De mai bine de o lună citesc Noul Testament de la Bălgrad (1648). E o traducere frumoasă şi destul de cursivă, dacă eşti deja obişnuit cu vocabularul biblic al sec. 17. Pentru desluşirea anumitor versete, e indicat totuşi să ai alături un Nou Testament grec sau BibleWorks.

Am ajuns astăzi la Ioan 2:10: „Tot omul întâiu pune vinul bun şi deacă să veselescu, atuncea cel mai slabu…”. Am recunoscut în spatele lui „veselescu” verbul μεθυσθῶσιν (μεθύσκω, methysko = a se îmbăta), care în NT mai apare în Luca 12:45, Ef. 5:18, 1 Tes. 5:7 şi Apoc 17:2 (aici metaforic). Se pare că traducătorii, dintr-un anumit tact pastoral, n-au vrut să le dea argumente biblice eventualilor cititori certaţi cu sobrietatea şi prieteni la toartă cu ulcica sau halba. Aşa că au tradus verbul în mod eufemistic. N-au fost singurii, în tradiţia biblică românească. Dar să vedem cum stau lucrurile în alte versiuni.

Bibl. 1688: „Tot omul întâiu vinul cel bun pune, şi, când să vor îmbăta, atuncea pre cel mai prost.” Alte traduceri de mai târziu (Samuil Micu, Bibl. 1874, Nitzulescu 1897, Bibl. 1914) au păstrat verbul „a se îmbăta”. Corect.

Cornilescu 1921 mai taie din forţa originalului, redând verbul μεθυσθῶσιν prin „au băut bine” (Soluţia se regăseşte şi în Galaction 1938). Bine, bine, dar cât de bine? Fiecare îşi poate reprezenta episodul după puterile imaginaţiei. Soluţia e menită să navigheze strâmtoarea periculoasă dintre Scyla beţiei şi Carybda trădării textului. Pe urmele acestei soluţii, versiunea NTR concede totuşi un grad mai ridicat de concentraţie versetului: nuntaşii pomeniţi de nun „au băut mult”. Mult, dar cât?

Bibl. 1968, care a prelucrat textul lui Galaction (temperându-i adesea excesele), a diluat verbul, traducându-l cu „se ameţesc”. „Ameţeala” s-a moştenit în Biblia 1975 şi de acolo a trecut în Biblia Anania (2001). Nu-i aşa, una e să te îmbeţi, alta e să te ameţeşti. Versiunile din această categorie îi fac pe nuntaşii din mintea nunului să pară un pic mai înţelepţi. Un pic.

Concluzie: Cred că soluţia „a se îmbăta” trebuie păstrată, ca să fim fideli faţă de textul biblic. DAR…

1)      Dacă vrem să păstrăm şi o abordare pastorală asupra traducerii, ar trebui să facem şi un aparat de note. Biblia a fost lăsată să fie citită într-o comunitate interpretativă. Nu punem lacătul pe Scriptură, sub motiv că omul de rând s-ar deda la beţii, dacă ar ajunge să o citească acest verset de unul singur. DAR… oricât de protestant aş fi, consider că în citirea Scripturii, oamenii neinstruiţi (ἰδιῶται, în sensul versetului 1 Cor 14:23) au nevoie de călăuzire din exterior („Cum am să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?”). Altminteri, cu o traducere exactă, dar cu o hermeneutică bolnavă, s-ar putea să avem oameni care transformă versete din Biblie  în argumente pentru de a răzgâia firea pămânească. „Uite, frate, scrie în Biblie negru pe alb că nuntaşii se îmbătau!”

2)      Afirmaţia că nuntaşii din Israelul sec. I obişnuiau să bea până se îmbătau este făcută de maestrul de ceremonii. Dar acesta nu este reprezentativ pentru etica Împărăţiei lui Dumnezeu. Prin urmare nu tot ce apare scris în Biblie trebuie şi aplicat, dacă avem de-a face cu afirmaţii vine de la un personaj contra-exemplu.

3)      Biblia conţine zeci de versete despre vin/băutură/a bea. O hermeneutică sănătoasă trebuie să vadă mesajul Bibliei în ansamblu, nu să folosească abuziv câte un verset rupt din context.

Reclame

Am dat astăzi peste un verset din Cornilescu a cărui traducere m-a intrigat, fiindcă sună diferit de originalul grecesc şi foarte similar cu versiunea franţuzească Segond.

Contextul se referă la Hristos ca slujitor al cortului adevărat, din cer, instituit de Dumnezeu, nu de un om. Hristos se deosebeşte de ceilalţi preoţi prin faptul că slujeşte în sanctuarul din cer, pe când preoţii din seminţia lui Levi slujesc într-un sanctuar care este o reprezentare [hypodeigma] şi o umbră [skia] a celui ceresc.

Cornilescu 1920 (1924) spune: „Ei fac o slujbă, care este chipul [hypodeigma] şi umbra [skia] lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise dela Dumnezeu…”, adică foarte similar cu ce găsim în Segond (lesquels célèbrent un culte, image et ombre des choses célestes, selon que Moïse en fut divinement averti…)

Segond spune că „slujba/cultul este o imagine şi o umbră a lucrurilor celeste”, pe când originalul spune că locul în care slujesc preoţii levitici este o reprezentare şi o umbră a sanctuarului ceresc (deci este inferior acestuia).

Notă: Am tradus ta [hagia] epourania cu sanctuarul ceresc, fiindcă ta agia apare chiar din v. 8:2 ca „sanctuar”.

Să vedem acum ce au făcut alţi traducători din acest verset:

Galaction (1938) „Şi care slujesc închipuirii şi umbrei celor cereşti, precum a primit poruncă Moise…” Literalismul face traducerea obscură. „Slujesc închipuirii” sună cam dubios.

B Anania (2001) „Cei ce slujesc pecetea şi umbra celor cereşti, aşa cum dumnezeieşte i s-a poruncit lui Moise…”. Mă întăresc tot mai mult în convingerea că traducerea BA nu se ridică la înălţimea laudelor cu care a fost acoperită. Cum să traduci hypodeigma cu pecetea? Iar cele cereşti se referă de fapt la sanctuarul ceresc.

NT Nitzulescu (1897) „Ca uni care slujesc unei închipuituri şi unei umbre a santuarului ceresc, după cum a primit Dumnezeească poruncă Moise…” Cam stângace traducerea, din cauza literalismului. În plus, „închipuitură” e un termen nefericit

Trad. Nitzulescu a fost preluată, revizuită şi publicată în versiunea 1911:

Ca unii care slujesc unei închipuituri şi unei umbre a templului ceresc, după cum a primit dumnezeească poruncă Moise…”

Cornilescu (1931) este o revizuire a versiunii 1911. Lui Cornilescu nu i-a plăcut „templul” şi a renunţat la el: „cari slujesc unei închipuituri şi unei umbre a celor cereşti, după cum a fost înştiinţat Moise de Dumnezeu…” După cum se vede, „închipuitura” s-a păstrat.


„Într-o dimineaţă m’am ridicat cu voinţă şi hotărâre de fer să ies din această stare, să mă apuc de învăţarea Scripturilor. Mi-am procurat Testamentul Nou edat de prof. Nitzulescu, format mic cu litere latine, Psaltirea format mic ediţia Sf. Sinod şi din ediţiile britanice am ales din una mai îngrijită Testamentul vechiu, (pe atunci nu se aflau alte ediţii cu litere latine; azi situaţia s’a schimbat şi uşurat), le-am legat în legătura cea mai bună şi m’am apucat de studiarea lor.

Azi? Le cunosc destul de bine. Am în ele notiţe de material, note şi însemnări de metidaţie, reflexiuni pastorale, texte subliniate. Am înaintea mea şi sunt stăpân pe un vast material din care de câteori vreau să predic sau să scriu nu caut, ci aleg pe acela care se potriveşte mai bine pentru predica sau scrisul meu.

Dar cu cetirea şi studiarea Bibliei am dobândit ceva mai mult decât cunoaşterea ei sau decât un simplu material de predici. Intrând în cetirea şi cunoaşterea Bibliei am dat peste o comoară nebănuită, am dat peste comori, pe cari niciodată nu mi-le-aş fi putut închipui că le are Biblia, dacă nu le aflam eu. Cetind şi meditând Scripturile, am impresia, că am intrat în o baie de metale scumpe. De ce intru mai adânc şi sap mai adânc, dau peste nouă şi nepreţuite comori sufleteşti.

Toată tăria, toată valoarea mea de creştin şi de păstor am scos-o din Biblie şi mi-o dă Biblia.

Ca unui creştin ea îmi dă liniştea din suflet pe care nimenea nu mi-o poate lua sau tulbura. Ea îmi dă însufleţirea, avântul şi iubirea din inimă pe cari nimica nu mi-le poate strânge. Ea îmi dă tăria ca să port o luptă, să trec un năcaz, să biruesc un păcat.

[…]

Biblia este raportul, este legătura mea zilnică cu Mântuitorul. De cîteori o deschis şi cetesc în ea par’că simţesc un ceva ce trece din ea în mine şi îmi înfioară toată fiinţa: Duhul Domnului.

[…]

Luaţi-mi această Biblie şi mi-aţi luat totul, mi-aţi luat toate «calităţile» mele.”

Revista teologică, anul XI, august-noiembrie 1921, nr. 8-11, p. 253-254.