Jesaja_(Michelangelo) (mai mult…)


Reiau analiza sumară a imaginilor şi simbolurilor din Isaia 1, începută AICI.

v. 18 – Culori ultraroşii

Vorbind despre păcat, profetul face referire la două nuanţe de roşu, cunoscute pentru rezistenţa lor la spălare:

  • roşul aprins (şani)
  • roşul purpuriu (din vb. adem, a fi roşu)

Roşul nu reprezintă păcatul, ci capacitatea lui de a păta. Altfel spus: „Chiar dacă păcatul v-a pătruns sufletul şi l-a pătat până în străfunduri, veniţi să judecăm lucrurile, fiindcă această cercetare este purificatoare.”

[Notă hermeneutică: Este demn de remarcat un principiu general de terapie a păcatului: pentru a avea parte de vindecare şi purificare lăuntrice, e nevoie de judecarea păcatului, de analiza lui sub reflectoarele dreptăţii divine. Principiul e valabil atât pentru naţiuni, cât şi pentru indivizi].

În acelaşi verset, puritatea este simbolizată de albul zăpezii sau al lânii.

v. 20 Sabia

Războiul este denumit metaforic printr-un simbol foarte des întâlnit – sabia (hereb).

v. 21 Curva

Ierusalimul, cetatea credincioasă, a ajuns o curvă (zona). Imaginea este şocantă, dar în Isaia se întâlneşte relativ rar. Ezechiel însă are un rechizitoriu axat în principal pe această acuză: infidelitatea faţă de Dumnezeu.

Tot versetul 21 spune că Ierusalimul, altădată loc al dreptăţii, a ajuns un cuib de ucigaşi.

v. 22 Zgură şi poşircă

Argintul (kesep) a devenit zgură (sigim). Vinul (sobe) a fost „tăiat” (mahul) cu apă. Versetul 21 îşi găseşte ecou în v. 25 (eliminarea zgurii şi purificarea).

v. 29 Stejari şi grădini (I)

V. 29 face referire la simbolurile idolatriei. Un prim simbol este stejarul (sau terebinul, ela). Ceremoniile idolatre se desfăşurau în preajma unui stejar „sacru”. Alt simbol este grădina (gana), care denumeşte de fapt un spaţiu „sacru” (o capişte).

v. 30 Stejari şi grădini (II)

Interesant este că aici profetul foloseşte pentru Israel exact doi termeni asociaţi idolatriei: stejarul (terebintul) care se ofileşte şi grădina fără apă.

Când Dumnezeu va judeca pe Israel, va distruge implicit şi locurile unde au avut loc practicile idolatre.

v. 31 Material inflamabil

În ziua judecăţii lui Dumnezeu, cel tare devine asemenea unor câlţi (n’oret), iar fapta lui devine o scânteie (niţoţ). O combinaţie cât se poate de sugestivă şi de inflamabilă! Mă întreb dacă imaginea nu constituie şi un avertisment subit de tipul: „Yours sins will find you out” sau „Păcatele pe care le faci te vor ajunge; de la ele ţi se va trage pieirea”.


Scrierile profetice sunt pline de miez, dar şi greu de asimilat, în lipsa unui studiu amănunţit. În adolescenţă, când citeam Biblia „la rând”, dintr-un capăt în celălalt, aveam mari dificultăţi să „bifez” cărţile profetice. Astăzi literatura profetică mi se pare superbă prin complexitatea ei, prin densitatea de simboluri, comparaţii, metafore, prin patosul pe care-l degajă şi prin ironia cu care este presărată.

[Nu m-a surprins deci să aflu recent că profetul preferat al lui Bonhoeffer a fost Ieremia, personajul care contestă vehement confiscarea „religiei” de către „politic”, însoţită de pervertirea celei dintâi].

Mi se pare interesantă lectura profeţilor în cheie „simbolică”, adică urmărind cu predilecţie repertoriul de simboluri şi imagini la care apelează pentru a transmite mesajul. Nu ştiu dacă voi avea timp să postez consecvent descoperirile. Am reuşit deocamdată să parcurg primul capitol din Isaia. Ce prezint mai jos sunt nişte reflecţii rudimentare, fără panaş exegetic. Nu propun savantâlcuri detaliate, la firul ierbii, ci un survol „de recunoaştere”.

[N.B. Faceţi abstracţie de terminologia ebraică. E pentru uz „intern”].

v. 1-7 Termeni de comparaţie pentru un popor răzvrătit

  • copii (răzvrătiţi)
  • neam păcătos (goi hote)
  • popor încărcat de fărădelegi (am kebed awon)
  • sămânţă de nelegiuiţi (zera mareim)
  • fii ticăloşiţi (banim maşitim)
  • un trup bolnav şi desfigurat de răni netratate

În sinteză: mesajul profetic de la începutul capitolului începe ca un proces (cu invocarea martorilor – cerul şi pământul). Dumnezeu se prezintă în postura părintelui care descoperă că fiii pe care i-a crescut s-au răsculat împotriva lui şi au devenit nişte ticăloşi, mai răi decât animalele, fiindcă acestea îşi recunosc stăpânii. Pentru dispreţul lor faţă de Dumnezeu, au fost deja pedepsiţi, dar judecata încă n-a dus la o schimbare. În termeni poetici, Israelul este ca un om plin de răni care supurează. (Din istorie ştim că Imperiul Neo-Asirian care a distrus Samaria (722) a făcut pagube mari şi în Regatul lui Iuda, unde predică Isaia)

v. 8 Decăderea Ierusalimului

Cele două imagini (coliba în vie şi adăpostul de pază pe un câmp de castraveţi) sunt luate din viaţa agricolă a poporului. La sfârşitul recoltei, aceste adăposturi provizorii erau abandonate. Imaginea unui câmp pustiu şi a unei colibe părăsite este dezolantă.
Ierusalimul a ajuns ca o cetate asediată (aici probabil imaginea este „realistă”, nu simbolică).

v. 9-10 Sodoma şi Gomora reloaded

Profetul face o dublă referire la cetăţile de tristă amintire. Prin faptul că a fost foarte aproape de distrugere, Regatul lui Iuda e comparabil cu Sodoma şi Gomora (nimicite până în temelii). Pentru Iuda, dezastrul n-a fost complet. Şi totuşi, din punct de vedere al nelegiuirilor, comparaţia rămâne valabilă. Iuda este „popor al Gomorei”, iar conducătorii lui sunt „căpetenii ale Sodomei”.

Sodoma şi Gomora nu sunt prezentate aici ca cetăţi ale desfrâului, ci ca simboluri ale ticăloşiei şi crimei (v. 15)

(Va urma)