biblia1688

Am recitit azi, după mai mulţi ani, Precuvântarea Bibliei Bartolomeu Anania (2001). După cum spuneam într-o altă postare, materialele introductive din bibliile româneşti trebuie luate cu multe rezerve, fiindcă adesea mai mult dezinformează decât informează. Adesea, informaţiile sunt pur şi simplu „ideologizate”; primesc o turnură care este aproape complet falsă. Iau un exemplu la îndemână:

În Biserica noastră Ortodoxă Română, grija pentru împărtăşirea credincioşilor dreptmăritori de frumuseţea nepământească şi de tot folosul duhovnicesc ale Cuvântului dumnezeiesc în propria lor limbă, s-a manifestat de timpuriu în comparaţie cu alte neamuri creştine. În fruntea harnicilor şi talentaţilor traducători ai scrierilor biblice s-au situat întotdeauna ierarhi erudiţi, care şi-au închinat timpul şi priceperea acestei sacre strădanii, adăugând nevoinţei nevoinţă, lăsându-ne ca pe o moştenire nepreţuită, încă din veacul al XVIII-lea, întreaga Biblie în grai românesc, ediţie cunoscută sub denumirea de Biblia de la 1688, Biblia lui Şerban sau Biblia de la Bucureşti.

Din citatul de mai sus înţeleg că autorul vrea să ne convingă de două lucruri:

1)     B.O.R. a fost preocupată de timpuriu să traducă Scriptura în limba română;

2)     Biblia de la Bucureşti este rezultatul strădaniilor depuse de ierarhii erudiţi ai Bisericii;

Din păcate, ambele informaţii sunt exagerări, dacă nu chiar falsuri.

1) În limba română Biblia s-a tradus integral foarte târziu (abia la 1688), la multe sute de ani după ce alte neamuri creştine europene (englezii, germanii, francezii, ruşii) aveau deja Biblia tradusă în limba lor.

2) Biblia de la Bucureşti nu este realizarea ierarhilor Bisericii. Ea este în primul rând o acţiune de ordin „politic” a lui Şerban Cantacuzino, care aspira la tronul Bizanţului şi care voia să-şi sporească prestigiul socio-cultural. Prefaţa Bibliei şi elementele grafice au fost toate gândite cu grijă pentru a transmite un mesaj cu conotaţii clare pentru cel care ştie să citească printre rânduri.

Traducerea VT a fost făcută, în primă fază, la Constantinopol, de moldoveanul Nicolae Milescu (laic), după o Septuaginta publicată la Frankfurt (1597). După această etapă, lucrurile sunt cam ceţoase. Ştim doar că textul lui a fost revizuit odată de mitropolitul Dosoftei în Moldova (proces în urma căruia a rezultat Ms. 45 de la BAR Cluj). Textul a mai fost diortosit de Mitrofan (viitor episcop de Buzău) şi de fraţii Greceanu (laici) în Ţara Românească.

Trăgând linie şi adunând, avem o Biblie realizată din iniţiativa unui domnitor care a cules „post-mortem” roadele muncii unui laic, Nicolae Milescu, a cărui motivaţie de a traduce Biblia rămâne până astăzi necunoscută. „Post-mortem” fiindcă Şerban Cantacuzino a murit înainte să apuce să-şi vadă bibliile difuzate. Următorul domn al Ţării Româneşti, Brâncoveanu, s-a „agăţat” şi el de realizarea predecesorului său. Deşi Biblia fusese integral tipărită (iar unele exemplare fuseseră legate), Brâncoveanu a schimbat foile de titlu, pentru a menţiona în ele şi contribuţia lui financiară la acest proiect. (Cât de adevărată e menţiunea numai bunul Dumnezeu ştie).

Acestea sunt datele esenţiale privitoare la Biblia lui Şerban. O Biblie realizată mai mult din iniţiativă laică decât bisericească.

N-ar fi acestea singurele informaţii „ajustate” din precuvântarea Bibliei Anania. Poate voi găsi răgaz să revin cu o nouă tranşă.

P.S. Orice s-ar spune, încă n-am renunţat la speranţa că ierarhiile şi sistemele bisericeşti sunt compatibile cu adevărul. 🙂

Foto: Stema lui Şerban Cantacuzino, în Biblia care îi poartă numele. Vă spune ceva pajura bicefală?