Luat de valul activităților din ultimele zile, am uitat să anunț din vreme că joi și vineri (18-19 mai) la ITPB va avea loc conferința cu titlul

„Reforma Protestantă. Istorie, receptare și influențe”.

Ca de obicei, vom avea și câțiva oaspeți importanți din alte instituții culturale și de învățământ superior.

Profesorul Hans Klein, vechi prieten al ITPB, va ține prelegerea inaugurală, având ca temă „Justificarea la Pavel și la Luther. Un studiu comparativ”.

Doamna Ana Dumitran, specialistă în istoria Reformei transilvănene (a publicat în 2015 o carte fundamentală: Religie ortodoxă – Religie reformată. Ipostaze ale identității religioase a românilor din Transilvania în sec. XVI-XVII), va ține o prelegere intitulată „Imagine – Cuvânt – Reformă. Repere ale schimbării în universul credinței românilor din Transilvania în secolul al XVII-lea”.

Nu în ultimul rând, atrag atenție asupra unui subiect care m-a pasionat și pe mine, dar pe care nu l-am putut explora în detaliu, din cauza altor presiuni și proiecte. M-am bucurat mult când am descoperit că Roland Clark, un istoric tânăr, leat cu mine, s-a arătat interesat de aceeași temă. După discuțiile avute cu el sunt convins că va scrie o carte foarte bună. Noi vom avea parte de o „pregustare” în cursul zilei de joi, la ITP: „Cuibul cu Barză: Exposing Heretics in the Romanian Orthodox Church, 1921–1924”

Vom avea parte de multe alte prelegeri interesante. Găsiți AICI programul integral.

 


Teza de doctorat a pastorului şi lectorului universitar Ioan Brie, Secretul mesianic în Evanghelia după Marcu – Rezolvarea unei enigme biblice, susţinută în anul 2009 la Institutul Teologic Protestant din Cluj-Napoca, a fost publicată recent la Editura Universității din Oradea.

Un fragment din textul introductiv al cărţii:

Până în secolul al XIX-lea s-a crezut că Evanghelia lui Marcu este o abreviere a Evangheliei lui Matei, motiv pentru care nu s-a bucurat de un prea mare interes din partea teologilor. În secolul al XIX-lea cercetarea teologică a stabilit că Marcu este cea mai veche evanghelie şi că Matei şi Luca au folosit textul marcan în redactarea propriilor evanghelii. Odată cu stabilirea priorităţii Evangheliei lui Marcu faţă de celelalte evanghelii, interesul faţă de studiile marcane a crescut exponenţial. Marcu îşi scrie evanghelia ca membru al comunităţii creştine şi pentru comunitatea creştină. Coordonata centrală a Evangheliei lui Marcu este hristologia. Preocuparea esenţială a lui Marcu este să ofere răspunsul corect la întrebarea cine este Isus. Încă din primele cuvinte ale evangheliei sale, Marcu anunţă că Isus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu (Marcu 1:1). Pe parcursul evangheliei, Marcu urmăreşte cu consecvenţă să aprofundeze sensul mesianismului lui Isus şi al filiaţiei sale divine. Unul dintre elementele majore specific marcane, cu ajutorul căruia Marcu pune în evidenţă identitatea şi destinul lui Isus, este motivul secretului mesianic.
Obiectul tezei de doctorat Secretul mesianic în Evanghelia lui Marcu este să identifice şi să aprofundeze motivul secretului mesianic marcan, să stabilească sensul secretului mesianic, funcţia teologică pe care motivul secretului o are în cadrul teologiei narative marcane, precum şi modul în care motivul secretului mesianic contribuie la conturarea hristologiei evangheliei a doua.

Alte detalii AICI


Un prim comentariu la prezentarea pr. prof. Tofană a venit din partea prof. Hans Klein, decanul Departamentului de Teologie Protestantă din ULBS. Prof. Klein a atras atenţia asupra discrepanţei dintre interpretarea Sf. Ioan Gură de Aur la 1 Cor. 14:22 şi ceea ce sugerează contextul mai larg al versetului: anume că vorbirea în limbi în 1 Cor. 14 este prezentată ca semn care îi îndepărtează pe necredincioşi de biserică, în loc să ducă la convertirea lor (1 Cor. 14:23).

În opinia pastorului Ioan Brie, interpretarea Sf. Ioan Gură este problematică deoarece justifică starea unei comunităţi creştine printr-o îndepărtare de la norma paulină. Dimpotrivă, o interpretare fidelă ar trebui să ajute comunitatea să se ridice la nivelul Scripturii. În plus, conform apostolului Pavel, glosolalia are două dimensiuni: una personală şi una publică (dacă este însoţită de interpretare). Apostolul Pavel nu restrânge manifestarea harismei în context public, dacă ea este însoţită de interpretare (făcută de aceeaşi persoană sau de o alta).

O remarcă a colegului Ciprian Terinte a făcut referire la 1 Cor. 13 („limbile vor înceta”), folosit ca posibil argument cesaţionist de către prof. Tofană. Aş reformula întrebarea (din memorie) în felul următor: de ce privim vorbirea în limbi ca şi când ea ar fi încetat, dar facem excepţie pentru celelalte elemente (profeţia şi cunoştinţa) despre care apostolul Pavel afirmă că vor fi „desfiinţate”. În răspunsul său, pr. Tofană a precizat că nu putem spune cu certitudine că viitorul lui Pavel este prezentul nostru, de aceea întrebarea dacă limbile au încetat trebuie să rămână deschisă. Înţeleg din acest răspuns că pr. Tofană nu este dogmatic cu privire la încetarea acestei harisme.

O nelămurire am exprimat şi eu: cum împăcăm recomandările Apostolului din finalul cap. 14 („Râvniţi după prorocie şi nu împiedicaţi vorbirea în limbi”) cu ideea că Pavel caută să elimine glosolalia din comunitatea corintenilor? M-ar mai fi interesat să ştiu dacă pr. Tofană înţelege prorocia exclusiv ca propovăduire publică şi dacă această concepţie este compatibilă cu 1 Cor. 14:24-25. Din păcate, timpul alocat dezbaterilor a fost limitat. Amintesc şi remarca prof. Klein, la finalul dezbaterii: deşi glosolalia nu este necesară în context public bisericesc, dacă cineva o dobândeşte, ea nu trebuie respinsă.

Articolele susţinute la această întrunire vor fi publicate în Cercetări biblice, Anuarul Uniunii Bibliştilor din România, editat de prof. Hans Klein. Interesant este că şi numărul pe iunie 2010 al jurnalului Pleroma va cuprinde articole tot pe această temă: harismele. Ar fi un bun prilej pentru continuarea dialogului dintre penticostali şi ortodocşi, pe marginea subiectului glosolaliei (şi al harismelor în general).

Reamintesc că intrarea în Uniunea Bibliştilor este deschisă oricărui doctor în teologie biblică. Singura condiţie este plata cotizaţiei de membru.


Anul acesta, referatele prezentate şi dezbătute la întâlnirea Uniunii Bibliştilor din România au avut în centru harismele (şi, implicit, persoană şi activitatea Duhului Sfânt). Nefiind încă doctor, nu sunt membru al acestei asociaţii, dar am participat destul de consecvent la întrunirile din ultimii ani. Primele referate susţinute (cele la VT) au fost prezentate de pr. prof. Ioan Chirilă (Cluj-Napoca), monseniorul Vladimir Petercă (Iaşi) şi pr. conf. Constantin Oancea (Cluj-Napoca).

Despre harisme din perspectiva Noului Testament au vorbit pr. prof. Stelian Tofană (Cluj-Napoca), presb. lect. Ciprian Terinte (Bucureşti) şi pr. prep. Marian Vild (Bucureşti). Semnalez în mod deosebit referatul prof. Stelian Tofană, care a pus în discuţie relevanţa şi utilitatea glosolaliei astăzi. Eu şi ceilalţi colegi de la ITP (Corneliu Constantineanu, Ioan Brie, Romulus Ganea) am urmărit cu mare interes referatul părintelui Tofană, profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Babeş-Bolyai”.

Pe mine prezentarea m-a interesat cu atât mai mult cu cât publicasem în săptămâna precedentă un articol care făcea referire tocmai la această temă. Nu am pretenţia că pot reda foarte exact rezumatul prof. Tofană, de aceea voi aminti doar câteva idei: harismele nu sunt recompense, nu conferă vreun merit celui care le exercită, sunt menite pentru zidirea Bisericii şi au caracter temporar. În înţelegerea pr. Tofană, profeţia se suprapune în bună măsură cu propovăduirea. Concluzia referatului a fost că glosolalia nu mai este necesară astăzi. Un argument interesant a fost preluat din Sf. Ioan Gură de Aur (De sancta pentecoste / Eis ten hagian pentekosten). Fiindcă am găsit textul şi pe internet, citez in extenso din el (vezi textul întregii omilii AICI).

Dar pentru care pricină nu se mai fac semne acum ? Pentru că de la mulţi aud acestea şi deseori între ei se întreabă, de aceea luaţi aminte cu dinadinsul.

De ce atunci, toţi cei ce se botezau, vorbeau în limbi, iar acum nu? Să ne învăţăm întâi ce este a vorbi în limbi şi atunci vom spune şi pricina.

Deci ce este a vorbi în limbi ? Cel ce se boteza îndată vorbea în limba indienilor, a egiptenilor, a perşilor, a sciţilor, a tracilor; aşa că un om vorbea în multe limbi. Şi aceştia de acum de s-ar fi botezat atunci, i-ai fi auzit şi pe ei vorbind în multe limbi. Aceasta ne-o arată Pavel, zicând: „Şi găsind câţiva ucenici, a zis către ei : Primit-aţi voi Duhul Sfânt când aţi crezut? Iar aceia au zis către el: Dar nici n-am auzit dacă este Duh Sfânt”. Şi apoi botezându-i şi „puindu-şi Pavel, mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit asupra lor şi vorbeau în limbi…” (F. Ap. 19, 1 – 2, 6). Deci pentru care pricină s-a luat de la oamenii de acum darul acesta ? Nu pentru că ne necinsteşte Dumnezeu pe noi, ci dimpotrivă pentru că ne iubeşte foarte mult. Cum? Eu vă voi spune.

Oamenii de atunci de curând fiind izbăviţi de idoli, aveau mintea groasă şi nesimţitoare şi erau dedaţi numai la lucrurile cele trupeşti, neavând nici o înţelegere faţă de darurile cele netrupeşti şi nici nu ştiau ce este darul duhovnicesc, care se priveşte numai cu credinţa. Pentru aceasta se făceau semne.

Unele dintre darurile cele duhovniceşti sunt nevăzute şi numai cu credinţa se înţeleg, iar altele au şi semne văzute spre încredinţarea celor necredincioşi. Adică, iertarea păcatelor este lucrare duhovnicească, care se înţelege cu gândul, este deci dar nevăzut. Pentru că nu vedem cu ochii trupului, cum se curăţesc deci păcatele ? Cel ce se curăţeşte, sufletul este. Însă sufletul cu ochii trupului nu se vede. Deci curăţirea păcatelor este un dar care se înţelege cu mintea şi nu poate fi văzut de ochii trupeşti. A vorbi în limbi este tot o lucrare a Duhului care cu mintea se înţelege, dar are şi un semn văzut lesne de înţeles de cei necredincioşi. Acesta este sunetul cuvântului rostit cu limba, care auzindu-se, face dovada lucrării celei nevăzute dinlăuntru, care se face în suflet.

Dar acum eu nu am trebuinţă de semne, căci Pavel zice: ..Şi fiecăruia se dă arătarea Duhului spre folos” (I Cor. 12, 7). Dar care este pricina? Pentru că şi fără de semne am învăţat să cred în Stăpânul. Cel ce nu crede are nevoie de semne, iar fiindcă cred, nu am trebuinţă de probe, nici de semne. Şi cu toate că nu voi vorbi în limbi, totuşi ştiu că m-am curăţit de păcate. Iar cei de atunci nu credeau de nu vedeau semne, ca o garanţie a credinţei, pe care voiau s-o primească. Deci nu ca celor credincioşi se dădeau semnele, ci ca celor necredincioşi, ca să devină credincioşi. Aşa şi Pavel zice: „Semnele nu sunt pentru cei credincioşi, ci pentru cei necredincioşi” (Idem 14, 22).

Vedeţi că Dumnezeu a luat de la noi arătarea semnelor nu ca să ne necinstească, ci ca să ne cinstească. Şi a făcut aceasta arătând că acum noi credem în El fără de semne şi minuni. Iar aceia de nu ar fi avut mai întâi semne sau probe, nu ar fi crezut în El, prin lucrările cele nevăzute. Dar eu şi fără de acestea arăt toată credinţa. Iată deci pricina pentru care nu se mai fac acum semne.

(Va urma)


Astăzi (9 iulie) pastor lector drd. Ioan Brie a susţinut teza de doctorat cu titlul Secretul mesianic în Evanghelia lui Marcu, realizată sub coordonarea prof. univ. dr. Hans Klein, decanul Departamentului de Teologie Protestantă – Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Doctoratul a fost susţinut la Institutul Teologic Protestant din Cluj-Napoca.

În urma susţinerii, Ioan Brie a primit titlul de doctor în Teologie, cu distincţia „magna cum laude”.

DSCF4029

Foto: Membrii comisiei care au evaluat teza. De la stânga la dreapta: prof. univ. dr. Stelian Tofană (Babeş-Bolyai, Cluj), prof. univ. dr. Elek Rezi (rectorul Institutului Teologic Protestant din Cluj-Napoca), prof. univ. dr. Hans Klein (Departamentul de Teologie Protestantă, Univ. „Lucian Blaga, Sibiu), conf. univ. dr. Ioan Tipei (Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti) şi prof. univ. dr. Zsolt Geréb (Institutul Teologic Protestant din Cluj-Napoca).

DSCF4039

Foto: Ioan Brie răspunde întrebărilor venite din partea membrilor comisiei.

Coordonatorul tezei, prof. univ. Hans Klein, este unul dintre bibliştii de seamă ai spaţiului românesc, membru al SNTS şi autor, între altele, al unui amplu comentariu – Das Lukasevangelium – din seria Kritischer-Exegetischer Kommentar über das Neue Testament (KEK), publicată de Vandenhoeck & Ruprecht.

Felicitări colegului Ioan Brie şi mult succes în proiectele de cercetare pe care le va întreprinde de acum încolo.