Pacepa

Generalul Pacepa nu mai există decât în hârţoagele birocraţilor comunişti care l-au condamnat pentru trădare şi ale democraţilor post-revoluţionari care au menţinut condamnarea. Astăzi, autorul Orizonturilor roşii poartă alt nume şi e de nerecunoscut (după cele 3 operaţii plastice suferite). Singurul cetăţean român care nu e şi cetăţean american şi care l-a văzut şi a stat de vorbă cu el este Lucia Hossu Longin.

Am citit mai prin tinereţile mele Orizonturi roşii. Am fost deci curios să citesc „continuarea” – Faţă în faţă cu generalul Ion Mihai Pacepa. Sper din tot sufletul că Pacepa spune adevărul. În acelaşi timp, nutresc speranţa ca cele spuse de el să nu fie chiar atât de adevărate, fiindcă, în acest caz, devin o  uriaşă sursă de ruşine pentru România. Nu ne putem plânge la nesfârşit că „răul a fost impus din afară”. Răul impus din afară s-a altoit atât de bine pe structurile româneşti, încât rezultatul a fost un hibrid viguros şi tenace, pe care încă 100 de ani de „exerciţiu democratic” nu cred că îl va stârpi. Mai jos câteva citate din carte.

Motivele plecării

În ultimii ani de activitate ai DIE [Departamentul de Informaţii Externe], sarcina prioritară a fost să fure din Occident valută forte, pe care comunismul lui Ceauşescu nu era în măsură s-o producă. Din păcate, multe din cadrele ei au devenit hoţi de profesie, nu ofiţeri meniţi să recruteze oameni potriviţi pentru activitatea de spionaj. Caracterul dezgustător, lipsa de loialitate şi coruptibilitatea majorităţii subalternilor mei au fost alte motive pentru care am decis să iau viaţa de la capăt. (p. 63)

Vă mai aduceţi aminte de „Radu”?

Unii au înţeles că este un aparat, un mecanism… Nu, „Radu” este o pulbere radioactivă. Este o pulbere de taliu radioactivat, o pulbere de taliu iradiat, pe care asasinul o pune în mâncare sau în băutură. În momentul în care este ingerată de organism produce… distruge organismul, dar, în acelaşi timp, se dezintegrează din cauza iradierii şi, la autopsie, nu mai lasă urme. (p. 81)

Elitele comuniste aristocrase

Eu n-aveam limite, n-aveam limite! Salariul meu era în plic închis, n-aveam pe ce să cheltuiesc: îmi venea mâncare, îmi veneau haine, îmi venea tot ce-aveam nevoie. Era o viaţă greu de imaginat. (p. 93)

Ignobilimea română la Buckingham

Buckingham Palace […] n-are camere pentru oaspeţi, are camere pentru familia regală, iar noi am fost cazaţi în diferite camere ale familiei regale. Au furat tot ce-au prins în camerele respective.

Lucia Hossu Longin: Ştiu legenda asta. E-adevărată?

E-adevărată. Am fost acolo. E-adevărat. A fost dezgustător, dezgustător. Te primesc în casă, te onorează şi furi! Şi dup-aia, Elena a trimis bodyguarzii să controleze valizele celorlalţi, să vadă ce-au furat şi să-i aducă ei! Ce să mai spun? (p. 94).

Citeşti interviul cu Pacepa şi ţi se face ruşine că eşti român. Că ai avut drept conducători nişte tâlhari de rând. Zadarnic căutăm vinovăţii în ograda ruşilor sau mai ştiu eu a cui. Vinovăţia românilor le e scrisă în frunte cu un priboi de fier. O scarlet letter ştanţată adânc, un semn al infamiei pe care neamul românesc îl va purta (e drept, fără să se sinchiseasă) mulţi ani de-acum înainte.