Uitându-mă astăzi în textul din Matei 6:19-34 m-am pomenit întrebându-mă de unde a luat Cornilescu verbul „a ţese” în legătură cu crinii din Matei. 6:28.

În textul grecesc sunt folosite două verbe: kopiao şi netho. Primul apare de 23 de ori în NT, al doilea este un hapax (apare o singură dată). Dar ce înseamnă ele?

Kopiao înseamnă „a trudi”, iar netho înseamnă „a toarce”. Crinii nici nu trudesc, nici nu torc.

Segond nu ne poate ajuta: ils ne travaillent ni ne filent (=nici nu lucrează, nici nu torc).

Poate n-ar strica să verificăm nişte ediţii mai vechi ale Bibliei, să vedem dacă nu apare aşa ceva prin ele. Sau o fi o inovaţie a traducătorului.

P.S. 20 sept. Am observat în aparatul critic NA27 că într-un manuscris apare, ca variantă, verbul xaino, care însă are sensul de „a dărăci” (în special lâna).


În proaspăt lansata sa tălmăcire a Evangheliei după Matei, C. Bădiliţă redă versetul 28:17, după cum urmează: „Şi, văzându-L, I s-au închinat cei care s-au îndoit”, renunţând la formularea tradiţională: „I s-au închinat, iar unii s-au îndoit”, sub motiv că „o asemenea traducere iscă nedumeriri, de ordin logic şi teologic”. Traducătorul se întreabă: „Nu cred în Înviere nici după ce Iisus li Se arată în trup?”

Dincolo de faptul că traducerea la care recurge Bădiliţă ignoră sintaxa originalului (şi nu e loc aici să detaliez), ea este în disonanţă şi cu spiritului Evangheliei după Luca (mai exact, cu ultimul capitol).

Îndoieli peste îndoieli

Celor care, asemenea lui C.B., au nedumeriri de ordin „logic şi teologic” atunci când citesc acest verset trebuie să li se pună în vedere că finalul Evangheliei după Luca este încă şi mai „ilogic”, iar necredinţa apostolilor este şi mai „jenantă”. Atunci când sunt anunţaţi de femei că a înviat Isus, apostolii cred că este vorba de un „nonsens” (leros, Luca 24:11), un „basm” (Galaction). În episodul care urmează, ucenicii aflaţi în drum spre Emaus sunt prezentaţi ca „nepricepuţi şi zăbavnici cu inima” (24:25). În următoarea scenă, când însuşi Mântuitorul apare în mijlocul lor, ucenicii „încremeniţi şi înfricoşaţi” (Galaction) cred că văd „un duh”. Însuşi Mântuitorul îi întreabă de ce sunt tulburaţi (tetaragmenoi) şi de ce îngăduie frământărilor/gândurilor de îndoială (dialogismoi) să le pătrundă inimile (24:38). Chiar şi după ce le arată mâinile şi picioarele, ucenicii încă nu pot cuprinde cu mintea amploarea evenimentului. Versetul 24:41 spune că tot nu credeau (de bucurie) şi se mirau, de aceea Hristos mănâncă o bucată de peşte fript şi un fagure de miere înaintea lor.

Încurajare de final

Matei nu ne spune mai multe despre obiectul îndoielii (ezitării) ucenicilor. Se vor fi îndoit unii dintre ei că cel care li se arată este cu adevărat Hristos cel înviat din morţi? Textul sugerează că da. Prosternarea la picioarele lui nu împiedică apariţia unei umbre de îndoială (foarte bine conturată în Luca). Ca parcă pentru a răspunde celor care încă mai au îndoieli, Hristos are un mesaj de încurajare: „Mi s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ […] Şi, iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii” (trad. C.B.).


Editura Curtea Veche anunţă lansarea Evangheliei după Matei, primului volum (dintr-o serie de 7) al Noului Testament tradus de biblistul şi patrologul Cristian Bădiliţă.

noul-testament_mateiCând?

Marţi, 14 aprilie, începând cu ora 18:00

Unde?

La clubul Ţăranului  de la Muzeul Ţăranului Român, Bucureşti

Vorbitori?

Zice-se că la eveniment vor fi prezenţi (pe lângă traducător) ministrul culturii, Theodor Paleologu şi arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie.

Volumul are peste 450 de pagini, fiindcă este însoţit de comentarii extinse. Sunt foarte curios să văd ce a “ieşit”, mai ales că volumul a beneficiat de lectura d-nelor Francisca Băltăceanu şi Monica Broşteanu, editori la proiectul Septuaginta (Polirom).

Relansare ieşeană

O altă lansare va avea loc la Iaşi, miercuri, 15 aprilie, ora 17, la Casa „Mihai Ursachi” din parcul Copou. Alte detalii pe blogul lui Marius Cruceru, care va vorbi şi el la eveniment.


Tatăl meu, un pasionat al „citirii comparate” a Scripturii, îmi atrage atenţia asupra următorului verset din diortosirea Bartolomeu Anania: „Mai lesne e să treacă o cămilă prin urechile acului decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu”.

Ei bine, da, aţi citit corect: „urechile”, nu „urechea”, fiindcă, de bună seamă, acul imaginat de diortositor nu este unul obişnuit, ci are mai multe urechi. Câte? Nu se poate şti.

Profit de semnalarea acestei erori ghiduşe a revizorului („furat” probabil de expresia românească „a scăpa ca prin urechile acului”, i.e. „a scăpa cu mare dificultate, a scăpa ca prin minune”), pentru trata nişte probleme de interpretare pe care le comportă versetul.

Cămilă sau odgon?

camila

Acum câteva zile un unchi venit în vizită m-a întrebat dacă nu cumva în acest verset e vorba de „camilă” (odgon, funie). L-am asigurat că în figura de stil folosită de Isus apare cămila (cel mai probabil dromaderul, nu cămila de Bactria, cu două cocoaşe, care trăieşte în stepele Asiei şi pe care a făcut-o nemuritoare Cinghiz Aitmatov în Legenda mancurtului din O zi mai lungă decât veacul).

Atunci de unde povestea cu „frânghia”, pe care am auzit-o și în copilărie? Ei bine, de la faptul că în câteva manuscrise ale NT (din cele peste 5.700) în loc de kamēlon (cămilă) apare scris kamilon, despre care unii comentatori au afirmat, fără niciun fel de dovadă, că ar însemna frânghie.

În perioada bizantină litera eta (din kamēlon) se pronunța deja ita. Așadar, un copist care transcria sub dictare ar fi putut scrie kamilon din greșeală.

Ipoteza conform căreia kamilon ar însemna „frânghie” nu are suport valid. Informația dintr-o scholie la Aristofan, Viespile (Ald κάμιλος (11) … (12) σχοινίον διὰ τοῦ ι.) este o speculație irelevantă, fiindcă acolo nu avem utilizarea termenului ca fapt de limbă, ci o glosă la expresia „fundul cămilei” (πρωκτὸν δὲ καμήλου).

Interpretul la poarta nouă

Mi-a fost dat să aud uneori şi că „urechea acului” ar fi fost o poartă în Ierusalim nu prea înaltă, prin care treceau de regulă oamenii. O cămilă ar fi putut trece prin ea numai cu chiu, cu vai, lepădând încărcătura şi aplecându-se. Nu ştiu dacă nu cumva unii comentatori pun cămila respectivă să îngenuncheze şi să treacă „pe brânci” pragul porţii „caudine”.

[Notă: Vagile mele intuiţii zoologice îmi spun că posibilitatea unei cămile de a merge „în genunchi” este cam tot atât de ridicată pe cât este posibilitatea de a trece printr-un ac de cusut obişnuit. Dar poate că cine a crescut mai multe cămile decât mine mă va contrazice.]

Interpretarea este ingenioasă şi are meritul că încearcă să atenueze ceea ce de fapt nu poate şi nu trebuie să fie atenuat. Cu precizarea că ingenioşii care o propun uită să menţioneze un detaliu important: arheologia nu susţine o asemenea interpretare. Dacă există o astfel de poartă în Ierusalim, ea este ulterioară epocii NT (datând cel mai probabil din Evul Mediu). Pe vremea când rostea Isus cuvintele din Matei 19:23 ea nu exista nici măcar ca idee.

Concluzie

N-are rost să „îndulcim” declaraţia lui Isus, care vorbeşte de ace de cusut şi de dromaderi în mărime naturală.

Ce vrea să spună Isus este că este absolut imposibil ca bogaţii să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Bogaţii sunt prea înşurubaţi în bogăţiile lor pentru a putea intra în Împărăţie. Naturalmente, ucenicii rămân cu gura căscată în faţa unei asemenea declaraţii tranşante. Drept răspuns, Isus spune că Dumnezeu poate realiza imposibilul. Intervenţia lui în viaţa bogaţilor poate schimba datele problemei. Altfel spus, Dumnezeu are ac şi de cojocul celor bogaţi!


Traducerea a două versete de la finalul Evangheliei după Matei mi-a stârnit multă vreme nedumeriri. Redau mai jos textul din Cornilescu:

Matei 10:41-42 41 Cine primeşte un prooroc, în numele unui prooroc, va primi răsplata unui prooroc; şi cine primeşte pe un om neprihănit, în numele unui om neprihănit, va primi răsplata unui om neprihănit. 42 Şi oricine va da de băut numai un pahar de apă rece unuia din aceşti micuţi, în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.

Pe scurt, care era problema? Din traducere, înţelegeam că Mântuitorul are în vedere 3 persoane: Un om care oferă găzduire unui proroc, pe baza recomandării unui alt proroc. Altfel spus, cel care primeşte găzduire vine în numele unei terţe persoane.

Când citeşti versetul şi consideri că ai de-a face cu un „triunghi”, te şi întrebi: dar dacă un om primeşte pe un proroc pur şi simplu (fără o recomandare prealabilă), oare nu mai are parte de răsplată? E nevoie de un „triunghi” pentru ca Dumnezeu s-o răsplătească pe gazdă? Răsplătirea nu se aplică şi în cazul unei relaţii de tip „segment de dreaptă”?

Ba da, se aplică. De fapt, textul chiar despre asta vorbeşte, fiindcă „în numele” nu înseamnă „pe baza recomandării” sau „din partea cuiva”, ci „în calitate de”.

Retradus corect, textul înseamnă: „Cine primeşte pe un proroc în calitatea lui de proroc, va primi răsplata unui proroc”. La fel ar trebui interpretate şi celelalte afirmaţii. Hristos spune de fapt că cel ce sprijină (prin ospitalitate) lucrarea unui proroc (sau a unui „neprihănit”, sau a unui ucenic umil) va avea parte de aceeaşi răsplată pe care o vor primi aceştia. Triunghiul Bermudelor cu ceaţa lui a dispărut, lăsând în urmă un segment de dreaptă suplu şi luminos.

Ce spune alte traduceri?

Traducerea catolică (2002) este aproape bună: „Cine primeşte un profet pentru că este profet va primi răsplata profetului, iar cine primeşte un drept pentru că este drept va primi răsplata celui drept”. Pentru corectitudine, aş fi introdus prepoziţia „pe” înainte de „profet” şi „drept”.

NTR păstrează „în numele”, dar dă o notă explicativă: „ca pe unul care este”.

Galaction traduce cam neromâneşte: „Cine primeşte proroc în nume de proroc plată de proroc va lua…”

Bartolomeu Anania nu foloseşte nici el articolul nehotărât când face referire la „profet”, dar descoperă că trebuie să-l introducă totuşi în partea a doua a versetului, ca să nu creeze confuziuni. Aşadar, avem mai întâi: „Cine primeşte profet în nume de profet…”, iar apoi „cel ce primeşte pe un drept în nume de drept…” Din cauza inconsecvenţelor (uite articolul, nu e articolul, uite prepoziţia, nu e prepoziţia) soluţia aleasă e de drept nulă. Încă nu ştiu niciun  alt creator de literatură care să se exprime în felul acesta. Ori poate diortositorul a considerat că e nepotrivit să faci textul biblic să sune prea natural în limba română.