Continuarea de AICI.

Cea mai originală copertă din câte am văzut vreodată! Locul autorului e ocupat de personajul despre care e vorba în carte. :)

Da, ideea de a publica un volum despre Caraman este lăudabilă. Dar să nu uităm ce spunea un clasic în viață: „autorul nu are calitatea morală și spirituală” pentru a-și lega numele de cel al lui Constantin Caraman.

Există securiști care cred că, dacă scriu volume despre eroi ai credinței, primesc și ei, prin asociere, ceva din aura eroilor, cam cum primește luna ceva din strălucirea soarelui.

Fals! Când foștii securiști publică volume despre eroii credinței, eroismul celor care au suferit face și mai vădite parvenitismul și lașitatea celor dintâi.

Există plagiatori care cred că, dacă sunt coordonați la doctorat de un academician, impostura lor intelectuală se diminuează ori chiar este anulată.

Fals! Când un impostor este coordonat de un academician, academismul impostorului nu crește cu niciun milimetru. În schimb, academicianul se contaminează moral de impostura plagiatorului.

Dar nu despre calitățile morale și spirituale ale autorului vreau să fac vorbire, ci despre cele intelectuale.

Ideea de a publica un volum despre Caraman este vrednică de toată lauda, însă de la idee la punere în practică drumul este lung și anevoios și pândit de multe pericole.

Analizând fie și doar sumar volumul pe care l-a „precipitat” Ioan Ceuță, sunt ispitit să cred că autorul lui n-a văzut niciodată în viața lui cum arată o carte.

Sau, dacă a văzut-o, n-a deschis-o.

Sau, dacă a deschis-o, n-a citit-o.

Sau, dacă a citit-o, n-a priceput nimic.

Sau, dacă a priceput, n-a aplicat.

Toate scenariile de mai sus sunt posibile, fiindcă altfel nu putem explica de ce respectiva carte

(1) este lipsită de caseta CIP;

(2) este scrisă cu fontul Calibri (cel cu care scriem de regulă în Office);

(3) are numărul paginii pe aceeași parte; (e prima și singura carte la care am văzut așa ceva!)

(4) pune fotografia lui Caraman pe coperta din spate (acolo unde apare de regulă autorul!)

(5) conține o sumedenie de virgule între subiect și predicat;

(6) abundă în exprimări penibile, agramate, naive (sau, dimpotrivă, rău-voitoare);

(7) ne prezintă o sumedenie de facsimile ilizibile, nici măcar tăiate corespunzător cu un banal program precum Picture Manager;

(8) a fost multiplicată prin fotocopiere, printare ori risoprintare;

Acestea și multe alte ciudățenii fac din cartea recent publicată de I.C. o adevărată raritate, o ediție pentru bibliofili. Pariez că în 100 de ani fiecare dintre puținele exemplare publicate și distribuite în prezent pe sub mână (mai ceva ca literatura samizdat) va trece drept vintage.

Există totuși ceva bun ce se poate spune despre cartea-recurs: e bine legată și arată bine de la depărtare. Din păcate, și în cazul ei, se aplică vechiul proverb englezesc: don’t judge a book by its covers!


Această postare este un pamflet! Îi rugăm pe cititorii slabi de înger (de cuget sau de intelect) să deruleze la postările următoare!

Coperta „cărții” recent publicate de I.C. Balanța de pe copertă simbolizează probabil neutralitatea, echilibrul, imparțialitatea, buna credință, discernământul și caracterul imperturbabil al unui om care, în ciuda vitregiilor istoriei, a rămas mereu egal cu sine însuși.

Pastorul Ioan Ceuță a văzut în sfârșit lumina!

Cea de la capătul labirintului de contradicții în care orbecăia de multă vreme.

Să mă explic.

Ieri mi-a picat în mână volumul despre care începuseră să circule zvonuri cu vreo 10 zile în urmă.

Se cheamă Recurs la „Răscumpărarea memoriei” penticostale, dar este, în ciuda (dez)mințirilor făcute de autor în așa-numita „prefață”, o continuare a demersului început de pastorul Croitor Vasilică.

Mai scurt spus, Ioan Ceuță mai mult „recurge” la Răscumpărarea memoriei decât face recurs la ea (ori împotriva ei).

Fiindcă am vorbit de labirintul de contradicții în care bâjbâia Ioan Ceuță, voi zăbovi nițel la acest subiect:

(1) Vă mai aduceți aminte de declarația din sept. 2010? „CNSAS-ul este al trecutului iar pe mine mă interesează viitorul și dezvoltarea unor lucrări de impact.”

Între timp, Ioan Ceuță va fi descoperit că trecutul este o moștenire greu de gestionat și că nu poți alerga într-un picior către un viitor glorios când ești legat cu fire invizibile de un trecut mocirlos.

(2) Vă mai aduceți aminte ce spunea Ioan Ceuță în același comunicat despre unii dintre opozanții regimului comunist (Wurmbrand, Răscol, Caravan etc.)? „Respect lucrarea fiecăruia dintre cei menționați dar bisericile nu s-au dezvoltat în perioada comunistă datorită activității lor. Doresc să vă spun că fiecare are și părți întunecoase, depinde ce vrem să scoatem în evidență.”

Între timp, autorul nostru a descoperit că nutrește o mare admirație pentru unul dintre eroii penticostali, Constantin Caraman, de aceea „recurge” la publicarea dosarelor sale penale și de urmărire informativă, în cartea proaspăt lansată!

Nu știm dacă, rătăcind în labirintul său de idei confuze, Ioan Ceuță vedea vreo latură întunecată la Constantin Caraman (celulele cu bastonașe pot juca feste în semiîntuneric), dar știm că anul acesta a avut parte de o adevărată metanoia, de vreme ce simte nevoia să ne ofere un volum solid cu documente despre un prezbiter penticostal care rămâne emblematic pentru că a făcut ceea ce prea puțini pastori din vremea aceea au avut curaj să facă: a refuzat colaborarea cu Securitatea.

(va urma)


See HERE the first part of my response.

More disturbing then the comments which project a Ceuta larger than life are the ones which describe the Romanian Pentecostal Union (300.000 strong) as “mired in strict religious traditions that are based on faulty interpretations of Scripture”. I wonder whether this particular line was written by the author upon close inspection in situ or is simply a sound bite concocted by ever-resourceful pastor Ioan Ceuta.

While it is true that most Romanian Pentecostal churches hold one form or another of the traditions enumerated by Lee Grady, I think that these are hardly the defining features of the movement. Separation of men and women in church services is not based on any interpretation of Scripture (correct or faulty) but a remnant of the times when Pentecostals sought a certain propriety in their services. He who requires women to wear head coverings in church services is no other than Apostle Paul himself. I am willing to admit that the Bible says a few things which I do not like rather than claim that the Bible does not say what it says. Lee Grady can complain that Pentecostals are too eager to follow Paul’s injunction to the Corinthians, not that their interpretation is faulty. We can debate whether our modern situation is comparable to that in Corinth (and whether women are still bound to cover their heads in our worship services), but I have no patience with exegetes (or journalists) who try to make Paul say what he simply does not!

As for the issue of “forbidding women to attend church during their menstrual periods” I would like to know if this piece of information comes from pastors Lee Grady has interviewed. More interesting however would be the answer to the question: what precisely are the means by which Pentecostal pastors enforce in their churches this purported policy?

Of course, it is true that jewels are frowned upon in the Pentecostal movement. I agree that not wearing jewels is not the best sign of spirituality, but I equally fail to see why wearing them is necessarily the true sign of Christian liberation. To paraphrase Paul again, jewelry commends us not to God: for neither, if we wear them are we the better; neither, if we wear them not, are we the worse. If everything new that Ceuta’s church brings into the religious arena is the freedom to flaunt one’s jewels, we are talking about another form of conformism which only makes people disdain their “weaker” (i.e. less bejeweled) fellow Christians.

Again, how does one forbid the use of birth control? Pentecostal pastors embrace the full spectrum of opinions on this issue. Interpreting 1 Tim. 2:15 to mean that procreation and rearing of children are duties a woman should fulfill is by no means confined to Pentecostal circles. This is equally valid for Catholic and Orthodox churches.

In the matter of footwashing, Pentecostals in Romania are divided, even though they stand under the same denominational umbrella. We have agreed to disagree on this issue and, again, in theory and in practice, one encounters great diversity. On the whole I would say that this custom is very much in decline even in churches where they still practice it.

I would argue that in many respects Romanian Pentecostalism needs an aggiornamento. But not in the direction embraced by the likes of Mr. Ceuta. Isn’t it strange that American missionaries talk a lot about relevance and contextualization in transcultural missions and yet fail to note that Romania has an Eastern Orthodox ethos? At least for the past 1000 years Christianity has been practiced here in a way that should make the Evangelical churches be more sensitive to their Orthodox neighbours. I am the first to say that Romanians are sacramentalized, but not really evangelized. At the same time I firmly say that the way in which some churches seek to be relevant turns relevance upon its head and ends up in putting off potential seekers.

Mr. Ceuta is already past “running the risk” of losing his credibility. But that is not because he “courageously challenged” any of the alleged hollowed traditions mentioned by his American friend. When leaders lose their credibility, it is for entirely different reasons, the most important of which are shady dealings or cases of blatant dishonesty. When it was first revealed that 50 pages in Dr. Ceuta’s doctoral dissertation are crassly plagiarized (strangely enough, 30 of them are copied out of a textbook written by a Catholic scholar who was part of the evaluation committee which awarded him the degree), the author continued to “hold fast in his integrity”, perhaps because he had suddenly discovered the wisdom of the old adage which says that “Silence is golden”.

 The fact that Ceuta allowed women to study at his university does him credit. The same door was later opened at the Pentecostal Theological College in Bucharest. I am in favour of admitting women to study theology and I think that on the whole they are more diligent than men in acquiring knowledge. But the issue is more complex. Where are these women theologians going to minister afterwards? Many young women who graduated have not found jobs suitable for their training and as a result have been forced to seek new degrees (spending another four years in college, with enormous costs). Has Mr. Ceuta ever undertaken a thorough sociological research on the involvement in ministry of women he graduated form his school? What is the percentage of those still in ministry? Giving women a diploma, but not an adequate context is like sending astronauts to the moon without adequate oxygen supplies.

I am puzzled by the triumphalistic tone of the last paragraphs. Is that all one can brag about in connection with one’s church? “Tossing out old Pentecostal traditions” and “wearing jewelry”? I pity those pastors who have no other mark of distinction apart from “contemporary worship” and wearing the pearl of great price around their necks rather than in their hearts.


Lee Grady, contributing editor of Charisma, has recently written on his blog an article about Romanian Pentecostalism, giving Mr. Ioan Ceuta the “prime time” while at the same time distorting the image of mainstream Romanian Pentecostalism in a manner which I find deeply troubling. Had this article been written by Mr. Ceuta himself, I would have had no quarrel with it. But since it is written by an editor who could and should know better, I cannot help writing a response. Truth, given its nature, cannot be imprisoned (in words or otherwise). Seeing the uncanny portrayal of the new heroes of the post-Communist Romania only serves to kindle the “fire in the bones” which features so prominently in the header of Lee Grady’s blog.

Like so many Romanian pastors who lived through the communist era, Ceuta has walked through fire and emerged stronger in his faith.” So writes Lee Grady about the president of Bucharest Christian Center. Does the author mean what he says? Has he asked Mr. Ceuta anything about what life was like during Communism and how he responded when faced with “communist oppression and intimidation”? What precisely stands behind the Biblical “fire metaphor” out of which pastor Ceuta emerged so strong in his faith? If “ministry was not easy for Ceuta during the dark days of Nicolae Ceauşescu”, what was it like more precisely? In fact, how hard was it for Pastor Ceuta to get a passport and a visa in order to pursue his studies in the United Stated beginning with 1987, at a time when most Romanians leaving their country had to cross the Danube swimming to Yugoslavia and risk being shot?

Does Lee Grady know that last year a solid book written by a young Pentecostal pastor has cast a new (and very troubling) light on the dark Communist regime by showing that the degree of control which the Securitate exerted over the Church surpassed all our fears? Given the publication of this book, aptly titled Redeeming the Memory, to say that “covert government informants strictly monitored all pastors during Ceauşescu’s era” is not only a gross understatement but also a serious misunderstanding and misrepresentation of reality. The infamous Securitate did not only monitor (that was the easy part), it controlled. The informants were not “governmental” in any sense. They were members of our churches, especially leaders from every level of church life. Some pastors were not simply informants. They were agents of the Securitate, trained accordingly and entrusted with well-defined missions, to be fulfilled in Romania or on abroad. The degree in which the Securitate managed to recruit church informants and control the leadership structures of the Romanian churches (or any other institution, for that matter) makes the stuff of nightmare. Those who have spent time poring over the files stored by the Council for the Study of the Archives of the Former Securitate know what I mean when I say this. And there are enough of them for Lee Grady to interview, if so he pleases.

In one of his letters published on the internet after the release of Redeeming the Memory, pastor Ceuta has claimed that his file had been burned. If I were Lee Grady, I would ask Mr. Ceuta: “Were you ever approached by the Securitate with the proposal to collaborate?”, “What kind of files did the Securitate keep about you and why were they destroyed?”, “By what strange preternatural powers were you able to divine the theme researched by Dr. Emanuel Conţac in the Archives of the former Securitate, at a time when this information was not yet public?” and  “If it is true, as you claimed numerous times, that the past belongs to the Council for the Study of the Archives of the Former Securitate, why have you sought accreditation with the Council in order to do research in the Archives?” These and many other illuminating questions could have been asked of Mr. Ceuta who, I am sure, has very incredible stories to tell to well-meaning (albeit perhaps somewhat too credulous) listeners.

If it is true that after Ceauşescu’s execution communism fell officially, please note the fine printing. The Communists who ousted Ceauşescu made him the scapegoat for all the evils which they had amply supported in the previous decades and reinvented themselves as the new democrats (in a transition from red to pink, as professor Peter Kuzmič would say). In January 1990, Communism and the Securitate no longer existed officially. In point of fact, as pastor Vasilică Croitor (author of the much debated Redeeming of Memory) well knows, the Securitate, baptized with a new name, unto the same old mission, regrouped and continued to keep its Sauronic eye on the churches.

I agree with Ceuta (as quoted by Lee Grady) that “Romanians had lost hope that we would ever be free” and that “We had accepted slavery like the Israelites did in Egypt”. But I think that both Ceuta and Lee Grady fail to see how these solid facts square with the other realities of that time. If Romanians were enslaved by Communism (which they were), Mr. Ceuta is hard put to come with a plausible answer to the question: “How could the Pentecostal Moses travel so freely between Pharaoh’s palace and the Promised Land (i.e. America) at a time when 99% Romanians were, for all practical purposes, in chains”? Either the Communist Pharaoh was not such a bad guy after all, or the Pentecostal Moses (turned Mordechai lately) was not so revolutionary after all!

 (To be continued)


Zilele acestea se află în România Lee Grady, fost redactor şef al revistei Charisma. Peter Kuzmič se cunoştea cu el şi a dorit să-l revadă. Având amândoi agende foarte aglomerate în această perioadă, nu s-au putut întâlni decât sâmbătă seară. Dat fiind că Lee Grady era cazat în campusul Universităţii Biblice din România, prof. Kuzmič a decis să meargă acolo, mai ales că UBR e la o aruncătură de băţ de ITP. Am decis să-l însoţim: eu, Corneliu Constantineanu, soţia lui, Ioana, şi Marcel Măcelaru, decanul Facultăţii de Teologie de la Osijek.

Pastorul Ioan Ceuţă, preşedintele Universităţii, tocmai terminase de oficiat o nuntă şi ne-a întâmpinat cu verva lui obişnuită. Cei care ştiţi polemicile aprinse pe care le-am purtat cu el pe marginea cărţii Răscumpărarea memoriei şi povestea plagiatului pe care l-am descoperit în paginile tezei sale de doctorat probabil deja începeţi să aveţi emoţii pentru mine. Dar să nu ne pripim.

Dr. Ioan Ceuţă ne-a salutat cu amabilitate şi s-a oferit să fie ghidul nostru în campus. Am fost impresionat de baza materială: o biblioteca foarte spaţioasă, săli de clasă bine puse la punct, o aulă de peste 700 de locuri, spaţii de cazare moderne. N-am văzut însă studenţi şi, dacă am înţeles bine din conversaţia dintre gazdă şi oaspetele principal, acreditarea nu mai este un obiectiv pentru şcoală, după ce UBR a pierdut dreptul de a mai înscrie studenţi.

Oricum, indiferent de ce cusururi i s-ar găsi gazdei noastre – un prea mare ataşament faţă de Ancien Régime sau splendidul talent de a se acomoda la orice regim politic, transformând dificultăţile în oportunităţi – nu se poate spune că nu este un charmer şi un spirit ospitalier. Ne-a invitat mai întâi la birou, unde a depănat amintiri cu prof. Kuzmič şi s-a întreţinut cu ceilalţi musafiri, iar apoi ne-a reţinut la masă, unde urma să sosească şi Lee Grady. Vremea era cam înaintată şi nu sunt sigur că dieteticienii noştri şi-ar fi dat consimţământul să ne aşezăm la o masă bogată asupra serii, dar în final am acceptat.

La final, pastorul Ceuţă (care mă întâmpinase cu „maestre”) mi-a urat multă binecuvântare şi nu am motive serioase să-l suspectez de lipsă de sinceritate în rostirea acestei benedicţii. Sau poate că prezenţa pacificatore a prof. Kuzmič a fost esenţială. Ştiu despre el că a urmărit atent negocierile de la Dayton care au pus capăt războiului bosniac în 1995. Cu o asemenea experienţă (câştigată fie şi numai ca observator) disputele mele de ordin academic cu Dr. Ceuţă par mizilicuri. Prin urmare, nu pot decât să răspund: „Aşa să fie”.


Cartea Răscumpărarea Memoriei, indiscutabil cartea anului la evanghelicii români, a stârnit o adevărată emulaţie în privinţa studierii istoriei penticostalismului românesc. Eu însumi am devenit mai interesat de istoria comunistă, deşi nu strict de cea penticostală, în urma interacţiunii, ca editor, cu materialul prezentat în lucrarea pastorului Croitor.

Cultul Penticostal a delegat o comisie alcătuită din trei cercetători, care să se ocupe de studierea trecutului comunist, dar nu ştiu încă dacă şi-au luat atribuţiile în serios.

Ştiam de Ioan Ceuţă, liderul organizaţiei Adunările lui Dumnezeu, că este interesat de istorie. Am scris la vremea cuvenită câte ceva despre lucrările lui de istorie (AICI, AICI, AICI şi AICI). În perioada octombrie–noiembrie l-am întâlnit (mai bine zis, „l-am văzut”) în câteva rânduri în sala de studiu a CNSAS. Deşi lista cu cercetători acreditaţi de CNSAS n-a fost multă vreme actualizată, l-am descoperit recent în listă, după cum puteţi vedea mai jos. Tema lui de studiu se intitulează „Mişcarea Penticostală în perioada comunistă – Biserici (comunităţi) penticostale şi pastori (lucrători). Relaţia lor cu statul totalitar”.

Eu unul sunt extrem de curios cu privire la rezultatul cercetării întreprinse de dl. Ceuţă şi cred că nu voi rata prilejul de a-i recenza cartea.

Lista cu cercetători acreditaţi de CNSAS conţine încă un nume nou: Pavel Riviş Tipei. Faptul că însuşi preşedintele în exerciţiu al Cultului Penticostal s-a acreditat ca cercetător nu poate fi decât îmbucurător. Deşi multă vreme dr. Riviş Tipei a refuzat să ia o poziţie clară cu referire la cartea Răscumpărarea memoriei, văd în această recentă acţiune a sa un sprijin tacit pentru demersul început de pastorul Vasilică Croitor.

Iată deci că încet-încet trecutul nostru ca mişcare se recuperează şi vom avea ocazia de a dezbate subiectul şi în anii care vor urma. Cu siguranţă că perspectivele cercetătorilor care se ocupă sau se vor ocupa de istoria penticostală nu vor fi identice, dar cred că dialogul (chiar şi de pe poziţii opuse sau complementare) poate fi util.

Precizez că, potrivit regulamentului CNSAS, cercetătorii acreditaţi sunt acreditaţi în baza unei cereri în care se angajează că vor fructifica cercetarea lor în studii, articole şi cărţi ştiiţifice.

Lista completă a cercetătorilor acreditaţi poate fi văzută AICI.


Disclaimer: acest text este un pamflet. Nu-mi cer scuze pentru severitatea adoptată faţă de comunicatul emis recent de Ioan Ceuţă.

Apropiatul Congres al Cultului Penticostal (19 nov) l-a făcut pe Ioan Ceuţă să intre într-o fierbere fără precedent. Disperarea care l-a cuprins a îmbrăcat forma unui nou comunicat intitulat „Epistola lui Mardoheu”, un text toxic care se încheie cu o poezie cinic-obscenă prin modul în care perverteşte înţelesul cuvintelor mari ca „luptă”, „adevăr”, „istorie” etc.

Nu m-aş fi obosit să scriu o postare-răspuns acestui comunicat, dacă n-aş fi fost frapat de stranietatea lui; răzbat uneori din text schelălăieli de şacal disperat şi alteori chicoteli de hienă hămesită, sătulă să tot aştepte să-i vină rândul la împărţirea prăzii.

Nu trebuie să reproşăm poeziei sforăitor-crocodiliene de la final lipsa oricăror calităţilor artistice. Cusurul principal al poeziei este indecenţa ei, care face pandant perfect cu lipsa de legitimitate morală a „păunescului” care a compus-o.

De altfel, contradicţia în care se găseşte Ioan Ceuţă este flagrantă: pretenţia lui că acum nu mai poate scoate capul în lume din cauza ruşinii pe care i-a adus-o cartea este contrazisă de faptul că toate cele şapte capete ale sale se iţesc neruşinat din comunicatul pe care cu cinism îl postează pe site-ul Asociaţiei AOG România. Dacă domnul Ceuţă resimţea un procent din ruşinea pe care pretinde că o simte, nu ne mai trimitea comunicatele pe care le-a emis în ultima vreme.

Imaginea, dragi tovarăşi, imaginea!

Deşi porneşte de la un pretext biblic, comunicatul lui Ioan Ceuţă nu are nimic care să amintească de imperativele Scripturii. Tema care apare obsesiv în comunicatul domniei sale este imaginea penticostalilor în exterior (cu precizarea că Ioan Ceuţă nu mai este de multă vreme membru al Cultului Penticostal). Toată adâncimea teologică a doctoratelor obţinute de Ioan Ceuţă se reduce la milimetrul de spoială pe care dânsul doreşte să o menţină intactă cu orice preţ peste o realitate care nu mai acceptă să fie fardată.

Lecţia pe care o desprindem din viaţa lui Michael Jackson, pomenit de Ioan Ceuţă în comunicatul său, este tocmai aceasta: vine o vreme când nicio operaţie estetică nu mai poate fi de ajutor celor preocupaţi exclusiv de aparenţe şi de propria lor imagine. Analog, încercările lui Ioan Ceuţă de a cosmetiza realitatea istorică sunt de fapt desfigurări hidoase ale ei. Pocăinţa de care vorbeşte în mod cinic Ioan Ceuţă pare contaminată de atitudinea regelui Saul care în aceeaşi frază îşi clamează „pocăinţa” şi grija pentru propria imagine: „Am păcătuit! Acum, te rog, cinsteşte-mă în faţa bătrînilor poporului meu, şi în faţa lui Israel”.

Domnul Ceuţă a lucrat cândva ca miner şi ştie foarte bine că realitatea în care ne mişcăm nu se reduce la scoarţă, la ceea ce se vede. De când însă a ieşit din galeriile de cârtiţă în care şi-a desfăşurat activitatea (sub un regim care i-a priit foarte bine), pretinde că singura realitate care contează este suprafaţa, ceea ceea ce se vede, superficialul.

Nu e mult de când Ioan Ceuţă declara emfatic că „CNSAS-ul este al trecutului iar pe mine mă interesează viitorul şi dezvoltarea unor lucrări de impact.” Probabil afirmaţia ar trebui clasificată la categoria „bomboane pentru proşti” (expresia îi aparţine), fiindcă în fapt autorul ei a devenit extrem de interesat de CNSAS şi de trecut, drept care s-a acreditat în regim de urgenţă ca cercetător şi a început scormoneala prin dosare. Nu ca să mai adauge încă un titlu la o listă de cărţi cu valoare nulă, ci pentru a avea muniţie proaspătă în „lucrarea de impact” pe care o pregăteşte.

(Impact cu ce? Cu solul?)

Cinism cât încape. Şi încape…

Ioan Ceuţă scrie: „Mişcarea Penticostală a fost lucrare Duhului Sfânt, nu am avut teologi de marcă, ci doar persoane sincere care au primit făgăduinţa de la Rusalii şi au dus mesajul în toate zonele tării.”

Sunt de-acord cu el. N-am avut oameni şcoliţi şi titraţi. Nu asta e problema. Ci faptul că unii încearcă să devină teologi de marcă zidind pe temelia găunoasă a plagiatului şi a imposturii. Ioan Ceuţă, apărătorul mulţimii oamenilor neşcoliţi, a nutrit el însuşi „pohtă” de mărire teologhicească, aspirând să devină profesor şi teolog de marcă. Mostra de cinism de mai sus exemplifică perfect situaţia tipică din comunism: „Poporul se plimbă în maşini de lux prin reprezentanţi”. Când le cânţi oamenilor în strună, dându-te drept „sărac şi cinstit”, dar încerci să parvii teologic şi profesional zidind pe temelia plagiatului ce se cheamă că eşti?

P.S. Există multe lucruri din acest comunicat care trebuie disecate. În funcţie de timpul pe care îl am la dispoziţie voi reveni.

Update 5 dec. 2010. Dedic acest frumos clip dlui Ceuţă, că tot veni vorba de săpat galerii subterane şi hiene. :)

Urmărește

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 2,244 other followers