Astăzi Klaus Iohannis a fost la Consiliul Suprem al Magistraturii pentru a discuta din nou problema Legilor Justiției pe care le-a adoptat, într-un desfrâu legislativ fără precedent, parlamentul dominat de PSD-ALDE.

Iohannis a identificat iarăși, cu mult calm, dar și cu fermitate, elefantul din magazinul cu porțelanuri: prezența unor penali la conducerea statului și încercarea acestora de a modifica legi în interes propriu.

Dacă vă întrebați cum a fost posibil ca arhitectura statului post-revoluționar să fie gândită în folosul penalilor, urmăriți documentarul de mai jos. Trebuie să ne amintim iar și iar care sunt rădăcinile sistemului ticăloșit din ale cărui obezi România nu reușește încă să se desfacă.

Mai jos declarațiile cele mai importante făcute de Iohannis (textul complet AICI). Această temă trebuie să intre imediat în dezbaterea publică și să rămână prioritare până la rezolvarea lor. Altfel, protestele în stradă vor continua, iar tensiunile sociale se vor amplifica.

„Foarte multe discuții s-au purtat în 2017 despre ce fac judecătorii, despre ce fac procurorii. A apărut așa, un entuziasm de a se discuta în spațiul public despre ce se întâmplă în sistemul de justiție. Având în vedere că avem câteva persoane condamnate penal, urmărite penal, judecate penal în chiar conducerea statului, nu-i de mirare.

Am afirmat în repetate rânduri și o să mai afirm, spre disperarea lor, că astfel de persoane nu au ce căuta în conducerea statului. Exact din acest motiv, fiindcă dintr-un interes personal evident, ei vor fi tot timpul tentați să pună sub semnul întrebării sistemul de justiție – justiția, judecătorii, procurorii – dăunând astfel grav statului, încrederii cetățeanului în stat și în justiție.

Sistemul electoral a fost așa construit, că accesul acestor persoane a fost posibil și nu putem să negăm, în condițiile acestor legi valabile, accesul acestor persoane la funcții înalte în stat. Personal, sunt convins că dacă ne-am apuca să discutăm Constituția, arhitectura statului, este obligatoriu să introducem principiul integrității chiar în Constituție, altfel s-ar putea ca situații de acest tip să apară și în alte cicluri electorale”.

Anunțuri

Pagina oficială a Cultului Creștin Penticostal cuprinde următorul comunicat pe care îl reiau mai jos.

Este îmbucurător că avem astfel de puncte de vedere trimise instituțiilor statului român. Ar fi și mai bine dacă puncte de vedere similare ar fi exprimate și de către alte confesiuni creștine. Biserica Ortodoxă Română a dat ieri publicității un comunicat bine gândit. Vezi AICI.

Așteptăm și reacții din spațiul catolic sau cel baptist (oficial), fiindcă în urma reacțiilor neoficiale suntem deplin edificați.

***

COMUNICAT

CULTUL CREŞTIN PENTICOSTAL DIN ROMÂNIA

OFFICE@CULTULPENTICOSTAL.RO

Congresul Cultului Creștin Penticostal din România, întrunit la Sovata, în data de  20 octombrie 2016, a adoptat în unanimitate următorul comunicat:

Întrucât tema revizuirii Constituției, pătrunsă recent în dezbaterea publică, a generat vii reacții nu doar în spațiul religios, în presă, în mediul virtual (rețele sociale, blogosferă, platforme de comentarii), ci și din partea unor reprezentanți ai statului român, considerăm necesare următoarele precizări:

(1) Dezavuăm atacurile la persoană din partea liderilor spirituali ori a credincioșilor din spațiul religios românesc. Considerăm că în relația dintre instituțiile statului și exponenții mediului confesional este necesară păstrarea unei atitudini de respect reciproc, chiar și atunci când părțile aflate în dialog se situează pe poziții opuse și au convingeri radical diferite cu privire la menirea căsătoriei, instituție pe care o socotim fundamentală pentru buna funcționare a societății și a statului.

(2) Biserica Penticostală susține demersurile întreprinse de Coaliția pentru Familie, concretizate în strângerea celor trei milioane de semnături din partea cetățenilor care doresc fixarea în art. 48 din Constituție a declarației că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită „între un bărbat și o femeie”.

Demersul nostru nu izvorăște din „fanatism religios”, cum susține declarația președintelui Klaus Iohannis cu privire la inițiativa Coaliției pentru Familie, ci din convingerea fermă că, procedând astfel, ne exersăm spiritul civic și suntem, totodată, în armonie cu mesajul Sfintei Scripturi (moștenire spirituală a tuturor confesiunilor creștine) și cu vocea Bisericii de-a lungul celor două mii de ani de reflecție teologică. Oricare vor fi fost deosebirile confesionale dintre creștinii aparținând feluritelor tradiții, cu privire la familie a existat, până în zilele noastre, o opinie unanimă: familia are la bază uniunea dintre un bărbat și o femeie.

În virtutea ancorării sale în revelația scripturală, Biserica Penticostală din România nu poate cere binecuvântarea lui Dumnezeu peste o altă forma de uniune maritală decât cea consacrată din zorii umanității și întemeiată pe cuvintele: „Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a creat; bărbat și femeie i-a creat. […] De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de soția sa, și cei doi vor fi un singur trup” (Geneza 1:27; 2:24). Orice altă poziționare cu privire la acest subiect ne-ar pune într-o gravă și ireconciliabilă contradicție cu ethosul comun întregii tradiții iudeo-creștine.

Considerăm că Biserica, în expresia ei instituțională, nu poate și nu trebuie să se substituie statului în procesul legislativ, dar că este important ca vocea ei să nu fie ignorată, cum, din nefericire, se întâmplă deja în unele țări occidentale, dominate de ideologii inflexibile care duc la îngrădirea libertății de expresie și de conștiință, la hărțuirea și amendarea pastorilor, preoților și credincioșilor care nu se supun ideologiei acaparatoare promovate de către stat.

Totodată, solicităm instituțiilor statului care sunt parte din procesul legislativ să nu obstrucționeze demersul civic inițiat de Coaliția pentru Familie. Conform regulilor democrației, ne dorim ca toți cetățenii să se poată pronunța asupra formei art. 48 din Constituție, în urma unui referendum a cărui dată să fie decisă în cel mai scurt timp posibil. Ne exprimăm încrederea că milioanele de cetățeni care au semnat

pentru acest proiect, la care se adaugă alte câteva milioane de români care – potrivit cercetărilor sociologice – susțin demersul Coaliției pentru Familie, nu vor fi marginalizate, desconsiderate sau tratate drept cantitate neglijabilă în ansamblul jocului democratic în care suntem cu toții implicați, indiferent de convingeri religioase sau politice.

Dumnezeu să binecuvânteze România!

Biroul de Presă al Cultului Creștin Penticostal

 


Fiindcă știu că acest blog este vizitat în mod regulat de lideri religioși din mai multe confesiuni religioase (penticostali, baptiști, ortodocși, catolici), am luat hotărârea de a le adresa următoarea scrisoare deschisă. Nădăjduiesc că intertextualitatea din titlul acestei postări nu va fi socotită o hybris ori o impietate față de victimele unei epoci tragice, nu foarte îndepărtate, ci, păstrând proporțiile, o expresie a unei preocupări genuine față de soarta prezentă a țării mele.

Stimați slujitori ai amvoanelor / altarelor

Asemenea multor credincioși pe care îi păstoriți, privesc cu multă îngrijorare la peisajul electoral românesc și la nepăsarea milioanelor de cetățeni pentru care alegerile prezidențiale de anul acesta nu au nicio importanță. Există mult prea mulți oameni care se declară scârbiți de politică și care, din lene intelectuală, din lipsă de discernământ ori din ignoranță vinovată, refuză să ia notă de realitățile curente și să analizeze critic oferta electorală care li se face, astfel încât să poată vota în mod informat.

Faptul că, în calitate de simplu enoriaș, am decis să-mi iau inima în dinți și să scriu acest apel, cu riscul de a crea impresia că îmi depășesc statutul de laic, are o explicație simplă: miza alegerilor din 16 noiembrie este prea importantă pentru a fi privită cu indiferența care îi caracterizează pe mulți dintre credincioșii cărora le slujiți. În joc nu este soarta unuia sau a altuia din cei doi candidați, ci soarta justiției române și, în ultimă instanță, soarta societății românești în ansamblul ei. Indolența celor care nu vor binevoi să meargă la vot va avea consecințe dramatice pe care le vom suferi toți, indiferent de confesiune, culoare politică sau amplasament social.

În calitate de păstori ai sufletelor omenești, aveți sarcina de a le reaminti enoriașilor că Hristos a spus nu doar „Împărăția mea nu este din lumea aceasta”, ci și „Dați cezarului ce este al cezarului, și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Dacă astăzi „cezarul” este supus alegerii prin vot popular și are nevoie de adeziunea noastră pentru a fi „înălțat în dregătorie”, nu mai putem trăi ca și când cetățenia noastră cerească o anulează integral pe cea pământească. Apostolul Neamurilor, cel care a afirmat că „cetățenia noastră este în ceruri” (Fil. 3:20), nu a desconsiderat cetățenia sa pământească, ci a afirmat-o fără preget pentru a stăvili un abuz al autorităților laice (Fapte 22:5).

Urmând pilda celui care ne-a lăsat atât epistole pline de greutate, cât și exemplul său personal, vrednic de urmat, avem responsabilități atât față de Cetatea lui Dumnezeu, cât și față de cetatea pământească ai cărei vremelnici locuitori suntem.

Odată ajunși în fața buletinului de vot la alegerile prezidențiale, avem obligația de a-l vota pe acel candidat care ia în serios dreptatea, unul dintre imperativele divine care străbate ca un fir roșu Scripturile și toată istoria răscumpărării. Nu trebuie să pierdem din vedere că dreptatea este o temă predilectă în Tora, în Profeți, în Psalmi, în propovăduirea Domnului Isus, în epistolarul paulin și în Apocalipsa. Importanța ei se vede și din faptul că „îndreptățirea” („îndreptare” în edițiile sinodale), cea mai importantă metaforă folosită de Apostol Pavel pentru a vorbi despre mântuire, provine din limbajul judiciar al Vechiului Testament.

Setea de dreptate nu este un moft sau o banală temă de campanie electorală, ci amprenta Dumnezeirii în ființa umană. Strâmbătățile și silniciile săvârșite de oameni împotriva semenilor, încă din zorii societății umane, reclamă judecata lui Dumnezeu, fie că avem în vedere invidia fratricidă (Gen. 4:1), genocidul (Ex. 2:23), mita (Is. 5:23-24), rapacitatea, cupiditatea, calomnia (1 Cor. 6:9-10), ori corupția generalizată a unei societăți (Is. 1).

Până la înnoirea tuturor lucrurilor promisă de Scriptură (Mat. 19:28), Dumnezeu a încredințat autorităților pământești mandatul exercitării dreptății în societate. Uităm adesea că în același pasaj în care Apostolul Pavel le cere credincioșilor să se supună autorităților (Romani 13) el afirmă în mod cât se poate de limpede conținutul mandatului divin: judecarea și condamnarea răului (în toate formele sale) și elogierea (i.e. ocrotirea și cultivarea) binelui (Rom. 13:3-4).

Ca slujitori ai lui Dumnezeu și ca ispravnici ai tainelor dumnezeiești (1 Cor. 4:1), se cuvine să le reamintiți celorlalți slujitorilor lui Dumnezeu, din sfera civilă (Rom. 13:4), că ei poartă însemnele puterii nu pentru a-și servi interesele proprii, pe cele ale clientelei sau pe cele de partid, ci interesele cetățeanului. Guvernantul, afirmă Apostolul Pavel, „este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău” (Rom. 13:4). Un corolar important al acestui principiu este următorul: vocația profetică a Bisericii, manifestată prin vocea pastorilor și preoților, își atinge finalitatea când aceștia le aduc aminte autorităților că justiția trebuie să fie prioritatea zero a mandatului lor. Dreptatea și felul în care este ea administrată, mai mult decât performanța economică, reprezintă piatra de încercare a legitimității unei guvernări. Tot ea trebuie să fie un criteriu fundamental de evaluare a programului politic al candidaților care doresc să fie „înălțați în dregătorii”.

Nu ezitați deci să deșteptați conștiința enoriașilor și să-i îndemnați să nu-și neglijeze cetățenia pământească și drepturile fundamentale care decurg din ea. De asemenea, chemați la rugăciune, pentru țară, pe membrii bisericilor pe care le păstoriți. Poate că Dumnezeu se va îndura de noi și nu ne va da președintele pe care îl merităm. Poate că Dumnezeu, în marele Său har, nu va face ca viitorul președinte să fie biciul pedepsei pentru indolența, iresponsabilitatea, ignoranța și corupția care sluțesc chipul acestei țări.

P.S. Adaos după publicarea postării: Am descoperit cu surprindere o informație care arată că alți creștini au altă viziune cu privire la profilul candidatului potrivit pentru președinție. Detalii AICI.


Victor Ponta calcă țanțoș în străchini cu un comentariu privitor la apartenența religioasă a lui Klaus Iohannis, despre care afirmă că ar fi „neoprotestant”.

Nu e nimic în neregulă cu statutul de neoprotestant. Sunt în țara asta vreo 600.000 de neoprotestanți din toate straturile sociale, de la simpli muncitori la avocați și senatori. Câtă vreme își plătesc birurile către stat și sunt oameni de ispravă, au dreptul de a candida și pot fi aleși în funcții politice și administrative la nivel local și central.

Să vedem declarația lui Ponta (AICI):

„Nu stiu daca il va incomoda sau nu [ca e etnic german], dar stiu că nu va fi o temă a mea de atac. Nu e nimic de reproşat că e etnic german, dar nici mie nu trebuie să-mi fie reproşat că sunt român. Sunt în România şi mă mândresc că sunt român. La fel e discuţia despre religie, nu e nimic rău că e neoprotestant, dar eu sunt ortodox. Nu cred că va fi un subiect, dar nici nu vreau să creăm un anumit complex – să vină cineva din afară, că noi nu suntem în stare. Avem resursele noastre, ca ţară, de a ne dezvolta. Nu cred că e un defect pentru Iohannis că e german, dar să nu-mi reproşeze mie cineva că sunt român sau ca sunt ortodox”.

Te întrebi: ce o fi în mintea lui Ponta când face această declarație? Sunt câteva posibilități.

(1) Ponta a vrut să spună „protestant” și n-a învârtit bine limba în gură, așa că a ieșit „neoprotestant”. Ni se întâmplă tuturor să avem în minte ceva și să spunem altceva. Ar fi un simplu lapsus.

(2) Ponta știe că Iohannis e protestant, dar îl prezintă ca neoprotestant fiindcă știe că neoprotestanții nu sunt bine văzuți de majoritatea ortodoxă. În acest caz, Ponta ar specula intoleranța religioasă a românilor (pentru care tot ce nu e ortodox e „schismatic” sau „sectar/sectant”) în încercarea de a câștiga nițel capital electoral.

(3) Ponta e un incult în materie de religie. Pentru el „protestant” și „neoprotestant” sunt totuna (adică „sectant”).

Știind cât de mare e interesul lui Ponta pentru pedanterii academice (vezi plagiatul grosolan care se întinde pe circa o treime din teza lui de doctorat, scrisă probabil de niște „sclavi” mai incompetenți decât șeful lor), nu m-ar mira ca Ponta să fie lipsit de minima cultură în virtutea căreia poți face distincție între „protestant” și „neoprotestant”.

Mă întreb dacă Ponta știe că primul cuplu regal din istoria României a fost compus dintr-un catolic și o protestantă ori că al doilea cuplu regal a fost compus dintr-un catolic și o anglicană (i.e. protestantă). Dacă vrem să fim răutăcioși până la capăt, am putea spune (caricaturizând inevitabil) că la a treia generație monarhia s-a românizat atât de bine în toate privințele (inclusiv religios), încât s-a dus de râpă.

Nu comentez mândria lui Ponta „de a fi român”. Și o amibă, dacă ar avea doi neuroni pe care să-i lege în serie, s-ar declara mândră că e amibă. Nu văd cum poți să fii mândru că ești ceva în mod natural, fără strădanii și fără merite. Dacă cetățeniile sau apartenențele etnice s-ar fi acordat pe merit, aș fi fost de acord să fim mândri că suntem români, americani, britanici, francezi, evrei, palestinieni, ruși, chinezi etc. Vezi AICI articolul lui A. Pleșu despre „mândria de a fi român”.