Am terminat și Epistola către Evrei. Argument foarte meșteșugit, teologie subtilă, retorică fasonată. O combinație bună de „polemică” și „pastorală”.

Evrei nu mi se pare „pătimașă” (ca epistolele lui Pavel). Nu vezi pathos arzător, revărsări emoționale, clocot. Nu găsești ironie, satiră, apel la propria experiență, afirmarea propriei autorități. Autorul este mai detașat și mai cerebral, dar are o capacitate extraordinară de a zugrăvi o frescă istorică emoționantă în Evrei 11.

Ca să poți înțelege tabloul, trebuie să știi un pic de istorie intertestamentară, altfel ratezi elemente importante.

De pildă, cei care au refuzat să primească „izbăvirea” și care au fost „torturați” sunt martirii din 2 Macabei 6-7. Un element de legătură între Evrei și Macabei este folosirea verbului tympanizo (a trage pe roată, instrument de tortură circular pe care era întins condamnatul). Instrumentul (tympanon) este pomenit în 2 Macabei 6:19, 28.

Mai jos pasajul de final din Evrei 11.

***

Și câte aș mai putea zice, însă nu mi-ar ajunge vremea, dacă aș vrea să povestesc despre Ghedeon, Barac, Samson, Iefta, David, Samuel și profeți! Prin credință au biruit împărății, au făcut dreptate, au dobândit făgăduințe, au închis gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuțișul sabiei, s-au vindecat de boală, au fost viteji în luptă, au pus pe fugă oștirile străine. Femeile i-au primit înapoi pe cei care muriseră și care au înviat; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea și au fost torturația. Alții au suferit batjocuri și biciuiri, ori chiar lanțuri și temniță, au fost uciși cu pietre, tăiați în două cu fierăstrăul, au murit uciși de sabie, au pribegit îmbrăcați cu cojoace și în piei de capră, lipsiți, prigoniți, chinuiți – ei, de care lumea nu era vrednică – rătăcind prin pustietăți, în munți, prin peșteri și prin crăpăturile pământului. Toți aceștia, deși au primit o bună mărturie pentru credința lor, n-au primit ce le fusese făgăduit, căci Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârșire fără noi.

 a11:35 Aluzie la martirajul celor descriși în 2 Macabei 6-7.

Anunțuri

Evrei 11:11 e un verset dificil din două motive:

(1) Fiindcă textul grec înregistrează variații în manuscrise. De pildă, unele manuscrise menționează că Sara era stearpă și că a născut. Altele omit termenul „stearpă”.

(2) Chiar și fără variații, textul e dificil. Cele mai multe traduceri românești spun că Sara a primit putere să zămislească. Exegeții străini consideră (în majoritate?) că subiectul versetului este Avraam, care a primit (ἔλαβεν) putere (δύναμιν) pentru a „depune” sămânța (εἰς καταβολὴν σπέρματος).

Termenul katabole este folosit deseori în scrierile grecești cu sensul de „semănare”, „însămânțare”.

Filon comentează doct într-o lucrare a sa că nimic din cele ce trăiesc pe pământ nu poate crește fără o esență umedă (ὑγρᾶς οὐσίας). Acest fapt ar fi demonstrat de „semănările” (αἱ καταβολαὶ) de semințe care fie sunt umede (ca cele ale animalelor), fie nu odrăslesc fără umezeală (ca cele ale plantelor).

Exemple pot continua și din alți autori.

Verbul kataballo este folosit în textele clasice cu sensul de „a însămânța” / „a (de)pune sămânța”.

Marcus Aureliu, de ex., folosește verbul cu acest sens în Cugetările (4.36) sale, într-un pasaj cam criptic, dar totuși util pentru scopurile filologului:

Tot ce există este într-un anumit fel sămânța a aceea ce va fi, dar tu te duci cu gândul numai la semințele (σπέρματα) care sunt (de)puse (καταβαλλόμενα) în pământ (εἰς γῆν) sau în pântece (ἢ μήτραν), însă această [perspectivă] e foarte trivială (ἰδιωτικόν).

Așadar, în lumina acestor considerații, textul biblic ar trebui tradus (literal, strict pentru uz exegetic) după cum urmează:

Prin credință − deși însăși Sara stearpă −  [Avraam] a primit putere de a depune sămânță, chiar și după vremea maturității, căci a considerat credincios pe cel care îi făgăduise.

Cu unele retușuri textul ar putea suna astfel:

Prin credință − deși Sara era ea însăși stearpă −  [Avraam] a primit putere de a odrăsli sămânță, chiar și după ce îi trecuse vremea, căci l-a socotit vrednic de crezare pe cel care îi făcuse făgăduința.

Πίστει καὶ αὐτὴ Σάρρα στεῖρα δύναμιν εἰς καταβολὴν σπέρματος ἔλαβεν καὶ παρὰ καιρὸν ἡλικίας, ἐπεὶ πιστὸν ἡγήσατο τὸν ἐπαγγειλάμενον.

Update 6 aprilie 2013

Tocmai am descoperit în biblioteca ITP o colecție de eseuri (Greeks, Romans, and Christians. Essays in Honor of Abraham J. Malherbe), editată de D. L. Balch, E. Ferguson, W. A. Meeks. Unul dintre eseuri face referire tocmai la această problemă: Pieter Willem van der Horst, „Sarah’s Seminal Emission: Hebrews 11:11 in the Light of Ancient Embryology”, p. 287-304.

van der Horst consideră că autorul cărții Evrei „means what he says”, anume că Sara a primit putere de a „concepe sămânța”. Citez un mic fragment:

This chapter will demonstrate that the view that women had their own seminal emissions was not an eccentric, but a quite current, opinion in antiquity and that this idea did not remain limited to Greek scholarly circles but penetrated in other strata of society as well. It will also demonstrate that this theory was well known in early Judaism. (p. 288)