Există contexte în care consecvenţa traducătorului în folosirea unui anumit corespondent (în limba-ţintă) este extrem de importantă. Un astfel de context este Ieremia 34. Redau aici pe scurt conţinutul.

jeremiah

Uite libertatea, nu e libertatea!

Pe fondul asediului la care este supus Ierusalimul de către trupele regelui babilonian Nebucadneţar, împăratul israelit Zedechia face un legământ (berit) cu tot poporul, în vederea abolirii sclaviei. Legământul se face după uzanţă (un viţel despicat, trecerea printre cele două bucăţi ale lui). Se organizează şi o ceremonie solemnă înaintea lui Dumnezeu, în Templu (v. 15).

Când armatele asediatoare se retrag temporar (v. 21), Zedechia şi conducătorii poporului revin asupra deciziei şi îi iau din nou în robie pe cei proaspăt eliberaţi. O asemenea mârşăvie nu putea fi tolerată. Greul propovăduirii judecăţii cade iarăşi pe Ieremia (care deja este detestat pentru mesajele lui „antinaţionale”)

Lecţia de istorie

Aşadar, Dumnezeu îl trimite pe Ieremia cu un mesaj de judecată şi pedeapsă. Poporului i se aduce aminte (v. 13) că Dumnezeu a făcut cu  ei un legământ (berit) în ziua ieşirii din Egipt; potrivit acestuia, poporul ar fi trebuit să-şi elibereze periodic robii, la şapte ani. Aşa ceva nu s-a produs multă vreme. Totuşi, Zedechia şi poporul s-au pocăit la un moment dat (v. 15) şi au decretat prin legământ eliberarea sclavilor (care oricum ar fi trebuit făcută de mult).

Libertate vs. „libertate către sabie” (Deror el-hahereb)

Totuşi, la scurtă vreme poporul şi-a luat vorba înapoi şi a profanat astfel numele lui Dumnezeu. Versetul 17 conţine un joc de cuvinte sinistru şi plin de ironie, pornind de la cuvintele deror („libertate”) şi qara („a vesti”): fiindcă israeliţii au refuzat să vestească (liqro) „libertatea” (deror) aproapelui lor, Dumnezeu le vesteşte (qore) lor „libertatea” (deror) de a muri prin sabie, ciumă şi foamete! Cu alte cuvinte, israeliţii au refuzat altora eliberarea, dar Dumnezeu le va da El o „eliberare” care să fie de pomină.

„Pactul” lui Segond devine „învoiala” lui Cornilescu.

Mă întorc de unde am plecat. Atât Segond, cât şi Cornilescu, umbresc înţelesul pasajului fiindcă nu traduc termenul (berit) în mod consecvent. Se pierde astfel ideea că israeliţii sunt datori să-şi respecte cuvântul fiindcă el a fost dat ca parte a unui legământ (nu a unei învoieli). De asemenea, ar fi trebuit să-l respecte fiindcă Dumnezeu însuşi a făcut un legământ cu ei, atunci când i-a scos (eliberat) din Egipt.

Termenul legământ (berit) apare de 6 ori în cap. 34, cu 2 ocurenţe în v. 18, deci putem face o mică sinopsă, pentru a vedea lipsa de consecvenţă în traducere. Prima coloană se referă la Segond, cealaltă la Cornilescu.

Segond .…………………… Cornilescu

v. 8      pacte                           învoială

v. 10    pacte                           învoială

v. 13    alliance                       legământ

v. 15    pacte                           învoială

v. 18    alliance/pacte        legământ/învoială

Reclame

Evaluarea activităţii de traducător a lui D. Cornilescu trebuie să aibă în vedere instrumentele de care s-a folosit acesta în traducerea Bibliei (publicată iniţial în 1921 şi republicată, cu revizuiri în 1924, de către Societatea Biblică Britanică).

Segond, dar cât?

Imediat după publicarea Noului Testament (1920), Galaction scria într-un articol din Luptătorul că traducerea lui Cornilescu este făcută după versiunea Segond. Exemplele pe care le dădea Galaction erau prea puţine, deci autorul articolului putea fi lesne bănuit de generalizare pripită. Totuşi, cercetările mele din ultima vreme au confirmat o strânsă legătură între Segond şi traducerea Cornilescu. Aceasta nu înseamnă că traducerea Cornilescu este o traducere după Segond (cum declara Galaction), fiindcă există numeroase versete în care baza textuală a lui Cornilescu diferă de cea a lui Segond.

Mă întorc însă la argumentele conform cărora Segond a exercitat o puternică influenţă asupra versiunii Cornilescu 1921. O comparaţie a celor două versiuni din perspectiva notelor explicative şi a intertitlurilor dă la iveală asemănări frapante.

Segond 1898

Louis Segond a terminat de tradus VT în 1874 (publicat în două volume; cel puţin în această formă îl ştiu eu). La scurtă vreme a terminat de tradus şi NT (terminat în 1879). Întreaga Biblie Segond a văzut prima dată lumina tiparului în 1880. Acest prim text a cunoscut numeroase retipăriri. După moartea lui Segond, textul a fost supus unei revizuiri (de către o echipă de biblişti) şi republicat în 1910. Nu am văzut niciodată o ediţie 1910, deci în continuare referirile la Segond au în vedere ediţia 1898.

După cum declară în textul care prefaţează NT, Segond a folosit ca text de bază Editio Critica Maior a lui Tischendorf (1872). Uneori a păstrat între croşete [] anumite lecţiuni din textus receptus.

Traducerea Noului Testament este însoţită de circa 700 de note explicative (în majoritate istorice şi geografice). Multe dintre acestea (e greu de spus deocamdată câte) se regăsesc în Cornilescu 1921, după cum se poate vedea mai jos.

01_Segond În imagine, câteva note explicative din Segond 1898, traduse după cum urmează:

1 Isus derivat dintr-un cuvânt ebraic care înseamnă salvator, izbăvitor
2 Irod, supranumit „cel Mare”, guverna Palestina, pe atunci supusă romanilor, primise din partea Senatului titlul de „rege al iudeilor”.
3 Nişte magi, preoţi la mezi, perşi şi caldei; se ocupau cu observarea astrelor şi practicau arta divinaţiei.
4 Cărturarii, sau doctorii însărcinaţi în special să transmită învăţătura şi să explice poporului Legea; aveau şi alte funcţii.

După cum se vede mai jos, în fragmentul din Cornilescu 1921, notele din Segond au fost preluate integral.

01_Cornilescu

***

02_Segond

Note coloana stângă

1 Cetatea Sfântă, Ierusalim, deja numită astfel Isaia 48:2, 52:1, Dan 9:24, Neem. 11:1
2 Prin ordinul lui Irod Antipa; vezi motivele întemniţării, 14:1 ş. urm.
3 Capernaum, sau Capharnaum, la nord-vest de lacul Tiberiadei, oraş foarte înfloritor în vremea lui I. H., nemenţionat în VT, astăzi ruinele Tell Hum.
4 Marea Galileei, numită şi lacul Ghenezaret sau Marea Tiberiadei.
5 Galileea Neamurilor sau a păgânilor, ţinut din nord, la graniţa cu Fenicia, numită astfel fiindcă era locuită în mare parte de străini.

Note coloana dreaptă

1 Sinagogile, edificii religioase unde evreii se adunau de sabat şi în zilele de sărbătoare pentru a asculta citirea şi explicarea cărţilor Vechiului Testament şi pentru a-i adresa în comun rugăciunile lor lui Dumnezeu.
2 Decapole, ţinut din zece cetăţi, la sud şi la est de Marea Galileei, cu o populaţie în mare parte păgână.
3 Muntele, una dintre înălţimile sau colinele la oarecare distanţă de malul lacului

02_ Cornilescu

Foto (sus şi jos): pagini din Cornilescu 1921 cu note preluate din traducerea Segond.

03 Cornilescu


Studiind recent cap. 3 din Evrei, am dat peste un termen important folosit în epistolă: parrhesia, care înseamnă, între altele, „încredere” sau „îndrăzneală”. Termenul este folosit de 4x: Evr. 3:6; 4:16; 10:19 şi 10:35.

Cornilescu îl traduce, în cele patru versete, după cum urmează:

3:6 – încredere nezguduită
4:16 – deplină încredere
10:19 – [intrare] slobodă
10:35 – încredere

Mă opresc o secundă la Evrei 10:19. Adjectivul „slobod” nu e tocmai o traducere potrivită pentru a substantivul parrhesia, aşa că îmi pun imediat întrebarea cum a ajuns Cornilescu la acest echivalent. Când mă uit în Segond, găsesc o exprimare foarte apropiată: „une libre entrée”. Un nou argument că D. Cornilescu a folosit Segond pentru anumite versete din NT.

Revin la textul grecesc. Autorul cărţii Evrei spune, literal: Aşadar, fraţi [şi surori], având încredere [parrhesia] pentru a intra în Sanctuar, prin sângele lui Isus…

Accentul nu cade pe „slobod” versus „interzis” ci pe „îndrăzneală” versus „ruşine, sfială, teamă”.

Galaction: …având, întru sângele lui Iisus, îndrăzneală să intrăm în Sfânta Sfintelor…
Anania: …având noi îndrăznire să intrăm în altar prin sângele lui Hristos…

Note la ANANIA: Cred că e o „îndrăznire” cam mare din partea diortositorului să facă tot felul de „înlocuieli” în acest verset. În primul rând forma ciudată a îndrăznelii, iar apoi traducerea lui ta hagia [sanctuar] cu altar! În contextul în care scrie autorul cărţii Evrei, nu existau încăperi denumite „altar” (cum avem acum în context ortodox). Peste toate, revizorul mai foloseşte şi Hristos în loc de Isus (dar admit că această schimbare nu e esenţială).


Profit de contextul creat de o postare anterioară pentru a atrage atenţia asupra unui alt verset în care versiunea Cornilescu urmează „la indigo” versiunea franceză L. Segond (şi este oarecum similară cu KJV). Isaia 59:19: „Atunci se vor teme de Numele Domnului cei de la apus, şi de slava Lui cei de la răsăritul soarelui; cînd va năvăli vrăjmaşul ca un rîu, Duhul Domnului îl va pune pe fugă.

L. Segond: On craindra le nom de l’Éternel depuis l’occident, Et sa gloire depuis le soleil levant; Quand l’ennemi viendra comme un fleuve, L’esprit de l’Éternel le mettra en fuite.”

Problema o constituie ultima parte a versetului, care poate fi tradusă în mai multe feluri. Textul original spune (într-o transliterare simplificată): kiyavo kanahar ţar ruah Adonai nossah vo. În traducere: „Căci El vine ca un râu năvalnic (lit. „strâmt”) mânat de Duhul Domnului” sau „Căci El vine ca un torent pe care îl mână un vânt trimis de Domnul” (ruah poate fi tradus fie prin „Duh”, fie prin „vânt, suflare”).

De unde atunci „vrăjmaşul” pe care îl pune Duhul Domnului pe fugă? Din faptul că „ţar” (strâmt, vijelios), poate fi înţeles şi ca „vrăjmaş” (traducere care apare în Peşita şi într-un Targum). Totuşi, în context, ideea de „vrăjmaş [venind ca un] râu” nu este prea logică. Traducerile evreieşti (în limba engleză) spun altceva:

JPS (1985) “For He shall come like a hemmed-in stream Which the wind of the LORD drives on.”

CJB (1998) “For he will come like a pent-up stream, impelled by the Spirit of ADONAI.”