image_1_lgEditura Logos a publicat de curând un nou titlu: Evanghelia şi Împărăţia, de Graeme Goldsworthy. Cartea poate fi încadrată atât la „teologia Vechiului Testament”, cât şi în domeniul „hermeneutică”.

Cartea izvorăşte probabil dintr-o nemulţumire. Nemulţumirea că atât de puţini creştini reuşesc să citească Vechiul Testament cu folos, atunci când se obosesc să mai depună vreun efort în această direcţie.

Autorul urmăreşte o temă biblică importantă, „Împărăţia lui Dumnezeu” în Vechiul Testament. Nu o face cu termeni tehnici, dătători de ceaţă, ci cu supleţea celui care scrie pentru nespecialişti interesaţi să-şi îmbogăţească orizonturile hermeneutice şi înţelegerea Scripturii.

Titlul Original: Gospel and Kingdom

Autor: Graeme Goldsworthy, actualmente pensionat, a fost profesor de Vechiul Testament, teologie biblică şi hermeneutică la Colegiul Teologic Moore din Sydney, Australia. Este un teolog şi autor apreciat, iar dintre cărţile sale amintim: Evanghelia şi planul divin, Evanghelia şi Apocalipsa şi Evanghelia şi Înţelepciunea.

Traducător: Adrian Serecuţ

Linkurile cu mostra de carte, respectiv cuprinsul nu sunt momentan valabile. Urmează să fie „validate” într-o zi-două.


Tatăl meu, un pasionat al „citirii comparate” a Scripturii, îmi atrage atenţia asupra următorului verset din diortosirea Bartolomeu Anania: „Mai lesne e să treacă o cămilă prin urechile acului decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu”.

Ei bine, da, aţi citit corect: „urechile”, nu „urechea”, fiindcă, de bună seamă, acul imaginat de diortositor nu este unul obişnuit, ci are mai multe urechi. Câte? Nu se poate şti.

Profit de semnalarea acestei erori ghiduşe a revizorului („furat” probabil de expresia românească „a scăpa ca prin urechile acului”, i.e. „a scăpa cu mare dificultate, a scăpa ca prin minune”), pentru trata nişte probleme de interpretare pe care le comportă versetul.

Cămilă sau odgon?

camila

Acum câteva zile un unchi venit în vizită m-a întrebat dacă nu cumva în acest verset e vorba de „camilă” (odgon, funie). L-am asigurat că în figura de stil folosită de Isus apare cămila (cel mai probabil dromaderul, nu cămila de Bactria, cu două cocoaşe, care trăieşte în stepele Asiei şi pe care a făcut-o nemuritoare Cinghiz Aitmatov în Legenda mancurtului din O zi mai lungă decât veacul).

Atunci de unde povestea cu „frânghia”, pe care am auzit-o și în copilărie? Ei bine, de la faptul că în câteva manuscrise ale NT (din cele peste 5.700) în loc de kamēlon (cămilă) apare scris kamilon, despre care unii comentatori au afirmat, fără niciun fel de dovadă, că ar însemna frânghie.

În perioada bizantină litera eta (din kamēlon) se pronunța deja ita. Așadar, un copist care transcria sub dictare ar fi putut scrie kamilon din greșeală.

Ipoteza conform căreia kamilon ar însemna „frânghie” nu are suport valid. Informația dintr-o scholie la Aristofan, Viespile (Ald κάμιλος (11) … (12) σχοινίον διὰ τοῦ ι.) este o speculație irelevantă, fiindcă acolo nu avem utilizarea termenului ca fapt de limbă, ci o glosă la expresia „fundul cămilei” (πρωκτὸν δὲ καμήλου).

Interpretul la poarta nouă

Mi-a fost dat să aud uneori şi că „urechea acului” ar fi fost o poartă în Ierusalim nu prea înaltă, prin care treceau de regulă oamenii. O cămilă ar fi putut trece prin ea numai cu chiu, cu vai, lepădând încărcătura şi aplecându-se. Nu ştiu dacă nu cumva unii comentatori pun cămila respectivă să îngenuncheze şi să treacă „pe brânci” pragul porţii „caudine”.

[Notă: Vagile mele intuiţii zoologice îmi spun că posibilitatea unei cămile de a merge „în genunchi” este cam tot atât de ridicată pe cât este posibilitatea de a trece printr-un ac de cusut obişnuit. Dar poate că cine a crescut mai multe cămile decât mine mă va contrazice.]

Interpretarea este ingenioasă şi are meritul că încearcă să atenueze ceea ce de fapt nu poate şi nu trebuie să fie atenuat. Cu precizarea că ingenioşii care o propun uită să menţioneze un detaliu important: arheologia nu susţine o asemenea interpretare. Dacă există o astfel de poartă în Ierusalim, ea este ulterioară epocii NT (datând cel mai probabil din Evul Mediu). Pe vremea când rostea Isus cuvintele din Matei 19:23 ea nu exista nici măcar ca idee.

Concluzie

N-are rost să „îndulcim” declaraţia lui Isus, care vorbeşte de ace de cusut şi de dromaderi în mărime naturală.

Ce vrea să spună Isus este că este absolut imposibil ca bogaţii să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Bogaţii sunt prea înşurubaţi în bogăţiile lor pentru a putea intra în Împărăţie. Naturalmente, ucenicii rămân cu gura căscată în faţa unei asemenea declaraţii tranşante. Drept răspuns, Isus spune că Dumnezeu poate realiza imposibilul. Intervenţia lui în viaţa bogaţilor poate schimba datele problemei. Altfel spus, Dumnezeu are ac şi de cojocul celor bogaţi!


Capitolul 3 din Ioan. O întâlnire. Nicodim vine la Isus. O face la adăpostul nopţii. Oare fiindcă îi e frică de asocierea cu Isus? Sau fiindcă doreşte să vorbească netulburat de intervenţiile mulţimii. Nu putem şti motivaţia din inima lui. Cert este că, la nivelul evangheliei după Ioan, noaptea simbolizează neînţelegerea şi ostilitatea faţă de Hristos şi mesajul Lui (Vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze; Dacă umblă noaptea, se poticneşte…; Iuda a ieşit afară. Era noapte.)

Un fariseu, un conducător al iudeilor (membru al Sanhedrinului), un învăţător al lui Israel, aflat în noapte spirituală, vine la Lumină (Eu sunt Lumina lumii).

De ce vine? Vine fiindcă a văzut semnele făcute de Isus în Ierusalim (mulţi au crezut în Numele Lui; căci vedeau semnele pe care le făcea) şi se numără printre cei care au crezut. Au crezut fiindcă semnele i-au constrâns să creadă, dar fără a ajunge la convingerea că Isus este Hristosul (Mesia), regele promis al lui Israel, şi cu atât mai puţin că este Mântuitorul lumii (declaraţie pe care aveau să o facă, în mod paradoxal, samaritenii, la care te-ai fi aşteptat cel mai puţin).

Nicodim vine pentru că este intrigat de lucrarea lui Isus. Vine pentru că nu se reprezintă doar pe sine, ci pentru că vorbeşte în numele unui grup mai mare de „credincioşi” (Ştim că eşti un învăţător venit de la Dumnezeu…).

Nicodim este bine intenţionat, dar înţelegerea lui cu privire la Isus şi lucrarea lui este profund deficitară. Nicodim are impresia că ştie (Învăţătorule, ştim), dar sfârşeşte prin a fi confruntat în mod cât de poate de ironic cu propria sa ignoranţă (Tu eşti învăţătorul lui Israel şi nu cunoşti aceste lucruri?).

Eminentul conducător iudeu vede în Isus numai un învăţător caracterizat de puteri miraculoase şi deci validat de Dumnezeu. Nimic mai mult. Aşa îşi începe de fapt discursul, din care nu apucă să declame prea mult, fiindcă Isus îl întrerupe şi-i spune că pentru a putea vedea împărăţia lui Dumnezeu, trebuie să te naşti de sus. (Adverbul anōthen poate fi tradus şi „din nou”. Avem de-a face aici cu unul dintre numeroasele jocuri de cuvinte din Evanghelia după Ioan).

Ce înseamnă aceste cuvinte ale lui Isus? S-ar spune că replica Mântuitorului n-are absolut nicio legătură cu declaraţia lui Nicodim din deschidere. E ca şi când cineva s-a jucat cu filmul naraţiunii, tăind o bucată din el, după care a lipit banda la loc. Ceva pare să lipsească. În primul rând pentru că Împărăţia lui Dumnezeu nu pare o temă bine reprezentată în Ioan. Termenul basileia (împărăţie) nu apare decât de 3 ori. Şi totuşi, titlul de „împărat” al lui Isus este unul frecvent. De fapt, apare chiar de la începutul Evangheliei, în declaraţia lui Natanael (Rabi, tu eşti Fiul lui Dumnezeu, tu eşti Împăratul lui Israel).

Aici este deci cheia pentru înţelegerea replicii lui Isus, (care altminteri pare total pe lângă subiectul de care se interesează implicit Nicodim). Dacă am traduce declaraţia lui Isus în limbaj mai explicit, ea ar putea suna cam aşa:

„Nicodim, eu sunt mai mult decât un învăţător venit de la Dumnezeu. Sunt Împăratul lui Israel. Sunt aducătorul unei împărăţii de sus (cf. Împărăţia mea nu este din lumea aceasta… Împărăţia mea nu este de aici). Dar tu nu poţi să vezi această nouă realitate pe care o aduc eu, fiindcă nu eşti născut de sus. Ca să poţi vedea cu ochi spirituali împărăţia lui Dumnezeu, trebuie să te naşti de sus.”

Faptul că Isus vine de sus este unul dintre laitmotivele Evangheliei a Patra, anunţat încă din Prolog (La început, Cuvântul era la Dumnezeu) şi reluat după discuţia lui Isus cu Nicodim (Cele ce vine de sus este mai presus de toţi… Cel ce vine din cer este mai presus de toţi).

Pe Acesta venit de sus, din cer, Nicodim nu-l înţelege, deşi crede că ştie. Cum primeşte Nicodim această declaraţie enigmatică a lui Isus? Vom vedea într-o postare viitoare.

(Va urma)