Probabil mulţi credincioşi penticostali au avut ocazia să constate adesea anumite diferenţe teologice (cu implicaţii practice) între diverse zone ale ţării. În anumite biserici Cina Domnului se ia cu pâine dospită şi vin, în altele cu azimă şi must. Anumite biserici au susţinut şi susţin că toate persoanele de sex feminin (inclusiv fetele) trebuie să aibă capul acoperit la închinare, în altele s-a susţinut că prescripţia e valabilă doar pentru femeile căsătorite. Actul spălării picioarelor (bazat pe Ioan 13) se practică în unele biserici ca sacrament, în altele nu se practică deloc. Sunt doar câteva exemple, dar o analiză serioasă ar scoate la iveală mult mai multe.

Explicaţia pentru această varietate foarte mare, care probabil s-a accentuat după Revoluţie, ţine de diversitatea penticostalilor încă înainte de instalarea la putere a regimului comunist. O fereastră spre stare de lucruri din 1948 o întâlnim în Istoria comunismului din România, care prezintă documente din perioada 1945-1965).

Într-o notă din 6 nov. 1948 sunt menţionate numeroase informaţii despre starea de spirit a credincioşilor aparţinând diferitelor confesiuni religioase din România, între care, desigur, şi penticostalii. Redau mai jos citatul relevant, care arată clar că în perioada respectivă existau trei grupări penticostale, aflate în „negocieri” pentru unire.

După ce în seara zilei de 2 Noembrie cele trei fracţiuni penticostaliste ajunseseră la un acord în vederea prezentării unui statut unic, tratativele s-au rupt şi în 4 Noembrie, ultima zi pentru depunerea statutelor, s-au depus 2 statute separate: unul al „Bisericei Apostolice”, prezidată de GHEORGHE BREADIN şi dispunând de 500 case de rugăciuni, şi unul al „Creştinilor botezaţi cu Duhul Sfânt şi Ucenicii Domnului”, dispunând de 200 case de rugăciuni şi prezidaţi de CARAMAN, COJOCARU, JILOVEANU ŞI IZBAŞA. În rândurile penticostaliştilor domneşte optimism cu privire la reuşita în viitor, întrucât numai în ultimul an şi în special în ultima lună s-au înregistrat multe adeziuni noi. Astfel, DRSP Oradea semnalează că în Plasa Marghita numărul credincioşilor a crescut cu peste 1000 noi aderenţi, în care număr se cuprind şi elemente din aparatul de Stat. Este interesant că marea majoritate a fruntaşilor sectei au fost deasemenea activişti în PNŢ-Maniu. (p. 89)

Da, foarte interesant! Se dovedeşte că penticostalii, departe de a fi neutri şi apolitici în tinereţile lor, au avut il gusto pentru mica politică. În orice caz, nu asta e important aici. Mai important este că diferenţele dintre cele 3 grupări iniţiale au continuat să existe şi în comunism, şi după aceea. Nădejdea mea este că în următorii ani se vor crea condiţiile pentru un dialog teologic interpenticostal serios.

978-973-50-2455-0