Iarăşi Ioan 13. Masa întreruptă de actul spălării picioarelor continuă. La finalul episodului, Hristos le reaminteşte că trebuie să ia pildă şi ei; robul nu poate fi exceptat de la acele detalii pe care stăpânul le împlineşte fără ezitare.

Rostind aceste cuvinte, Mântuitorul are prilejul să constate că de fapt cele spuse nu se aplică tuturor. La masă cu el se găseşte unul care va trăda în modul cel mai josnic (după cum sugerează expresia „a ridicat călcâiul”). Desigur, orice trădare e josnică, dar josnicia are nuanţele ei, iar în cazul de faţă, când vine din partea unui apropiat, nu poate să nu-l tulbure pe Isus. Probabil că această dezvăluire aluzivă (cf. Ps. 41:9) a trecut pe lângă ucenici fără ca ei s-o înţeleagă, de aceea este reluată explicit câteva versete mai jos: „Adevărat, adevărat vă spun: unul dintre voi mă va vinde!” Acum ucenicii schimbă priviri nedumerite. Numai ucenicul preaiubit află de la Isus identitatea trădătorului. La scurt timp, Iuda se ridică şi pleacă în noapte. (Oamenii au iubit mai mult întunericul, fiindcă faptele lor…).

Isus le spune ucenicilor că va fi cu ei încă puţină vreme, apoi va pleca, iar acolo unde merge ei nu pot veni. Ca de obicei, Simon Petru se simte dator să ceară lămuriri: „Doamne, unde te duci?”. Răspunsul lui Isus probabil îl descumpăneşte şi mai mult: „Acolo unde merg eu tu nu mă poţi urma acum, dar mă vei urma după aceea.”

La ce fel de „urmare” se referă Mântuitorul? Lui Petru i se pare că niciun obstacol nu-l poate împiedica să vină după Isus, oriunde ar fi nevoie, drept pentru care întreabă: „De ce nu pot să te urmez acum? Îmi voi da viaţa mea pentru tine!” [În greacă „viaţa” apare la început: „Viaţa mea pentru tine mi-o voi da”]. Petru este gata (cel puţin aşa crede) să-l urmeze pe Domnul până la moarte, de aceea se întreabă de ce nu-l poate urma pe Hristos, indiferent unde îl va duce acest drum.

Răspunsul Mântuitorului este lucid şi tulburător: „Viaţa ta o vei da pentru mine? Adevărat, adevărat îţi spun: nu va cânta cocoşul până nu te vei lepăda de mine de trei ori.” Altfel spus: „Tu, cel care crezi că vei putea să-ţi dai viaţa pentru mine, mă vei tăgădui în această noapte în mod repetat. Până să se facă ziuă, te vei fi lepădat deja de trei ori (i.e. în cel mai solemn mod cu putinţă).”

Pentru Apostol, noaptea aceasta trebuie să fi fost cea mai teribilă din întreaga sa viaţă. În mai puţin de un ceas, i s-au spus nişte adevăruri bulversante, necruţătoare, teribile. Înainte ca să se fi încheiat noaptea, va ajunge să invoce blesteme (anathematizein, Marcu 14:71) peste sine, ca să-i convingă pe slujitorii Marelui Preot că nu-l cunoaşte pe Hristos.

Şi totuşi, nu se poate spune că n-a dorit să-şi respecte promisiunea. În grădină a scos sabia şi a tăiat urechea lui Malhos. De asemenea, după ce Isus a fost prins şi legat, „Petru îl urma pe Isus” (Ioan 18:15). L-a urmat până în casa lui Ana, socrul Marelui Preot. La început s-a lepădat fiindcă probabil nu i s-a părut nimic în neregulă să-şi ascundă identitatea, negând „de formă” legătura lui cu Isus. Apoi Isus primeşte o palmă din partea unui aprod. O palmă peste obrazul Mântuitorului şi o lovitură năucitoare în creştet pentru Simon Petru. Probabil acea palmă l-a spulberat pe Apostol. Următoarele întrebări ale slujitorilor n-au făcut decât să strângă ochiurile plasei. Lepădarea lui Petru n-a mai fost „de formă”. A fost lepădarea vehementă a unui om îngrozit, care-şi vede nimicite visurile. Strigătul cocoşului înainte de răsărit a sfâşiat văzduhul, ţintuindu-l pe Ucenic cu acea realitate înspăimântătoare: lepădarea s-a produs întocmai cum anunţase Mântuitorul.