Ori de câte ori termin traducerea sau editarea unei cărţi importante, îmi place să mă uit în trecut, să văd cum a decurs proiectul. Cronica traducerii Surprins de Bucurie o găsiţi aici. Cea a cărţii Costul uceniciei urmează mai jos, în două părţi.

5 oct. 2006. Tocmai terminasem de tradus Exegeza Vechiului Testament, pentru Logos şi îi scriu Mirelei DeLong în treacăt despre Bonhoeffer:

Am ajuns să mă întreb dacă în româneşte s-a publicat ceva de el. Eu unul nu ştiu să fi apărut nimic. Nu v-aţi gândit să publicaţi cândva şi ceva de el? Eu nu am citit de fapt nicio carte de-a lui, deci nu fac acum o recomandare, ci întreb doar. Poate în curând o să cumpăr de pe Amazon Costul uceniciei sau Scrisori din temniţă în traducerea engleza. În orice caz, găsirea unui traducător bun de limbă germana s-ar putea sa fie niţel dificilă. [Ah, ce profet am fost!]

În aceeaşi zi, Mirela îmi scrie:

În legătură cu Bonhoeffer: nu avem un traducător din germană care să facă traducerea. Dl. Forna, care a tradus Luther, a decedat între timp, din păcate. Am fi vrut să traducem Costul uceniciei, dar nu era un proiect ferm şi acum va trebui să aştepte.

16 oct. 2006. Conform intenţiei anunţate, comand de pe Amazon The Cost of Discipleship şi Letters and Papers from Prison, cu sentimentul că prezentarea pe care i-o face Erickson lui Bonhoeffer nu e tocmai fidelă.

31 oct. 2006. Un mesaj providenţial al rectorului ITP, John Tipei, îmi întăreşte convingerea că Bonhoeffer ar trebui tradus. Mesajul conţinea „The Top 50 Books That Have Shaped Evangelicals”. În acest top, „Costul uceniciei” ocupa locul 19.

9 nov. 2006. Mesaj către Mirela: „Am primit recent Costul uceniciei de Bonhoeffer şi am rămas foarte impresionat de stilul şi de conţinutul cărţii. Mă urmăreşte intens gândul că ar trebui să apară în româneşte cât mai curând. Voi încerca să găsesc pe cineva care să traducă bine din germană.

Încep căutările: iau legătura cu o profesoară de germană de la Goethe Institut. Doamna declină oferta, fiindcă este prea ocupată.

16 ian. 2007. O rog pe Mirela să cumpere cartea în germană, de la Gütersloher Verlagshaus.

6 feb. 2007. Mirela: „Am primit exemplarul de evaluare pentru Bonhoeffer, Nachfolge. Mâine voi face 2 fotocopii (una pentru tine, una pentru traducător) şi ţi le voi expedia.

2 mai 2007. Îi scriu unui prieten: „Vrem sa traducem Nachfolge de Bonhoeffer. Din păcate, nu prea am găsit pe cineva care să mă mulţumească. Tu nu ştii pe nimeni care să vrea să traducă din germană o astfel de carte?”

12 mai 2007. Resping o primă mostră de traducere.

27 iunie 2007. Corespondenţă cu S.D., traducător experimentat, care nu poate prelua proiectul fiindcă are prea multe pe cap.

5 nov. 2007. Iau legătura cu Ligia Taloş, bibliotecară la Departamentul de Teologie Protestantă, Sibiu.

13 nov. 2007. Ligia îmi trimite prima mostră de traducere. Avea să urmeze apoi capitolul 1.

30 ian. 2008. Mirela: „Am evaluat cap. 1 şi cred că va ieşi o carte excelentă.” Aşadar, la treabă! Ligia, căreia i s-a încredinţat cartea, se apucă sârguincios de lucru.

15 sept. 2008. Tatonări pentru găsirea unui „prefaţator”. Dintr-o misivă către un prieten:

The Romanian translation of Nachfolge is almost ready. Now the additional matterials must be translated also. After that I am supposed to begin copy-editing the book. I was wondering if you got a chance to speak with Jürgen Moltmann at the [Bonhoeffer] Congress about the possibility of having him write a preface for the Romanian edition.

(Continuarea aici)


DBonhoeffer

Cred că am mai făcut cândva referire la primele mele întâlniri cu Bonhoeffer via Erickson. Pe atunci eram student. Mi se poate deci ierta incapacitatea de a-l fi suspectat pe teologul american că „face silnicie” textelor bonhoefferiene. (Ca să fim totuşi drepţi, „doing violece” se poate atât la americani, cât şi la nemţii, cu jemandem Gewalt antun). 🙂

Cu vremea, am ajuns să descopăr că mai toată lumea ştie despre Bonhoeffer aproximativ un singur lucru: „religionless Christianity”, după cum mai toată lumea ştie despre Calvin aproximativ două lucruri: „predestinare” şi „Servetus”.

[Apropo, se oferă cineva să compileze un „Mic dicţionar al stereotipurilor în teologie”?]

Cum-necum, am ajuns să-mi cumpăr The Cost of Discipleship. Şi, vorba lui Lewis, I did not know what I was letting myself in for. Un tânăr care doreşte să rămână un „ericksonian” înveterat se cuvine să-şi selecteze cu mare grijă lecturile.

Ce a mai urmat e o mică istorie pe care am să o recapitulez cu altă ocazie (într-o „cronică” a Costului uceniciei). Cert este că la aproape 3 ani de când Amazonul m-a fericit cu această carte, ea a ajuns să fie tradusă (din germană, Nachfolge) şi în româneşte.

De curând am isprăvit editarea manuscrisului, ceea ce înseamnă că în câteva luni Costul uceniciei ar putea ieşi de sub tipar. Voi reveni cu amănunte atunci când lucrurile vor intra în linie dreaptă, fiindcă „totul la timp şi la vreme”.


Dietrich Bonhoeffer are nişte pagini excelente despre interdicţia „Nu judecaţi”, rostită de Domnul Hristos în Predica de pe Munte. Redau aici un fragment dintr-o carte tradusă integral, dar editată deocamdată în proporţie de 2/3.

Judecata mă face orb, în vreme ce dragostea îmi deschide ochii. Când judec sunt orb faţă de propriul meu rău şi faţă de harul de care şi celălalt are parte. Însă în iubirea lui Hristos, ucenicul este conştient de orice vinovăţie şi orice păcat imaginabil, fiindcă este conştient de suferinţa lui Isus Hristos; totodată, iubirea îl recunoaşte pe celălalt ca pe unul iertat la cruce. Iubirea îl vede pe celălalt sub cruce şi aceasta o face cu adevărat să aibă ochii deschişi. Dacă prin judecată aş fi interesat să nimicesc cu adevărat răul, l-aş căuta acolo unde mă ameninţă de fapt, în mine însumi. Dar când caut răul la celălalt, devine evident că printr-o astfel de judecată îmi caut propriul meu drept, că doresc să evit pedeapsa pentru propriul meu rău judecându-l pe celălalt. În consecinţă, premisa oricărei judecăţi este o autoamăgire nespus de periculoasă, anume că mie Cuvântul lui Dumnezeu mi se aplică altfel decât aproapelui meu. Pretind un drept special prin faptul că spun: mie mi se cuvine iertarea, iar celuilalt i se cuvine osânda judecăţii. Dar fiindcă Isus nu le dă ucenicilor vreun drept pe care să-l aplice altora, fiindcă nu primesc altceva decât părtăşia cu El, ucenicilor nu le este îngăduit să judece, căci astfel şi-ar aroga un drept fals asupra aproapelui.