Despre traducerea „Fidela” am scris şi voi mai scrie. Nu fiindcă sunt cusurgiul de serviciu, ci fiindcă discrepanţa dintre prefaţa ediţiei tipărite şi realitatea dintre coperţile versiunii mi se pare inacceptabilă. Textul miroase a dezinformare şi a impostură.

Nu e în sine o problemă că cineva şi-a propus să traducă KJV în româneşte! Problema e când traduci KJV în româneşte şi pretinzi că faci o traducere după Textus Receptus!

Dacă traducătorii ar fi luat una dintre ediţiile lui Erasmus, Robert Estienne, Theodore Beza ori Elzevir (toate în tradiţia „Textus Receptus”) şi s-ar fi apucat să o traducă în româneşte, fără intermediar, n-aş fi avut nicio problemă. Dar din păcate nu asta au făcut, de aceea trebuie să fie confruntaţi cu adevărul şi să dea detalii despre metoda de lucru. Mai ales în cazul traducerii Bibliei scopul nu scuză mijloacele.

În istoria traducerii Bibliei n-ar fi prima dată când prefaţa spune una, iar paginile de text tradus spun cu totul altceva. Pe măsură ce continui să citesc din textul versiunii, sunt tot mai scandalizat de filozofia de traducere care stă în spatele ei.

Ceea ce se poate spune cu relativă siguranţă este că prefaţa conţine o minciună straşnică: „Am dorit să producem o traducere nouă care să aibă ca origine familia grecească a Textului Receptus pentru Noul Testament”.

Ce înseamnă „familia grecească a Textului Receptus”? Toate ediţiile tipărite de la Erasmus 1516 până la a doua ediţie Elzevir (1633) constituie textul de pornire pentru Fidela? Nonsens!

În prefaţă citesc mai întâi că Noul Testament are „ca origine” Textul Receptus şi apoi că versiunea King James a fost folosită ca ghid.

Textul rezultat contrazice flagrant această declaraţie, fiindcă există prea multe formulări în care textul românesc al Fidelei urmează frazeologia din King James împotriva celei din Textul Receptus. (Pentru comparaţie, am folosit ediţia Scrivener).

Altfel spus, dacă echipa de traducători ar fi pornit de la textul grecesc, ar fi trebuit să ajungă la altceva decât formulările englezite la care a ajuns. În mod straniu, acolo unde KJV omite câteva cuvinte dintr-un verset, deşi ele sunt scrise negru pe alb în Textul Receptus, versiunea Fidela le omite şi ea, deşi pretinde toată vremea că ne dă „toate cuvintele lui Dumnezeu”.

Există, desigur, şi situaţii în care Fidela nu „bate” cu KJV, fiindcă traducătorii români şi-au dat seama că e periculos să mergi complet pe mâna unei versiuni din 1611.

Am să iau o suită de exemple din 1 Cor. 6 care arată servilismul Fidelei faţă de KJV

6:4 τοὺς ἐξουθενημένους / least esteemed / cel mai puţin stimaţi

Dacă traduci direct din greacă participiul tous exouthenemenous nu poţi ajunge la soluţia interpretativă a KJV. Verbul exoutheneo înseamnă „a dispreţui”, iar tous exouthenemenous înseamnă, tradus literal, „cei dispreţuiţi, cei desconsideraţi”. Ca să sune bine, traducătorii KJV au recurs la perifraza „least esteemed”, urmată servil de Fidela.

6:9 οὔτε μαλακοὶ οὔτε ἀρσενοκοῖται / nor effeminate, nor abusers of themselves with mankind / nici cei ce se abuzează cu bărbaţi, nici sodomiţii

Aici traducătorii au făcut abstracţie de termenul „effeminate” care traduce grecescul malakoi şi au folosit pentru acest termen grecesc a doua sintagmă din KJV („nor abusers…”). Din păcate, au încurcat complet borcanele, fiindcă n-au tradus fidel nici după mult clamatul Textus Receptus, nici după KJV.

În orice caz, e greu de explicat cum au putut ajunge la sintagma „cei ce se abuzează cu bărbaţi”. Ceea ce constituie un eufemism în engleză (formulat prima dată de Tyndale: Abusars of themselves with the mankynde) sună îngrozitor în limba română, fiindcă verbul “a abuza” este intranzitiv (“a abuza de ceva”).

6:12 οὐκ ἐγὼ ἐξουσιασθήσομαι / I will not be brought under the power / nu voi fi adus sub puterea

Verbul exousiazo înseamnă „a stăpâni” sau „a fi stăpân peste”. O traducere literală după Textus Receptus ar fi trebuit să spună „nu voi fi stăpânit”, nicidecum „nu voi fi adus sub puterea”. Aici influenţa KJV este fără tăgadă, iar rezultatul este o formulare pocită în limba română.

6:16 φησίν / saith he / spune el

Verbul phesin înseamnă „zice” şi este folosit aici pentru a introduce un citat din Scriptură (VT). Prin urmare, în traducere ar trebui să punem între paranteze [Scriptura]. În greacă nu apare pronumele „el”, pe care îl întâlnim în KJV sau în Fidela. Dacă traducătorii ar fi fost realmente fideli textului grec, ar fi trebuit să lase verbul fără pronume, fiindcă în română nu simţim nevoia să folosim întotdeauna pronumele personal pentru a identifica vorbitorul. De regulă formele verbale sunt clare şi atunci când sunt rostite fără pronume.

6:20 ἠγοράσθητε / For ye are bought / sunteţi cumpăraţi

Verbul agorazo este folosit aici la aorist şi ar trebui tradus printr-un perfect compus: „aţi fost cumpăraţi”. De ce „sunteţi cumpăraţi”? Fiindcă „ye are bought”.


Am parcurs astăzi patru capitole (1 Cor. 1-4) din versiunea „Fidela”. Stupoare! Calcuri peste calcuri din limba engleză, după KJV! Sunt convins că Versiunea Autorizată are farmecul ei literar, dacă o citeşti în limba engleză, dar am ajuns la concluzia că sună îngrozitor când o transpui „fidel” (=literal) în româneşte.

Calcuri după KJV, contra originalului grecesc

Impresia mea este că alcătuitorii Fidelei au tradus direct din engleză, fără a ţine cont de specificul limbii române. Prezint mai jos câteva exemple din corpusul de capitole studiate (1-4). Pe prima coloană este textul grec (ediţia Scrivener 1894), la mijloc este textul KJV, iar la final găsiţi textul „Fidelei”.

1:10. Παρακαλῶ / I beseech / vă implor.

Traducerea corectă în limba română este “vă îndemn”. Englezescul “beseech” are o intensitate mai mare decât originalul, drept pentru care în „Fidela” Pavel ajunge să-i “implore” pe corinteni. Nu prea îl văd pe apostolul Pavel implorându-i pe creştinii din Corint. Mai ai un pic şi îţi vine să crezi că Pavel o să se pună în genunchi în faţa lor; el, care, la o adică, poate să le şi poruncească, fiindcă este părintele lor în Hristos.

1:15. εἰς τὸ ἐμὸν ὄνομα [ἐβαπτίσα] / in mine own name / în propriul meu nume.

Caracterul nefiresc al exprimării se datorează tot urmării fidele a textului din KJV. Dacă traducătorul pornea de la textul grec, ar fi spus “am botezat în numele meu”. Şi era de-ajuns.

1:17. κενωθῇ / be made of none effect / să fie făcută fără efect

Aici este cât se poate de clar că s-a tradus din engleză. Termenul grecesc κενόω, kenoo înseamnă de regulă “a goli”, dar în context are sensul de “a zădărnici”. Întreb: pentru ce să ne scărpinăm după ureche cu o parafrază din engleză, dacă avem deja în limba română un termen echivalent foarte potrivit?

1:19. τὴν σύνεσιν τῶν συνετῶν / understanding of the prudent / înţelegerea celor prudenţi

Aici traducătorul a comis o “imprudenţă” serioasă, fiindcă n-a stat să se întrebe dacă “prudent” în engleză e totuna cu “prudent” în română. Ei bine, nu e! La 1611, “prudent” însemna “wise, discerning, sapient”. În limba română din 2010, “prudent” înseamnă  (luând ca reper banalul DEX) “care prevede eventualele consecinţe, orientându-se bine în mediul înconjurător; care acţionează luând toate măsurile de precauţie; prevăzător; precaut; circumspect.” Răfuiala lui Pavel nu este cu persoanele care traversează întotdeauna pe verde sau care conduc cu atenţie, ci cu „deştepţii lumii” (=exponenţii unei Weltanschauung păgâne, oamenii care se bazează pe retorică, pe know-how-ul secular, pe intelect, erudiţie etc.). Să mai adaug şi că în greceşte avem două cuvinte înrudite (σύνεσιν, συνετῶν), de aceea traducerea ar trebui să păstreze acest aspect. „Priceperea celor pricepuţi” este o soluţie mai convenabilă, pe care traducătorii „Fidelei” n-au ales-o fiindcă (din nefericire) n-au tradus din greacă, ci din engleză.

1:20. οὐχὶ ἐμώρανεν ὁ Θεὸς τὴν σοφίαν τοῦ κόσμου τούτου; / hath not God made foolish the wisdom of this world? / Nu a făcut Dumnezeu prostească înţelepciunea acestei lumi?

În context, sensul verbului μωραίνω, moraino (aor. ἐμώρανεν, înrudit cu μωρός, moros ‛prost, nebun, nerod’) este de „a face să pară nebun/nerod etc.”, dar în tradiţia biblică românească redarea lui s-a dovedit variată: a prosti Corn. 1924, a scoate de nebun(ă) Gal. 1838, a dovedi nebună Bibl. 1968. Soluţia „Fidelei” este cât se poate de nepotrivită. Nu spune nimeni în română că X l-a „făcut prostesc” pe Y. Cine insistă să spună aşa ţine cu tot dinadinsul să se „facă ridicol”!

Exemplele se pot multiplica indefinit şi sper să am răgaz să continui lista, cu explicaţii. Din nefericire, unele formulări sunt cât se poate de jenante şi dovedesc nu doar o cunoaştere superficială a limbii române, ci şi neglijarea textului grec. Interesant este că acolo unde traducătorii KJV au marcat diverse adaosuri în textul biblic cu italice, traducătorii români au inserat şi ei aceleaşi explicaţii, tot cu italice. Avem aşadar o versiune trasă la indigo după KJV. De bună seamă, Dl. Brian Nibbe n-a vrut să păstreze doar pentru sine frumuseţea Versiunii Autorizate şi s-a gândit să o împărtăşească şi românilor. Numai că ce le-a oferit nu este KJV, ci o caricatură. Cam ce ar rezulta şi dacă românii s-ar apuca să-i facă dlui Nibbe cadou versiunea Cornilescu în engleză!

(Va urma, probabil).