În anul universitar care a trecut am organizat un „club de greacă” în cadrul căruia am parcurs textul grec al epistolei 1 Corinteni cu studenţii interesaţi să-şi aprofundeze cunoştinţele de limbă greacă deprinse de-a lungul celor trei semestre prevăzute în programa academică pentru această disciplină.

Trebuia cumva să mă revanşez pentru faptul că din cele 4 semestre de greacă studiate cu ceva ani în urmă, au rămas la un moment dat doar trei. Anul trecut, când am lansat ideea clubului de greacă, „volintirii” au fost mulţişori (vreo 15). După câteva sesiuni au scăzut până pe la 5, poate şi din cauza faptului că întâlnirile aveau loc sâmbăta, între 10 şi 12, când cei mai mulţi studenţi pleacă în evanghelizări sau alte activităţi bisericeşti de week-end. Iar în ITP te pui cu orice, dar nu cu evanghelizările de week-end…

Anul acesta, după începutul tumultuos de an universitar, cu prelegeri, simpozioane, colocvii şi lansări (care, iată, nu s-au terminat), am reuşit să-mi adun puterile pentru a relansa „clubul de greacă”.

Unii dintre studenţi deja se impacientaseră. „Când începem?”. Nu mi-am făcut mari iluzii şi nici publicitate. La prima întâlnire de anul acesta mă aşteptam să-i văd pe aceiaşi cinci „împătimiţi” (nucleul fidel al grupului), dar, spre surprinderea mea, s-au arătat vreo 15.

Mi-am spus: „o să le treacă după prima întâlnire”. Când colo, la a doua au venit 19. A trebuit să amân începerea şedinţei cu 10 minute, ca să mai facem fotocopii pentru cei întârziaţi.

Cel mai harnic membru al clubului a venit cu ideea să dăm (să dau) teste-fulger la fiecare întâlnire, din vocabularul şi textul capitolului studiat în săptămâna precedentă. Cu BibleWorks, e floare la ureche să generezi automat vocabularul grecesc pentru fiecare capitol şi să-l copiezi într-un fişier word.

O fi generarea lui floarea la ureche, dar învăţarea lui nu e chiar la îndemâna oricui. Fondul lexical al cărţii Evrei are 1.025 de cuvinte (cu un total de 4.953 de ocurenţe). Circa o mie de cuvinte n-ar fi mult pentru cineva care a făcut deja trei semestre de greacă. Problema e că 565 dintre ele sunt hapax legomena în cadrul epistolei. Adică apar o singură dată.

Poate vă întrebaţi cine este dispus să-şi încarce memoria cu atât de multe cuvinte noi şi rare. Studenţii par să fie încântaţi de idee. Dar să facem precizarea că anul acesta la final vom avea şi premii substanţiale. Evident, în cărţi. Am început deja să adun bani pentru premiile I-III. Dacă mai rămân, poate dăm şi menţiuni. Sau ceva „de participare”. 🙂

Dincolo de aceste mici (sau poate mari) satisfacţii materiale, nădăjduiesc ca membrii clubului să rămână cu bucuria lecturării textului biblic în original şi cu apetitul pentru alte cărţi ale Noului Testament (sau, de ce nu, pentru texte patristice).

Eu unul am deja satisfacţia că învăţăceii mei tratează Biblia nu cum fac mulţi predicatori evanghelici „urechişti” (pentru care Scriptura e cuierul în care pot să atârne discreţionar şi dispreţuitor câte în lună şi în stele, după inspiraţia de sâmbătă seară sau de duminică dimineaţă), ci aplecându-se în mod serios asupra ei, cu înţelegerea că Duhul Sfânt se alătură nu superficialităţii şi imposturii noastre, ci hărniciei şi consecvenţei în studierea şi împlinirea Cuvântului.


E gata şi capitolul 10, din care postez prima jumătate.

Textul e provizoriu, în senul că voi mai şlefui câte ceva pe ici pe colo, de îndată ce necruţătorul meu coleg de birou, Dragoş Ştefănică, va avea timp să intre la plivit. 🙂

Capitolul 10

1 Legea are umbra bunurilor viitoare, nu însăşi forma lucrurilor, şi nu poate, prin aceleaşi jertfe aduse mereu, an de an, să desăvârşească pe cei care se apropie [de Dumnezeu].

2 Altminteri, oare nu ar fi încetat să fie aduse, dacă închinătorii, odată curăţiţi, n-ar mai fi avut conştiinţa păcatelor?

3 Dar prin ele se face amintirea păcatelor în fiecare an,

4 fiindcă este cu neputinţă ca sângele taurilor şi al ţapilor să îndepărteze păcatele.

5 De aceea, când vine în lume [Hristos] zice: „Jertfă şi ofrandă n-ai voit, ci mi-ai pregătit un trup.

6 Arderi-de-tot  şi [jertfe] pentru păcat nu Ţi-au fost pe plac.

7 Atunci am zis: «Iată-Mă – în sulul cărţii este scris despre Mine – vin să fac voia Ta, Dumnezeule»

8 După ce a spus mai înainte că „Jertfe şi ofrande şi arderi-de-tot şi jertfe de păcat n-ai voit şi nu Ţi-au fost pe plac” – [jertfe] aduse după lege –

9 a zis apoi: „Iată-Mă, vin să fac voia ta, Dumnezeule”. Anulează prima [rânduială], ca să o instituie pe a doua.

10 Prin voia Lui suntem sfinţiţi, prin ofranda trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna.

11 În vreme ce orice preot slujeşte în fiecare zi şi aduce în mod repetat aceleaşi jertfe care niciodată nu pot să înlăture păcatele,

12 El, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, de-a pururi, s-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu,

13 aşteptând de acum înainte ca vrăjmaşii Lui să fie făcuţi scăunel sub picioarele Lui.

14 Printr-o [singură] ofrandă a desăvârşit de-a pururi pe cei sfinţiţi.

15 Despre aceasta ne dă mărturie şi Duhul Sfânt; Căci după ce spune,

16 „Acesta este legământul pe care îl voi încheia cu ei, după zilele acelea, zice Domnul; voi pune legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în cugetele lor”,

17 [adaugă:] „De păcatele lor şi de fărădelegile lor nu-mi voi mai aduce aminte.”

18 Unde are loc iertarea acestora, nu mai este nevoie de ofrandă pentru păcate.

19 Fraţilor, având deci îndrăzneală pentru a intra în sanctuar prin sângele lui Isus,

20 pe calea nouă şi vie pe care a ne-a deschis-o, prin perdeaua [interioară], adică prin trupul Lui,

21 şi un preot important peste casa lui Dumnezeu,

22 să ne apropiem cu o inimă sinceră, cu siguranţa credinţei, cu inimile curăţite de o conştiinţă rea şi cu trupurile spălate cu apă curată.

(Va urma)


Lucrând la traducerea cap. 10 din Evrei, am găsit un exemplu interesant de „condiţionare” teologică, de factură ecleziologică.

Textul grec spune

μὴ ἐγκαταλείποντες τὴν πισυναγωγν ἑαυτῶν, καθὼς ἔθος τισίν, ἀλλὰ παρακαλοῦντες, καὶ τοσούτῳ μᾶλλον ὅσῳ βλέπετε ἐγγίζουσαν τὴν ἡμέραν (Heb 10:25)

adică

„Fără a neglija/abandona adunarea laolaltă, după cum este obiceiul unora, ci îndemnându-ne [unii pe alţii] şi aceasta cu atât mai mult cu cât vedeţi că se apropie Ziua”.

Versiunile vechi traduc relativ corect acest verset.

Iau câteva exemple:

Bib. 1914: Nepărăsind adunarea noastră, precum au unii obicei; ci îndemnând unul pre altul; şi cu atâta mai mult, cu cât vedeţi apropiindu-se ziua.

Gal. 1938: Fără să părăsim adunarea cea înde noi, precum le este obiceiul unora, ci îndemnători făcându-ne, cu atât mai mult cu cât vedeţi că ziua se apropie.

În NT. 1951, cel de care se plângea Galaction că a fost schingiuit în fel şi chip, acest verset a primit o altă tentă. Termenul episynagoge („adunare”) a fost tradus prin „Biserică”. Un fel subtil de a combate convertirile la alte denominaţiuni. „Nu părăsiţi adunarea” devine „Nu părăsiţi Biserica noastră [Ortodoxă Română]”. În lupta de două mii de ani a BOR cu „sectele”, acest verset poate fi foarte folositor. 🙂

Iată cum sună versetul în această versiune (NT. 1951), publicată în timpul vieţii lui Galaction, dar fără voia lui:

„Fără să părăsim Biserica noastră, precum le este obiceiul unora, ci îndemnători făcându-ne, cu atât mai mult, cu cât vedeţi că se apropie ziua aceea.”

Inutil să mai spun, dar spun totuşi, această traducere adusă din condei a supravieţuit până la adânci şi netulburate bătrâneţi, adică până astăzi. Am întâlnit-o în ediţia sinodală 2008.


Am finalizat şi capitolul 9. Postez aici prima parte, fiindcă e vorba de un capitol mai lung. Nu sunt întru totul mulţumit de text în forma lui prezentă. Colegul meu de birou, Dragoş Ştefănică, îi va căuta (şi găsi, probabil) toate nodurile, adevărate şi închipuite, deci sunt şanse ca forma finală a textului să sune mai bine. 🙂

Precizez că săptămâna viitoare voi fi plecat din ţară, prin urmare nu ştiu dacă voi avea acces la internet şi dacă voi putea aproba comentariile în timp util.

1 [Legământul] cel dintâi avea rânduieli pentru slujbă şi un sanctuar pământesc.

2 A fost ridicat un cort: în prima încăpere [se găseau] sfeşnicul şi masa şi prezentarea pâinilor. Acesta era locul sfânt.

3 După perdeaua a doua [se afla] o încăpere numită „locul preasfânt”,

4 unde erau altarul tămâierii, de aur, şi chivotul legământului, placat cu aur. În [chivot] erau un vas de aur cu mană, toiagul lui Aron care înmugurise şi tablele legământului.

5 Deasupra [chivotului] se aflau heruvimii slavei care umbreau capacul ispăşirii, [lucruri] despre care nu avem acum [vreme] să vorbim în amănunt.

6 Acestea fiind pregătite astfel, preoţii intră mereu în prima încăpere pentru a săvârşi slujbele.

7 Dar în a doua [încăpere] intră numai marele preot, o dată pe an, dar nu fără sânge, pe care îl aduce pentru păcatele făcute din neştiinţă, ale sale şi ale poporului.

8 Prin aceasta Duhul Sfânt dădea de înţeles că drumul spre sanctuar încă nu apăruse, câtă vreme încă exista primul cort.

9 Acesta era un simbol pentru vremea prezentă, când se aduc daruri şi jertfe care nu pot să ducă la desăvârşire conştiinţa închinătorului,

10 [fiindcă ele se referă] doar la mâncăruri, băuturi şi felurite îmbăieri, [fiind] rânduieli exterioare, impuse până lao  vreme de reformă.

11 Dar Hristos, venind ca mare preot al bunurilor viitoare, [a trecut] prin cortul mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mână [omenească], adică nu [face parte] din această creaţie,

12 şi a intrat în sanctuar odată pentru totdeauna, nu cu sângele ţapilor şi al viţeilor, ci cu propriul sânge, dobândind o răscumpărare veşnică.

13 Dacă sângele taurilor şi al ţapilor şi cenuşa unei junci stropită peste cei întinaţi [îi] sfinţesc spre curăţirea trupului,

14 cu cât mai mult sângele lui Hristos, care prin Duhul cel veşnic s-a adus pe sine [ca jertfă] fără cusur înaintea lui Dumnezeu, va curăţi conştiinţa voastră de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu?


Capitolul 8 este mai scurtuţ. Jumătate din el este un citat extins din Ieremia 31 (38 în textul grec al Septuagintei).

1 Aspectul de căpătâi al celor spune [până acum] este că avem un astfel de mare preot, care a şezut la dreapta tronului Măririi în ceruri,

2 slujitor al sanctuarului şi al cortului adevărat, ridicat nu de un om, ci de Domnul.

3 Orice mare preot este aşezat ca să aducă daruri şi jertfe; de aceea trebuia ca şi El să aducă ceva.

4 Dacă ar fi pe pământ, nu ar fi preot, căci sunt preoţi care aduc darurile după lege.

5 care slujesc o reprezentare şi o umbră a [sanctuarului] ceresc, după cum a fost prevenit Moise când urma să ridice cortul: „Ia seama, i-a spus [Dumnezeu], să faci totul după modelul care ţi-a fost arătat pe munte”.

6 Acum a dobândit o slujbă cu atât mai distinsă, cu cât legământul pe care îl mediază este mai bun, fiindcă a fost statornicit pe baza unor promisiuni mai bune.

7 Dacă primul legământ ar fi fost fără cusur, nu ar mai fi fost nevoie de un al doilea.

8 Găsindu-le vină [israeliţilor], [Dumnezeu] le spune: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi încheia cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou,

9 nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor în ziua când i-am luat de mână ca să-i scot din ţara Egiptului; fiindcă n-au rămas în legământul Meu, nu m-am mai îngrijit de ei, zice Domnul.

10 Acesta este legământul pe care îl voi încheia cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: voi pune legile Mele în cugetul lor şi le voi scrie pe inima lor. Eu le voi fi Dumnezeu şi ei vor fi poporul Meu.

11 Nu va mai învăţa nimeni pe semenul său ori pe fratele său zicând: «Cunoaşte pe Domnul», căci toţi mă vor cunoaşte, de la mic la mare.

12 Căci voi fi îndurător cu nelegiuirile lor şi de păcatele şi de nelegiuirile lor nu-mi voi mai aduce aminte.”

13 Când zice „[legământ] nou”, arată că cel dintâi este învechit. Însă ce este învechit şi îmbătrânit este aproape de dispariţie.


Mi-ar fi plăcut să am răgazul să dau şi câteva tâlcuiri ori explicaţii la această traducere, dar nu e timp. Le spun deci cititorilor ce ne spune autorul epistolei în 13:5: „Mulţumiţi-vă cu ce aveţi”. 🙂

A trebuit să recurg la echivalente dinamice pentru unele sintagme, fiindcă literalitatea ar fi aruncat în aer sensul. 

Capitolul 5

1 Orice mare preot este luat dintre oameni şi aşezat în relaţia cu Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate.

2 El se poate arăta îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi, fiindcă şi el este supus slăbiciunii,

3 de aceea se cuvine să aducă [jertfă] pentru păcate, atât pentru popor, cât şi pentru sine.

4 Dar nimeni nu-şi ia de la sine cinstea [aceasta], ci este chemat de Dumnezeu, precum [a fost chemat] Aaron.

5 În acelaşi fel, nici Hristos nu şi-a acordat singur slava de a deveni mare preot, ci [a primit-o de la] Cel care I-a spus: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut”.

6 După cum şi în alt [loc] zice: „Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”.

7 El, care în zilele Sale pământeşti a făcut rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrimi către Cel care putea să-L izbăvească de moarte – fiind ascultat datorită evlaviei [Sale] –,

8 a învăţat ascultarea prin suferinţă, măcar că era fiu,

9 şi, ajungând desăvârşit, s-a făcut pentru toţi cei care ascultă de El sursa unei mântuiri veşnice,

10 fiind numit de Dumnezeu mare preot după rânduiala lui Melhisedec.

11 Despre acestea avem multe de spus, [lucruri] anevoie de explicat, căci v-aţi făcut greoi la pricepere.

12 Deşi se cuvenea să fiţi învăţători de multă vreme, aveţi nevoie să fiţi învăţaţi iarăşi adevărurile elementare ale mesajului lui Dumnezeu; aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.

13 Oricine se hrăneşte cu lapte [încă] nu s-a desprins cu mesajul despre dreptate; [încă] este copil.

14 Hrana tare este a celor maturi, a celor care, prin practică, şi-au antrenat judecata pentru a deosebi răul de bine.


Precum se vede, hărnicia continuă! 🙂

M-a tachinat cândva un cititor, calculând sutele de ani de care ar fi nevoie ca să traduc NT în ritmul pe care l-am avut la 1 Corinteni, deci iată răzbunarea mea subtilă la astfel de comentarii maliţioase! 🙂

Am dat gata şi cap. 3.

Câteva precizări:

1) Am tradus τὸ καύχημα τῆς ἐλπίδος, to kauchema tes elpidos  (3:6) nu literal (lauda speranţei) ci după sens: nădejdea cu care ne lăudăm.

2) Pentru sensul verbului προσοχθίζω, prosochthizo, se poate opta între „a fi exasperat”, „a fi lehămitisit”, „a se scârbi” etc. Am ales ultimul sens, deşi sensul verbului e undeva la intersecţia dintre „mânie”, „lehamite” şi „dezgust”.

3) Cum traducem ὑπόστασις, hypostasis? Am ales o conotaţie mai „afaceristă”, fiindcă în context se spune că suntem μέτοχοι τοῦ Χριστοῦ, metochoi tou Christou, „tovarăşi ai lui Hristos”.

Care este, pe scurt, mesajul capitolului?

Isus este mai presus decât îngerii, după cum este mai presus şi de Moise, figura fondatoare a poporului Israel. Negreşit, Moise are merite extraordinare, dar să nu uităm care îi este locul: el este doar un slujitor, în vreme ce Isus este Fiu. Ca Fiu, are în administrare o casă (i.e. o familie) din care facem şi noi parte.

Ca în întreg Noul Testament, chemarea (privilegiul) este dublată de responsabilizare (datorie), semnalată de un cuvânt-cheie: DACĂ!

Fiindcă a fost pomenit Moise, să nu uităm că poporul care a ieşit triumfal din Egipt sub conducerea lui a dat-o în bară la scurtă vreme, răzvrătindu-se împotriva lui Dumnezeu.

Exemplul evreilor care au avut un început bun, dar un sfârşit prost, este un avertisment pentru destinatari (şi pentru noi), să nu procedeze la fel. Da, suntem tovarăşi cu Hristos, dar trebuie să ţinem „învoiala” până la capăt. Altminteri, nu putem intra în „odihnă”. Odihna este o metaforă pentru mântuirea pe care o aşteptăm şi pe care o vom primi deplin la revenirea lui Isus.

Capitolul 3

1 De aceea, fraţi sfinţi, părtaşi ai chemării cereşti, luaţi seama la apostolul şi marele preot al mărturisirii noastre, Isus Hristos,

2 care a fost credincios Celui care L-a rânduit, precum [a fost] şi Moise în toată casa lui.

3 Acesta a fost găsit vrednic de mai multă cinste decât Moise, după cum cel care a zidit o casă are mai multă cinste decât ea.

4 Orice casă este zidită de cineva; dar Dumnezeu este cel ce zideşte totul.

5 Moise a fost credincios în toată casa Lui ca slujitor, pentru a da mărturie despre cele ce aveau să fie vestite,

6 dar Hristos [este credincios] ca fiu peste toată casa Lui; iar casa Lui suntem noi, dacă ţinem neclintită, până la sfârşit, încrederea şi nădejdea cu care ne lăudăm.

7 De aceea, precum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziţi vocea Lui,

8 nu vă împietriţi inimile, ca în [ziua] răzvrătirii, în ziua ispitirii în pustiu,

9 când m-au ispitit părinţii voştri, m-au pus la încercare, şi au văzut lucrările Mele [vreme de] patruzeci de ani.

10 De aceea m-am scârbit de neamul acesta şi am zis: «Ei veşnic se rătăcesc cu inima; n-au cunoscut căile Mele»,

11 aşadar am jurat în mânia Mea: «Nu vor intra în odihna Mea!»”

12 Luaţi seama, fraţilor, ca nu cumva să fie între voi o inimă rea şi necredincioasă care să vă depărteze de Dumnezeul cel viu,

13 ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi, cât încă se spune „astăzi”, ca nu se împietrească nimeni dintre voi prin înşelăciunea păcatului.

14 Ne-am făcut părtaşi cu Hristos, dacă ţinem până la capăt învoiala de la început.

15 Când se spune: „Astăzi dacă auziţi vocea Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în [ziua] răzvrătirii”,

16 cine [sunt cei care] s-au răzvrătit, deşi au auzit? Oare nu toţi cei care au ieşit din Egipt  sub [conducerea lui] Moise?

17 De cine s-a scârbit [vreme de] patruzeci de ani? Oare nu de cei care au păcătuit şi ale căror stârvuri au căzut în pustiu?

18 Cine sunt cei cărora le-a jurat că nu vor intra în odihna Lui? Nu cei care au fost neascultători?

19 Astfel, vedem că nu au putut să intre din cauza necredinţei.