Prima parte a acestei serii de 3 articole AICI.

Disclaimer: Postarea aceasta este mai lungă, fiindcă şi pasajul este mai complex. Scuze celor care trăiesc în mileniul vitezei (supersonice). Eu scriu încă pentru oamenii din mileniul II.

(II) 6:4-12. Aceasta este al doilea segment din macrosecţiunea 5:11-6:20. Aici se află mult citatul (dar puţin înţelesul) pasaj despre „imposibilitatea restaurării celor căzuţi”.

Secţiunea începe chiar aşa, cu termenul „imposibil” (adunaton). Ce este imposibil aflăm abia în v. 6 („să fie restauraţi/înnoiţi întru pocăinţă”). Între v. 1 şi v. 6 sunt descrişi cei despre care se spune că nu mai pot fi înnoiţi (şi aduşi) la pocăinţă. Cine sunt aceştia?

cei care au fost cândva (odată) luminaţi. „Luminarea” este o metaforă pentru primirea Evangheliei. Verbul „a lumina” este folosit şi în 10:22, verset în care autorul îi invită pe destinatari să-şi aducă aminte de zilele de început când, după ce L-au primit pe Hristos şi au fost luminaţi, au avut parte de mari suferinţe şi necazuri, fiindcă au fost în mod public supuşi batjocurii. Unii au fost aruncaţi în închisoare, iar altora li s-au confiscat averile, fapt pe care l-au acceptat cu bucurie, conştienţi că au averi „mai bune” care dăinuiesc peste timp.

care au gustat darul ceresc, o metaforă generală pentru mântuire (ca dar ceresc). În 3:1 destinatarii au primit „chemarea cerească”. În 11:16 citim despre o „patrie cerească”. Destinatarii sunt deci „orientaţi spre cer”.

au devenit părtaşi Duhului Sfânt. Dacă citeşti textul ca penticostal, vei porni de la premisa că aici e vorba de botezul în Duhul Sfânt (cu semnul vorbirii în limbi). Dacă nu eşti penticostal, atunci înţelegi textul în sensul mai larg al părtăşiei cu Duhul Sfânt care lucrează în toţi creştinii. În orice caz, Evrei 2:4 îmi sugerează că destinatarii au avut parte de experienţe destul de „harismatice” (semne, minuni şi manifestarea darurilor Duhului Sfânt).

au gustat cuvântul bun al lui Dumnezeu.

au gustat puterile veacului viitor. Expresia face aluzie la 2:4 şi confirmarea prin minuni (dunamesin) a Evangheliei proclamate în mijlocul lor.

dar care au căzut. Verbul parapipto este cel mai adesea înţeles în sensul de „cădere într-un păcat grav” (de regulă imoralitate sexuală), dar el înseamnă de fapt „a cădea de la credinţă”, „a apostazia”, „a eşua în împlinirea unui angajament”. [Apropo, 1 Corinteni 6 face referire clară la căderea în porneia şi gravitatea consecinţelor acestui păcat, dar cei care invocă Evrei 6 de obicei ignoră 1 Corinteni 6, din motive care mă depăşesc!]

De ce este „imposibil să fie restauraţi iarăşi întru pocăinţă cei care…”? Ni se dau două argumente.

Fiindcă:

Îl răstignesc din nou pentru ei pe Fiul lui Dumnezeu

Îl expun (iarăşi) batjocurii.

Cei care comit apostazie trec iarăşi în tabăra celor care n-au primit mesajul adus de Hristos şi care l-au considerat un impostor. A te lepăda de Hristos, după toate binecuvântările pe care le-ai primit, înseamnă să treci din nou în grupul celor care au participat activ la răstignire, care au susţinut-o sau cel puţin au aprobat-o. Apostaţii nu mai cred că Hristos este ceea ce s-a declarat a fi. Nu există teren „de mijloc” atunci când ieşi din „tabăra creştină”. În cazul destinatarilor, întoarcerea lor era la iudaism, fiindcă de acolo veniseră.

Verbul paradeigmatizo (a expune batjocurii, a da să fie batjocorit, a face un exemplu prin batjocorire publică) sugerează că apostaţii se raliază practic în mod tacit celor care l-au insultat pe Hristos în preajma răstignirii, fie că e vorba de soldaţi, autorităţi religioase sau oameni de rând prinşi de isteria colectivă.

De îndată ce a lansat acest avertisment cutremurător, autorul „cârmeşte” brusc firul argumentativ, aducând în prim-plan o imagine din agricultură: imaginea ogorului de la care se aşteaptă rod (6:7-9).

Ogorul care este udat adesea şi care produce vegetaţie folositoare pentru proprietari are parte de binecuvântare.

Ogorul care produce spini şi pălămidă (aluzie la Gen. 3:18) este respins şi aproape să fie blestemat (ca în Genesa), pentru ca în final să i se dea foc!

Scopul acestei imagini e clar. Destinatarii epistolei sunt ogorul udat adesea, de la care Dumnezeu (proprietarul) aşteaptă rod folositor. Dacă destinatarii vor produce spini şi pălămidă (lepădându-se de Hristos), nu vor primi aprobarea lui Dumnezeu, vor fi pasibili de blestem şi de pedeapsă drastică. Avertismentul este aşadar fără echivoc atât în prima parte („imposibil este să fie restauraţi”) cât şi în a doua parte („respingere, blestem, foc”).

Dar, să nu deznădăjduim. Autorul nu ne lasă suspendaţi în „imposibil”, ci ne insuflă curaj cu versetele 9-12:

„Dar în cazul vostru, preaiubiţilor, suntem convinşi de lucruri mai bune privitoare la mântuire, deşi vorbim în felul acesta.”

Altfel spus, deşi se exprimă în termeni atât de drastici, autorul este convins că ascultătorii pot fi la înălţime (adică pot rămâne în credinţă şi pot fi un ogor roditor, nu unul producător de mărăcini).

Acum, temă de reflecţie! De ce aud atât de des citat versetul cu „este imposibil” şi atât de rar (de fapt, deloc), versetul cu „suntem convinşi de lucruri mai bune în ce vă priveşte”? De ce este atât de dezechilibrată folosirea acestui pasaj (numai pentru a-i „confirma” pe oameni în imposibilitatea restaurării, dar nu şi pentru a-i „confirma” în posibilitatea unui rod bogat)?

Autorul cărţii Evrei chiar asta face. Le readuce aminte destinatarilor că Dumnezeu cunoaşte (1) lucrarea lor pentru El, (2) dragostea de care au dovadă, (3) slujirea lor din trecut şi din prezent faţă de sfinţi.

Realizările lor din trecut şi din prezent constituie prilejul pentru noi îndemnuri în 11 şi 12: îndemn la zel, speranţă până la sfârşit, hărnicie şi disponibilitatea de a călca pe urmele celor care s-au făcut moştenitori ai promisiunilor (Avraam, de pildă). Despre Avraam însă în următoarea postare.

Până una alta, să recapitulăm:

(I) 5:11-14 şi 6:1-3. Avem o mustrare („sunteţi imaturi/întârziaţi”) şi o încurajare („să lăsăm ABC-ul şi să mergem către maturitate, ceea ce vom şi face”.)

(II) 6:4-12. Avertismente drastice (lepădarea te aruncă în „imposibil”; „dacă produci buruieni ţi se pune foc”), dar şi speranţă („you can do better”, Dumnezeu nu uită strădaniile voastre, cu tot ce presupun ele”).

(III) 6:13-20 (Va urma)


(Găsiți partea a II-a a acestui material AICI. Partea a III-a AICI).

Nu ştiu vreun alt pasaj biblic care să fie invocat  mai abuziv decât celebrul pasaj din Evrei 6 care spune că „cei care… totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi”. Recent, pe un blog, pasajul cu pricina era invocat (trosc-pleosc) fără explicaţie (dar cu majuscule) în mijlocul unei peroraţii pioase, dar în fond naive şi neinformate, intitulate ambiguu şi melodramatic: „Cine a mai căzut”?

Ambiguu fiindcă îţi vine să întrebi: „De unde să fi căzut? Din pom? Din pod? De pe bloc?” şi dramatic fiindcă realizezi apoi că verbul ar fi trebuit pus între ghilimelele care să-i marcheze sensul cu care este folosit de regulă în mediul evanghelic, adică „a căzut în imoralitate (sexuală)”.

În fine, postarea are toate semnalmentele unei logoree iresponsabile, fiindcă tema anunţată nebulos în titlu este tratată pe măsură; pe tot cuprinsul articolului cititorului i se dă pur şi simplu „ceaţă”. Ai terminat de citit  „argumentaţia” şi te bântuie o întrebare: Ce a vrut de fapt autorul cu articolul respectiv (altceva decât să calmeze un posibil atac de brainstorming instalat fără preaviz în cortex?).

Amatorismul agresiv al unor postări de felul acesta a fost suficient ca să mă „întărâte” să conturez câteva repere exegetice necesare interpretării cărţii Evrei. Să purcedem!

Celebrul pasaj din 6:4-6 face parte dintr-o serie de secţiuni „motivatoare” ale cărţii Evrei. Să precizăm, cartea este o îmbinare de secţiuni „teologice” (superioritatea preoţiei lui Hristos) şi secţiuni „practice” (mustrări, îndemnuri, avertismente, încurajări).

În atari condiţii, decuparea celor trei versete din contextul lor este abuzivă, fiindcă nu ţine cont de spiritul general al cărţii şi de rolul pe care îl au ele în „ţesătura” argumentaţiei.

Am să mă opresc asupra „firului” argumentativ din macrosecţiunea care începe la 5:11 şi se încheie la 6:20. Acest fragment este alcătuit din trei secţiuni, pe care le voi numerota cu litere romane (I, II, III):

(I) 5:11-14 şi 6:1-3 (Nota bene: Din păcate, împărţirea Bibliei pe capitole şi versete a secţionat aici în mod nefericit firul tematic al autorului; cele două pasaje sunt strâns legate unul de altul şi ar fi trebuit să „curgă” neîmpiedicate, ca parte din acelaşi capitol, nu aşa cum se întâmplă acum).

Secţiunea (I) este dominată de termeni din sfera semantică a „maturităţii”. Ascultătorii sunt (1) mustraţi pentru lipsa lor de maturitate („retardarea”) lor spirituală şi (2) îndemnaţi să meargă spre maturitate.

(1) De ce „retardare”? Fiindcă autorul spune în esenţă (şi în detalii): „aţi devenit lenţi/greoi la înţelegere”; „se cuvenea să fiţi deja învăţători”; „aveţi nevoie să fiţi iarăşi învăţaţi principiile elementare ale cuvintelor lui Dumnezeu”; „aţi ajuns să vă hrăniţi din nou cu lapte”, „nu puteţi consuma hrană tare (care este pentru maturi [teleiōn]”; „dacă vă hrăniţi cu lapte, asta e dovada că nu sunteţi familiarizaţi cu mesajul neprihănirii, ci sunteţi încă bebeluşi/puradei”; „nu v-aţi antrenat încă suficient (prin utilizare) facultăţile de discernământ pentru a deosebi răul de bine.”

(2) Îndemnul din 6:1 este „să mergem către maturitate” (teleiotēta, cu aluzie la teleiōn din v. 5:14)! Să mergem depăşind în prealabil mesajul de început cu privire la Hristos. Să trecem deci de ABC-ul credinţei. „Şi asta vom şi face”, spune autorul, „dacă va îngădui Dumnezeu”. Iată deci că prima secţiune de mustrare şi îndemn se încheie pe o notă optimistă. Vom creşte, vom depăşi infantilismul în care ne găsim, vom ieşi din retardare, cu voia lui Dumnezeu.

(Va urma)


Editura Logos are un nou site (www.logos.ro), funcţional, dar aflat încă în perioada de testare.

Editura Logos publică în mod special carte teologică de referinţă (comentarii teologice, dicţionare, exegeză şi hermeneutică biblică, teologie istorică şi sistematică).

În imagine, pagina de start a site-ului.