apostol? Nu l-am văzut eu pe Isus, Domnul nostru? Nu sunteţi voi lucrarea mea în Domnul? 2 Dacă pentru alţii nu sunt apostol, sunt cel puţin pentru voi, căci voi sunteţi pecetea apostoliei mele în Domnul.

3 Răspunsul meu de apărare pentru cei care mă supun cercetărilor este aceasta: 4 Oare n-avem dreptul să mâncăm şi să bem? 5 Oare n-avem dreptul să fim însoţiţi de o soră, ca soţie, cum fac ceilalţi apostoli, fraţii Domnului sau Chifa? 6 Sau poate numai eu şi Barnaba n-avem dreptul să nu lucrăm?!

7 Cine dintre cei înscrişi la oaste trăieşte din propriile provizii? Cine sădeşte o vie şi nu mănâncă din rodul ei? Sau cine păstoreşte o turmă şi nu bea din laptele turmei? 8 Oare aceste lucruri le spun doar din perspectivă omenească? Nu le spune şi Legea? 9 În Legea lui Moise stă scris: „Să nu legi gura boului care treieră”. Oare de boi este preocupat Dumnezeu, 10 sau ne are în vedere mai degrabă pe noi? Cu siguranţă că pentru noi a fost scris, căci se cuvine ca cel ce ară să are însufleţit de speranţă, iar cel ce seceră, cu speranţa că va avea parte de recoltă. 11 Dacă am semănat printre voi bunuri spirituale, ar fi mare lucru dacă am secera bunurile voastre materiale?

12 Dacă alţii au parte de acest drept asupra voastră, n-avem şi noi cu atât mai mult? Totuşi, nu ne-am folosit de acest drept, ci răbdăm totul, ca nu cumva să punem vreo piedică Evangheliei lui Hristos.


Capitolul 5 este mai scurt şi nu are decât o singură dificultate exegetică, în versetele 4-5. E vorba de o frază foarte lungă, care e greu de transpus în româneşte în mod satisfăcător. Rezumând verdictul paulin, el sună astfel: în numele lui Iisus… un astfel de om să fie predat lui Satan!

1 Se aude dincolo de orice dubiu că între voi este desfrânare, şi încă o asemenea desfrânare cum nici la păgâni nu se întâlneşte, anume că cineva trăieşte cu soţia tatălui său. 2 Iar voi v-aţi îngâmfat, în loc să vă fi întristat mai degrabă, ca să fie înlăturat din mijlocul vostru cel care a comis această faptă! 3 Eu, fiind absent trupeşte, dar prezent în duhul, deja l-am judecat ca şi când aş fi fost prezent pe cel care s-a comportat astfel: 4 în numele Domnului nostru Iisus – fiind voi adunaţi laolaltă, iar eu prezent în duhul meu – şi cu puterea Domnului nostru Isus, 5 un astfel de om să fie predat lui Satan spre nimicirea cărnii, pentru ca duhul lui să fie mântuit în Ziua Domnului.

6 Lauda voastră nu este bună. Nu ştiţi că puţin aluat [fermentat] face să dospească toată plămădeala? 7 Înlăturaţi aluatul vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, aşa cum sunteţi de fapt fără aluat. Căci mielul nostru de Paşte a fost jertfit – Hristos. 8 Astfel, să sărbătorim nu cu un aluat vechi, nici cu aluatul ticăloşiei şi al nelegiuirii, ci cu azimele sincerităţii şi ale adevărului.

9 V-am scris în epistola mea să nu vă asociaţi cu desfrânaţii, 10 dar nu m-am referit în nici un caz la desfrânaţii lumii acesteia sau la cei lacomi ori la escroci sau la idolatri, căci atunci s-ar cuveni să ieşiţi din lume. 11 Acum vă scriu să nu vă asociaţi cu vreunul care, deşi se numeşte frate, este desfrânat sau lacom sau idolatru ori calomniator sau beţiv sau escroc; cu un astfel de om nici să nu luaţi masa. 12 Ce treabă am eu să-i judec pe cei din afară? Nu pe cei dinăuntru îi judecaţi voi? 13 Pe cei din afară îi va judeca Dumnezeu. Daţi afară din mijlocul vostru pe cel rău.


Exerciţiul de traducere continuă cu un nou capitol (4). Există şi în acesta nişte construcţii problematice pe care am căutat să le rezolv „to the best of my abilities”. S-ar fi cuvenit să dau şi nişte note justificative pentru unele soluţii alese, dar nu mai e vreme şi pentru aşa ceva.

1 Astfel trebuie să fim consideraţi noi: servitori ai lui Hristos şi ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu. 2 În privinţa aceasta, de la ispravnici se cere să fie găsiţi loiali. 3 Pentru mine însă contează prea puţin dacă sunt judecat de voi sau de vreun tribunal omenesc. De altfel, nici eu nu mă mai judec. 4 Căci nu am nimic pe conştiinţă, dar nu aceasta mă dezvinovăţeşte; Cel care mă judecă este Domnul. 5 De aceea nu judecaţi nimic înainte de vremea cuvenită, până va veni Domnul, care va aduce la lumină cele ascunse în întuneric şi va dezvălui motivaţiile din inimi. Atunci fiecare îşi va primi lauda de la Dumnezeu.

6 Acestea, fraţilor, le-am aplicat voalat cu referire la mine şi la Apolo, în folosul vostru, ca prin exemplul nostru să învăţaţi ce înseamnă „Nimic peste ce este scris”, pentru ca nimeni să nu se îngâmfe cu unul împotriva celuilalt. 7 Căci cine te face să fii deosebit? Ce ai pe care să nu-l fi primit? Şi dacă ai primit, de ce te lauzi ca şi când n-ai fi primit?

8 Deja v-aţi ghiftuit, deja v-aţi îmbogăţit şi împărăţiţi fără noi! Şi bine ar fi dacă aţi împărăţi, ca să împărăţim şi noi împreună cu voi. 9 Căci mi se pare că pe noi, apostolii, ne-a rânduit Dumnezeu ultimii, ca pe nişte condamnaţi la moarte, fiindcă am devenit un spectacol pentru lume, îngeri şi oameni. 10 Noi suntem neghiobi pentru Hristos, voi sunteţi înţelepţi în Hristos. Noi suntem slabi, voi sunteţi puternici. Voi sunteţi onoraţi, noi dispreţuiţi. 11 Până în clipa de faţă flămânzim şi însetăm, suntem lipsiţi de îmbrăcăminte, maltrataţi şi mereu pe drumuri, 12 trudim şi lucrăm cu mâinile noastre. Când suntem întâmpinaţi cu vorbe batjocoritoare, binecuvântăm, când suntem persecutaţi, răbdăm, 13 când suntem calomniaţi, răspundem cu blândeţe. Am ajuns ca un gunoi al lumii, ca ceva lepădat de toţi, până în clipa de faţă.

14 Nu vă scriu acestea ca să vă fac de ruşine, ci ca să vă dojenesc ca pe nişte copii ai mei preaiubiţi. 15 Căci chiar dacă aţi avea zece mii de pedagogi în Hristos, nu aveţi mai mulţi părinţi, fiindcă eu v-am născut în Hristos Iisus, prin Evanghelie. 16 Vă îndemn aşadar să urmaţi întocmai exemplul meu. 17 În acest scop l-am trimis la voi pe Timotei, care este copilul meu preaiubit şi credincios în Domnul. El vă va reaminti căile mele în Hristos Iisus, după cum le fac cunoscute pretutindeni, în toate bisericile.

18 Unii s-au îngâmfat de parcă n-ar mai urma să vin la voi. 19 Voi veni repede, dacă Domnul va îngădui, şi voi cunoaşte nu discursurile celor care s-au îngâmfat, ci puterea lor. 20 Căci împărăţia lui Dumnezeu nu stă în discursuri, ci în putere. 21 Ce preferaţi? Să vin la voi cu nuiaua sau cu dragoste şi duhul blândeţii?


Am terminat de tradus şi cap. 2 din 1 Corinteni. Sunt câteva dificultăţi de traducere în acest capitol şi nu pot pretinde că le-am rezolvat mulţumitor. Mi se vor indica probabil şi alte soluţii. Rămâne deci de şlefuit ici şi acolo, poate chiar în puncte esenţiale.

1 Şi eu, când am ajuns la voi, fraţilor, n-am venit cu un discurs strălucit sau plin de înţelepciune ca să vă vestesc taina lui Dumnezeu. 2 Căci am hotărât să nu ştiu între voi nimic altceva, decât pe Iisus Hristos şi pe El răstignit. 3 Am venit la voi cu slăbiciune, teamă şi mult tremur, 4 iar mesajul meu şi predicarea mea n-au fost însoţite de persuasiunea înţelepciunii, ci au făcut dovada Duhului şi a puterii, 5 astfel încât credinţa voastră să nu fie întemeiată pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.

6 O înţelepciune propovăduim şi noi între cei maturi, dar o înţelepciune nu a veacului acestuia, nici a conducătorilor veacului acestuia, care vor fi nimiciţi. 7 Dimpotrivă, propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu cea ascunsă şi tainică, hotărâtă de Dumnezeu înainte de veci pentru slava noastră, 8 pe care niciunul dintre conducătorii acestui veac n-a cunoscut-o. De bună seamă, dacă ar fi cunoscut-o, nu L-ar fi răstignit pe Domnul slavei. 9 Ci, după cum este scris: „Ce ochiul nu a văzut şi urechea nu a auzit şi la inima omului nu s-a suit, aşa ceva a pregătit Dumnezeu pentru cei care Îl iubesc pe El”. 10 Nouă însă Dumnezeu ni le-a revelat prin Duhul. Căci Duhul cercetează totul, inclusiv adâncimile lui Dumnezeu. 11 Şi cine dintre oameni cunoaşte cele ale omului, dacă nu duhul omului care este în el? Tot astfel, nici cele ale lui Dumnezeu nu le cunoaşte nimeni, ci numai Duhul lui Dumnezeu. 12 Iar noi nu duhul lumii l-am primit, ci Duhul de la Dumnezeu, ca să cunoaştem cele ce ne sunt dăruite de către Dumnezeu.

13 Despre acestea şi vorbim, nu prin cuvinte deprinse prin înţelepciunea omenească, ci prin cuvinte învăţate de la Duhul, lămurind lucrurile duhovniceşti pe măsura lor. 14 Dar omul neduhovnicesc nu acceptă lucrurile Duhului lui Dumnezeu; lui i se par o neghiobie şi nu le poate înţelege, căci ele trebuie judecate în chip duhovnicesc. 15 Cel duhovnicesc însă toate le judecă, dar el nu poate fi judecat de nimeni. 16 Căci cine a cunoscut gândirea Domnului, ca să-i dea sfaturi? Noi însă avem gândirea lui Hristos.