S-a întâmplat astăzi să discut despre versetul din Gal. 5:17 cu fr. conf. E.B. În versiunea Cornilescu versetul sună după cum urmează: „Căci firea pămîntească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pămînteşti: sînt lucruri protivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.” Traducerea versetului conţine mai multe neajunsuri. Să le luăm pe rând.

1) Deşi verbul epithymeo este tradus cu „a pofti”, el are mai multe sensuri: „a tânji, a dori intens, a avea dorinţe puternice”. Uneori, conotaţia verbului este negativă (cu tentă sexuală), ca în Mat. 5:28 (Cine se uită la o femeie ca s-o poftească). Alteori conotaţia este neutră (sau pozitivă), ca în Mat. 13:17 (Mulţi profeţi au dorit să vadă lucrurile pe care le vedeţi voi…). Când Isus le spune ucenicilor că a dorit mult să ia masa de Paşte cu ei, tot verbul epithymeo este folosit. Aşadar, în funcţie de context, epithymeo poate să fie „de bine” sau „de rău.” În cazul textului din Gal 5:17, verbul „a pofti” ar trebui înlocuit cu „are dorinţe”, pentru a evita situaţia în care ajungem să sugerăm că „Duhul pofteşte”. Este drept, partea a doua a construcţiei lui Pavel este eliptică (şi Duhul împotriva firii pământeşti), dar verbul este subînţeles (şi Duhul pofteşte împotriva firii pământeşti).

Ce spune Pavel aşadar este că firea pământească are dorinţe care se opun Duhului, iar Duhul are dorinţe care se opun firii pământeşti, nu că „Duhul pofteşte împotriva firii”.

2) A spune că cele două (firea şi Duhul) sunt lucruri este incorect. Cornilescu face abuz de termenul „lucru”. La el, aproape toate sunt „lucruri”. Termenul apare pe unde trebuie şi mai ales pe unde nu trebuie. Textul ar trebui reformulat pentru a evita să spunem că Duhul Sfânt este un „lucru”. În greacă textul spune că „acestea [firea şi Duhul] sunt potrivnice”, adică sunt în conflict, sunt realităţi care se împotrivesc una alteia.

3) Ultima parte a versetului (aşa că nu puteţi face tot ce voiţi) ar putea fi tradusă (mai bine, în opinia mea) şi altfel: „ca să nu puteţi face ceea ce vreţi”.

Ce spun traducerile româneşti?

NTR evită să spună că Duhul pofteşte împotriva firii, de aceea traducătorii au folosit doreşte, scris cu italice pentru a arăta că verbul nu apare în original. Sună cam nepotrivit să spui că Duhul doreşte împotriva firii. (Ce doreşte?). Mai mult, Duhul şi firea rămân „lucruri”. Cel puţin însă partea de final este îndreptată (pentru ca voi să nu faceţi ceea ce vreţi).

Bartolomeu Anania mă îngrozeşte cu soluţia aleasă: „Fiindcă trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, astfel ca voi să nu faceţi ceea ce aţi vrea.” Avem aici o mostră de dualism trup-duh (duh scris cu „d” mic, adică duhul omului!) care provine de oriunde, numai din gândirea paulină nu. Traducerea versetului e deficitară, fiindcă sarx nu are de-a face doar cu trupul, ci cu natura umană neregenerată (în ce sens e invidia o faptă a trupului, mă întreb?). Iar textul vorbeşte de Duhul [Sfânt], nu de duhul [omului].

Galaction este inconsecvent în chiar acelaşi verset: „Fiindcă poftele trupului sunt protivnice Duhului, şi ale Duhului protivnice trupului; trup şi duh sunt duşmani între sine, ca să nu faceţi orice aţi voi.” Aşadar, avem o dată „Duh” şi o dată „duh”. De ce? Imposibil de spus. Cât despre sugestia că „Duhul are pofte”, n-o mai comentez, dar tare aş fi curios să ştiu care sunt acelea.

Reclame

De când mă ştiu, i-am auzit mereu pe predicatorii vorbind despre iudeii din Berea (Fapte 17:11), ca exemplu demn de toată lauda, ca oameni cu „o inimă mai aleasă”, fiindcă cercetau cuvântul (i.e. Scripturile ebraice, Vechiul Testament) în fiecare zi, ca să vadă dacă ceea ce le spunea apostolul Pavel chiar aşa este.

Vrând să fiu şi eu unul „cu inimă aleasă”, m-am uitat recent în original la termenul eugenēs (în orig., la comparativ plural, eugenesteroi), pentru a vedea dacă ceea ce ne spun predicatorii (şi Cornilescu) chiar aşa este.

Iată ce am găsit: termenul eugenēs poate însemna „de neam bun”, „de viţă aleasă” (1 Cor. 1:27), dar poate însemna şi „dornic de a învăţa”, „deschis la minte”. Din context reiese că iudeii cu pricina erau de fapt „mai deschişi la minte” decât cei din Tesalonic. Aceştia din urmă, în fanatismul lor, i-au persecutat pe Pavel şi pe cei care au acceptat mesajul adus de el – anume că Isus este Mesia (vezi Fapte 17:1-9, pentru peripeţiile de la Tesalonic). În urma persecuţiei, Pavel a fost silit să plece mai în sud, la Berea (Fapte 17:10). Evreii din acest oraş erau mai receptivi decât coreligionarii lor nordici şi studiau zi de zi Tora şi Profeţii pentru a verifica acurateţea mesajului paulin.

Vezi, spre comparaţie, şi traducerile următoare din engleză:

(NRS) These Jews were more receptive than those in Thessalonica

(NET) These Jews were more open-minded than those in Thessalonica

(NEB) The Jews here were more liberal-minded than those at Thessalonica


În Luca 14:13, versiunea Cornilescu, spune: „Ci, cînd dai o masă, cheamă pe săraci, pe schilozi, pe şchiopi, pe orbi.”

Termenul folosit pentru „masă” este dochē, care nu înseamnă „masă”, adică nu orice fel de masă, ci „ospăţ”, „masă festivă”, „banchet”. În VT grecesc (LXX), termenul este folosit în Gen. 21:8 (ospăţul dat în cinstea lui Isaac), Gen. 26:30 (ospăţul dat de Isaac), Est. 1:3 (ospăţul lui Ahaşveroş; tot în cartea Estera termenul apare de mai multe ori cu referire la ospăţul dat de împărăteasă) sau Dan. 5:1 (ospăţul lui Belşaţar). În NT, dochē mai apare în Luca 5:29 (ospăţul dat de Levi).

Revenind la îndemnul lui Isus în noua traducere, devine evident că diferenţa nu este neglijabilă. Poţi să dai o masă din bucatele rămase, sau poţi să dai o masă festivă, pregătită special pentru acele categorii neglijate despre care vorbeşte Isus în Luca 14:13.


Cine citeşte cu atenţie epistola 1 Corinteni, nu se poate să nu fie surprins de faptul că Pavel începe o nouă secţiune în 7:25 (intitulată de Cornilescu un pic pleonastic „Despre fetele fecioare”), a cărei temă anunţată („Cât despre fecioare”…) nu corespunde conţinutului care urmează. Şi ce urmează?

7:26 „Fiecare [bărbat sau femeie] să rămână aşa cum este.”

7:27 „Eşti legat de nevastă?” „Nu eşti legat de nevastă?” [Întrebări adresate bărbaţilor]

7:28 „Dacă te însori nu păcătuieşti” „Dacă fecioara se căsătoreşte nu păcătuieşte” [Referire la bărbaţi şi femei, în egală măsură]

Ce decurge de aici? Că termenul „fecioare” din 7:25 trebuie tradus printr-un termen cuprinzător („celibatari, necăsătoriţi”) pentru că nu se referă exclusiv la persoane de sex feminin, ci la tineri şi tinere în egală măsură.

De altfel, termenul parthenos este folosit în Apoc. 14:4 pentru a face referire la cei 144.000, care sunt „verguri” (parthenoi). În plus, în diverse texte greceşti cam din aceeaşi perioadă cu NT, parthenos este folosit cu referire la Iosif, Abel şi Melchisedec. Aşadar, sensul uzual al termenului este „fecioară”, dar ocazional el poate fi folosit şi pentru „fecior”.

În concluzie, textul din 1 Cor. 7:25 ar trebui să sune astfel:

Cât despre celibatari [tineri şi tinere], n-am o poruncă din partea Domnului. Le dau însă un sfat, ca unul care a căpătat de la Domnul harul de a fi demn de încredere.


Binecunoscutul text din Fil. 2:6, „El [Hristos] n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu” (gr. ouch charpagmon hēgēsato to einai isa theō), a impus în vocabularul evanghelic sintagma „lucru de apucat”, folosită adesea în exprimări de tipul „să nu luăm cutare aspect/fapt/chestiune ca un lucru de apucat” (i.e. în uşor, în mod uşuratic).

În consecinţă, atitudinea lui Hristos în relaţia Lui cu Tatăl este interpretată în aceeaşi cheie: „Hristos n-a tratat egalitatea cu Tatăl în chip uşuratic” (deci nici noi să nu tratăm în mod uşuratic viaţa de credinţă etc.)

Cheia pentru interpretarea corectă a pasajului este termenul charpagmos, unul destul de problematic, care însă trebuie înţeles altfel decât îl interpretează mulţi evanghelici (via Cornilescu). Variantele de interpretare sunt (cel puţin) două:

(1) El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, n-a considerat egalitatea cu Dumnezeu o pradă (ceva ce poate fi luat/păstrat prin forţă)

(2) El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, nu s-a prevalat de egalitatea cu Dumnezeu, ci s-a golit de sine…

Prefer această a doua variantă (chiar dacă este mai liberă), pentru că mi se pare mai în spiritul pasajului: Hristos era egal cu Dumnezeu, dar nu s-a cramponat de această egalitate (ea n-a fost argumentul de care s-a folosit pentru a evita întruparea), ci s-a golit de sine (s-a smerit), a luat chip de rob etc.

P.S. Bartolomeu Anania traduce: „a socotit că a fi El întocmai cu Dumnezeu nu e o prădare”.


Textul mai sus pomenit a constituit dintotdeauna o problemă pentru traducătorii şi interpreţii Scripturii. Principalele interpretări ale textului sunt două: (1) Pavel vorbeşte despre un tată în relaţia cu fiica aflată la vârsta căsătoriei şi (2) textul vorbeşte despre un logodnic în relaţie cu viitoarea soţie. (Alte interpretări ale textului sunt atât de implauzibile, încât nu merită pomenite).

În trecut, la mare cinste s-a aflat prima interpretare. Negreşit, caracterul patriarhal al societăţilor din alte vremuri şi-a pus amprenta asupra modului în care a fost citit textul. Traducerile de ultimă oră caută să ţină pasul cu schimbările de mentalităţi şi l-au mătrăşit pe „tată” în favoarea „logodnicului” (între îndrăgostiţi e bine să nu te bagi!)cargreeka.jpg

Un studiu recent pune sub semnul întrebării interpretările tradiţionale şi susţine, cu argumente convigătoare, (cel puţin pentru cei mai uşor de persuadat, ca mine) că textul trebuie citit în alt mod. N-am să intru în detalii. Autorul lui ajunge la concluzia că parthenos din v. 36 înseamnă „feciorie” în acest context (şi până nu veţi verifica, pe urmele lui, cele 8.215 ocurenţe ale lui parthenos în TLG, n-aveţi decât să-l credeţi pe cuvânt).

O nouă traducere a v. 36-38 sună astfel:

v. 36 Dacă cineva socoteşte că se comportă indecent/ruşinos faţă de propria feciorie, dacă instinctul [sexual] e prea puternic, şi nevoia o cere, să facă ce doreşte, nu păcătuieşte; să se căsătorească.

v. 37 Dar cine rămâne ferm în sinea lui, şi nu este constrâns în niciun fel, ci are control asupra propriei voinţe, şi aşa a decis în sinea lui – să-şi păstreze fecioria – bine face.

v. 38 Astfel, cine renunţă la feciorie (i.e. prin căsătorie) bine face, iar cine nu renunţă, mai bine face.

Altfel spus, Pavel se adresează celor necăsătoriţi: aceştia au luat iniţial decizia de a alege celibatul, dar constată că de fapt nu-şi pot respecta hotărârea pentru că instinctul e prea puternic. În acest caz, Pavel le spune că se pot căsători. Nu păcătuiesc cu nimic dacă revin asupra hotărârii de la început. Dar, desigur, ar fi de preferat să rămână celibatari.

P.S. Cei interesaţi pot citi argumentaţia pe larg a autorului, Chrys Caragounis, în The Development of Greek and the New Testament, p. 299-315.

P.S. 2 Iată şi versetul 36 reluat cu termenii greceşti relevanţi între paranteze (s-ar putea să nu se vadă corect, dacă nu aveţi fontul grecesc):

v. 36 Dacă cineva (tij) socoteşte (nomi,zei) că se comportă indecent/ruşinos (avschmonei/n) faţă de (evpi.) propria feciorie (th.n parqe,non auvtou/), dacă instinctul [sexual] e prea puternic (h=| u`pe,rakmoj), şi nevoia o cere (ou[twj ovfei,lei gi,nesqai), să facă ce doreşte (o] qe,lei poiei,tw), nu păcătuieşte (ouvc a`marta,nei); să se căsătorească (gamei,tw).