Mi-a căzut astăzi privirea pe Numeri 22:4, din Biblia de la București:

Și zise Moav bătrânimei lui Madiam: Acuma va aleage adunarea aceasta pre toți cei împrejureanii noștri, ca când ar aleage vițelul ceale verzi den câmpu”.

Problema, așa cum vom vedea, este verbul „va aleage”.

În Ms. 45, care e mai aproape de ceea ce a ieșit de sub pana lui Milescu, textul zice: „va linge” în loc de „va aleage”.

Textul grec din Ediția Frankfurt (1597) zice:

Νῦν ἐκλείξει ἡ συναγωγὴ αὕτη πάντας τοὺς κύκλῳ ἡμῶν, ὡς ἐκλείξαι ὁ μόσχος τὰ χλωρὰ ἐκ τοῦ πεδίου „Acum va linge adunarea aceasta pe toți cei din jurul nostru, cum ar linge vițelul verdeața (lit. „cele verzi”) de pe câmp”.

Verbul folosit în greacă este ἐκλείχω, „a linge”. În text prima formă este de viitor: ἐκλείξει.

Nu știu de ce bucureștenilor nu le-a plăcut traducerea asta și am „emendat-o”, că a ieșit „va alege” (ἐκλέξει).

Sunt două posibilități: fie cărturarii bucureșteni au făcut o confuzie și au citit ἐκλέξει „va alege” (3 sg. viit. de la ἐκλέγω), fie au avut o ediție care chiar are această lecțiune (ipoteză pe care încă n-am verificat-o).

În orice caz, soluția de traducere din Biblia de la București este un non-sens atât prin raportare la textul ebraic, cât și prin raportare la textul „recept” al Septuagintei.

Vor fi fost cărturarii bucureșteni „pedepsiți” întru grecie, dar le plăcea și lor, ca nouă tuturor, pateul de rață (=rateul).

P.S. Explicația din volumul MDL la Numeri nu mă mulțumește. Nu cred că avem un sens neobișnuit, ci o reconstituire diferită a textului grec (probabil în urma unei confuzii dintre cele două verbe).


O carte pe care o aștept cu mare interes de mai mult timp este lucrarea publicată recent de Ioan Florin Florescu la Editura Universității Al. I. Cuza din Iași. Mi-am comandat deja ieri un exemplar de la editură și îl aștept cu nerăbdare. Dacă obligațiile profesionale îmi vor îngădui, voi face o prezentare mai pe larg a lucrării într-o postare viitoare.

Deocamdată îl felicit pe autor, cu nădejdea că vom mai avea prilej să stăm la voroavă cu privire la istoria fascinantă a traducerii Sf. Scripturi în limba română.

1357

Mai jos câteva informații despre carte și autorul ei, preluate de AICI.

Descriere. Axate pe traducerile româneşti ale Scripturii din secolele al XVI-lea – al XVII-la (Tetraevanghelul de la Sibiu, ms. 45 BAR Cluj, ms. 4389 BAR, Biblia de la 1688), studiile din prezentul volum se remarcă atât prin complexitatea cercetării biblico-filologice, cât şi prin informaţiile noi pe care le aduc cu privire la tradiţia biblică românească. Volumul de faţă cuprinde o serie de studii şi articole care au stat la baza lucrării de doctorat în Filologie, cu titlul Literalism şi traducere liberă în tradiţia biblică românească, susţinută de autor la Universitatea din Iaşi, în anul 2011 şi apreciată de membrii comisiei doctorale cu distincţia summa cum laude.

Din cuprins: Semnificaţiile unei alegeri: cum a ajuns o ediţie protestantă a Septuagintei textul-sursă al primei Biblii româneşti; Când dezacordul nu mai este o greşeală: o licenţă stilistică în traducerea Vechiului Testament a lui Nicolae Milescu; Împăraţi, regi şi crai în tradiţia biblică românească. Un caz de condiţionare politică în traducerea Bibliei; „Duhovnici” şi „farisei” în Tetraevanghelul de la Sibiu. Un caz de adaptare culturală după un model originat în cele mai vechi traduceri ceheşti ale Bibliei; Contribuţii cu privire la sursele Tetraevanghelului de la Sibiu

Despre autor. Ioan-Florin Florescu (n. 1970) este absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, preot misionar şi doctor în Filologie al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi; între 2009-2012 a fost cercetător ştiinţific în cadrul Centrului de Studii Biblico-Filologice al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, co-fondator şi secretar de redacţie al publicaţiei Biblicum Jassyense. Romanian Journal for Biblical Philology and Hermeneutics. Este coautor al volumului Monumenta linguae Dacoromanorum. Biblia 1688. Pars IX – Paralipomenon I, Paralipomenon II, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2011 şi unul dintre coordonatorii proiectului Septuaginta, 8 vol., Colegiul Noua Europă, Editura Polirom, 2004-2011. Împreună cu Adrian Muraru a fondat la Editura Polirom colecţia bilingvă „Tradiţia creştină”. Din 2011 locuieşte în Scoţia, Marea Britanie.


În lista animalelor necurate din Lev. 11:29 întâlnim următoarele animale ha-holed (nevăstuica) şi ha-akbar (şoarecele). Mă rog, identitatea precisă a acestor creaturi e disputată.

În Septuaginta, animăluţele respective au fost echivalate cu he galē (nevăstuică) şi ho mys (şoarece). Nimic surprinzător până aici.

Când însă ne uităm în ms. 45 (versiune manuscrisă a VT din Biblia 1688), găsim termenul mâţă pentru he galē. Milescu, cel care a tradus prima dată VT în limba română, era moldovean, iar vocabularul său se resimte de toate particularităţile graiului nordic. Nu e de mirare deci că mâţa a fost înlocuită în Biblia de la Bucureşti cu pisică. Astfel, pe lista „românească” a animalelor oprite de la consum sunt: „pisica şi şoarecile şi corcodelul cel de pământ”.

Înclin să cred că Biblia de la Bucureşti este singura versiune românească în care s-a furişat o „pisică”, atrasă probabil de şoarecele apetisant din acelaşi verset. 🙂


biblia1688

Am recitit azi, după mai mulţi ani, Precuvântarea Bibliei Bartolomeu Anania (2001). După cum spuneam într-o altă postare, materialele introductive din bibliile româneşti trebuie luate cu multe rezerve, fiindcă adesea mai mult dezinformează decât informează. Adesea, informaţiile sunt pur şi simplu „ideologizate”; primesc o turnură care este aproape complet falsă. Iau un exemplu la îndemână:

În Biserica noastră Ortodoxă Română, grija pentru împărtăşirea credincioşilor dreptmăritori de frumuseţea nepământească şi de tot folosul duhovnicesc ale Cuvântului dumnezeiesc în propria lor limbă, s-a manifestat de timpuriu în comparaţie cu alte neamuri creştine. În fruntea harnicilor şi talentaţilor traducători ai scrierilor biblice s-au situat întotdeauna ierarhi erudiţi, care şi-au închinat timpul şi priceperea acestei sacre strădanii, adăugând nevoinţei nevoinţă, lăsându-ne ca pe o moştenire nepreţuită, încă din veacul al XVIII-lea, întreaga Biblie în grai românesc, ediţie cunoscută sub denumirea de Biblia de la 1688, Biblia lui Şerban sau Biblia de la Bucureşti.

Din citatul de mai sus înţeleg că autorul vrea să ne convingă de două lucruri:

1)     B.O.R. a fost preocupată de timpuriu să traducă Scriptura în limba română;

2)     Biblia de la Bucureşti este rezultatul strădaniilor depuse de ierarhii erudiţi ai Bisericii;

Din păcate, ambele informaţii sunt exagerări, dacă nu chiar falsuri.

1) În limba română Biblia s-a tradus integral foarte târziu (abia la 1688), la multe sute de ani după ce alte neamuri creştine europene (englezii, germanii, francezii, ruşii) aveau deja Biblia tradusă în limba lor.

2) Biblia de la Bucureşti nu este realizarea ierarhilor Bisericii. Ea este în primul rând o acţiune de ordin „politic” a lui Şerban Cantacuzino, care aspira la tronul Bizanţului şi care voia să-şi sporească prestigiul socio-cultural. Prefaţa Bibliei şi elementele grafice au fost toate gândite cu grijă pentru a transmite un mesaj cu conotaţii clare pentru cel care ştie să citească printre rânduri.

Traducerea VT a fost făcută, în primă fază, la Constantinopol, de moldoveanul Nicolae Milescu (laic), după o Septuaginta publicată la Frankfurt (1597). După această etapă, lucrurile sunt cam ceţoase. Ştim doar că textul lui a fost revizuit odată de mitropolitul Dosoftei în Moldova (proces în urma căruia a rezultat Ms. 45 de la BAR Cluj). Textul a mai fost diortosit de Mitrofan (viitor episcop de Buzău) şi de fraţii Greceanu (laici) în Ţara Românească.

Trăgând linie şi adunând, avem o Biblie realizată din iniţiativa unui domnitor care a cules „post-mortem” roadele muncii unui laic, Nicolae Milescu, a cărui motivaţie de a traduce Biblia rămâne până astăzi necunoscută. „Post-mortem” fiindcă Şerban Cantacuzino a murit înainte să apuce să-şi vadă bibliile difuzate. Următorul domn al Ţării Româneşti, Brâncoveanu, s-a „agăţat” şi el de realizarea predecesorului său. Deşi Biblia fusese integral tipărită (iar unele exemplare fuseseră legate), Brâncoveanu a schimbat foile de titlu, pentru a menţiona în ele şi contribuţia lui financiară la acest proiect. (Cât de adevărată e menţiunea numai bunul Dumnezeu ştie).

Acestea sunt datele esenţiale privitoare la Biblia lui Şerban. O Biblie realizată mai mult din iniţiativă laică decât bisericească.

N-ar fi acestea singurele informaţii „ajustate” din precuvântarea Bibliei Anania. Poate voi găsi răgaz să revin cu o nouă tranşă.

P.S. Orice s-ar spune, încă n-am renunţat la speranţa că ierarhiile şi sistemele bisericeşti sunt compatibile cu adevărul. 🙂

Foto: Stema lui Şerban Cantacuzino, în Biblia care îi poartă numele. Vă spune ceva pajura bicefală?