Am terminat și Epistola către Evrei. Argument foarte meșteșugit, teologie subtilă, retorică fasonată. O combinație bună de „polemică” și „pastorală”.

Evrei nu mi se pare „pătimașă” (ca epistolele lui Pavel). Nu vezi pathos arzător, revărsări emoționale, clocot. Nu găsești ironie, satiră, apel la propria experiență, afirmarea propriei autorități. Autorul este mai detașat și mai cerebral, dar are o capacitate extraordinară de a zugrăvi o frescă istorică emoționantă în Evrei 11.

Ca să poți înțelege tabloul, trebuie să știi un pic de istorie intertestamentară, altfel ratezi elemente importante.

De pildă, cei care au refuzat să primească „izbăvirea” și care au fost „torturați” sunt martirii din 2 Macabei 6-7. Un element de legătură între Evrei și Macabei este folosirea verbului tympanizo (a trage pe roată, instrument de tortură circular pe care era întins condamnatul). Instrumentul (tympanon) este pomenit în 2 Macabei 6:19, 28.

Mai jos pasajul de final din Evrei 11.

***

Și câte aș mai putea zice, însă nu mi-ar ajunge vremea, dacă aș vrea să povestesc despre Ghedeon, Barac, Samson, Iefta, David, Samuel și profeți! Prin credință au biruit împărății, au făcut dreptate, au dobândit făgăduințe, au închis gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuțișul sabiei, s-au vindecat de boală, au fost viteji în luptă, au pus pe fugă oștirile străine. Femeile i-au primit înapoi pe cei care muriseră și care au înviat; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea și au fost torturația. Alții au suferit batjocuri și biciuiri, ori chiar lanțuri și temniță, au fost uciși cu pietre, tăiați în două cu fierăstrăul, au murit uciși de sabie, au pribegit îmbrăcați cu cojoace și în piei de capră, lipsiți, prigoniți, chinuiți – ei, de care lumea nu era vrednică – rătăcind prin pustietăți, în munți, prin peșteri și prin crăpăturile pământului. Toți aceștia, deși au primit o bună mărturie pentru credința lor, n-au primit ce le fusese făgăduit, căci Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârșire fără noi.

 a11:35 Aluzie la martirajul celor descriși în 2 Macabei 6-7.

Anunțuri

În anul universitar care a trecut am organizat un „club de greacă” în cadrul căruia am parcurs textul grec al epistolei 1 Corinteni cu studenţii interesaţi să-şi aprofundeze cunoştinţele de limbă greacă deprinse de-a lungul celor trei semestre prevăzute în programa academică pentru această disciplină.

Trebuia cumva să mă revanşez pentru faptul că din cele 4 semestre de greacă studiate cu ceva ani în urmă, au rămas la un moment dat doar trei. Anul trecut, când am lansat ideea clubului de greacă, „volintirii” au fost mulţişori (vreo 15). După câteva sesiuni au scăzut până pe la 5, poate şi din cauza faptului că întâlnirile aveau loc sâmbăta, între 10 şi 12, când cei mai mulţi studenţi pleacă în evanghelizări sau alte activităţi bisericeşti de week-end. Iar în ITP te pui cu orice, dar nu cu evanghelizările de week-end…

Anul acesta, după începutul tumultuos de an universitar, cu prelegeri, simpozioane, colocvii şi lansări (care, iată, nu s-au terminat), am reuşit să-mi adun puterile pentru a relansa „clubul de greacă”.

Unii dintre studenţi deja se impacientaseră. „Când începem?”. Nu mi-am făcut mari iluzii şi nici publicitate. La prima întâlnire de anul acesta mă aşteptam să-i văd pe aceiaşi cinci „împătimiţi” (nucleul fidel al grupului), dar, spre surprinderea mea, s-au arătat vreo 15.

Mi-am spus: „o să le treacă după prima întâlnire”. Când colo, la a doua au venit 19. A trebuit să amân începerea şedinţei cu 10 minute, ca să mai facem fotocopii pentru cei întârziaţi.

Cel mai harnic membru al clubului a venit cu ideea să dăm (să dau) teste-fulger la fiecare întâlnire, din vocabularul şi textul capitolului studiat în săptămâna precedentă. Cu BibleWorks, e floare la ureche să generezi automat vocabularul grecesc pentru fiecare capitol şi să-l copiezi într-un fişier word.

O fi generarea lui floarea la ureche, dar învăţarea lui nu e chiar la îndemâna oricui. Fondul lexical al cărţii Evrei are 1.025 de cuvinte (cu un total de 4.953 de ocurenţe). Circa o mie de cuvinte n-ar fi mult pentru cineva care a făcut deja trei semestre de greacă. Problema e că 565 dintre ele sunt hapax legomena în cadrul epistolei. Adică apar o singură dată.

Poate vă întrebaţi cine este dispus să-şi încarce memoria cu atât de multe cuvinte noi şi rare. Studenţii par să fie încântaţi de idee. Dar să facem precizarea că anul acesta la final vom avea şi premii substanţiale. Evident, în cărţi. Am început deja să adun bani pentru premiile I-III. Dacă mai rămân, poate dăm şi menţiuni. Sau ceva „de participare”. 🙂

Dincolo de aceste mici (sau poate mari) satisfacţii materiale, nădăjduiesc ca membrii clubului să rămână cu bucuria lecturării textului biblic în original şi cu apetitul pentru alte cărţi ale Noului Testament (sau, de ce nu, pentru texte patristice).

Eu unul am deja satisfacţia că învăţăceii mei tratează Biblia nu cum fac mulţi predicatori evanghelici „urechişti” (pentru care Scriptura e cuierul în care pot să atârne discreţionar şi dispreţuitor câte în lună şi în stele, după inspiraţia de sâmbătă seară sau de duminică dimineaţă), ci aplecându-se în mod serios asupra ei, cu înţelegerea că Duhul Sfânt se alătură nu superficialităţii şi imposturii noastre, ci hărniciei şi consecvenţei în studierea şi împlinirea Cuvântului.


Lucrând la traducerea cap. 10 din Evrei, am găsit un exemplu interesant de „condiţionare” teologică, de factură ecleziologică.

Textul grec spune

μὴ ἐγκαταλείποντες τὴν πισυναγωγν ἑαυτῶν, καθὼς ἔθος τισίν, ἀλλὰ παρακαλοῦντες, καὶ τοσούτῳ μᾶλλον ὅσῳ βλέπετε ἐγγίζουσαν τὴν ἡμέραν (Heb 10:25)

adică

„Fără a neglija/abandona adunarea laolaltă, după cum este obiceiul unora, ci îndemnându-ne [unii pe alţii] şi aceasta cu atât mai mult cu cât vedeţi că se apropie Ziua”.

Versiunile vechi traduc relativ corect acest verset.

Iau câteva exemple:

Bib. 1914: Nepărăsind adunarea noastră, precum au unii obicei; ci îndemnând unul pre altul; şi cu atâta mai mult, cu cât vedeţi apropiindu-se ziua.

Gal. 1938: Fără să părăsim adunarea cea înde noi, precum le este obiceiul unora, ci îndemnători făcându-ne, cu atât mai mult cu cât vedeţi că ziua se apropie.

În NT. 1951, cel de care se plângea Galaction că a fost schingiuit în fel şi chip, acest verset a primit o altă tentă. Termenul episynagoge („adunare”) a fost tradus prin „Biserică”. Un fel subtil de a combate convertirile la alte denominaţiuni. „Nu părăsiţi adunarea” devine „Nu părăsiţi Biserica noastră [Ortodoxă Română]”. În lupta de două mii de ani a BOR cu „sectele”, acest verset poate fi foarte folositor. 🙂

Iată cum sună versetul în această versiune (NT. 1951), publicată în timpul vieţii lui Galaction, dar fără voia lui:

„Fără să părăsim Biserica noastră, precum le este obiceiul unora, ci îndemnători făcându-ne, cu atât mai mult, cu cât vedeţi că se apropie ziua aceea.”

Inutil să mai spun, dar spun totuşi, această traducere adusă din condei a supravieţuit până la adânci şi netulburate bătrâneţi, adică până astăzi. Am întâlnit-o în ediţia sinodală 2008.


3:12 Nu vă depărtaţi de Dumnezeul cel Viu!

O inimă rea şi necredincioasă ar putea să-i facă pe destinatari să se îndepărteze (apostenai) de Dumnezeu.

Verbul aphistemi, folosit de autor, are sensul de „a se îndepărta”. În NT verbul este folosit atât la propriu, (în Luca 2:37, despre Ana, care nu se îndepărta de Templu, ci slujea lui Dumnezeu cu post şi rugăciune) cât şi metaforic (ca în 1 Tim. 4:1, cu referire la lepădarea de credinţă; unii se vor lepăda de credinţă – apostesontai tines tes pisteos).

Acest îndemn vine în contextul aluziei la episodul tragic „Masa şi Meriba”, pomenit de Psalmul 95:7-11, citat în Evrei 3.


2:3 Nu trataţi neglijent o mântuire aşa de mare!

Autorul cărţii a vorbit mult despre îngeri în cap. 1, arătând cum (nu) se compară ei cu Hristos. Termenul „îngeri” face trecerea la un nou avertisment: mesajul adus prin îngeri s-a dovedit ferm (bebaios). E vorba, desigur, de Legea care a fost dată prin îngeri (vezi Fapte 7:53 şi Gal. 3:19). Abaterile şi neascultările faţă de Lege (intermediată de îngeri) au fost retribuite pe măsură.

Şi atunci, cum vom ieşi „basma curată” dacă tratăm neglijent (amelesantes) mântuirea adusă de Hristos. Verbul ameleo înseamnă „a ignora, a neglija, a trata neglijent, a fi nepăsător, a se dezinteresa”. De pildă, în Mat. 22:5 cei poftiţi la ospăţ s-au arătat nepăsători faţă de invitaţie şi şi-au văzut de interesele proprii.

Ce înseamnă o „mântuire aşa de mare”?

mântuirea şi-a avut începutul în însăşi proclamarea lui Hristos (cel care este mai mare decât îngerii)

a fost confirmată de cei care au auzit-o [autorul nu pretinde că L-ar fi auzit personal pe Hristos predicând]

a avut atestare din partea lui Dumnezeu prin semne şi minuni

a fost însoţită de „împărţiri” (manifestări) ale Duhului Sfânt

Avem deci o „mântuire trinitară” în Evrei. Destinatarii începuseră să slăbească în încrederea lor. Autorul le atrage atenţia că e periculos să tratezi cu nepăsare ceea ce Dumnezeu îţi oferă atât de generos.

Concluzie

Dacă mesajul mediat prin fiinţe de ordin inferior (îngerii) a fost totuşi nezdruncinat şi s-a tradus în consecinţe drastice (pentru cei care l-au sfidat), cu cât mai severă va fi neglijarea unui mesaj mult mai măreţ?


La Evrei 1:7, textul original spune, fără niciun echivoc, după cum urmează (citând cu o mică modificare din traducerea greacă a Ps. 103:4):

“El face din îngerii Lui vânturi (pneumata) şi din slujitorii (leitourgous) Lui o flacără de foc.”

Când citeşti însă în Cornilescu, găseşti cu totul altceva, adică exact opusul textului grecesc.

Şi despre îngeri zice: ,,Din vînturi face îngeri ai Lui; şi dintr’o flacără de foc, slujitori ai Lui”

În capitolul 1 citim despre faptul că Hristos a devenit mai bun decât îngerii (v. 4) şi că a moştenit (primit) un nume mai strălucit decât al lor. Îngerii, ne dă de înţeles autorul, sunt fiinţe de alt ordin. Sunt net diferiţi de Fiul, în primul rând fiindcă nu sunt „imutabili”. Dimpotrivă, pot fi “reduşi”, cum s-ar spune, la elemente primordiale (aer/vânt şi foc). În contrast cu această “tranzitivitate”, scaunul de domnie al Fiului rămâne “în veci de veci” (v. 8), el rămâne acelaşi şi anii lui nu se sfârşesc (v. 12). Hristos este Fiu, pe când îngerii sunt duhuri slujitoare.

Mi-e imposibil să înţeleg cum a ajuns Cornilescu la această traducere („din vânturi face îngeri”). Să vedem cum se prezintă lucrurile în celelalte traduceri ale NT:

Nitzulescu 1897: „Cel ce face pe îngeri săi vânturi şi pe slujitori săi pară de foc.” (Corect, doar că lipsesc nişte „i”-uri).

Galaction: „Cel ce face din vânturi solii săi şi din para focului pe slujitorii săi” (Modificare a înţelesului original, probabil pentru a armoniza textul din NT cu cel din VT).

BA 2001: „Cel ce face pe îngerii Săi duhuri şi pe slugile Sale foc arzător”. (B. Anania preferă o soluţie mai veche în traducerile NT, considerând că pneuma înseamnă „duh”, nu „vânt”, aşa cum cere paralelismul cu focul. Găsim această soluţie, de ex., în trad. sinodale din 1914, 1968 şi 1982. În plus, traduce pyros floga cu „foc arzător”, ceea ce e cam nepotrivit).

NTR: „Din vânturi El Îşi face îngeri şi din flăcări de foc – slujitori”. (E suprinzător că şi NTR, care altminteri traduce corect, deformează originalul).

Am consultat încă vreo 6-7 traduceri ale NT în româneşte. Singura fidelă originalului este Nitzulescu (preluat şi în Biblia 1911).


Cornilescu traduce astfel Evrei 10:2:

Altfel, n-ar fi încetat ele [jertfele] oare să fie aduse, dacă cei ce le aduceau, fiind curăţiţi odată, n-ar mai fi trebuit să mai aibă cunoştinţă de păcate?

Termenul syneidēsis (tradus mai sus prin cunoştinţă) este unul destul de important în economia epistolei către Evrei şi apare în următoarele versete:

9:9 – cugetul închinătorului, pe care jertfele levitice nu-l pot desăvârşi

9:14 – cugetul destinatarilor epistolei, care va fi curăţit de faptele moarte, prin jertfa lui Hristos

10:22 – cugetul rău [vinovat] de care trebuie să ne curăţim

13:18 – cugetul bun [curat] al expeditorului (care vorbeşte la plural).

În plus, syneidēsis se întâlneşte şi în 10:2, verset pe care l-am citat la început, unde are sensul de conştiinţă (dar în sensul de awareness). A avea conştiinţa păcatelor nu e totuna cu a avea cunoştinţă de păcate.

Versetul 1 din cap. 10 spune că jertfele care se aduc an de an, fără încetare, nu pot să-l desăvârşească pe cel ce se apropie [de Dumnezeu, în închinare].

În v. 2 autorul se întreabă: Altminteri, oare jertfele n-ar fi încetat să fie aduse, dat fiind că închinătorii, odată curăţiţi, n-ar mai fi avut în continuare conştiinţa păcatelor [proprii]?

Altfel spus, faptul că jertfele continuă este un semn că ele nu rezolvă în mod definitiv problema păcatelor, fiindcă cei ce vin la închinare continuă să aibă conştiinţa propriilor păcate. Nu e vorba de o cunoaştere intelectuală a unui obiect exterior lor, ci de percepţia lăuntrică a unei realităţi [păcatul] care marchează conştiinţa umană. Din acest motiv, Segond foloseşte, cum este şi firesc, echivalentul conscience.