Pe măsură ce verific, fir cu fir, fiecare verset din versiunea lui Cornilescu, luând ca reper Textul Masoretic (pentru VT), descopăr că uneori traducătorul are abateri de la principala lui versiune-sursă: textul lui Segond.

Uneori soluția de traducere vine din lexiconul lui Gesenius. Am descoperit câteva astfel de exemple în trecut, dar, din nefericire, nu mi le-am notat.

Pe unul îl prezint mai jos.

În Isaia 11:3 avem secvența ebraică wahariho beyir’at YHWH, tradusă în Cornilescu prin „plăcerea lui va fi frica de Domnul”.

Textul lui Cornilescu nu seamănă nici cu ce avem în Segond: „Il respirera la crainte de l’Éternel”, nici cu parafraza lunguță din KJV: „And shall make him of quick understanding in the fear of the LORD”.

În lexiconul Gesenius găsim însă

הֲרִיחוֹ בְּיִרְאַת יְיָ “his delight shall be in the fear of Jehovah.”[1]

Aceeași soluție de traducere a fost inclusă și în traducerea JPS (1917), dar nu aș presupune o influență directă a acesteia asupra traducătorului român. La 1917 eram în plin război. Nu cred că ajungeau cărțile din America așa de repede în Europa, ori că traducătorul nostru ar fi putut obține în timp util o asemenea versiune).

[1] Wilhelm Gesenius and Samuel Prideaux Tregelles, Gesenius’ Hebrew and Chaldee Lexicon to the Old Testament Scriptures, p. 760.


Jesaja_(Michelangelo) (mai mult…)


Prins cu seminarul de la Iaşi, n-am reuşit să postez celelalte fragmente din Handel. Prezint acum un fragment coral care are ca text Isaia 6:9.

13. Messiah, oratorio, HWV 56: Part 1. Chorus. For unto us a Child is born

Isaia 6:9 (KJV)

For unto us a child is born, unto us a son is given: and the government shall be upon his shoulder: and his name shall be called Wonderful, Counsellor, The mighty God, The everlasting Father, The Prince of Peace.


În măsura în care timpul îmi va permite, voi încerca să postez din când în când meditaţii la cartea profetului Isaia. Cum spuneam şi cu altă ocazie, profeţii sunt o lectură mai dificilă pentru cititorul „necălăuzit de cineva”. Observaţiile mele sunt doar în mică măsură de ordin exegetic (deci dacă vor cădea în mâna unor ebraişti fac apel dinainte la clemenţă).

Pe scurt: Capitolul este structurat în trei timpi, după cum urmează: (1) anunţarea unei perioade mesianice, caracterizată de pace; (2) întoarcere la situaţia dezolantă din prezent, marcată de prosperitate, dar şi de apostazie; (3) anunţarea „Zilei Domnului”, o zi de judecată împotriva hybris-ului omenesc.

O pace universală, într-un viitor enigmatic

(1) Profeţia despre domnia păcii face referire la o perioadă indefinită, din viitor (expresia be’aharit haiamim este oarecum ambiguă: „în zilele din urmă” sau „în zilele care vor urma”). Aceste vremuri „din urmă” se caracterizează printr-un „universalism” care trebuie să fi fost surprinzător pentru cei care au auzit sau citit profeţia la vremea când a fost rostită sau scrisă: toate neamurile (kol hagoim) vor merge spre Muntele Sionului pentru a se închina Dumnezeului lui Iacov.

Din Sion vor purcede cele două surse ale învăţăturii: Legea (tora) şi Cuvântul Domnului (devar Adonai).

În această eră, Dumnezeu se revelează ca cel ce judecă. (Substantivul „judecător” nu este pomenit; Cornilescu l-a calchiat aici pe Segond: Il sera le juge des nations).

Arbitrajul lui Dumnezeu este de aşa-natură, încât popoarele vor ajunge la pace. „Imageria” folosită de profet este superbă: săbiile devin fiare de plug şi suliţele devin cosoare. Îmi permit să evoc aici ritmicitatea poetică din KJV (1611) they shall beat their swords into plowshares, and their spears into pruninghooks. Soluţia splendidă găsită de traducătorii englezi a rezistat până la NRS şi ESV. De remarcat că două arme devin două unelte ale traiului aşezat (fierul de plug şi cosorul). În substrat textul spune că în sfârşit războiul va face loc vieţii tihnite, puse în armonie cu succesiunea muncilor agricole (aratul şi recoltatul).

Homer vs. Isaia

Profeţia lui Isaia este învăluită de taină. Când şi cum se va împlini nu e treaba noastră să speculăm. Putem spune cu certitudine că ea vine în întâmpinarea acestei aşteptări multimilenare a unei păci universale. O pace universală care îşi are sursa în Dumnezeu, nu în promisiunile mincinoase pe care un Hitler viclean le face unui Chamberlain păcălici.

Prin contrast cu de epopeile greceşti, profeţia lui Isaia nu glorifică războiul. Marca divină a mesajului se vede cel mai bine în constatarea implicită că războaiele sunt în bună măsură provocate de ambiţii naţionaliste distructive.

Homer preamărea războiul, prezentându-l însă unilateral, din perspectiva învingătorilor acoperiţi de glorie. Isaia, cu doar un secol în urma lui Homer, n-ar fi înghiţit asemenea gogoşi ideologice, menite să dea războiului o aură mitică mincinoasă. Războaiele, după cum avea să constate întreaga lume în sec. XX, sunt sursa unor orori indescriptibile. Aceste orori nu pot fi vindecate decât de Dumnezeu şi de Cuvântul Său.


Reiau analiza sumară a imaginilor şi simbolurilor din Isaia 1, începută AICI.

v. 18 – Culori ultraroşii

Vorbind despre păcat, profetul face referire la două nuanţe de roşu, cunoscute pentru rezistenţa lor la spălare:

  • roşul aprins (şani)
  • roşul purpuriu (din vb. adem, a fi roşu)

Roşul nu reprezintă păcatul, ci capacitatea lui de a păta. Altfel spus: „Chiar dacă păcatul v-a pătruns sufletul şi l-a pătat până în străfunduri, veniţi să judecăm lucrurile, fiindcă această cercetare este purificatoare.”

[Notă hermeneutică: Este demn de remarcat un principiu general de terapie a păcatului: pentru a avea parte de vindecare şi purificare lăuntrice, e nevoie de judecarea păcatului, de analiza lui sub reflectoarele dreptăţii divine. Principiul e valabil atât pentru naţiuni, cât şi pentru indivizi].

În acelaşi verset, puritatea este simbolizată de albul zăpezii sau al lânii.

v. 20 Sabia

Războiul este denumit metaforic printr-un simbol foarte des întâlnit – sabia (hereb).

v. 21 Curva

Ierusalimul, cetatea credincioasă, a ajuns o curvă (zona). Imaginea este şocantă, dar în Isaia se întâlneşte relativ rar. Ezechiel însă are un rechizitoriu axat în principal pe această acuză: infidelitatea faţă de Dumnezeu.

Tot versetul 21 spune că Ierusalimul, altădată loc al dreptăţii, a ajuns un cuib de ucigaşi.

v. 22 Zgură şi poşircă

Argintul (kesep) a devenit zgură (sigim). Vinul (sobe) a fost „tăiat” (mahul) cu apă. Versetul 21 îşi găseşte ecou în v. 25 (eliminarea zgurii şi purificarea).

v. 29 Stejari şi grădini (I)

V. 29 face referire la simbolurile idolatriei. Un prim simbol este stejarul (sau terebinul, ela). Ceremoniile idolatre se desfăşurau în preajma unui stejar „sacru”. Alt simbol este grădina (gana), care denumeşte de fapt un spaţiu „sacru” (o capişte).

v. 30 Stejari şi grădini (II)

Interesant este că aici profetul foloseşte pentru Israel exact doi termeni asociaţi idolatriei: stejarul (terebintul) care se ofileşte şi grădina fără apă.

Când Dumnezeu va judeca pe Israel, va distruge implicit şi locurile unde au avut loc practicile idolatre.

v. 31 Material inflamabil

În ziua judecăţii lui Dumnezeu, cel tare devine asemenea unor câlţi (n’oret), iar fapta lui devine o scânteie (niţoţ). O combinaţie cât se poate de sugestivă şi de inflamabilă! Mă întreb dacă imaginea nu constituie şi un avertisment subit de tipul: „Yours sins will find you out” sau „Păcatele pe care le faci te vor ajunge; de la ele ţi se va trage pieirea”.


Scrierile profetice sunt pline de miez, dar şi greu de asimilat, în lipsa unui studiu amănunţit. În adolescenţă, când citeam Biblia „la rând”, dintr-un capăt în celălalt, aveam mari dificultăţi să „bifez” cărţile profetice. Astăzi literatura profetică mi se pare superbă prin complexitatea ei, prin densitatea de simboluri, comparaţii, metafore, prin patosul pe care-l degajă şi prin ironia cu care este presărată.

[Nu m-a surprins deci să aflu recent că profetul preferat al lui Bonhoeffer a fost Ieremia, personajul care contestă vehement confiscarea „religiei” de către „politic”, însoţită de pervertirea celei dintâi].

Mi se pare interesantă lectura profeţilor în cheie „simbolică”, adică urmărind cu predilecţie repertoriul de simboluri şi imagini la care apelează pentru a transmite mesajul. Nu ştiu dacă voi avea timp să postez consecvent descoperirile. Am reuşit deocamdată să parcurg primul capitol din Isaia. Ce prezint mai jos sunt nişte reflecţii rudimentare, fără panaş exegetic. Nu propun savantâlcuri detaliate, la firul ierbii, ci un survol „de recunoaştere”.

[N.B. Faceţi abstracţie de terminologia ebraică. E pentru uz „intern”].

v. 1-7 Termeni de comparaţie pentru un popor răzvrătit

  • copii (răzvrătiţi)
  • neam păcătos (goi hote)
  • popor încărcat de fărădelegi (am kebed awon)
  • sămânţă de nelegiuiţi (zera mareim)
  • fii ticăloşiţi (banim maşitim)
  • un trup bolnav şi desfigurat de răni netratate

În sinteză: mesajul profetic de la începutul capitolului începe ca un proces (cu invocarea martorilor – cerul şi pământul). Dumnezeu se prezintă în postura părintelui care descoperă că fiii pe care i-a crescut s-au răsculat împotriva lui şi au devenit nişte ticăloşi, mai răi decât animalele, fiindcă acestea îşi recunosc stăpânii. Pentru dispreţul lor faţă de Dumnezeu, au fost deja pedepsiţi, dar judecata încă n-a dus la o schimbare. În termeni poetici, Israelul este ca un om plin de răni care supurează. (Din istorie ştim că Imperiul Neo-Asirian care a distrus Samaria (722) a făcut pagube mari şi în Regatul lui Iuda, unde predică Isaia)

v. 8 Decăderea Ierusalimului

Cele două imagini (coliba în vie şi adăpostul de pază pe un câmp de castraveţi) sunt luate din viaţa agricolă a poporului. La sfârşitul recoltei, aceste adăposturi provizorii erau abandonate. Imaginea unui câmp pustiu şi a unei colibe părăsite este dezolantă.
Ierusalimul a ajuns ca o cetate asediată (aici probabil imaginea este „realistă”, nu simbolică).

v. 9-10 Sodoma şi Gomora reloaded

Profetul face o dublă referire la cetăţile de tristă amintire. Prin faptul că a fost foarte aproape de distrugere, Regatul lui Iuda e comparabil cu Sodoma şi Gomora (nimicite până în temelii). Pentru Iuda, dezastrul n-a fost complet. Şi totuşi, din punct de vedere al nelegiuirilor, comparaţia rămâne valabilă. Iuda este „popor al Gomorei”, iar conducătorii lui sunt „căpetenii ale Sodomei”.

Sodoma şi Gomora nu sunt prezentate aici ca cetăţi ale desfrâului, ci ca simboluri ale ticăloşiei şi crimei (v. 15)

(Va urma)


Profit de contextul creat de o postare anterioară pentru a atrage atenţia asupra unui alt verset în care versiunea Cornilescu urmează „la indigo” versiunea franceză L. Segond (şi este oarecum similară cu KJV). Isaia 59:19: „Atunci se vor teme de Numele Domnului cei de la apus, şi de slava Lui cei de la răsăritul soarelui; cînd va năvăli vrăjmaşul ca un rîu, Duhul Domnului îl va pune pe fugă.

L. Segond: On craindra le nom de l’Éternel depuis l’occident, Et sa gloire depuis le soleil levant; Quand l’ennemi viendra comme un fleuve, L’esprit de l’Éternel le mettra en fuite.”

Problema o constituie ultima parte a versetului, care poate fi tradusă în mai multe feluri. Textul original spune (într-o transliterare simplificată): kiyavo kanahar ţar ruah Adonai nossah vo. În traducere: „Căci El vine ca un râu năvalnic (lit. „strâmt”) mânat de Duhul Domnului” sau „Căci El vine ca un torent pe care îl mână un vânt trimis de Domnul” (ruah poate fi tradus fie prin „Duh”, fie prin „vânt, suflare”).

De unde atunci „vrăjmaşul” pe care îl pune Duhul Domnului pe fugă? Din faptul că „ţar” (strâmt, vijelios), poate fi înţeles şi ca „vrăjmaş” (traducere care apare în Peşita şi într-un Targum). Totuşi, în context, ideea de „vrăjmaş [venind ca un] râu” nu este prea logică. Traducerile evreieşti (în limba engleză) spun altceva:

JPS (1985) “For He shall come like a hemmed-in stream Which the wind of the LORD drives on.”

CJB (1998) “For he will come like a pent-up stream, impelled by the Spirit of ADONAI.”