Am publicat deja două postări despre pasajul dificil din Evrei 6. Postarea a doua făcea referire atât la avertismentele cutremurătoare din capitolul 6, cât şi la încurajările pe care le conţine.

(III) 6:13-20 Ultima subsecţiune ne pune înainte două personaje: pe Avraam şi pe Dumnezeu. În v. 12 destinatarii erau îndemnaţi să se facă „imitatori” (mimetai) ai celor care prin credinţă şi perseverenţă (makrothumia) moştenesc promisiunile.

Cine este personajul prin excelenţă moştenitor al promisiunilor? Avraam, desigur, care perseverând (makrothumesas din v. 15 trimite la makrothumia din v. 12) a „obţinut” promisiunea.

Faţă de Avraam Dumnezeu şi-a revelat caracterul de o asemenea manieră, încât cititorii pot să se simtă plini de încredere.

Caracterul lui Dumnezeu

Să vedem mai întâi premisele: (1) Dumnezeu i-a făcut promisiuni lui Avraam; (2) Dumnezeu s-a jurat pe Sine (Gen. 22:16-17).

Parcă anticipând curiozitatea destinatarilor (şi a cititorilor de peste veacuri) care se întreabă: „Dar de ce a fost nevoie ca Dumnezeu să jure?”, autorul ne dă explicaţia:

– Oamenii obişnuiesc să se jure pe ceva superior lor.

– Când oamenii au dispute (antilogias), folosesc jurământul ca o garanţie (bebaiosis) care pune capăt neînţelegerii.

– Dumnezeu a vrut să arate şi El în mod suplimentar (perissoteron) moştenitorilor promisiunii (=lui Avraam şi succesorilor lui) caracterul imuabil al hotărârii/scopului (boule) Lui.

– În consecinţă, Dumnezeu a intervenit (emesiteusen) cu un jurământ.

– Există deci două lucruri imuabile în privinţa cărora este imposibil (adunaton) ca Dumnezeu să mintă: (1) hotărârea Lui şi (2) jurământul Său.

[Alternativ, cele două lucruri „imposibile” ar putea fi promisiunea făcută şi jurământul care o confirmă. În orice caz, fie că e vorba de „hotărâre” (boule), fie de „promisiune” (epangelia), ideea este aceeaşi: consecvenţa lui Dumnezeu este un motiv de speranţă!]

„Imposibilul” care ne face să căpătăm încurajare

Mă opresc un pic asupra acestui adunaton din v. 18. În acelaşi capitol (6:4) ni se spunea că este adunaton (imposibil, cu neputinţă) ca cei apostaziaţi să fie înnoiţi iarăşi întru pocăinţă. Acela era „imposibilul” dătător de fiori. Acum ni se spune că este adunaton ca Dumnezeu să mintă în două privinţe: în deciziile anunţate şi în jurămintele care însoţesc deciziile.

Firul argumentativ continuă (v. 18): …ca prin aceste două „imposibilităţi”, noi, cei ce ne-am refugiat în Dumnezeu, să căpătăm acea îmbărbătare puternică (ischuran parakalesin) de a „apuca” (kratesai are şi sensul de „a înşfăca, a prinde”) speranţa ce ne stă în faţă.

Această speranţă este o ancoră pentru sufletul nostru. O ancoră tare (asphale) şi sigură (bebaian), care pătrunde în Sfânta Sfintelor. Acolo a intrat ca Înaintemergător, pentru noi, şi Isus Hristos, devenind preot pentru veşnicie, după modelul întruchipat de Melhisedec.

Să recapitulăm deci:

(I) 5:11-14 şi 6:1-3. Avem o mustrare („sunteţi imaturi/întârziaţi”) şi o încurajare („să lăsăm ABC-ul şi să mergem către maturitate, ceea ce vom şi face”.)

(II) 6:4-12. Avertismente drastice (lepădarea te aruncă în „imposibil”; „dacă produci buruieni ţi se pune foc”), dar şi speranţă („you can do better”, „Dumnezeu nu uită strădaniile voastre, cu tot ce presupun ele”).

(III) 6:13-20 Trebuie să ne facem „imitatori” ai lui Avraam, căruia Dumnezeu i-a făcut promisiuni întărite prin jurământ. Acest dublu fundament „inamovibil” este cel care ne insuflă curajul de a ne prinde cu putere de speranţă – de ancora care pătrunde în Sfânta Sfintelor unde a intrat şi Isus, Marele nostru Preot.

Concluzii?

Sigur, după analiza exegetică făcută, s-ar cuveni să tragem şi nişte concluzii aplicative. Am să propun într-o viitoare postare nişte principii hermeneutice de care ar trebui să se ţină cont în interpretarea pasajului analizat exegetic.


Nişte studenţi de-ai mei au decis să înceapă studierea în amănunţime a epistolei 1 Timotei. Ca să le vin în ajutor, am decis să postez o grilă interpretativă minimală.

Am să intru direct în subiect. E vorba de o epistolă scrisă în captivitate. După formula de salut, Pavel îi reaminteşte lui Timotei de o problemă care importantă, asupra căruia îi dăduse instrucţiuni şi înainte de plecarea spre Macedonia. E vorba de admonestarea unor indivizi care se îndeletnicesc cu învăţături dubioase. Iată mai jos un posibil portret-robot al lor

Aduc alte învăţături (heterodidaskalein) decât cele ale lui Pavel. Nu ni se dau detalii, dar putem intui în sens larg despre ce este vorba, pe baza altor informaţii oferite mai jos de apostol.

Sunt preocupaţi de mituri (mythois). E vorba de mituri gnostice? E vorba de mituri care au ca pretext naraţiuni ale VT? Greu de spus. În orice caz, e vorba de chestiuni neimportante în raport cu proiectul divin atestat de Evanghelie.

Sunt interesaţi de genealogii (genealogiais) interminabile. Probabil e vorba de genealogii ale personajelor din VT. Sau poate de generarea eonilor din „teologia gnostică”.

Manifestă o predilecţie pentru speculaţii (ekzeteseis). Sunt mai fascinaţi de ideile lor decât de promovarea planurilor lui Dumnezeu (oikonomia theou).

Inima unor astfel de oameni nu este curată, au o conştiinţă pătată şi o credinţă nesinceră.

Mare parte din ce susţin este de fapt vorbărie (mataiologia).

O parte din speculaţiile lor are la bază Legea, de care sunt preocupaţi şi pe care vor să o explice ca învăţători (nomodidaskaloi). [Ei na, cui nu i-ar surâde un doctorat în teologie?]

Le place să insiste asupra unor aspecte din Lege, dar o folosesc în mod ilegitim. Practică aşadar o hermeneutică abuzivă.


Ştiţi ce este un amanuensis, un agraphon, o crux interpretum sau o ditografie? Dar cine a fost Amenemope şi ce la ce se referă Comma Johanneum? Toţi termenii de mai sus şi încă alţi 300 sunt explicaţi într-un nou instrument de studiu publicat de Editura Logos: Dicţionarul de studii biblice.

Lucrarea îi are ca autori pe Arthur G. Patzia şi Anthony J. Petrotta, profesori la Seminarul Teologic Fuller (California) care s-au confruntat ani de-a rândul la cursuri cu privirile derutate ale studenţilor din anii inferiori, încât au decis în cele din urmă să le pună la îndemână un vademecum. Rezultatul experienţei didactice îndelungate este un dicţionar cu peste 300 de definiţii concise din diferite domenii ale cercetării biblice:

termeni greceşti, latineşti şi germani

terminologie literară

denumiri ale principalelor manuscrise ale VT şi NT

termeni din critica textuală sau alte discipline conexe.

Dicţionarul de studii biblice face parte din seria de dicţionare COMPACT a Editurii Logos, împreună cu Dicţionarul de termeni teologici (2005), Dicţionarul de termeni greceşti (în curs de editare) şi Dicţionarul de termeni ebraici.


Editura Logos are un nou site (www.logos.ro), funcţional, dar aflat încă în perioada de testare.

Editura Logos publică în mod special carte teologică de referinţă (comentarii teologice, dicţionare, exegeză şi hermeneutică biblică, teologie istorică şi sistematică).

În imagine, pagina de start a site-ului.


Nu ştiu niciun pasaj din Scriptură care să fie răstălmăcit atât de mult ca Ioan 21. Chiar astăzi mi-a fost dat să aud nişte „dumiţe” (mici „dume”) la ora de studiu biblic. Ca atare, m-am hotărât să postez aici nişte note care să fie utile celor interesaţi.

v. 5 Formula de adresare „Copii, aveţi ceva de mâncare” (la Cornilescu) induce în eroare. Paidia trebuie tradus aici cu „băieţi” (cum am spune în engleză, „fellows” sau „guys”). Ar putea fi tradus şi cu „prieteni”. Pentru ucenici, Isus este pur şi simplu un străin care intră în vorbă cu ei şi le cere ceva de mâncare. Ar fi sunat ridicol să li se adreseze cu termenul „copii” (dat fiind că, din punctul lor de vedere, nu se cunoscuseră niciodată).

v. 9 Pe ţărm au văzut jăratic de cărbuni. În original, termenul folosit este anthrakia (foc de cărbuni), care mai apare şi în 18:18. Petru s-a lepădat de trei ori în preajma unui foc de cărbuni. Acum îşi va declara iubirea de trei ori tot în preajma unui foc de cărbuni. A treia întrebare îl doare, fiindcă referirea la episodul lepădării devine cât se poate de limpede.

v. 12 Niciunul dintre ucenici nu îndrăzneşte să-l întrebe: „Cine eşti?”, fiindcă ştiau că este Domnul. E clar, ceva s-a schimbat în înfăţişarea fizică a lui Isus. Maria Magdalena a crezut că e grădinarul, ucenicii de pe drumul Emausului au vorbit mult şi bine cu el, fără să-l recunoască. În acest pasaj ucenicii nu-l recunosc, deşi li s-a mai arătat deja de două ori. Mesajul este clar: pe Hristosul înviat nu-l mai cunoaştem din punct de vedere omenesc, fizic (kata sarka, 2 Cor. 5:16). Ne apropiem de el nu prin vedere, ci prin credinţă. Ferice de cei ce n-au văzut şi au crezut. Ucenicii ştiu că este el, dar nu pentru că îl recunosc din punct de vedere fizic, ci pentru că el le dă acele repere care îi ghidează, activându-le credinţa. Pescuirea miraculoasă este semnul că au de-a face cu Cineva de dincolo de ei, de timp, de spaţiul şi de natura care adesea le este potrivnică.

v. 15 Am auzit o interpretare conform căreia întrebarea lui Isus ar trebui înţeleasă astfel: „Mă iubeşti tu mai mult decât acestea [plasele de pescuit, meseria ta]?” Interpretarea este ridicolă. Cine ar spune că îşi iubeşte meseria mai mult decât pe Domnul înviat? Întrebarea lui Isus bate în altă parte. Petru a promis că îşi va da viaţa pentru Isus (Ioan 13:37). El este primul care bravează „Chiar dacă va trebui să mor împreună cu tine, tot nu mă voi lepăda” şi dă tonul unor promisiuni similare făcute de ceilalţi.

v. 15-17 Fiindcă în dialogul dintre Isus şi Pentru sunt folosite două verbe greceşti pentru „a iubi” (phileo şi agapao), predicatorii comentează de regulă astfel: Isus îl întreabă pe Petru dacă îl iubeşte cu forma cea mai înaltă de iubire (agape), dar Petru răspunde „philo”, deci recunoaşte că nu poate să-l iubească pe Isus la modul sacrificial etc. etc.

Întrebarea se repetă (agapas), la fel şi răspunsul (philo). A treia oară, Isus întreabă „phileis”, iar Petru răspunde „philo” şi se întristează, fiindcă îşi dă seama că Isus îl întreabă „Mă iubeşti măcar ca un prieten”? şi el nu poate să răspundă decât „Da, te iubesc [numai ca prieten]”.

Interpretarea aceasta este atât de trasă de păr, încât probabil de mulţi ani poartă perucă (altfel nu-mi explic cum se face că suceşte în continuare capetele predicatorilor, în număr atât de mare).

Argumentele împotriva ei sunt câtă frunză şi iarbă (sau câte fire în perucă). Dacă studiem modul în care sunt folosite cele două verbe în Ev. după Ioan, vom descoperi că ele nu conotează nimic special. E vorba doar de o variaţie stilistică. Nu intru în detalii. Ar fi mult de scris.

Cum dialogul dintre Isus şi Petru s-a purtat probabil în aramaică, distincţia îşi pierde sensul, fiindcă aramaica nu are sinonime de felul acesta.

Dacă Isus „bate în retragere”, înseamnă că restaurarea lui Petru e făcută pe jumătate. Isus se dă bătut de neputinţa lui Petru. Absurd! Mai ales că în versetul următor face aluzie la martirajul lui. Cum ar putea Petru să devină martir, dacă nu poate să-l iubească pe Isus în mod sacrificial (etc. etc.)?

v. 19 Am auzit astăzi că „îţi vei întinde mâinile” înseamnă aici „îţi vei întinde mâinile către Dumnezeu” (ca simbol al dependenţei de el). Absurd şi iar absurd. Textul fie sugerează slăbiciunea omului vârstnic care trebuie să ceară ajutor (întinzând mâinile către un altul, care să-l ajute), fie (mai probabil), întinderea mâinilor pentru a i se lega la spate aşa-numitul patibulum, partea transversală a crucii, pe care o va purta până la locul răstignirii. Un altul îl încinge şi îl duce la locul răstignirii (unde, dacă i s-ar oferi posibilitatea de a alege, nu ar voi să meargă). Referirea la moartea cu care Petru îl va proslăvi pe Dumnezeu dă de înţeles că „întinderea mâinilor” este o referire voalată la răstignire.

Foto: Biserica de la Taghba, locul unde, conform tradiţiei, s-a întâlnit Isus cu ucenicii, la Marea Tiberiadei. În interior se află Mensa Christi (Masa Domnului, centru). În curtea bisericii se află şi o statuie care prezintă momentul învestirii lui Petru ca păstor. Aşezământul este administrat de franciscani.