În ciuda comentariilor negative exprimate de unii cititori aici sau în revista Paşi, continuăm cu publicarea jurnalului.

„Proba la engleză, care dovedeşte că se poate şi mai bine. Doamnele care m-au examinat au fost de o politeţe desăvârşită. M-au urmărit amândouă, au adus completări şi am reuşit să dezbatem împreună un subiect foarte interesant. Când un alt elev a intrat în clasă, m-au oprit aşteptând să se facă linişte.

Faptul că am fost ascultată mi-a adus împlinire! Felicitări tuturor profesorilor care nu „trec” prin elev cu privirea, grăbindu-l să termine, ci îi dau timp să se adune atunci când pierde firul argumentaţiei. Nu e puţin lucru sa fii dascăl!

***

În altă ordine de idei: Ema, dă-mi voie sa îmi amintesc de tine cu plăcere. Tu eşti a doua persoană pe care am auzit-o că nu vrea să copieze la bac. M-a frapat relaxarea ta. Mă bucur că suntem măcar doua nenormale. Şi mă bucur că o să fim în aceeaşi clasă la examenele scrise.

***

Un amic de-al meu, speriat de faptul că nu vreau să dau bani, m-a întrebat în seara asta pe internet: „Vreau să te întreb ceva. Dar nu pentru mine. Şi nu te supăra. Uite m-a întrebat cineva… deci am înţeles că tu nu dai şi nu copiezi, dar pe ceilalţi îi laşi?”

Ce straniu! Colegii mei de clasă se tem deja că o să încerc să le stric socotelile. Normalitatea a început să devină subversivă la casa omului. Oricine nu se conformează sistemului e un potenţial pericol. Desigur, n-am să stric afacerile nimănui. Nu sunt chiar aşa sadică. Dar episodul în sine ar trebui să-i pună şi pe alţi „normali” pe gânduri. Normalitatea a luat locul devianţei, iar devianţa a devenit normală!”


Revin cu jurnalul de bac ţinut de o persoană apropiată mie. Detalii despre proba din 27 iunie.

„Nu apucasem să-mi învăţ toate poeziile pe de rost şi am vrut sa le iau cu mine. Apoi cine mi-a zis că tot o forma de copiat e şi asta. Aşa că seara la ora 00.00-02.00 m-am apucat de memorat poezii. Le-am recitat cu intonaţie în oglinda şi am reuşit să le vin de hac. Nu îmi aduc aminte să îmi fi luat vreodată atât de mult învăţarea unor poezii. (E drept că de la grădiniţă nici n-am mai încercat). Simţeam că îmi plesneşte capul de stresul acumulat.

Dimineaţa merg liniştită la şcoală (înarmată cu ciocolată şi Nestea). Mă caută cei din clasa în care am fost repartizată. Le pun în vedere că nu dau bani şi că nu am materiale de copiat. O singura persoană are o reacţie timidă. Ceilalţi tac mâlc! E normal!

Se strâng banii. Doar eu şi încă altcineva nu cotizăm. Plecăm din clasă, dând astfel de înţeles că nu vrem să fim părtaşe la aşa ceva.

Discutam pe sala cu nişte prieteni/ colegi. Îşi face apariţia o tipă care şopteşte misterios : 88, 95, 1. Sunt variantele de bac. Au fost anunţate la televizor. Aşadar, cu 10 minute înainte de a începe sa scriem, recapitulăm basmul. Evident, cei care ştiu ce înseamnă basm.

După aproximativ 10 minute urmează noi momente de comic şi penibil. Toţi elevii coboară la baie să-şi potrivească fiţuicile. Vorbim de o migraţie în masă; toaleta e plină de oameni… Între ei, şi elevi de la seminarul teologic, viitori studenţi la teologie, viitori preoţi…

Începem să scriem. Toată lumea copiază de zor. Mai puţin eu şi cealaltă persoană. Cineva din spate (persoană cunoscută) mă întreabă: „Scrii din cap?” Zic: „Da!” Răspuns: „Tu, ce proastă eşti!”.

Intru în criză de timp, intru în panică. Scriu dezordonat şi scap câteva idei importante. Asta este, în 3 ore poţi copia cu succes o lucrare, dar n-o poţi scrie din cap! Din capul propriu, vreau să zic! 🙂

[P.S. La final, doamnele supraveghetoare (fiindcă fuseseră nişte doamne) ne roagă să nu zicem nimic mai departe. Nu ne strică să terminăm cu bine bacul.]”