Ioan 3. Discuţia dintre Isus şi Nicodim continuă. Când Isus îi spune interlocutorului său că numai naşterea de sus îi deschide ochii unui om asupra Împărăţiei lui Dumnezeu, Nicodim înţelege greşit declaraţia lui Isus. El crede că Isus se referă la o naştere din nou fizică, ceea ce i se pare imposibil. Nicodim dă glas nedumeririi sale prin două întrebări: Cum poate un om bătrân să se nască, dacă este bătrân? Oare ar putea intra în pântecele maicii sale a doua oară pentru a se naşte? În greacă forma întrebării arată că răspunsul pe care îl aşteaptă Nicodim este unul negativ (Nu, n-ar putea…).

În loc de confirmarea aşteptată, Nicodim este pus într-o dificultate şi mai mare. Isus îi spune în mod solemn că pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să te naşti din apă şi Duh. Cele două elemente trebuie comentate pe rând, fiindcă fac trimitere la o simbolistică bogată în VT.

Apa este agentul aducător de viaţă care vine de sus, de la Dumnezeu. Un pasaj clasic ilustrativ este cel din Is. 44:3: (Căci voi turna ape peste pământul însetat şi râuri pe pământul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămânţa ta şi binecuvântarea Mea peste odraslele tale.) În Ioan, apa este un simbol al Duhului pe care îl dăruieşte Hristos celui care crede în El. Isus îi promite samaritencei că va avea parte de „apă vie” care îi va potoli pe vecie setea (spirituală). În Ioan 7 Isus îi invită pe toţi cei însetaţi să vină la El, iar cei ce cred în El să bea: „După cum zice Scriptura, din inima Lui (a lui Isus) vor curge râuri de apă vie.” (vezi P.S.).

Termenul pneuma, tradus prin Duh, are în greacă (şi în ebraică) mai multe sensuri, între care vânt şi Duh. Imaginea Duhului dătător de viaţă este una des întâlnită în VT. Probabil pasajul clasic pentru această imagine este cel din Ezechiel 37:9-10. Duhul (prezentat ca un vânt aducător de viaţă) este Cel care însufleţeşte oasele uscate din cumplita vale pe care o vede profetul.

Multiplicitatea de sensuri a termenului pneuma îi permite lui Isus să ajungă la un joc de cuvinte plin de tâlc: Ce este născut din Duh [pneuma] este duh [pneuma]. Vântul [pneuma] suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul, dar nu ştii dincotro vine şi încotro se duce. Tot aşa este şi cu oricine este născut din Duhul [pneuma].

Această alternanţă a sensurilor (Duh/duh/vânt) îl năuceşte pe Nicodim, care în mod cert nu poate digera belşugul de învăţătură de care are parte. Singura reacţie pe care o are se rezumă la întrebarea: Cum este posibil aşa ceva?

În loc de răspuns, o nouă întrebare, fără menajamente: Tu eşti învăţătorul lui Israel şi nu pricepi aceste lucruri? Momentul este încărcat o mare ironie. Cel care începuse dialogul cu Isus prin a declara că „ştie” este pus în situaţia de a-şi recunoaşte tacit ignoranţa.

Nicodim nu ştie cum se poate realiza această naştere de sus (sau din nou). Şi totuşi, Isus îi vorbeşte în imagini concrete, făcând referire la vânt, pe care nu-l poţi vedea, dar ale cărui efecte le simţi. Tot astfel, spune Mântuitorul, este şi naşterea din Duhul. Este tainică, n-o poţi vedea cu ochii fireşti, se sustrage obiectivării ştiinţifice. Dar când se produce, îi vezi efectele. Natura fizică nu poate să nască decât o altă natură fizică, să-şi perpetueze propriile caracteristici (Ce este născut din carne este carne). Duhul însă dă naştere unei realităţi conform sieşi (Ce este născut din Duh este duh).

Discursul lui Isus continuă prin vocea Evanghelistului, care, către finalul pericopei, se întoarce la simbolistica lumină/întuneric: Oricine face răul urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele.

Nicodim nu urăşte Lumina. Dimpotrivă, este atras de ea şi vine din noapte la Lumină. Pe parcursul Evangheliei statutul său este marcat de o oarecare ambiguitate, fiindcă n-are curaj să-şi asume în mod public credinţa în Hristos (căruia îi ia discret apărarea în 7:50 şi pe care îl omagiază cu 100 de litrai [nu litri! ci livre romane (1 litra = 325 g)] de smirnă şi aloe în momentul înmormântării).

Poate că Nicodim, cu toată ambiguitatea statutului său, e totuşi o contrapondere a lui Iuda în Evanghelie. În vreme ce Iuda pleacă de la Lumină în Noapte, Nicodim vine din Noapte la Lumină.

P.S. Cu referire la Ioan 7:37-38, am optat pentru punctuaţia care face textul grecesc să sune astfel: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea, cel ce crede în Mine. După cum zice Scriptura: Din inima Lui vor curge râuri de apă vie!

Conform acestei interpretări, Hristos este Cel din a cărui inimă curg râuri de apă vie. Vezi Ioan 19:34, când lui Isus i se străpunge coasta şi din ea ţâşnesc apă şi sânge. Apa care curge inaugurează la nivel simbolic venirea Duhului promis în Ioan 7:39.


Capitolul 3 din Ioan. O întâlnire. Nicodim vine la Isus. O face la adăpostul nopţii. Oare fiindcă îi e frică de asocierea cu Isus? Sau fiindcă doreşte să vorbească netulburat de intervenţiile mulţimii. Nu putem şti motivaţia din inima lui. Cert este că, la nivelul evangheliei după Ioan, noaptea simbolizează neînţelegerea şi ostilitatea faţă de Hristos şi mesajul Lui (Vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze; Dacă umblă noaptea, se poticneşte…; Iuda a ieşit afară. Era noapte.)

Un fariseu, un conducător al iudeilor (membru al Sanhedrinului), un învăţător al lui Israel, aflat în noapte spirituală, vine la Lumină (Eu sunt Lumina lumii).

De ce vine? Vine fiindcă a văzut semnele făcute de Isus în Ierusalim (mulţi au crezut în Numele Lui; căci vedeau semnele pe care le făcea) şi se numără printre cei care au crezut. Au crezut fiindcă semnele i-au constrâns să creadă, dar fără a ajunge la convingerea că Isus este Hristosul (Mesia), regele promis al lui Israel, şi cu atât mai puţin că este Mântuitorul lumii (declaraţie pe care aveau să o facă, în mod paradoxal, samaritenii, la care te-ai fi aşteptat cel mai puţin).

Nicodim vine pentru că este intrigat de lucrarea lui Isus. Vine pentru că nu se reprezintă doar pe sine, ci pentru că vorbeşte în numele unui grup mai mare de „credincioşi” (Ştim că eşti un învăţător venit de la Dumnezeu…).

Nicodim este bine intenţionat, dar înţelegerea lui cu privire la Isus şi lucrarea lui este profund deficitară. Nicodim are impresia că ştie (Învăţătorule, ştim), dar sfârşeşte prin a fi confruntat în mod cât de poate de ironic cu propria sa ignoranţă (Tu eşti învăţătorul lui Israel şi nu cunoşti aceste lucruri?).

Eminentul conducător iudeu vede în Isus numai un învăţător caracterizat de puteri miraculoase şi deci validat de Dumnezeu. Nimic mai mult. Aşa îşi începe de fapt discursul, din care nu apucă să declame prea mult, fiindcă Isus îl întrerupe şi-i spune că pentru a putea vedea împărăţia lui Dumnezeu, trebuie să te naşti de sus. (Adverbul anōthen poate fi tradus şi „din nou”. Avem de-a face aici cu unul dintre numeroasele jocuri de cuvinte din Evanghelia după Ioan).

Ce înseamnă aceste cuvinte ale lui Isus? S-ar spune că replica Mântuitorului n-are absolut nicio legătură cu declaraţia lui Nicodim din deschidere. E ca şi când cineva s-a jucat cu filmul naraţiunii, tăind o bucată din el, după care a lipit banda la loc. Ceva pare să lipsească. În primul rând pentru că Împărăţia lui Dumnezeu nu pare o temă bine reprezentată în Ioan. Termenul basileia (împărăţie) nu apare decât de 3 ori. Şi totuşi, titlul de „împărat” al lui Isus este unul frecvent. De fapt, apare chiar de la începutul Evangheliei, în declaraţia lui Natanael (Rabi, tu eşti Fiul lui Dumnezeu, tu eşti Împăratul lui Israel).

Aici este deci cheia pentru înţelegerea replicii lui Isus, (care altminteri pare total pe lângă subiectul de care se interesează implicit Nicodim). Dacă am traduce declaraţia lui Isus în limbaj mai explicit, ea ar putea suna cam aşa:

„Nicodim, eu sunt mai mult decât un învăţător venit de la Dumnezeu. Sunt Împăratul lui Israel. Sunt aducătorul unei împărăţii de sus (cf. Împărăţia mea nu este din lumea aceasta… Împărăţia mea nu este de aici). Dar tu nu poţi să vezi această nouă realitate pe care o aduc eu, fiindcă nu eşti născut de sus. Ca să poţi vedea cu ochi spirituali împărăţia lui Dumnezeu, trebuie să te naşti de sus.”

Faptul că Isus vine de sus este unul dintre laitmotivele Evangheliei a Patra, anunţat încă din Prolog (La început, Cuvântul era la Dumnezeu) şi reluat după discuţia lui Isus cu Nicodim (Cele ce vine de sus este mai presus de toţi… Cel ce vine din cer este mai presus de toţi).

Pe Acesta venit de sus, din cer, Nicodim nu-l înţelege, deşi crede că ştie. Cum primeşte Nicodim această declaraţie enigmatică a lui Isus? Vom vedea într-o postare viitoare.

(Va urma)