Continuare de aici

V. 3 Pe aceeaşi linie sumbră, Iacov anunţă „ruginirea” aurului şi argintului strâns de bogătaşii nedrepţi. Afirmaţia intrigă, deoarece aurul şi argintul în stare pură nu ruginesc. Substantivul ios (tradus cu „rugină”) poate desemna atât rugina propriu-zisă (în cazul fierului), cât şi stratul de cocleală (verdigris) care se formează pe suprafaţa obiectelor de cupru, bronz sau alamă. În cazul argintului (mai ales dacă nu e în stare pură) ios poate indica patina de culoare închisă care se depune la suprafaţa metalului, din cauza procesului de oxidare (asupra căruia ne-ar putea lămuri cu amănunte un chimist). Aurul, din câte ştiu, are o bună rezistenţă la oxidare. Patina apare numai în cazul în care aurul este în aliaj cu alte metale care se oxidează. În orice caz, nu detaliile de ordin chimic sunt importante pentru înţelegerea mesajului de fond al textului.

Cocleala va fi o dovadă împotriva bogaţilor. În ce fel? Prin faptul că, la judecata lui Dumnezeu, patina bogăţiilor tezaurizate îi va acuza pe proprietari. Aurul şi argintul care ar fi trebuit să circule, să meargă la săraci, sub forma plăţii pentru munca efectuată, se adună în visteriile acestor harpagoni şi ajunge să se coclească.

Imaginea din propoziţia „[rugina/cocleala] are să vă mănânce carnea ca focul” este mai greu de decriptat, însă vorbeşte despre pedeapsa care se va abate asupra bogaţilor solidari cu averile lor.

[Semnalez aici un aspect interesant: punctuaţia din textul grecesc poate fi reinterpretată în aşa fel încât versetul să fie tradus şi astfel: Aurul şi argintul vostru s-au coclit, iar cocleala lor va fi mărturie împotriva voastră şi vă va devora trupurile, fiindcă aţi adunat foc pentru zilele din urmă!]

Ultima afirmaţie din verset (V-aţi strîns comori în zilele din urmă!) constituie un nou reproş. Bogaţii s-au găsit să strângă comori tocmai acum, în zilele din urmă, când judecata lui Dumnezeu este iminentă! Sau poate că Iacov este un pic sarcastic şi face referire la „comoara” de necazuri (talaiporiai) pe care bogaţii au adunat-o şi de care vor avea curând parte (v. 1).

Dacă facem bilanţul, bogaţii despre care vorbeşte Iacov stau foarte prost. Judecata lui Dumnezeu este iminentă. Escrocheriile lor îi vor ajunge, iar averile strânse prin nedreptate vor fi o mărturie împotriva lor. Iacov, ca şi Pavel (şi ceilalţi scriitori) ştie că trăieşte în zilele din urmă (care încep de la Cruce). Prin urmare, face apel la o trăire pe măsura acestor vremuri critice.


Dietrich Bonhoeffer are nişte pagini excelente despre interdicţia „Nu judecaţi”, rostită de Domnul Hristos în Predica de pe Munte. Redau aici un fragment dintr-o carte tradusă integral, dar editată deocamdată în proporţie de 2/3.

Judecata mă face orb, în vreme ce dragostea îmi deschide ochii. Când judec sunt orb faţă de propriul meu rău şi faţă de harul de care şi celălalt are parte. Însă în iubirea lui Hristos, ucenicul este conştient de orice vinovăţie şi orice păcat imaginabil, fiindcă este conştient de suferinţa lui Isus Hristos; totodată, iubirea îl recunoaşte pe celălalt ca pe unul iertat la cruce. Iubirea îl vede pe celălalt sub cruce şi aceasta o face cu adevărat să aibă ochii deschişi. Dacă prin judecată aş fi interesat să nimicesc cu adevărat răul, l-aş căuta acolo unde mă ameninţă de fapt, în mine însumi. Dar când caut răul la celălalt, devine evident că printr-o astfel de judecată îmi caut propriul meu drept, că doresc să evit pedeapsa pentru propriul meu rău judecându-l pe celălalt. În consecinţă, premisa oricărei judecăţi este o autoamăgire nespus de periculoasă, anume că mie Cuvântul lui Dumnezeu mi se aplică altfel decât aproapelui meu. Pretind un drept special prin faptul că spun: mie mi se cuvine iertarea, iar celuilalt i se cuvine osânda judecăţii. Dar fiindcă Isus nu le dă ucenicilor vreun drept pe care să-l aplice altora, fiindcă nu primesc altceva decât părtăşia cu El, ucenicilor nu le este îngăduit să judece, căci astfel şi-ar aroga un drept fals asupra aproapelui.