Evrei 11:11 e un verset dificil din două motive:

(1) Fiindcă textul grec înregistrează variații în manuscrise. De pildă, unele manuscrise menționează că Sara era stearpă și că a născut. Altele omit termenul „stearpă”.

(2) Chiar și fără variații, textul e dificil. Cele mai multe traduceri românești spun că Sara a primit putere să zămislească. Exegeții străini consideră (în majoritate?) că subiectul versetului este Avraam, care a primit (ἔλαβεν) putere (δύναμιν) pentru a „depune” sămânța (εἰς καταβολὴν σπέρματος).

Termenul katabole este folosit deseori în scrierile grecești cu sensul de „semănare”, „însămânțare”.

Filon comentează doct într-o lucrare a sa că nimic din cele ce trăiesc pe pământ nu poate crește fără o esență umedă (ὑγρᾶς οὐσίας). Acest fapt ar fi demonstrat de „semănările” (αἱ καταβολαὶ) de semințe care fie sunt umede (ca cele ale animalelor), fie nu odrăslesc fără umezeală (ca cele ale plantelor).

Exemple pot continua și din alți autori.

Verbul kataballo este folosit în textele clasice cu sensul de „a însămânța” / „a (de)pune sămânța”.

Marcus Aureliu, de ex., folosește verbul cu acest sens în Cugetările (4.36) sale, într-un pasaj cam criptic, dar totuși util pentru scopurile filologului:

Tot ce există este într-un anumit fel sămânța a aceea ce va fi, dar tu te duci cu gândul numai la semințele (σπέρματα) care sunt (de)puse (καταβαλλόμενα) în pământ (εἰς γῆν) sau în pântece (ἢ μήτραν), însă această [perspectivă] e foarte trivială (ἰδιωτικόν).

Așadar, în lumina acestor considerații, textul biblic ar trebui tradus (literal, strict pentru uz exegetic) după cum urmează:

Prin credință − deși însăși Sara stearpă −  [Avraam] a primit putere de a depune sămânță, chiar și după vremea maturității, căci a considerat credincios pe cel care îi făgăduise.

Cu unele retușuri textul ar putea suna astfel:

Prin credință − deși Sara era ea însăși stearpă −  [Avraam] a primit putere de a odrăsli sămânță, chiar și după ce îi trecuse vremea, căci l-a socotit vrednic de crezare pe cel care îi făcuse făgăduința.

Πίστει καὶ αὐτὴ Σάρρα στεῖρα δύναμιν εἰς καταβολὴν σπέρματος ἔλαβεν καὶ παρὰ καιρὸν ἡλικίας, ἐπεὶ πιστὸν ἡγήσατο τὸν ἐπαγγειλάμενον.

Update 6 aprilie 2013

Tocmai am descoperit în biblioteca ITP o colecție de eseuri (Greeks, Romans, and Christians. Essays in Honor of Abraham J. Malherbe), editată de D. L. Balch, E. Ferguson, W. A. Meeks. Unul dintre eseuri face referire tocmai la această problemă: Pieter Willem van der Horst, „Sarah’s Seminal Emission: Hebrews 11:11 in the Light of Ancient Embryology”, p. 287-304.

van der Horst consideră că autorul cărții Evrei „means what he says”, anume că Sara a primit putere de a „concepe sămânța”. Citez un mic fragment:

This chapter will demonstrate that the view that women had their own seminal emissions was not an eccentric, but a quite current, opinion in antiquity and that this idea did not remain limited to Greek scholarly circles but penetrated in other strata of society as well. It will also demonstrate that this theory was well known in early Judaism. (p. 288)


Cap. 10 se încheia cu declaraţia „[noi suntem] dintre aceia care au credinţă pentru izbăvirea sufletului”. Acum autorul cărţii ne spune ce înseamnă credinţa şi exemplifică in extenso, folosindu-se de istoria de început a poporului ales.

Credincioşii care au dubii cu privire la propria lor identitate sunt deci motivaţi să privească în trecut la patriarhi, care au avut parte (păstrând proporţiile) de aceleaşi zbateri şi lupte, trăind într-o perpetuă peregrinare, cu ochii către realitatea promisă de Dumnezeu.

Există câteva probleme exegetice importante în aceste capitol care îl pun pe traducător să aleagă. Timpul nu-mi îngăduie să-mi justific opţiunile.

Despre Evrei 1:11 am scris acum mai bine de trei ani o scurtă postare exegetică. Vezi AICI.

Capitolul 11

1 Credinţa este realitatea celor nădăjduite, dovada lucrurilor care nu se văd.

2 Prin aceasta au primit [o bună] mărturie cei din vechime.

3 Prin credinţă înţelegem că lumile au fost create prin cuvântul lui Dumnezeu, astfel încât ce se vede a fost făcut din lucruri care nu se văd.

4 Prin credinţă i-a a adus Abel lui Dumnezeu o mai bună jertfă decât cea a lui Cain, primind astfel mărturie că este drept, căci Dumnezeu a mărturisit despre darurile sale; prin aceasta, deşi mort, continuă să vorbească.

5 Prin credinţă a fost strămutat Enoh ca să nu mai vadă moartea şi nu a mai fost de găsit, căci l-a strămutat Dumnezeu; înainte de strămutarea lui a primit mărturia că este plăcut lui Dumnezeu.

6 Fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi [lui Dumnezeu]. Căci cel care se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că [El] există şi că răsplăteşte pe cel care Îl caută.

7 Prin credinţă Noe, fiind prevenit cu privire la cele care încă nu se vedeau şi luând aminte cu grijă, a pregătit o arcă pentru mântuirea casei sale; prin aceasta a judecat lumea şi s-a făcut moştenitor al dreptăţii care vine din credinţă.

8 Prin credinţă a ascultat Avraam când a fost chemat să plece în locul pe care urma să-l ia în moştenire; a plecat neştiind încotro merge.

9 Prin credinţă a călătorit spre ţara promisă, ca într-un ţinut străin, locuind în corturi cu Isaac şi Iacov, împreună-moştenitori ai aceleiaşi promisiuni.

10 El aştepta cetatea care are temelii [tari], al cărei arhitect şi ziditor este Dumnezeu.

11 Prin credinţă şi Sara a primit putere de a zămisli şi a născut chiar dacă îi trecuse vârsta, căci a socotit vrednic de încredere pe Cel care făcuse promisiunea.

12 Astfel că, dintr-un [singur om], şi acela aproape mort, s-au născut [urmaşi] precum mulţimea stelelor cerului şi ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra.

13 În credinţă au murit toţi aceştia, fără a primi promisiunile; [doar] le-au văzut de departe, le-au salutat şi au mărturisit că sunt străini şi călători pe pământ.

14 Cei care vorbesc astfel arată că sunt în căutarea unei patrii.

15 Dacă le-ar fi stat gândul la cea din care au ieşit, ar fi avut timp să se întoarcă,

16 dar căutau una mai bună, adică una cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-i este ruşine să se numească Dumnezeul lor; căci le-a pregătit lor o cetate.

17 Prin credinţă a adus Avraam pe Isaac când a fost încercat; el, care primise promisiunile, a vrut să-l aducă [jertfă] pe singurul său [fiu],

18 despre care se spusese: „Prin Isaac o sămânţă îţi va purta numele”,

19 fiindcă socotise că Dumnezeu poate să-l învie şi din morţi, astfel că l-a primit [înapoi] în chip simbolic.

(Va urma)