Am dat astăzi o fugă la „Gaudeamus”, pentru lansarea Evangheliei după Marcu.

La târg, lume de tot soiul (de la boieri și boiernași ai minții, la cititori de cursă lungă sau doar curioși), aglomerație, învălmășeală, balamuc mare pe metru pătrat, adică exact ceea ce ne atrage și ne exasperează la astfel de festinuri culturale.

Festin, nimic de zis, dar fiindcă am oleacă de vocație monahicească, m-am înfrânat și n-am luat decât două cărți: (1) volumul (mai grăsun decât mă așteptam, mai precis, 490 de pagini) lansat de Bădiliță, pe care l-am lecturat ca referent, și (2) cartea lui G. Cartianu, Jurnalul unui puci ratat. Ambele cărți au fost publicate la Adevărul Holding. (Cum s-ar zice, tot ce trece de granițele Adevărului nu mă mai interesează). 🙂

Mai jos câteva fotografii comentate.

Vorbește Constantin Bălăceanu-Stolnici, mai „sub vremi” ca în alte dăți.

Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii, și dl. Constantin Erbiceanu, susținător al proiectului „Noul Testament bilingv comentat”.

Vorbește pr. Wilhelm Dancă, rectorul Institutului Teologic Catolic din București.

Ultimul speech este al autorului traducerii.

Alături de amicul Ștefan Colceriu, la rând la autografe.

La un stand vecin, Andrei Pleșu stă de vorbă cu cititorii interesați de parabole. Am auzit că la lansarea cărții N. Manolescu s-a arătat intrigat de faptul că autorul s-a ocupat doar de parabolele din primele trei evanghelii, omițându-le pe cele din Ioan. 🙂


Astăzi (9 iulie) pastor lector drd. Ioan Brie a susţinut teza de doctorat cu titlul Secretul mesianic în Evanghelia lui Marcu, realizată sub coordonarea prof. univ. dr. Hans Klein, decanul Departamentului de Teologie Protestantă – Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Doctoratul a fost susţinut la Institutul Teologic Protestant din Cluj-Napoca.

În urma susţinerii, Ioan Brie a primit titlul de doctor în Teologie, cu distincţia „magna cum laude”.

DSCF4029

Foto: Membrii comisiei care au evaluat teza. De la stânga la dreapta: prof. univ. dr. Stelian Tofană (Babeş-Bolyai, Cluj), prof. univ. dr. Elek Rezi (rectorul Institutului Teologic Protestant din Cluj-Napoca), prof. univ. dr. Hans Klein (Departamentul de Teologie Protestantă, Univ. „Lucian Blaga, Sibiu), conf. univ. dr. Ioan Tipei (Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti) şi prof. univ. dr. Zsolt Geréb (Institutul Teologic Protestant din Cluj-Napoca).

DSCF4039

Foto: Ioan Brie răspunde întrebărilor venite din partea membrilor comisiei.

Coordonatorul tezei, prof. univ. Hans Klein, este unul dintre bibliştii de seamă ai spaţiului românesc, membru al SNTS şi autor, între altele, al unui amplu comentariu – Das Lukasevangelium – din seria Kritischer-Exegetischer Kommentar über das Neue Testament (KEK), publicată de Vandenhoeck & Ruprecht.

Felicitări colegului Ioan Brie şi mult succes în proiectele de cercetare pe care le va întreprinde de acum încolo.


Marcu 4. Final de capitol. Isus le cere ucenicilor sa treacă de partea cealaltă a Mării Galileei. Se stârneşte o furtună care ameninţă să scufunde corabia. În tot acest timp, Isus doarme în partea din spate a corăbiei, cu capul pe o pernă. (sau „căpătâi”, traduce Cornilescu). Corabia se leagănă periculos pe valuri, dar Isus continuă să doarmă. Poate că activitatea intensă din ultimele zile l-a obosit mult. Nu se trezeşte decât atunci când vin la el ucenicii care îl întreabă cu reproş: „Nu-ţi pasă că pierim?” Hristos se scoală, ceartă vântul şi porunceşte mării să facă linişte. De îndată vântul a încetat, iar pe mare s-a instalat calmul.

În încheierea episodului, Isus are două întrebări incomode pentru ucenici: „Pentru ce sunteţi fricoşi”? şi „Încă nu aveţi credinţă?” Cele două trebuie tratate pe rând.

Frica. „Pentru ce sunteţi fricoşi?”. Termenul „fricos” (deilos) înseamnă de fapt ceea ce am înţelege astăzi prin „laş, slab de înger, lipsit de curaj”. În primă fază, Isus îi mustră pentru lipsa lor de curaj. [Să nu uităm, pe lista de păcate pasibile de iazul cu foc, laşii sunt primii, secondaţi de „necredincioşi”. În contextul versetului din Apocalipsa, „necredincios” ar putea însemna şi „cel care trădează”. Laşitatea şi lipsa de fidelitate (trădarea) merg adesea mână în mână.]

Necredinţa. Ucenicii se tem fiindcă nu au credinţă. Şi nu au credinţă fiindcă sunt paralizaţi de frică. Prima o atrage pe cea de-a doua, care la rândul ei o accentuează pe prima. Un cerc vicios pe care numai Mântuitorul îl poate rupe.

În traducerea lui Cornilescu, Isus întreabă: „Tot nu aveţi credinţă?” Ea ar trebui înţeleasă astfel: „Încă nu aveţi credinţă?” Adverbul tradus cu „tot” (oupō) marchează prelungirea unui anumite stări care ar fi trebuit de fapt să înceteze. Cu alte cuvinte, Isus se aştepta ca ucenicii să fi învăţat deja să aibă credinţă în circumstanţe ostile. Să nu se lase aşa de uşor cuprinşi de laşitate şi necredinţă. Dar ucenicii sunt încă în urmă în raport cu aşteptările învăţătorului. Şi nu doar în privinţa credinţei. Capacitatea lor de a-l înţelege pe Isus sau acţiunile lui este de asemenea înceţoşată. De două ori sunt întrebaţi: „Încă nu pricepeţi?” (Marcu 8:17; 8:21). Despre aceasta însă în altă postare.