În urmă cu ceva vreme lansam un apel important în legătură cu fantomatica ediţie Cornilescu 1923-24. După multe luni de aşteptare, cineva a lăsat pe un blog (care preluase apelul meu) o informaţie cum că ar deţine ediţia Cornilescu 1924. (Versiunea 1923 se dovedise între timp o invenţie).

Când am citit informaţia, nu prea mi-a venit să cred, dar în final am luat legătura cu posesorul ediţiei şi declaraţia s-a dovedit adevărată. Persoana respectivă mi-a pus la dispoziţie Biblia 1924 timp de câteva săptămâni, pentru studiu.

Acum lansez un alt apel: există cineva care are în biblioteca personală un NT sinodal (ortodox), tipărit în 1979, pe care mi-l poate pune la dispoziţie 2-3 săptămâni? Mă angajez să suport toate cheltuielile pe care le presupune expedierea lui în bune condiţii (de la posesor către mine şi înapoi).

Lăsaţi un comentariu pe blogul vaisamar, în cazul în care puteţi ajuta.

P.S. În timp ce căutam informaţii despre NT 1979, am dat peste un articol Mediafax (din mai 2008) despre sute de Noi Testamente arse în Israel! Din nefericire, se pare că ura nu e apanajul exclusiv al Neamurilor.  În anii 1930, naziştii erau cei care ardeau în public cărţi „evreieşti”. Pentru unii, memoria istoriei este cam scurtă sau inexistentă. Domnul să aibă milă de asemenea oameni. Un articol CNN pe aceeaşi temă (a arderii NT) aici!


Încep să cred că Biblia sinodală 1982 (retipărită în 1988 ) este una dintre cele mai ideologizate versiuni  pe care le-am întâlnit vreodată. N-am cercetat-o sistematic, dar ce am descoperit, mai mult întâmplător, m-a făcut să mă crucesc.

Par exemple: expresia [ta] chilia ete (o mie de ani) care apare de 6 ori în Apoc. 20, este tradusă prin „mii de ani”. De ce? Fiindcă „o mie de ani” dă naşterea doctrinei mileniste, iar ortodoxia este amilenistă, deci în consecinţă şi textul biblic trebuie „ameliorat” şi „amilenizat”.

[Precizare: ca interpret al Scripturii, tind mai degrabă să fiu amilenist, dar consider că traducerea textului grec trebuie făcută totuşi prin „o mie”. Indiferent dacă suntem a-, pre- post- sau vehement antimilenişti, trebuie să respectăm originalul!]

Justificarea traducerii „mii de ani” e dată de pr. Ioan Mircea (revizor al NT 1979, preluat în Biblia 1982) în al său năstruşnic Dicţionar al Noului Testament (art. „Împărăţia de mii de ani”). Să-i dăm microfonul autorului, fiindcă „toată pasărea pe limba ei piere”:

„Ca să se traducă „o mie de ani” ar fi trebuit să fie sau subiectul la singular (to chilia etos) sau (en chilia etos)” [Notă: hen este scris en (cu spirit lin şi accent ascuţit!]

Am vagul sentiment că secvenţele propuse (to chilia etos sau hen chilia etos) sunt imposibile în greacă (am să verific!). În plus, există la Josephus, Antichităţi, 12.208, secvenţa ta chilia talanta (o mie de talanţi) care nu poate în niciun caz să fie tradusă cu „mii de talanţi”, fiindcă în context se precizează mai înainte (12.203) că e vorba de 1000.

Modul în care au procedat cei câţiva teologi care au revizuit NT 1979 (vezi pagina de jurnal a lui Bartolomeu Anania) îmi dă temei să cred că Biblia din 1982 este unică între toate traducerile europene făcute în sec. XX, prin gradul ei de ideologizare. Sigur, afirmaţia ar trebui să fie şi demonstrată. Deocamdată e o impresie. Cândva am să verific mai în amănunt lucrurile.

P.S. Bartolomeu Anania, în traducerea lui, dă o explicaţie amatoristă în nota de subsol de la Apocalipsa 20, favorizând „miile de ani”, dar foloseşte şi „o mie de ani” (de 2x din 6x). Nu prea înţeleg de ce să-i ameţim pe cititori în felul ăsta. Măcar Biblia 1982 e consecventă în ideologia ei.


ananiaÎncă de la primele studii comparate asupra traducerilor NT în limba română, am nutrit bănuiala că revizuirea NT din 1979 a fost făcută extrem de neglijent, fără grija cuvenită unei sarcini de asemenea anvergură. Am găsit astăzi în Memoriile lui Valeriu Anania confirmarea intuiţiilor avute acum mai bine de doi ani. Citez din capitolul „O nouă versiune românească a Bibliei”, p. 649.

Patriarhul Iustin Moisescu, fost profesor de specialitate, se mărginise să ceară revizuirea Noului Testament de către trei profesori teologi, dintre care doi universitari, sub coordonarea directorului Institutului Biblic, care eram eu. Aşa se face că în biroul meu de editor a trebuit să moderez câteva reuniuni ale celor trei, care îşi prezentau porţiunile lucrate acasă, spre a ajunge la un acord. Atunci am constatat cu stupoare că nimeni nu propunea o confruntare cu originalul grecesc, indispensabil într-o asemenea muncă. Mai mult, unul din ei îşi adusese TOB-ul (Traduction Œcumenique de la Bible) şi se căznea să traducă, silabisind din franceză.

Nu ştiu de ce Bartolomeu Anania scrie doar de trei revizori. Din ceea ce ştiu eu, la revizuirea din 1979 au participat pr. prof. C. Corniţescu, pr. Ioan Mircea, pr. prof. Nicolae Petrescu şi pr. prof. Dumitru Radu. Dintre cei menţionaţi, numai Ioan Mircea n-a fost profesor universitar.

Una peste alta, am devenit foarte curios să ştiu cine era atât de tambour de livre încât ne pouvait de TOB, după cum altădată Calypso ne pouvait d’Ulysse!