Astăzi, predică la capelă despre Iuda. Comentarii pline de miez, „insight”-uri excelente, aplicaţii bine-venite. Totuşi, ceva scârţâie. Ni se spune că furăciunile lui Iuda (din punga cu bani a grupului de ucenici) au fost speculate de Diavol şi astfel Iuda a ajuns să-L vândă pe Isus. Nu spune oare Scriptura că „diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gîndul să-L vîndă” (Ioan 13:2)? Ba spune. Morala: nu toleraţi păcatele (aparent nesemnificative), fiindcă ele pot deveni mijlocul prin care Diavolul vă poate trage în prăpastie. Iuda mai „palma” uneori câte ceva din săculeţul cu parale al grupului, iar asta l-a dus la pierzare (a ajuns să-L vândă pe Isus). Ai fi tentat să crezi că, pentru bani, Iuda şi-ar fi vândut şi mama.

Aplicaţia e corectă (păcatele „mici” pot fi speculate de Diavol întru a noastră pierzare), dar argumentaţia e găunoasă. Verbul „a vinde” folosit de Cornilescu pentru a vorbi despre gestul lui Iuda înseamnă de fapt „a trăda”. Este vorba, mai exact, de paradidōmi (119 x în NT). Sensurile verbului sunt multiple („a transmite, încredinţa, a da, a preda, a trăda”), însă în cazul nostru semnificaţia este clar „a trăda”. Acelaşi verb este folosit în Mat. 24:10, unde spune că „mulţi se vor vinde unii pe alţii”. Versetul nu implică prin definiţie ideea de „bani”, ci se referă la tradare (fără a spune dacă e vorba de bani, alte avantaje, trădare de dragul trădării etc.)

Pentru „a vinde” în sensul de „a tranzacţiona pe bani” sunt folosiţi pōleō (22 x în NT), pipraskō şi apodidōmi (a plăti).

Redarea a două verbe diferite (paradidōmi şi pōleō) printr-un singur echivalent este greşită, fiindcă îi face pe cititorii neavizaţi (sau leneşi?) să ajungă la tot felul de conexiuni care nu se justifică. Iuda nu este „vânzătorul”, ci „trădătorul”. Şi dacă l-ar fi predat pe Isus autorităţilor din râcă, nemulţumire, dezamăgire etc (fără a cere vreun bănuţ), tot trădător ar fi fost.