M-am hărnicit! 🙂

Am dat gata şi Evrei 2. Ar fi câteva lucruri de explicat, dar nu am timp acum. Unele fraze sunt foarte lungi şi greu de transpus în româneşte în mod adecvat. Uneori mai trebuie „sparte”. Ceva se pierde în traducere.

Ideea de forţă a pasajului mi se pare aceasta. Omul (carne şi sânge) e muritor şi terorizat de gândul morţii. Isus este fratele nostru, părtaş aceleiaşi naturi (carne şi sânge) pe care o asumă pentru a intra în lumea noastră. Fiind asemănător nouă în toate, „gustă” (ca şi noi) moartea, eliberându-ne însă de teroarea ei.

Dar experienţa morţii nu este doar un act de solidaritate cu neamul omenesc, ci şi expresia unei activităţi preoţeşti: Isus face ispăşirea păcatelor. Mai mult, el este un preot îndurător; poate empatiza şi simpatiza cu neamul nostru, asaltat continuu de ispite/încercări.

Intrând în lumea noastră, Hristos trece printr-o „pedagogie divină” în urma căreia este încununat cu slavă şi cinste. Lui I-au fost supuse toate lucrurile, chiar dacă acum nu vedem încă realitatea aceasta pusă definitiv în act.

2:1 De aceea trebuie cu atât mai mult să luăm aminte la cele auzite, ca nu cumva să ajungem în derivă.

2 Căci dacă mesajul rostit prin îngeri s-a dovedit neclintit şi fiecare abatere şi neascultare şi-a primit pedeapsa cuvenită,

3 cum vom scăpa noi dacă neglijăm o mântuire aşa de mare, care şi-a avut începutul în cuvintele Domnului şi care a fost confirmată de cei ce au auzit-o,

4 fiind adeverită de Dumnezeu cu semne şi minuni şi diferite puteri, şi împărţiri ale Duhului Sfânt, după voia Lui?

5 Căci nu unor îngeri le-a supus [El] lumea viitoare, despre care vorbim.

6  Cineva a mărturisit undeva zicând: „Ce este omul, ca să-ţi aminteşti de el? Sau fiul omului, ca să-l cercetezi?

7 L-ai făcut cu puţin mai prejos de îngeri; cu slavă şi cinste l-ai încoronat

8 Toate le-ai pus sub picioarele lui.” Supunându-i Lui toate, nu a lăsat nimic nesupus. Acum însă nu vedem că I-ar fi supuse toate.

9 Dar Îl vedem pe Isus (cel coborât cu puţin mai prejos de îngeri) încoronat cu slavă şi cinste, datorită morţii pe care a suferit-o, astfel încât prin harul lui Dumnezeu să guste moartea pentru toţi.

10 Se cuvenea ca, aducând pe mulţi fii la slavă, [Dumnezeu] – pentru care [au fost create] toate şi prin care [sunt] toate – să desăvârşească prin suferinţe pe întemeietorul mântuirii lor.

11 Căci Cel care sfinţeşte şi cei sfinţiţi sunt toţi dintr-Unul [singur]; din acest motiv nu-i este ruşine să-i numească fraţi,

12 ci zice: „Voi vesti numele Tău fraţilor Mei; în mijlocul adunării Îţi voi cânta laude”

13 şi iarăşi: „Voi avea deplină încredere în El”; şi iarăşi: „Iată, eu şi copiii pe care mi i-a dat Dumnezeu”.

14 Dar, deoarece copiii sunt părtaşi cărnii şi sângelui, în acelaşi fel şi El s-a împărtăşit de ele, ca prin moarte să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe Diavolul,

15 şi să-i elibereze pe cei care, prin frica de moarte,  erau ţinuţi în robie toată viaţa lor.

16 Căci, negreşit, nu îngerilor le vine în ajutor, ci seminţei lui Avraam îi vine în ajutor.

17 Prin urmare, se cuvenea să se asemene fraţilor Lui în toate, ca să devină un mare preot îndurător şi credincios în relaţia cu Dumnezeu, pentru a face ispăşirea păcatelor poporului.

18 Căci, deoarece a suferit El însuşi, fiind ispitit, poate să vină în ajutor celor care sunt ispitiţi.